Connect with us

ROMÂNIA

Luca Niculescu, ambasadorul României în Franța: Catedrala Notre-Dame din Paris va renaște la fel cum a renăscut catedrala din Reims după bombardamentele masive din Primul Război Mondial

Published

on

© Luca Niculescu/ Facebook

Luca Niculescu, ambasadorul României în Franța, a transmis luni seara un mesaj emoționant după ce catedrala Notre Dame din Paris a fost cuprinsă de flăcări. Acesta a povestit ce a văzut când a ajuns la fața locului și a dat exemplul cadetralei din Reims, care a renăscut după bombardamentele masive din Primul Război Mondial.

Acesta a completat că ”așa se va întâmpla și cu Notre-Dame de Paris”.

”Este o emoție imensă în seara aceasta la Paris. Nôtre Dame, simbol al creștinătății, al Franței, al culturii europene, emblemă a patrimoniului universal, e mistuită de flăcări. Am trecut tarziu pe Quai de Tournelle, vizavi de catedrală. Mii de oameni strânși pe poduri și pe cheiurile Senei priveau limbile de flăcări care țâșneau dintre ziduri. Erau tăcuți, unii cu lacrimi în ochi. Lacrimi de emoție simțeai și în vocea unor jurnaliști sau istorici de artă cunoscuți, cum ar fi Stephane Bern, care a izbucnit în plâns în timpul unei intervenții la televiune”, a spus Luca Niculescu pe pagina personală de Facebook.

”Când a pornit incendiul, în această după amiază, eram la 170 de kilometri de Paris, la Reims, într-o altă catedrală, la vernisajul unei expoziții superbe dedicată Reginei Maria. Catedrala Nôtre-Dame de Reims a fost complet distrusă acum o sută de ani. În primul război mondial, a fost lovită de aproape trei sute de obuze. Astăzi a renăscut. Așa se va întâmpla și cu Nôtre-Dame de Paris”, a completat ambasadorul român la Paris.

Pompierii au reușit, luni noapte, 15 aprilie, lucrări de artă care se aflau în catedrala Notre-Dame, după ce aceasta a fost cuprinsă de un incendiu devastator în urma căruia aproape tot acoperișul a fost distrus.

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat de la fața locului că ”vom reconstrui această cetedrală împreună”, iar un apel internațional de strângere de fonduri, la care s-a alăturat și președintele Parlamentului European, Antonio Tajani.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

NEWS

Premierul Ludovic Orban: Ne gândim la un instrument care să asigure finanţarea proiectelor localităţilor româneşti înfrăţite cu cele din Republica Moldova

Published

on

© Guvernul României

Prim-ministrul interimar Ludovic Orban a precizat că Guvernul ia în calcul elaborarea unui mecanism care să susțină asigurarea finanțării pentru proiectele stabilite între localități românești înfrățite cu localități din Republica Moldova, informează Agerepres.

”Ştim foarte bine care este situaţia în Republica Moldova. Ne interesează într-o măsură foarte mare să putem să susţinem proiectele comunităţilor locale şi administraţiilor locale din Republica Moldova şi aici chiar ne gândim la un instrument care să ajute localităţile din România, care sunt înfrăţite cu localităţi din Basarabia, să poată să aibă finanţările necesare pentru a finanţa acele proiecte care sunt convenite cu primarii din Basarabia”, a precizat premierul Orban.

Declarațiile prim-ministrului Orban au venit după ce un reprezentant al autorităţilor locale din Republica Moldova a cerut ca diversele forme de sprijin financiar să fie alocate prioritar către proiectele autorităţilor locale. ”Am vrea foarte mult să ne ajutaţi. Dar cum? Să nu mai daţi banii guvernelor centrale. Să ne ajutaţi ca tot suportul care vine în Republica Moldova să fie condiţionat prin reforme reale, prin luptă cu adevărat cu corupţia şi prin focusare cât mai mare către autorităţile publice locale”, a precizat acesta.

Continue Reading

ROMÂNIA

Eurostat: România, printre statele membre UE cu cele mai multe întreprinderi noi în 2017

Published

on

© Consiliul Județean Ilfov

România era, în 2017, printre statele membre în care se înregistrau cele mai mari rate de creștere a numărului de noi întreprinderi, potrivit datelor publicate luni, 17 februarie, de Eurostat

În 2017, numărul întreprinderilor noi în Uniunea Europeană (UE), ca proporție din numărul total de întreprinderi active UE, a fost de 9,3%. Această rată a rămas stabilă în comparație cu 2016 (9,3%), dar a fost puțin mai mare decât rata înregistrată în 2012 (9,0%).

Numărul de noi locuri de muncă generate de aceste întreprinderi nou create a reprezentat 2,4% din totalul locurilor de muncă în UE în 2017, variind de la 5,2% în Portugalia la 1,2% în Germania și Olanda.

Rata înființării de noi întreprinderi era cea mai ridicată în Lituania, dar cea mai scăzută în Grecia

Rata înființării de noi întreprinderi a variat în statele membre ale UE în 2017. Cele mai mari rate au fost observate în Lituania (19,7%), Portugalia (15,8%), Slovacia (13,7%), Ungaria (12,9%) și Letonia (12,4%), în timp ce cele mai mici rate s-au înregistrat în Grecia (4,5%), Belgia (6,4%), Suedia (6,6%), Germania și Austria (ambele 6,8%). 

În România, s-a înregistrat o pondere de 10,9% întreprinderi noi raportat la numărul total de societăți comerciale înregistrate.

În ceea ce privește rata înființării de noi întreprinderi, cel mai mare câștig a fost înregistrat în Finlanda, cea mai mare scădere în Malta.

Față de 2016, cele mai multe noi întreprinderi au fost înregistrate în 2017 în Finlanda (2,9 pp),  Slovacia (2,7 pp), Ungaria (2,1 pp), Estonia (1,2 pp) și Lituania (0,9 pp), în timp ce cele mai mari scăderi au fost observate în Malta (-6,1 pp), Letonia (-3,8 pp), Spania (-0,9 pp), Bulgaria și Italia (ambele -0,5 pp), precum și Austria și Suedia (-0,4 pp).

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

MApN: Patru militari români din cadrul Forțelor pentru Operații Speciale Române, apreciați de partenerul american pentru implicarea lor în Afganistan, în urma unui atac

Published

on

© MApN-Facebook

Operatorii Forțelor pentru Operații Speciale Române au fost apreciați de partenerul american în Afganistan, anunță Ministerul Apărării Naționale.

În mesajul postat pe pagina de Facebook, MApN informează că patru militari din cadrul Forțelor pentru Operații Speciale Române s-au alăturat colegilor lor americani în trierea, oferirea primului ajutor și evacuarea în funcție de urgență a militarilor americani și afgani ce au fost ținta unui atac în provincia Nangarhar, estul Afganistanului, pe data de 8 februarie.

”Operatorii FOS români au sprijinit personalul medical al unui spital militar de tip ROL 2, oferind tratament medical cu precizie și rapiditate, astfel încât toate victimele au putut fi tratate în timp util. Într-un astfel de moment, lupta este întotdeauna contratimp. Pentru modul profesionist în care au acționat, operatorii FOS au fost apreciați de echipa medicală a spitalului”, a mai transmis MApN.

Potrivit ministerului, instuirea la nivel înalt a militarilor români se poate atinge doar prin unitate și munca în echipă:”Împreună ne instruim la cel mai înalt nivel, împreună ne îndeplinim misiunile cu succes indiferent de teatrul de operații în care ne aflăm, și împreună suntem mai puternici”.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending