Connect with us

POLITICĂ

Liviu Dragnea, despre referendumul pentru revizuirea Constituției: Premierul a spus foarte clar la Bruxelles că PSD o să facă acţiuni de informare a populaţiei, nu campanie

Published

on

Preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că premierul Viorica Dăncilă a spus foarte clar la Bruxelles ceea ce PSD a decis în privinţa referendumului pentru revizuirea Constituţiei, şi anume că partidul se va implica în acţiuni de informare a populaţiei, pentru că întrebarea de la scrutin este neclară, relatează Agerpres.

„Doamna prim-ministru a spus foarte clar exact ceea ce am discutat în Biroul Executiv Central – şi anume că asta va face PSD – acţiuni de informare a populaţiei”, a precizat Dragnea. El a adăugat că nu este vorba de o campanie, ci de „acţiuni de informare”. „Vrem să informăm populaţia cu privire la prevederile din legea care a fost adoptată în Senat, ce se intenţionează prin modificarea Constituţiei, că sunt oameni care nu au înţeles, că întrebarea este neclară şi trebuie să ajutăm să înţeleagă care este sensul acestui demers”, a arătat Dragnea, potrivit sursei citate.

Premierul Viorica Dăncilă le-a transmis, în cadrul unei vizite de lucru la Bruxelles, europarlamentarilor din grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților, că PSD nu va face campanie pentru influențarea votului la referendumul privind modificarea Constituției, în sensul redefinirii familiei.

„(…) Nu este îndreptată spre o anumită orientare sexuală sub nicio formă. Vom vedea ce va ieși dacă vor veni la vot. Partidul Social Democrat nu va face campanie”, a spus Viorica Dăncilă, potrivit unei înregistrări publicate de europarlamentarul Cătălin Ivan, informează Digi24.ro.

La rândul său, Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE, a anunțat miercuri, după o vizită la Bruxelles, că partidul său nu se va implica în campania pentru referendumul din 6 și 7 octombrie 2018.

„În ceea ce priveşte problema referendumului, ALDE nu se va implica în campania pentru referendum. Vom recomanda votanţilor noştri să voteze conform conştiinţei. Un sondaj pe care l-am făcut arată că 85% dintre cei care vor vota vor vota pentru căsătoria între un bărbat şi o femeie, iar 77% din votanţii ALDE, la fel, susţin acest punct de vedere”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu. „În anumite ţări din Europa lucrurile au evoluat. Căsătoriile între persoane de acelaşi sex sunt permise, dar nu ştiu dacă şi societatea românească va evolua în aceeaşi direcţie. Eu cred că trebuie să respectăm libertatea fiecăruia să-şi organizeze viaţa intimă şi personală aşa cum doreşte. În acest sens, după referendum, va trebuie să promovăm o lege a parteneriatului civil, la care colega mea, Renate Weber, deja s-a angajat să lucreze. Proiectul este în linii mari făcut. Dumneai a avut şi discuţii cu anumite ONG-uri, tocmai pentru a găsi o formulă cât mai bună”, a spus preşedintele Senatului şi al ALDE, citat de DCNews.

 

 

.

POLITICĂ

Ambasadorii României în SUA și Germania, George Maior și Emil Hurezeanu, rechemați de președintele Klaus Iohannis

Published

on

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele de rechemare a ambasadorului României în SUA, George Cristian Maior, respectiv a ambasadorului României în Germania, Emil Hurezeanu, ca parte a unui proces care implică rechemarea a 23 de șefi de misiuni diplomatice, după ce anul trecut președintele și Ministerul Afacerilor Externe au demarat un proces de schimbare a șefilor de misiuni diplomatice care cuprindea 31 de posturi la momentul respectiv.

Alături de ambasadorii României în SUA și Germania au mai fost rechemați șefii misiunilor diplomatice ale României din Austria, Elveția, Polonia, Slovacia, Vatican, Norvegia, Luxemburg, Irlanda, Azerbaidjan, Japonia, Algeria, Iordania, Kuweit, Kenya, Cuba, Africa de Sud, Chile, Brazilia, Tunisia, Coreea de Sud și Kazahstan.

Conform unui comunicat remis de Administrația Prezidențială, șeful statului a semnat următoarele decrete:

• Decret privind rechemarea domnului Emilian-Horațiu Hurezeanu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Federală Germania;
• Decret privind rechemarea domnului George-Cristian Maior din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii;
• Decret privind rechemarea domnului Bogdan Mazuru din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Austria;
• Decret privind rechemarea domnului Vlad Vasiliu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Confederația Elvețiană și în Principatul Liechtenstein, cu reședința la Berna;
• Decret privind rechemarea domnului Ovidiu Dranga din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Polonă;
• Decret privind rechemarea doamnei Steluța Arhire din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Slovacă;
• Decret privind rechemarea domnului Liviu-Petru Zăpîrțan din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României pe lângă Sfântul Scaun și pe lângă Ordinul Suveran Militar de Malta;
• Decret privind rechemarea domnului Adrian-Gabriel Davidoiu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Norvegiei;
• Decret privind rechemarea domnului Lilian Zamfiroiu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Marele Ducat al Luxemburgului;
• Decret privind rechemarea doamnei Manuela Breazu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Irlanda;
• Decret privind rechemarea domnului Dan Iancu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Azerbaidjan;
• Decret privind rechemarea doamnei Svetlana-Tatiana Iosiper din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Japonia;
• Decret privind rechemarea domnului Marcel Alexandru din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Algeriană Democratică și Populară și în Republica Niger, cu reședința la Alger;
• Decret privind rechemarea domnului Nicolae Comănescu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Hașemit al Iordaniei;
• Decret privind rechemarea domnului Nicușor-Daniel Tănase din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statul Kuwait;
• Decret privind rechemarea doamnei Iulia Pataki din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Kenya, Republica Uganda, Republica Burundi, Republica Unită a Tanzaniei și Republica Rwanda, cu reședința la Nairobi;
• Decret privind rechemarea doamnei Gențiana Șerbu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Cuba, Haiti, Jamaica, Commonwealth Dominica, Federația Saint Kitts și Nevis, Antigua și Barbuda, Comunitatea Bahamas și Barbados, cu reședința la Havana;
• Decret privind rechemarea domnului Marius Constantin Borănescu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Africa de Sud, Republica Namibia, Republica Botswana, Regatul Lesotho, Republica Mozambic, Republica Zambia, Regatul Eswatini, Republica Seychelles, Republica Madagascar, Uniunea Comorelor și Republica Mauritius, cu reședința la Pretoria;
• Decret privind rechemarea doamnei Monica-Mihaela Știrbu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Chile;
• Decret privind rechemarea domnului Ștefan Mera din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Federativă a Braziliei, Republica Surinam și Republica Cooperatistă Guyana, cu reședința la Brasilia;
• Decret privind rechemarea domnului Dan Stoenescu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Tunisiană;
• Decret privind rechemarea domnului Mihai Ciompec din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Coreea;
• Decret privind rechemarea domnului Cezar-Manole Armeanu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Kazahstan, Republica Tadjikistan și în Republica Kârgâză, cu reședința la Nur-Sultan.

Ca parte a acestui proces, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, la 22 ianuarie, decretele privind acreditarea a 12 ambasadori români în străinătate, între care noi ambasadorii ai țării noastre în Marea Britanie și în Rusia.

Înainte, șeful statului a semnat, la 22 decembrie, decretele privind acreditarea a șapte ambasadori români în străinătate, în Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Australia, Albania, Peru, Senegal și Paraguay.

Anterior, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, la 26 noiembrie 2020, decretele privind acreditarea a 12 ambasadori români în străinătate, inclusiv noii ambasadori ai României în Turcia, Olanda și la UNESCO.

Pe 11 septembrie anul trecut, președintele Klaus Iohannis a semnat decretele de rechemare pentru 12 ambasadori care se aflau la post în Turcia, Irak, Liban, Ungaria, Argentina, Australia, Țările de Jos, Finlanda, Malaezia, Peru, Uruguay și Federația Rusă. Pe 14 septembrie, șeful statului a mai semnat decrete de rechemare pentru alți 12 ambasadori care se aflau la post în India, Muntenegru, Cehia, Maroc, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Bulgaria, Uzbekistan, Regatul Unit, Georgia, Iran, Albania, la UNESCO și pe lângă organizațiile internaționale de la Viena.

Ulterior, surse diplomatice au declarat pentru CaleaEuropeană.ro că aceste 26 de rechemări fac parte dintr-un proces instituțional de înnoire în rândul șefilor de misiuni, care au ajuns la îndeplinirea mandatului cutumiar de 4 ani sau peste, urmând a avea loc 31 de numiri, inclusiv la misiuni unde conducerea era vacantă. Conform surselor menționate, din punct de vedere statistic este vorba despre 14 femei și 17 bărbați, o distribuție aproape egală, ca parte a abordării MAE de a promovaactiv egalitatea de șanse în rândul angajaților săi.

Propunerile de rechemări și respectiv de numiri se fac de către Ministerul Afacerilor Externe, sunt avizate de către prim-ministru și aprobate de către președintele României.

Procedura de urmat pentru acreditarea unui ambasador este ca România să ceară statului de reședință agrementul pentru persoana în cauză; ulterior agrementului sau în paralel, au loc audierile în comisiile de specialitate din Parlamentul României. În urma acestui aviz care are caracter consultativ, Președintele României semnează scrisorile de acreditare și decretele de acreditare. Este un proces care poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni. 

Continue Reading

POLITICĂ

Klaus Iohannis: Dezrobirea romilor a avut un rol major în schimbarea valorilor societăţii, pregătind ţara noastră pentru întâlnirea cu modernitatea sa europeană

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, sâmbătă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Dezrobirii Romilor, importanţa eliminării prejudecăţilor şi a discriminării, apreciind că acestea sunt “mult prea frecvent întâlnite” în accesul la educaţie al comunităţilor de romi.

El a amintit că dezrobirea romilor, în urmă cu 165 de ani, a avut un rol major în schimbarea profilului şi a valorilor societăţii româneşti de la mijlocul secolului al XIX-lea, pregătind ţara pentru întâlnirea cu modernitatea europeană.

“A fost unul dintre acele momente de o relevanţă cu totul aparte pentru cursul spre înnoirea şi occidentalizarea societăţii româneşti la mijlocul secolului al XIX-lea. Precum Unirea Principatelor, petrecută la scurt timp, ori reformele care i-au urmat, dezrobirea romilor a avut un rol major în schimbarea profilului şi a valorilor societăţii de la acea vreme, pregătind ţara noastră pentru întâlnirea cu modernitatea sa europeană”, a declarat Iohannis într-un mesaj transmis, sâmbătă, cu ocazia Zilei Dezrobirii Romilor.

El a adăugat că, pentru romi, sutele de ani de lipsire de libertate au lăsat “cicatrici adânci şi greu de vindecat”.

“Legea care îi dezrobea nu a rezolvat decalajul enorm, în plan economic şi social, căruia romii îi erau victime, iar în deceniile care au urmat numeroase expresii ale discriminării, urii şi rasismului au marcat în mod tragic existenţa lor”, a afirmat şeful statului.

Potrivit acestuia, dezrobirea, care a avut loc în 1856, a fost o mare provocare pentru societatea românească în ansamblul ei.

“Depăşirea consecinţelor acestui trecut reprezintă o mare provocare. Într-o Europă socială, prin strategii şi proiecte, o Românie rezilientă trebuie să valorifice mai mult şi mai stăruitor identitatea, potenţialul, capacităţile şi energia cetăţenilor ei de etnie romă. Este extrem de important să eliminăm prejudecăţile şi discriminarea, mult prea frecvent întâlnite în accesul la educaţie al comunităţilor de romi. De aceea, îmi doresc ca ‘România Educată’ să fie vârful de lance al efortului nostru întru egalitate, incluziune şi toleranţă”, a precizat Klaus Iohannis.

Preşedintele a îndemnat la descurajarea şi sancţionarea manifestărilor rasiste, antisemite şi xenofobe, dar şi a discursului incitator la ură.

“Ultimul an, dominat de efectele pandemiei de COVID-19, a relevat cât de dificil este ca, în perioade de criză, societatea să rămână imună la discursul încărcat de ură, de generalizări şi de culpabilizare în masă. Comunităţi întregi, cum sunt cele ale romilor, ajung să fie vizate de astfel de atacuri. Aceste comportamente şi atitudini sunt inacceptabile într-o societate democratică! Descurajarea şi sancţionarea cu celeritate a discursului incitator la ură, a manifestărilor rasiste, antisemite şi xenofobe stau în puterea tuturor cetăţenilor, dar sunt însă în responsabilitatea specială a celor care, prin natura activităţii lor, dau conţinut real drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti înscrise în Constituţie”, a susţinut şeful statului. 

Continue Reading

POLITICĂ

Klaus Iohannis solicită Parlamentului să ratifice sistemul de resurse proprii ale UE. Acestea vor crește temporar la 1,4% din venitul național brut pentru a finanța redresarea post-criză

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Deciziei (UE, EURATOM) 2020/2053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene şi de abrogare a Deciziei 2014/335/UE, Euratom, adoptată la Bruxelles, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Decretul semnat de șeful statului vine după ce Guvernul a aprobat proiectul de lege privind sistemul de resurse proprii ale UE, potrivit căruia nivelul contribuţiei României pentru anul 2021, conform scrisorii rectificative a bugetului UE pe 2021, este de 2,357 miliarde de euro.

“Prin această decizie, Comisia creşte temporar plafonul de resurse proprii de la 1,20% la 1,40% din Venitul Naţional Brut (VNB), utilizând astfel spaţiul creat între acest plafon şi cel de plăţi (spaţiul intitulat garanţii/headroom) pentru operaţiuni de împrumut (Next Generation EU)”, menţiona Ministerul Finanţelor la data de 3 februarie într-un comunicat.

Noua decizie privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene (2020/2053) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2021, însă prevederile sale se aplică numai după ratificarea sa de către toate statele membre şi sunt direct aplicabile statelor membre, fără a mai fi necesară transpunerea lor în legislaţia naţională.

După ratificarea noii decizii, Comisia Europeană va recalcula contribuţiile statelor membre pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2021 şi data intrării în vigoare.

Consiliul European din decembrie 2020 a ajuns la un acord în ceea ce priveşte Cadrul Financiar Multianual (CFM) 2021-2027 şi pachetul de reconstrucţie Next Generation EU (NGEU). Liderii europeni au agreat un pachet final, compus din CFM clasic, cu un cuantum de 1.074 miliarde de euro şi din Planul European de Relansare Economică/NGEU, în valoare de 750 miliarde de euro, cu o proporţie de granturi, în valoare de 390 miliarde de euro şi împrumuturi, în valoare de 360 miliarde de euro.

Citiți și România marchează 14 ani de la aderarea la UE cu cifre istorice: A primit peste 60 miliarde de euro de la Uniunea Europeană și va beneficia de încă 80 de miliarde în acest deceniu, un record absolut

În următorii ani, României îi vor reveni 79,94 miliarde de euro. Acestea vor fi distribuite astfel: 30,44 miliarde din Mecanismul de Redresare și Reziliență din cadrul NGEU (reprezentând 4,52% din acest instrument), 28,22 miliarde din fondurile de coeziune (reprezentând 7,52%), 19,34 miliarde din politica agricolă comună (reprezentând 5,58%) și 1,94 miliarde din Fondul pentru o Tranziție Justă (reprezentând 11,09%).

Pentru a face posibilă operaţionalizarea instrumentului de relansare economică (NGEU), Comisia a modificat Decizia privind resursele proprii. Astfel, Comisia Europeană este împuternicită să împrumute fonduri de pe pieţele de capital, în numele statelor membre.

Potrivit prevederilor Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, România trebuie să aplice regulile şi metodologia de constituire a bugetului Uniunii Europene prin sistemul resurselor proprii, potrivit prevederilor Articolului 311 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), care prevede că: “bugetul este finanţat integral din resurse proprii”.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 76(3) din Constituţia României, republicată, este necesară solicitarea dezbaterii şi adoptării de către Parlament în procedură de urgenţă a proiectului de lege, pentru a putea accesa fondurile aferente instrumentului de relansare economică. 

Continue Reading

Facebook

Team2Share

INTERNAȚIONAL37 mins ago

COVAX: Germania trimite peste 600.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 în Abidja și Ghana – Africa

INTERNAȚIONAL52 mins ago

Președintele Joe Biden: SUA nu vor accepta niciodată anexarea ilegală a Crimeei. Crimeea este Ucraina

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Președintele Ucrainei va cere sprijin internțațional pentru recuperarea Crimeei prin organizarea summitului internațional ”Platforma Crimeea”

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție prin care se cere echitate în accesul la vaccinurile anti-COVID-19

U.E.2 hours ago

Ministrul Bogdan Aurescu, despre certificatele de vaccinare: ”Până când nu va exista o poziţie la nivel european, va trebui să aşteptăm”

ROMÂNIA17 hours ago

Primarul Emil Boc și Ovidiu Cîmpean, coordonatorul CIIC, au organizat dezbaterea privind viitorul document strategic al Municipiului Cluj-Napoca în materie de mobilitate 

Dragoș Pîslaru17 hours ago

Dragoș Pîslaru: România are un potențial imens pentru a fi reprezentată în cadrul rețelei europene Eurocities, unde se dezvoltă idei cu adevărat inovatoare pentru orașe incluzive

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

Liderii europeni doresc avansarea lucrărilor pentru implementarea Uniunii Sănătății și a Strategiei Farmaceutice pentru Europa

Vasile Blaga18 hours ago

Eurodeputatul Vasile Blaga: „La fel ca strategia comună privind vaccinarea, UE are nevoie de o strategie unică în implementarea certificatelor de vaccinare”

CONSILIUL EUROPEAN19 hours ago

Klaus Iohannis, către liderii europeni: România susține inițiativele UE pentru securitate și apărare, dar în deplină complementaritate cu NATO

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

Liderii europeni doresc avansarea lucrărilor pentru implementarea Uniunii Sănătății și a Strategiei Farmaceutice pentru Europa

EVENIMENTE21 hours ago

Dezbatere | Eurodeputații Cristian Bușoi și Nicu Ștefănuță: UE, în pragul disoluției dacă nu ar fi cumpărat împreună vaccinurile. PE, implicat în campania europeană de vaccinare

COMISIA EUROPEANA23 hours ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG, consideră că noile norme propuse de Comisia Europeană pentru platformele digitale sunt ”echilibrate”: Majoritatea prevederilor sunt deja implementate de eMAG

EVENIMENTE23 hours ago

Dezbatere: Eurodeputații Cristian Bușoi si Nicu Ștefănuță: Este inadmisibil să avem prețuri diferențiate la tratamente. România are nevoie de o politică a medicamentului inteligentă

Dragoș Tudorache23 hours ago

Eurodeputatul Dragoș Tudorache: Comisia Europeană trebuie să intervină dur pentru protejarea pieței unice digitale împotriva distorsionării concurenței de către giganții tehnologici

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Charles Michel, după reuniunea virtuală a liderilor UE: Prioritatea noastră principală acum este accelerarea producției și livrării de vaccinuri anti-COVID. 50 milioane de doze vor fi fost livrate în UE până la finele lunii

Cristian Bușoi3 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, pledează pentru ”investiții masive în cercetare, inovare și tehnologii digitale”: Vor contribui la dezvoltarea economiilor statelor UE și la îmbunătățirea vieții cetățenilor

ROMÂNIA4 days ago

Valeriu Gheorghiță: România, pe locul 2 în UE la administrarea schemei complete de vaccinare anti-COVID

Dragoș Pîslaru5 days ago

Dragoș Pîslaru: Soliditatea PNRR constă în stimularea sinergiilor între măsurile celor șase piloni de reformă și dezvoltare ai Mecanismului de Redresare și Reziliență

INTERNAȚIONAL5 days ago

Israelul și Egiptul au convenit să construiască un gazoduct offshore pentru a creşte exporturile de gaze naturale lichefiate către Europa

Advertisement
Advertisement

Trending