Secretarul general al Partidului Național Liberal, Lucian Bode, organizator al Congresului PPE care debutează miercuri la București, a urat oficial bun-venit colegilor din familia politică a popularilor europeni, cu care a discutat despre viitorul Europei la cina oferită de Grupul PPE din Parlamentul European.
”Bucureștiul devine în aceste zile capitala politică a Uniunii Europene, simbolul creștin-democrației, al solidarității și unității europene”, a subliniat acesta într-un mesaj publicat pe Facebook.
Acesta și-a exprimat încântarea față de încântarea față de ”energia și pasiunea care ne aduc laolaltă pe noi, popularii europeni și care ne îndeamnă neîncetat să apărăm Europa, valorile și spiritul ei de peste 47 de ani”.
În același timp, întâlnirea i-a oferit prilejul secretarului general al PNL să reîntâlnească atât de mulți prieteni, foști și actuali colegi europeni și să constate recunoașterea de care se bucură liberalii români la nivelul celui mai important grup politic european.
”Le-am transmis colegilor mei că, în acest an, avem de dus o bătălie istorică cu cei care și-au propus să năruie din interior construcția europeană. Alegerile ce vor urma vor testa la maxim capacitatea noastră de a bloca ascensiunea curentelor extremiste care nu doresc altceva decât fragilizarea proiectului european”, a semnat Bode.
Congresul Partidului Popular European, găzduit de Partidul Național Liberal, începe miercuri la București și îi aduce împreună pe președinții Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Parlamentului European, Roberta Metsola, și pe 11 șefi de stat și de guvern, în frunte cu președintele Klaus Iohannis, alături de 2000 de delegați.
Congresul PPE ”marchează startul unui an electoral extrem de important pentru România și întregul continent european, fiind locul ideal pentru a împărtăși angajamentul și viziunea noastră comune pentru o Uniunii Europeană mai prosperă, mai sigură și, mai ales, mai unită”, a concluzionat Lucian Bode.




