Connect with us

JUSTIȚIE

Liviu Dragnea: Analizăm din raportul preliminar al Comisiei de la Veneţia ce observaţii pot fi cuprinse într-o ordonanţă de urgenţă

Published

on

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat sâmbătă că ministrul Justiţiei şi parlamentarii jurişti vor analiza şi vor decide care sunt observaţiile din raportul preliminar al Comisiei de la Veneţia, care pot fi cuprinse într-o ordonanţă de urgenţă.

„Noi l-am rugat pe ministrul Justiţiei şi eu l-am rugat şi o să analizăm şi noi din raportul preliminar al Comisiei de la Veneţia care sunt observaţiile ce pot fi adoptate sau cuprinse într-o ordonanţă de urgenţă”, a spus Dragnea, citat de Agerpres.

Liderul PSD a subliniat că în acea ordonanţă nu vor apărea prevederi legate de amnistie, pentru că aceasta nu are nicio legătură cu legile Justiţiei.

Prim-vicepreşedintele Comsiei Europene, Frans Timmermans, a spus, în intervenţia sa din finalul dezbaterii despre România din Parlamentul European, că în cei aproape 30 de ani de la căderea dictaturii din România ţara noastră a făcut progrese enorme şi, pe ultima sută de metri a acestui maraton, riscă să nu treacă linia de sosire, el cerând autorităţilor să ţină cont de raportul MCV şi de toate recomandările organismelor europene, inclusiv ale Comisiei de la Veneția. 

„Legile nu au fost încă promulgate, nu e prea târziu ca autorităţile să dea înapoi. În următorul MCV de luna viitoare vom face o evaluare a raportului. Un pas înapoi ar fi o mare dezamăgire pentru prietenii României, mai ales pentru cetăţenii români. Ar fi o tragedie dacă în ultimul kilometru al maratonului aţi începe să alergaţi în cealaltă direcţie. Dacă ajungem la concluzia că regulile sunt încălcate, nu vom ezita să luăm măsuri, sa aducem in fata instantei Guvernul român daca nu va da curs recomandarilor noastre, ale GRECO si ale Comisiei de la Venetia. Există riscul real ca România să facă paşi înapoi. Comisia Europeană face apel la autorităţile române să regândească cursul pe care l-au luat”, a mai declarat Timmermans luni în cadrul dezbaterii din Comisia LIBE privind situația din România

Citiți și:

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene avertizează România înainte de preluarea președinției Consiliului UE: Dacă vom ajunge la concluzia că regulile sunt încălcate, nu vom ezita să aducem Guvernul în fața instanței

Frans Timmermans către oficialii români: E un semn de slăbiciune când spuneți că vă criticăm națiunea. Înseamnă că nu aveți alte argumente pentru a combate criticile noastre

Urmăriți și:

LIVE VIDEO&TEXT | Situația din România ajunge din nou în plenul Parlamentului European. Premierul Viorica Dăncilă dezbate miercuri cu eurodeputații privind statul de drept și protestele violente din 10 august

 

 

.

JUSTIȚIE

Kelemen Hunor și David Muniz au discutat despre desființarea Secției Speciale: SUA subliniază importanța aprofundării reformelor statului de drept pentru a atrage investitori străini

Published

on

© Kelemen Hunor/ Facebook

Vicepremierul Kelemen Hunor a avut, miercuri, o întâlnire cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București, David Muniz, unul dintre subiectele discutate fiind desființarea Secției Speciale.

“Secția Specială de Investigații în Justiție (SIIJ) a fost, printre altele, subiectul dialogului pe care l-am avut cu domnul David Muniz, Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti. Am subliniat în cadrul ședinței, că toți membrii coaliției sunt de acord cu desființarea Secției Speciale, singura întrebare este unde să fie transferate competențele acestui departament special. Poziția UDMR este foarte clară: competențele SIIJ ar trebui transferate Parchetului General. Acesta ar fi o modalitate corectă, și asemenea, ar fi extrem de importantă pentru cetățeni, deoarece numai astfel se poate garanta că judecătorul și procurorul rămân independenți în proceduri și în decizie”, a precizat Kelemen Hunor într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul UDMR a mai menționat că a fost abordată și problema traficului de persoane, care afectează România.

“Pentru eradicarea fenomenului este necesară o cooperare mai strânsă între instituțiile statului, mai multe state europene, biserică, și organizații nonguvernamentale”, a conchis vicepremierul.

Într-o postare separată, Ambasada Statelor Unite la București a informat că însărcinatul cu afaceri David Muniz a discutat cu Kelemen Hunor despre reforma justiției și despre traficul de persoane.

David Muniz a subliniat importanța aprofundării reformelor statului de drept și a justiției pentru a atrage investitori străini.

Coaliția de guvernare este într-un blocaj pe subiectul desființării SIIJ, pentru că UDMR se opune ca dosarele aflate la Secția Specială să ajungă la DNA.

La începutul lunii, Însărcinatul cu Afaceri al ambasadei SUA a mai discutat problema desființării SIIJ și cu ministrul Justiției. , Stelian Ion.

David Muniz a declarat că, în România, corupția a devenit o amenințare la adresa securității naționale acesta fiind și motivul pentru care SIIJ trebuie desființat.

Continue Reading

JUSTIȚIE

Comisia de la Veneția recomandă desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție: Salutăm intenția autorităților române de a reforma sistemul judiciar

Published

on

© European Commission/ Twitter

Trimiterea în judecată a magistraţilor numai cu avizul CSM introduce un nou tip de inviolabilitate pentru judecători şi procurori, arată Comisia de la Veneţia, într-un aviz cu privire la desfiinţarea Secţiei Speciale, Comisia referindu-se la amendamentele pe care Camera Deputaţilor le-a introdus în proiectul de desfiinţare a SIIJ.

Într-un aviz adoptat în cadrul sesiunii plenare din 2-3 iulie, Comisia de la Veneția emite mai multe recomandări către autoritățile române cu privire la proiectul de lege privind desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), informează organismul într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Avizul a fost solicitat de ministrul justiției din România și vizează atât proiectul de lege adoptat de guvern, cât și versiunea modificată adoptată de Camera Deputaților, pe care Senatul o examinează în prezent.

“Comisia de la Veneția salută intenția autorităților române de a reforma sistemul judiciar, care include un pas esențial în ceea ce privește desființarea SIIJ, și le încurajează să continue reforma mai amplă a sistemului judiciar. Deși Comisia de la Veneția a criticat înființarea SIIJ în două avize adoptate în 2018 și 2019, avizul emis astăzi subliniază faptul că, după trei ani de desfășurare a cauzelor, desființarea acestuia nu trebuie luată cu ușurință”, arată sursa citată.

Prin urmare, Comisia de la Veneția face următoarele recomandări specifice:

– Articolul 4 din amendamentele Camerei Deputaților ar trebui eliminat, deoarece introduce un nou tip de inviolabilitate pentru judecători și procurori în cadrul unui domeniu extrem de sensibil – urmărirea penală – care depășește cu mult imunitatea funcțională.

– Articolul 6 din amendamentele Camerei Deputaților nu ar trebui să fie menținut. Acest articol prevede o nouă competență a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), acordând secției relevante a CSM competența exclusivă de a decide cu privire la acțiunile în materie penală împotriva judecătorilor și procurorilor. Comisia de la Veneția consideră că procedurile penale care nu intră în sfera de competență a imunității funcționale nu ar trebui să fie de competența CSM și ar trebui să fie aduse direct în fața instanțelor de judecată fără examinarea prealabilă a CSM.

– Plângerile, care adesea sunt plângeri penale, depuse de persoane private împotriva judecătorilor și procurorilor ar trebui să fie tratate de către serviciul de procuratură obișnuit și ar trebui considerate ca fiind o chestiune urgentă care necesită o reformă.

Pe 29 martie, ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a anunţat că va solicita Comisiei de la Veneţia un aviz în legătură cu proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, informează Adevărul.

În luna martie, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) cu mai multe amendamente, printre care şi unul al deputatului minorităţilor naţionale Ionel Stancu, susţinut şi de UDMR, care prevede că magistraţii pot fi trimişi în judecată doar cu încuviinţarea CSM.  

Ministrul justiţiei a precizat că a sesizat Comisia de la Veneţia, în special din cauza amendamentului introdus în Camera Deputaţilor la proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei Speciale.

Compromisul din Coaliţie a prevăzut ca magistraţii să nu poată fi trimişi în judecată dacă nu există avizul obligatoriu al CSM.

Stelian Ion a criticat acest amendament, chiar dacă a recunoscut că a trebuit să accepte compromisul, în caz contrar Secţia Specială nu putea să fie desfiinţată.

Continue Reading

JUSTIȚIE

Consiliul Europei recomandă României să ia în considerare adoptarea unor măsuri legislative pentru ca sarcina probei să revină autorilor infracțiunilor de spălare de bani și finanțare a terorismului

Published

on

© Council of Europe/ Facebook

Comitetul Convenției Consiliului Europei privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului a solicitat miercuri statelor sale părți, inclusiv României, să aplice în mod eficient inversarea sarcinii probei pentru a permite confiscările în cazul infracțiunilor grave.

Într-un raport publicat miercuri, Conferința părților la Convenția Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului evaluează măsura în care 34 de state părți dispun de măsuri legislative sau de altă natură pentru inversarea sarcinii probei, o posibilitate prevăzută la articolul 3 alineatul (4) din tratat.

Prin inversarea sarcinii probei se urmărește sporirea eficienței confiscărilor, solicitând autorului infracțiunii să demonstreze originea anumitor venituri sau a altor bunuri susceptibile de confiscare.

Raportul conține mai multe recomandări generale adresate statelor părți cu privire la punerea în aplicare a acestui articol din tratat, precum și recomandări specifice fiecărei țări.

Până în prezent, șaisprezece țări s-au angajat să aplice art. 3 (4): Albania, Armenia, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bosnia și Herțegovina, Croația, Cipru, Danemarca, Franța, Ungaria, Letonia, Malta, Muntenegru, Țările de Jos, Macedonia de Nord, Portugalia și Serbia. Cu toate acestea, modul în care aceste țări pun în aplicare dispozițiile sale diferă semnificativ. Majoritatea o aplică prin confiscarea extinsă în cadrul procedurilor penale, ceea ce permite confiscarea bunurilor care depășesc veniturile directe ale unei infracțiuni concrete pentru care inculpatul este urmărit penal.

Opt țări au făcut o declarație de a nu aplica – integral sau parțial – art. 3 alineatul (4) și nu îl pun în practică: Azerbaidjan, Bulgaria, Grecia, Republica Moldova, România, Slovacia, Suedia și Turcia. Alte șapte țări au făcut astfel de declarații, dar au în vigoare măsuri de inversare a sarcinii probei prin intermediul legislației sau prin jurisprudența instanțelor lor: Georgia, Germania, Germania, Italia, Polonia, Rusia, Slovenia și Ucraina.

În ceea ce privește România, raportul consemnează că țara noastră nu dispune de măsuri legislative sau de altă natură pentru a demonstra originea presupuselor venituri de către infractor, ceea ce corespunde declarației făcute la depunerea instrumentelor de ratificare cu privire la articolul 3 alineatul (4), iar sarcina probei pentru toate faptele revine procurorului.

“România ar trebui să ia în considerare ridicarea declarației făcute în temeiul art. 3 alin. 53 IV. În consecință, autoritățile sunt invitate să ia în considerare adoptarea unor măsuri legislative care să permită inversarea sarcinii probei”, se arată în concluziile-recomandări privind România.

Convenția Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului (Convenția de la Varșovia), deschisă spre semnare în 2005, este primul tratat internațional care acoperă atât prevenirea, cât și controlul spălării banilor și al finanțării terorismului.

Este singurul tratat internațional care conferă autorităților naționale competența de a opri tranzacțiile suspecte în cel mai timpuriu stadiu pentru a împiedica circulația acestora în sistemul financiar.

Conferința părților monitorizează respectarea convenției de către statele părți.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
COMISIA EUROPEANA1 week ago

Comisarul european Janez Lenarcic îi răspunde premierului sloven, care l-a acuzat că acționează împotriva intereselor țării sale: Prejudiciile sunt provocate de cei care subminează statul de drept

INTERNAȚIONAL1 week ago

Emmanuel Macron, aflat la Tokyo pentru Jocurile Olimpice, a discutat cu premierul japonez despre lupta împotriva schimbărilor climatice și despre o regiune ”indo-pacifică liberă”

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Republica Moldova: Bogdan Aurescu a anunțat un nou sprijin de 300.000 euro pentru societatea civilă și presa independentă

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Vizita lui Bogdan Aurescu la Chișinău: România va fi mereu alături de Maia Sandu. R. Moldova poate deveni un model de orientare pro-europeană în vecinătatea estică a UE

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Florin Cîțu apreciază că viteza cu care România va face tranziția la o economie verde va fi diferită de cea a altor țări UE: Partenerii europeni trebuie să ne sprijine mai mult

IMAGINEA ZILEI1 week ago

IMAGINEA ZILEI Militari ai Forțelor Aeriene SUA ajută localnicii afectați de inundațiile devastatoare din Germania

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Se vor construi trei centre de mari arși la București, Timișoara și Târgu Mureș. Finanțarea se va face printr-un program cu Banca Mondială

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Recunoștință și respect față de militarii români care au participat la acțiunile din Afganistan. Sunt eroi ai României

ROMÂNIA2 weeks ago

România: CE constată o îmbunătățire a cadrului general privind situația statului de drept în 2021, dar subliniază necesitatea desființării SIIJ și modificarea codurilor penale

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Comisia Europeană publică al doilea raport privind situația statului de drept în toate țările membre UE: Progresele au fost neuniforme și există motive serioase de îngrijorare determintate de mai multe țări

Team2Share

Trending