Connect with us

ROMÂNIA

Ludovic Orban, la ceremonia încheierii misiunii în Afganistan: Soldații români au dat dovadă de profesionalism, făcându-ne mândri în fața întregii lumi

Published

on

© Ludovic Orban / Facebook

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a fost prezent miercuri la ceremonia militară organizată în Piaţa Arcul de Triumf din București, cu ocazia încheierii misiunii Armatei Române în Afganistan.

Acesta a amintit că peste 32.000 de militari români au participat, timp de 19 ani, la acțiunile desfășurate în Afganistan, îndeplinindu-și misiunile cu devotament și spirit de sacrificiu, lăsând în urma lor părinți, copii, familii care i-au așteptat cu emoție să se întoarcă cu bine acasă.

În cadrul ceremoniei au fost rostite solemn numele celor 27 de militari români căzuţi la datorie în teatrul de operaţii din Afganistan şi a fost păstrat un moment de reculegere.

„Îi onorăm cu cinste pe toți militarii care au participat, alături de celelalte statele membre NATO, în războiul împotriva terorismului, și în parteneriat solid cu Statele Unite ale Americii. Soldații români au dat dovadă de profesionalism, și au reprezentat cu cinste România, făcându-ne mândri în fața întregii lumi”, a scris președintele Camerei Deputaților, pe pagina sa de Facebook.

„Îi plângem și ne rugăm, astăzi, pentru odihna celor 27 de militari care și-au pierdut viața în Afganistan, iar gândurile noastre merg spre cei 227 de răniți care au rămas cu sechele, uneori pentru întreaga viață, în urma acestor misiuni. Îi cinstim pe ei și sacrificiul lor, care reprezintă gestul suprem al dragostei de țară și rămânem profund recunoscători acestor eroi ai neamului”, a conchis Ludovic Orban. 

La ceremonia cu ocazia încheierii misiunii Armatei României în Afganistan de la Arcul de Triumf din Capitală au participat şi președintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîţu, ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, preşedinta Senatului, Anca Dragu, precum și secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Ultimul detașament românesc din teatrul de operaţii Afganistan a fost repatriat pe 27 iunie, încheind o prezență de 19 ani a forțelor militare române în cadrul celor mai importante operațiuni militare din istoria Alianței Nord-Atlantice.

România a participat cu trupe în Afganistan încă din anul 2002, atât la Operația Enduring Freedom cât și la ISAF, în spiritul solidarității față de partenerul strategic american și pentru consolidarea poziției naționale ca partener aliat.

În ianuarie 2001, primele efective de militari români – un pluton de poliție militară, o aeronavă C130 Hercules și ofițeri de legătură au fost dislocați în Afganistan, în cadrul operației ISAF, iar în luna iulie 2002, a fost dislocat în teatrul de operații Afganistan primul batalion de infanterie românesc într-o misiune de luptă în afara teritoriului național după cel de Al Doilea Război Mondial.

Din 2002 și până în prezent, un număr de peste 32.000 de militari ai Armatei României au participat la misiunea din Afganistan, în rotații de câte șase luni, atât în cadrul unor elemente de comandă și control de nivel brigadă, cât și în cadrul unor structuri de forțe de nivel batalion, companie, pluton, echipe operaționale de consiliere și legătură (OMLT), detașamente din cadrul Forțelor pentru Operații Speciale, echipe de instructori ANA Training, subunități CIMIC. La misiuni au luat parte și elemente de sprijin logistic din cadrul Comandamentului Logistic Întrunit, structuri din cadrul Comandamentului Comunicațiilor și informaticii, structuri din cadrul Forțelor Navale Române, personal de stat major încadrat în comandamente NATO și multinaționale. Forțele Aeriene Române au asigurat în două misiuni diferite comanda Aeroportului Internațional din Kabul (KAIA).

Misiunile militarilor români în teatrul de operații din Afganistan au fost coordonate de Comandamentul Forțelor Întrunite din cadrul MApN.

În ultima perioadă, România a fost unul dintre cele mai importante state contributoare cu trupe la Misiunea Resolute Support, cu peste 600 de militari dislocaţi, iar în ultimii șase ani participarea la RSM a constituit principala prioritate privind contribuţia Armatei României la operaţii în afara teritoriului statului român.

Andreea Radu este redactor CaleaEuropeană.ro. Absolventă a Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din Bucuresti, Andreea urmează un program de masterat în domeniul "Politicile egalității de șanse in context românesc și european".

POLITICĂ

Florin Cîțu este noul președinte al Partidului Național Liberal: Acest vot mă onorează și mă responsabilizează. Vă promit că voi fi președintele tuturor liberalilor

Published

on

©Captură video PNL/ Facebook

Florin Cîțu a câștigat funcția de președinte al Partidului Național Liberal, reușind să obțină 2,878 de voturi, adică 60,2% din cele 4,848 de voturi valabil introduse în urnă, dintre care 72 au fost anulate, învingându-l astfel pe contracandidatul său, Ludovic Orban, care a obținut 1,898 (39,7%) de voturi din partea delegaţilor la Congresul PNL. 

”Acest vot mă onorează și mă responsabilizează. Vă promit că voi fi președintele tuturor liberalilor, indiferent pentru cine ați votat astăzi. De astăzi suntem un partid unit și vom folosi toate resursele împotriva adversarului politic, PSD. A fost mișcare care începe cu PNL și care va schimba România în bine. Împreună construim România liberală”, a transmis Florin Cîțu într-o primă reacție după aflarea rezultatului.

Florin Cîțu devine astfel cel de-al 17-lea președinte al Partidului Național Liberal de la fondarea sa, dacă excludem perioada din 2016 în care PNL și PDL au fuzionat și au adoptat un nou statut,  copreședinți ai PNL fiind atunci Alina Gorghiu și Vasile Blaga.

Acesta s-a născut pe 1 aprilie 1972 și este senator PNL din 2016, odată cu alegerile parlamentare, mandat reînnoit în urma alegerilor din 6 decembrie 2020.

La data de 4 noiembrie 2019, Cîțu a preluat de la Eugen Teodorovici mandatul de ministru al finanțelor publice în Guvernul Ludovic Orban. În februarie 2020, după ce moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Orban I a fost adoptată, Cîțu a fost desemnat de președintele Klaus Iohannis să formeze un nou guvern, doar că și-a depus mandatul cu câteva minute înainte ca Parlamentul să acorde votul de învestitură.

În contextul în care pandemia de coronavirus începuse să provoace primele îmbolnăviri și în România, prefigurând o criză sanitară, Guvernul Orban II și-a reintrat din nou în atribuții după votul parlamentar, Cîțu fiind menținut în continuare ministru al finanțelor.

În urma alegerilor parlamentare din decembrie, anul trecut, USR PLUS a respins în timpul negocierilor varianta ca Ludovic Orban să preia din nou conducerea Guvernului.

La 22 decembrie 2020, preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Florin Cîţu candidat pentru funcţia de prim-ministru, propunerea fiind avansată de coaliţia PNL – USR PLUS – UDMR.

Comisia de Organizare a Congresului PNL din data de 25 septembrie 2021 a validat, la 23 august 2021, candidatura lui Florin Cîţu pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

MAE: De la 1 octombrie, românii nerezidenți vor putea intra în Regatul Unit exclusiv în baza pașaportului valabil

Published

on

© UK Embassy Bucharest/ Facebook

Cetățenii europeni nerezidenți (care nu sunt protejați de Programul de Înregistrare a Cetățenilor UE – EU Settlement Scheme) pot intra în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord exclusiv în baza pașaportului valabil (simplu electronic sau simplu temporar) începând cu data de 1 octombrie.

Astfel, începând cu această dată, cetățenii români nerezidenți nu mai pot intra în Regatul Unit în baza cărții de identitate.

Conform informaţiilor comunicate de autorităţile britanice, cetăţenilor europeni (inclusiv cetăţenilor români) nerezidenţi în Regatul Unit care nu vor respecta regulile li se va interzice accesul pe teritoriul britanic, arată MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Începând cu data de 1 ianuarie 2021, cetățenii români nerezidenți pot călători spre/ tranzita prin Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în scop turistic/ vizită, pentru șederi de scurtă durată, pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a necesita o viză de intrare.

Totodată, cetățenii români nerezidenți care doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Unit pentru o perioadă mai mare de șase luni (pentru activități de muncă, pentru studii etc.) au nevoie, începând cu data de 1 ianuarie 2021, de o viză de intrare eliberată de autoritățile britanice, în conformitate cu sistemul de imigrație bazat pe puncte.

Pentru a verifica dacă scopul șederii necesită o viză sau dacă sunt îndeplinite condițiile necesare pentru obținerea acesteia, poate fi consultată următoarea pagină de internet în limba engleză, pusă la dispoziție de către autoritățile britanice: https://www.gov.uk/check-uk-visa.

Autoritățile britanice recomandă persoanelor care au mențiuni înscrise în cazierul judiciar, precum și persoanelor cărora le-a fost refuzată în trecut intrarea pe teritoriul Regatului Unit, depunerea unei cereri pentru obținerea vizei și pentru deplasările de scurtă durată (sub 6 luni), potrivit informațiilor comunicate prin intermediul portalului https://www.gov.uk/browse/visas-immigration.

Continue Reading

POLITICĂ

Criza submarinelor: Președintele PMP, Cristian Diaconescu: O criză comercială, cum este cea provocată de Franța, nu poate declanșa așteptări geopolitice

Published

on

© Cristian Diaconescu/ Facebook

Nu este de bun augur ca o criză comercială, cum este cea provocată de Franța, în urma desființării contractului încheiat cu Australia, privind achiziția de submarine, să creeze o temă falsă legată de necesitatea creării unei armate europene, a explicat președintele Partidului Mișcarea Populară, Cristian Diaconescu, într-o intervenție în emisiunea online ”Scandalul submarinelor și armata europeană”, organizată de revista ”Historia”.

Liderul PMP a detaliat că ”o conexare a problemelor comerciale dintre două state să provoace anumite așteptări geopolitice, nu este normală, în dinamica relațiilor internaționale.”

Acesta a susținut ideea funcționării la nivelul UE a politicii ”smart defence”, prin crearea de armate comune regionale, care să-și creeze propriile capacități militare, ca o forță de reacție locală, în fața unor provocări comune.

”Din păcate, practica a demonstrat că, dincolo de decizia politică, fiecare țară își avea propria strategie de reacție, ceea ce a respins ideea unei baze comune de apărare”, a punctat Cristian Diaconescu.

Statele Unite, Australia şi Marea Britanie au anunţat pe 15 septembrie un parteneriat strategic pentru a contracara China, AUKUS, incluzând furnizarea de submarine nucleare americane către Canberra

În consecință, Australia a decis să anuleze contractul de achiziţionare a unor submarine franceze cu propulsie convenţională în favoarea navelor americane cu propulsie nucleară, lucru ce a declanșat nemulțumirea Parisului, care, în 2016, a semnat un contract în valoare de 56 miliarde de euro pentru a furniza Australiei 12 submarine cu propulsie clasică.

Furia Franței față de acest gest calificat o ”lovitură în spate” s-a materializat prin rechemarea la Paris a ambasadorilor săi de la Washington și Canberra și anularea unei întrevederi a miniștrilor apărăii francez și britanic, ce urma să aibă loc la Londra.

În această dispută, Uniunea Europeană a făcut scut în fața Parisului, care a fost tratat ”inacceptabil”, iar gestul SUA  a fost calificat ca fiind unul  ”lipsit de loialitate” de către președinții Comisiei Europene și Consiliului European, Ursula von der Leyen și Charles Michel.

Revenind la masa discuțiilor, președinții Emmanuel Macron și Joe Biden au convenit să lanseze un proces de consultări pentru a evita situații precum criza provocată de alianța AUKUS, declarație salutată de secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, și Înaltul Reprezentat al UE, Josep Borrell.

Washingtonul și Parisul sunt conștienți că recâștigarea încrederii ”va necesita timp și acțiuni”, iar un prim pas către reclădirea acesteia va fi făcut luna viitoare, când Biden și Macron se vor întâlni în Europa, la summitul G20 de la Roma.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
POLITICĂ12 hours ago

Florin Cîțu este noul președinte al Partidului Național Liberal: Acest vot mă onorează și mă responsabilizează. Vă promit că voi fi președintele tuturor liberalilor

INDIA13 hours ago

Liderii SUA, Japoniei, Indiei și Australiei pledează pentru o regiune indo-pacifică ”fără a fi intimidată de presiuni” și își asumă să ”își dubleze eforturile pentru a fi o forță pentru securitatea regională”

MAREA BRITANIE14 hours ago

MAE: De la 1 octombrie, românii nerezidenți vor putea intra în Regatul Unit exclusiv în baza pașaportului valabil

U.E.14 hours ago

Premierul Viktor Orban apreciază că Balcanii vor reprezenta ”următoarea mare oportunitate” pentru Uniunea Europeană: Progresul economic al UE va veni din această regiune

CONSILIUL EUROPEAN16 hours ago

Charles Michel critică de la tribuna ONU ”actele de război împotriva mediului înconjurător”: Omenirea trebuie să semneze ”un tratat de pace cu planeta noastră”

INTERNAȚIONAL17 hours ago

Criza submarinelor: Boris Johnson încearcă să redreseze relațiile franco-britanice și îi propune lui Emmanuel Macron o ”restabilire a cooperării”. Președintele Franței, răspuns glacial: Aștept propunerile

Dacian Cioloș17 hours ago

Conferința privind viitorul Europei: Liderul Renew Europe, Dacian Cioloș, consideră că UE are nevoie de un președinte ales de cetățenii europeni: Va avea mai multă legitimitate în reprezentarea UE

POLITICĂ19 hours ago

Criza submarinelor: Președintele PMP, Cristian Diaconescu: O criză comercială, cum este cea provocată de Franța, nu poate declanșa așteptări geopolitice

S&D21 hours ago

Miniștrii muncii din PES: Uniunea Europeană trebuie să combată dezechilibrele sociale. Bunăstarea este un indicator vital pentru politici de succes

GENERAL21 hours ago

România a găzduit prima ediție a Săptămânii Mondiale a Francofoniei Științifice. Ministrul Sorin Cîmpeanu, ales președinte al celei mai mari organizații academice internaționale, Agenția Universitară a Francofoniei

POLITICĂ12 hours ago

Florin Cîțu este noul președinte al Partidului Național Liberal: Acest vot mă onorează și mă responsabilizează. Vă promit că voi fi președintele tuturor liberalilor

ONU3 days ago

În primul discurs la ONU, Maia Sandu cere retragerea trupelor Rusiei din Transnistria și anunță că a început curățarea Republicii Moldova de regimurile corupte

Dragoș Pîslaru4 days ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Cel mai optimist scenariu pentru aderarea României la zona euro ar fi în 2028

ONU4 days ago

Klaus Iohannis, la ONU: România susține rolul de lider al Uniunii Europene în materie de schimbări climatice

INTERVIURI4 days ago

INTERVIU Președinta Fondului de Investiții al celor Trei Mări: Înființarea fondului, posibilă prin cooperarea cu România. Este esențial să prezentăm investitorilor întreaga regiune prin fiecare țară în parte

ONU4 days ago

Klaus Iohannis, de la tribuna ONU: Valorile democratice și ordinea bazată pe reguli, fundamente ale unui viitor mai bun. Conflictele prelungite din vecinătatea României continuă să amenințe securitatea Europei

INTERNAȚIONAL4 days ago

Joe Biden invocă, în primul său discurs la ONU, “alianța sacră NATO” și “parteneriatul fundamental cu UE”: Suntem în zorii unui deceniu decisiv. Începem o nouă eră de diplomaţie neobosită

INTERVIURI6 days ago

INTERVIU Ministrul adjunct de externe al Poloniei: România și Polonia sunt liderii principali ai Inițiativei celor Trei Mări. Trebuie să fim o parte mai puternică a UE

INTERVIURI1 week ago

Comisarul European Adina Vălean, despre rolul tinerilor în Conferința pentru Viitorul Europei: Ideile lor reprezintă o valoare adăugată

INTERVIURI1 week ago

INTERVIU Comisarul european pentru transporturi Adina Vălean: Proiectele europene necesită o guvernanță stabilă

Team2Share

Trending