Connect with us

INTERNAȚIONAL

LIVE VIDEO Viktor Ianukovici: Am fost fortat sa parasesc tara fiind amenintat cu moartea. Alegerile din 25 mai sunt ilegale, nu voi participa la ele

Published

on

Ianukovici a susţinut, o conferinţă de presă din Rusia,  în oraşul rus Rostov-pe-Don, situat în apropierea frontierei cu Ucraina.

Joi dimineaţă, Viktor Ianukovici a declarat că se consideră în continuare preşedintele Ucrainei şi a cerut Moscovei să îi garanteze securitatea, au anunţat joi agenţiile ruse.

Pe numele preşedintelui demis a fost emis un mandat internaţional de arestare.

LIVE VIDEO:

 

Principalele declaratii ale lui Ianukovici, redate de stirileprotv.ro:

Am fost fortat sa parasesc tara fiind amenintat cu moartea atat eu cat si familia mea.

Puterea a fost luata de tineri nationalisti si fascisti.

Trebuie luat in considerare interesul tuturor regiunilor din Ucraina. E foarte greu de gasit o iesire din criza

Situatia actuala e rezultatul politicilor iresponsabile ale Occidentului, care a sprijinit Euromaidanul.

Victor Ianukovici a raspuns apoi la intrebarile presei:

Acordul cu Opozitia nu a fost implementat. Oameni inarmati au invadat Kievul, au distrus case, biserici, au jefuit si batut oameni iar situatia aceasta continua si acum.

Ce se intampla acum e ilegal, e teroare, e anarhie. Parlamentarii au adoptat decizii sub amenintarea fortei, au fost tarati pe Euromaidan si pusi sa jure ca se vor supune.

Oamenii care conduc acum Ucraina vorbesc numai despre violenta. In Israel lumea se teme de ei.

Mi-e rusine si imi cer iertare ucrainenilor pentru ce s-a intamplat, pentru ca nu am avut forta sa mentin stabilitatea, pentru ca am permis anarhia din acest moment.

Nu am fugit din tara. Cand mergeam din Kiev spre Harkov ca sa ma intalnesc cu reprezentantii locali ai Partidului Regiunilor s-a tras in masina mea din toate directiile. Cand am ajuns in Harkov serviciul de securitate a primit informatii ca spre oras se indreptau grupuri radicale. Nu am plecat de frica, ci din ratiuni de securitate.

Ma aflu acum in Rostov-pe-Don pentru ca am aici un prieten vechi, la care stau temporar.

Ce se intampla acum in Crimeea e o reactie fireasca la faptul ca in Kiev puterea a fost preluata de banditi, un grup mic de oameni. E firesc ca in Crimeea oamenii vor sa se apere si organizeaza grupuri de auto-aparare. Fac un apel la locuitorii din Crimeea sa nu verse sange si cred ca Crimeea ar trebui sa fie parte din Ucraina, mentinandu-si, desigur, autonomia.

Actiunile militare nu isi au locul in acest moment. Nu am cerut niciun sprijin militar Rusiei. Ma voi intoarce in Ucraina imediat ce voi primi garantii privind siguranta mea si a familiei mele

Am ajuns in Rusia gratie ofiterilor patrioti care si-au facut datoria si m-au ajutat sa imi salvez viata. Nu m-am intalnit cu Vladimir Putin. Dupa ce am ajuns in Rusia am vorbit cu Putin la telefon si am cazut de acord sa ne intalnim cat de curand posibil.

Am fost inselat cu cinism, nu doar eu, ci tot poporul ucrainean, de toti cei care au garantat acordul cu Opozitia. 

Nu ii judec pe cei care au actionat sub amenintarea armelor. Ei si familiile lor au fost obligati sa faca diverse lucruri, li s-au ars casele. Am vorbit cu cativa membri ai Radei, mi-au spus lucruri ingrozitoare. Ma rog la Dumnezeu ca actuala conducere de la Kiev sa faca ordine.

Ucraina a pierdut un partener economic vital, Rusia. Anul acesta voiam sa crestem pensiile, ajutoarele, salariile. Cei care sunt la putere acum lasa in urma lor haos si dezastru. 

Alegerile din 25 mai sunt ilegale si nu voi participa la ele.

Daca voi primi garantii ma voi intoarce imediat in Ucraina. Se poate iesi din actuala criza: exista acordul cu Opozitia, care nu a fost implementat. Raspunderea pentru asta e a Occidentului, care si-a trimis reprezentantii in Ucraina.

Eu si multi alti oameni suferim din cauza terorii si anarhiei din tara. Le cer tuturor sa opreasca aceasta anarhie, sa nu mai sprijine Guvernul, sa renunte la sustinerea Occidentului.

Le-am cerut scuze trupelor Berkut, care au stat neinarmati in fata multimii si au fost impuscati, arsi cu cocktailuri Molotov. Vreau sa imi cer iertare din nou de la acesti oameni nevinovati.

Nu stiu ce se va intampla cu Iulia Timosenko. Cred ca poporul ucrainean va raspunde la intrebarea asta. In ceea ce priveste acuzatiile la adresa ei, a fost judecata de un tribunal din Ucraina, a primit conditii speciale in inchisoare, mai bune decat restul detinutilor. Nu i-am dorit niciodata raul. Eliberarea ei e o chestiune judiciara. Acordul pe care l-a semnat cu Rusia a fost foarte daunator Ucrainei, am pierdut 20 de miliarde de dolari.

 

 

 

 

.

INTERNAȚIONAL

Premierul danez Mette Frederiksen, ”conversație constructivă” cu liderul american Donald Trump, după ce președintele SUA a anulat vizita în Danemarca, ofensat de refuzul privind vânzarea Groenlandei

Published

on

Premierul danez Mette Frederiksen a avut joi o ”conversație constructivă” cu liderul american Donald Trump, în cadrul căreia au discutat despre cooperarea privind politica de securitate, anunță agenția daneză Ritzau, citată de Reuters, după ce președintele american și-a anulat vizita în Danemarca  pentru că s-a simțit ofensat de refuzul danezilor de a discuta despre vânzarea Groenlandei, informează Agerpres.

”Cei doi lideri au discutat, printre altele, despre nevoia unei aprofundări a cooperării şi gestionării provocărilor comune privind politica de securitate”, a transmis guvernul danez.

La 21 august, liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a anunțat într-o postare pe pagina sa de Twitter că și-a amânat vizita în Danemarca, ce urma să aibă loc la începutul lunii septembrie, după ce prim-ministrul danez Mette Frederiksen a calificat interesul său de a cumpăra Groenlanda drept ”absurd”.

”Danemarca este o ţară deosebită cu oameni încredibil, dar având în vedere comentariile primului-ministru Mette Frederiksen că nu o interesează deloc să discute despre vânzarea Groenlanda, îmi voi amâna vizita programată peste două săptămâni”, a scris președintele american într-o postare pe Twitter.

Decizia sa venea după ce premierul danez Mette Frederiksen a calificat interesul lui Trump pentru achiziționarea Groenlandei de la Danemarca, exprimat la 19 august, drept unul ”absurd”, completând că ”Groenlanda nu este de vânzare. Groenlanda nu este daneză. Groenlanda aparține Groenlandei. Sper cu tărie că acest lucru nu este luat în serios”.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen felicită statele baltice, la 30 de ani de la realizarea ”lanțului libertății”: Astăzi, o Europă întreagă este mândră de curajul și determinarea voastră

Published

on

© European Parliament/ Facebook

Viitorul președinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, salută gestul impresionant al țărilor baltice, care acum 30 de ani au format ”Lanțul Baltic”, numit și ”Lanțul Libertății” prin care aproximativ 2 milioane de oameni au format un lanț uman de peste 600 de km și au cerut  să le fie respectată libertatea.

”Felcitări statelor baltice! Ce demonstrație minunată ne-au oferit cetățenii Estoniei, Latviei și Lituaniei, care și-au apărat libertatea și viitorul democratic! Estonia, Latvia și Lituania reprezintă cu adevărat valori europene. Astăzi, o Europă întreagă este mândră de curajul și determinarea voastră”.

 

Lanțul Baltic, numit și Lanțul Libertății a fost o demonstrație politică pașnică ce a avut loc la 23 august 1989.

Aproximativ două milioane de oameni și-au dat mâinile formând un lanț uman lung de peste 600 km de-a lungul celor trei Țări Baltice – RSS Estonă, RSS Letonă și RSS Lituaniană, republici ale Uniunii Sovietice.

El a marcat comemorarea a 50 de ani de la semnaraea pactului Ribbentrop-Molotov dintre Uniunea Sovietică și Germania Nazistă. Pactul și protocolul său adițional secret au împărțit Europa de Est în sfere de influență și au dus la ocuparea Țărilor Baltice în 1940.

Evenimentul a fost organizat de mișcările baltice pro-independență. Protestul a fost gândit pentru a atrage atenția întregii lumi arătând dorința populară de independență în cele trei entități.

El a ilustrat și solidaritatea între cele trei popoare. A fost descris ca o campanie de publicitate eficientă și ca o scenă emoționantă și impresionantă vizual. Evenimentul a dat ocazia activiștilor baltici să mediatizeze ocupația sovietică ilegală și să pună problema independenței Țărilor Baltice nu ca chestiune politică, ci ca problemă de morală.

 În șase luni de la protest, Lituania a devenit prima republică sovietică ce și-a declarat independența.

Citiți și: Mesajul Comisiei Europene de Ziua Comemorării Victimelor Tuturor Regimurilor Totalitare și Autoritare: O Europă liberă nu este un dat, ci o alegere pe care o facem în fiecare zi

Citiți și: România a semnat alături de Estonia, Letonia, Lituania și Polonia o declarație comună la 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov

 

 

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

”Plămânii Planetei”, cuprinși de flăcări. Președintele Franței Emmanuel Macron: Pădurea Amazoniană, care produce 20% din oxigenul Terrei, arde. Această ”criză internațională” trebuie discutată de urgență la summitul G7

Published

on

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a cărui țară deține președinția rotativă a G7, a spus că numărul record de incendii din Pădurea Amazoniană reprezintă o ”criză internațională”, care trebuie să fie printre principalele subiecte abordate în cadrul summitului primelor șapte economii mondiale, ce va avea loc în periaoda 24-26 august în orașul francez Biarritz, anunță BBC, citat de Adevărul.ro.

”Casa noastră arde. La propriu. Pădurea Amazoniană, plămânii care produc 20% din oxigenul planetei noastre, ard”, a scris Emmanuel Macron pe Twitter.


El a avertizat că sănătatea Amazonului reprezintă o problemă care creează îngrijorare internațională.

O reacție a venit și din partea secretarului general al ONU, Antonio Guterres, care a spus că este ”profund preocupat” de incendiile din Amazon, potrivit Digi24.

”În mijlocul crizei climatice globale, nu ne putem permite mai multe daune unei surse majore de oxigen și biodiversitate. Amazonul trebuie protejat”, a spus el.

Replicându-i președintelui francez, preşedintele Braziliei l-a acuzat pe liderul de la Paris de mentalitate colonialistă. În fața dezastrului Jair Bolsonaro spune că nu are resurse şi îi acuză pe ecologişti de comploturi.

El a spus că este deschis la dialog despre incendii dacă ar fi ”bazat pe date obiective și respect reciproc”.

”Sugestia președintelui francez ca problemele amazoniene să fie discutate la G7, fără participarea țărilor din regiune, evocă o mentalitate colonialistă nepotrivită, care nu aparține în secolul XXI”, a scris preşedintele Braziliei.

Potrivit unor documente publicate de un ONG britanic, citat de The Independent, preluat de Digi24, air Bolsonaro, preşedintele extremist al Braziliei s-ar afla la originea dezastrului din pădurea amazoniană.

Guvernul brazilian intenţionează să construiască poduri, autostrăzi şi o centrală hidroelectrică în junglă pentru a ”contracara presiunea internaţională” pentru protejarea celei mai mari păduri tropicale din lume.

Pădurea amazoniană produce aprozimativ 20% din oxigenul Planetei și este adesea numită ”plămânul Lumii”. Conform WWF, dacă va fi distrusă irevocabil, ar putea să emită carbon în loc de oxigen, și asta ar duce la schimbarea majoră a climei globale.

Continue Reading

Cum pot vota românii din diaspora la alegerile prezidențiale

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending