Connect with us

POLITICĂ

Ludovic Orban, mesaj de Ziua Internațională a Romilor: PNL este dedicat combaterii tuturor formelor de rasism, xenofobie, antisemitism

Published

on

© Ludovic Orban/ Facebook

Numai o treime dintre copiii de etnie romă încheie studiile primare, iar cifrele sunt și mai mici în cazul fetelor, peste 70% dintre familii trăiesc într-o stare de sărăcie care le împiedică accesul la serviciile publice din educație, sănătate și chiar la obținerea actelor de identitate, în timp ce peste 70% dintre concetățenii noștri romi se tem de prejudecățile și discriminarea la care ar putea fi expuși, a transmis președintele Camerei Deputaților și al Partidului Național Liberal (PNL), Ludovic Orban, printr-o postare pe contul său de Facebook. 

Acesta a participat miercuri la Masa rotundă cu tema „România, patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi”, organizată de grupul parlamentar al minorităților naționale și Partida Romilor Pro-Europa, cu prilejul celebrării, pe 8 Aprilie, a Zilei Internaționale a Romilor.

„Discursul public privitor la concetățenii noștri de etnie romă pare adeseori să fie dominat fie de voci agresive și de instigări la ură, fie de o asurzitoare tăcere din partea celor care au datoria să combată flagelul rasismului și al discriminării”, a subliniat președintele Camerei Deputaților.

„Se cuvine, așadar, să devenim cu toții mai atenți la semnalele de alarmă pe care le lansează asociațiile pentru drepturile minorităților sau pentru drepturile omului în general, la analizele institutelor de cercetări și ale specialiștilor în studierea fenomenelor sociale”, a punctat acesta.

În final, Ludovic Orban a amintit că Partidul Național Liberal este dedicat combaterii tuturor formelor de rasism, xenofobie, antisemitism, dar și pentru condamnarea fără rezerve a comportamentelor și limbajului discriminatoriu.

POLITICĂ

Ministrul finanțelor: Germania și-a exprimat susținerea pentru aderarea României la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică

Published

on

© Alexandru Nazare/ Facebook

Ministrul german al Finanţelor şi-a exprimat susţinerea pentru ca România să primească invitaţia de aderare la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), a scris vineri, pe Facebook, ministrul Finanţelor din România, Alexandru Nazare.

“Am discutat joi seara, pentru a doua oară de la începutul anului, cu ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, despre stadiul implementării PNRR, precum şi despre perspectivele economiilor europene în acest an, care stau în continuare sub semnul pandemiei Covid-19. Totodată, am reiterat solicitarea de sprijin în vederea aderării României la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)”, a precizat ministrul român.

Acesta consideră că România a făcut progrese semnificative şi că suntem într-un stadiu avansat în ceea ce priveşte procesul de aderare, care trebuie să vină ca o recunoaştere clară a eforturilor României de până acum.

Sper ca acest lucru să se întâmple cât mai curând. M-a bucurat să constat că poziţia ministrului german de Finanţe este una pozitivă faţă de eforturile României din ultima perioadă, exprimându-şi susţinerea pentru ţara noastră în vederea obţinerii invitaţiei de aderare la OCDE“, a continuat Nazare.

Totodată, Olaf Scholz a menţionat că statele membre trebuie să ratifice cât mai curând deciziile privind sistemul de resurse proprii în vederea accelerării procesului de operaţionalizare a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă la nivelul UE, se mai arată în postarea ministrului român de Finanţe.

De altfel, în prima lor convorbire telefonică din luna ianuarie, cei doi omologi au discutat și atunci despre operaționalizarea Mecanismului de Redresare si Reziliență (MRR) la nivelul statelor membre UE, nucleul de 672,5 miliarde de euro din cadrul fondului de redresare Next Generation.

În ce privește aderarea României la OCDE, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a discutat cu viitorul secretar general al OCDE despre obiectivul strategic al aderării țării noastre la organizație, același subiect fiind abordat și cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.

Aderarea României la OCDE este un obiectiv strategic al politicii externe române, inclus în actualul program de guvernare. România şi-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE cu ocazia exercițiilor anterioare de extindere, respectiv în aprilie 2004 şi noiembrie 2012 şi a reînnoit-o în 2016 şi 2017, precizează MAE.

În prezent, OCDE se află într-un proces de reformă internă de simplificare a procedurilor de decizie între membrii săi şi de revizuire a rolului său global în promovarea dezvoltării sustenabile în actualul context de instabilitate economică. Această reformă internă ar putea include pe termen scurt şi organizarea unui nou proces de extindere.

Continue Reading

POLITICĂ

Florin Cîțu: Agenția de rating S&P a îmbunătățit perspectiva de rating a României de la negativ la stabil; Este prima modificare în sens pozitiv pentru România din 2013 încoace

Published

on

© Guvernul României/ Facebook

Prim-ministrul Florin Cîțu și ministrul finanțelor publice Alexandru Nazare au anunțat vineri seară că agenţia de rating Standard and Poor’s a îmbunătăţit perspectiva de rating a României de la negativ la stabil, șeful Guvernului calificând acest anunț drept “vești fantastice pentru români”.

“Vești fantastice pentru români! Am promis, am făcut. România apreciată de S&P cu modificarea perspectivei de la negativ la STABIL. Am luat și continuăm să luăm cele mai bune măsuri pentru economie”, a scris Cîțu, pe Facebook.

Obiectivul de relansare economică pe care ni l-am asumat în acest an este validat și de agenția de rating Standard & Poor’s, care a anunțat îmbunătățirea perspectivei de la “negativ” la “stabil” aferentă ratingului acordat datoriei guvernamentale a României pe termen lung și scurt în monedă locală și valută, a anunțat și ministrul finanțelor Alexandra Nazare.

Potrivit oficialului, aceasta este prima modificare în sens pozitiv a perspectivei ratingului României operată de Standard & Poor’s din noiembrie 2013.

“Decizia Standard & Poor’s reprezintă o dovadă a recunoașterii internaționale a eforturilor României de consolidare fiscal-bugetară și confirmă că măsurile adoptate au fost cele corecte, necesare pentru țara noastră și așteptate de către partenerii externi. Totodată, am remarcat și estimările pozitive ale agenției referitoare la potențialul de creștere economică a României pe termen mediu. Este un semnal excelent, care ne încurajează și ne arată că suntem pe drumul cel bun, dar nu înseamnă că am ajuns deja acolo, eforturile trebuie continuate. Vom merge mai departe atât cu implementarea măsurilor destinate înlăturării efectelor negative ale pandemiei Covid-19 și relansării economiei, cât și cu politica fiscal-bugetară prudentă care să asigure înscrierea României în țintele asumate”, a mai precizat Nazare, într-o postare pe Facebook.

Agenţia americană de rating Standard and Poor’s a îmbunătăţit vineri seară perspectiva de rating a României de la negative la stabil, ceea ce reprezintă un pas înainte pentru guvernul Cîţu, în încercarea de a stabiliza finanţele publice ale României, care s-au înrăutăţit după criza COVID-19.

S&P spune că stoparea creşterii pensiilor , reducerea deficitului bugetar şi perspectiva unei stabilizări a datoriei publice la 50% în PIB până în 2023 sunt principalele motive pentru care a îmbunătăţit perspectiva de rating.

“În opinia noastră, decizia guvernului de a retrage legislaţia anterioară costisitoare privind pensiile va fi cheia pentru atingerea stabilităţii bugetare şi evaluăm agenda sa de consolidare pe termen mediu ca fiind credibilă”, spun cei de la Standard and Poor’s, potrivit Ziarul Financiar.

Continue Reading

POLITICĂ

Ioana Constantin (PMP): Urmează alegeri anticipate în R. Moldova. Drumul acestei țări trebuie să fie doar alături de România și Uniunea Europeană

Published

on

© Ioana Constantin - Facebook

Drumul Republicii Moldova trebuie să fie doar alături de România și Uniunea Europeană, a transmis Ioana Constantin (PMP), în contextul alegerilor anticipate ce urmează să aibă loc în Republica Moldova. 

„Este singura soluție pentru prosperitate și siguranță. Republica Moldova trebuie să se rupă de orice influențe ale Moscovei și de toți politicienii care stau cu capul plecat în fața Rusiei”, a scris aceasta, pe Facebook.

Ioana Constantin a subliniat că românii de peste Prut, își doresc dezvoltare, locuri de muncă bine plătite acasă,  școli, spitale, drumuri și libertate.

„Prosperitate și democrație. Pentru asta e nevoie de politicieni pro-occidentali”, a conchis aceasta. 

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis, joi după-amiază, că Parlamentul de la Chișinău poate fi dizolvat și că s-au întrunit toate elementele constituționale în acest sens. Astfel, şefa statului, Maia Sandu, este în drept să semneze decretul de dizolvare a legislativului, scrie Agerpres.

Avizul este definitiv şi nu poate fi supus niciunei căi de atac.

„Se constată drept circumstanță care justifică dizolvarea Parlamentului – imposibilitatea formării Guvernului. Prezentul aviz este definitiv, nu poate fi supus niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial”, a declarat președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, potrivit Jurnal.md.

Maia Sandu a susținut singură pledoaria în fața Curții. „Din respect pentru Înalta Curte, am decis să vin astăzi personal pentru a-mi susține punctul de vedere”, a spus ea.

Acum, președinta urmează să dizolve Parlamentul și să anunțe data la care urmează să fie organizate alegerile parlamentare anticipate.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

RUSIA9 hours ago

Cancelarul austriac Sebastian Kurz se oferă să găzduiască la Viena summitul SUA-Rusia între președinții Joe Biden și Vladimir Putin

Corina Crețu9 hours ago

Corina Crețu: România, singura țară care subfinanțează sistemul de sănătate. Guvernul putea de acum un an să redirecționeze fondurile UE necheltuite spre sănătate

REPUBLICA MOLDOVA12 hours ago

România donează Republicii Moldova cea mai mare tranșă de vaccin anti-COVID: 132.000 de doze au plecat sâmbătă spre Chișinău

INTERNAȚIONAL15 hours ago

Angela Merkel, Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski cer Rusiei să își retragă trupele de la frontiera cu Ucraina

ROMÂNIA15 hours ago

Reprezentantul Jandarmeriei Române la Consiliul Europei, ales președinte al Comitetului pentru siguranță și securitate al Convenției Consiliului Europei

INTERNAȚIONAL15 hours ago

Joe Biden și Yoshihide Suga au lansat un nou parteneriat global SUA-Japonia pentru a depăși provocările din partea Chinei: Democraţiile pot câştiga competiţiile din secolul al XXI-lea

Alin Mituța16 hours ago

Comisia CONT din PE a aprobat programul UE de luptă antifraudă coordonat de Alin Mituța în numele Renew Europe în scopul protejării intereselor financiare al UE

Marian-Jean Marinescu16 hours ago

Marian-Jean Marinescu: Comisia Europeană începe să implementeze proiectul meu privind managementul traficului spațial, un pas în stabilirea unei noi direcții în politica spațială a UE

POLITICĂ17 hours ago

Ministrul finanțelor: Germania și-a exprimat susținerea pentru aderarea României la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică

POLITICĂ17 hours ago

Florin Cîțu: Agenția de rating S&P a îmbunătățit perspectiva de rating a României de la negativ la stabil; Este prima modificare în sens pozitiv pentru România din 2013 încoace

PARLAMENTUL EUROPEAN2 days ago

Ratificarea acordului comercial între UE și Regatul Unit de către Parlamentul European, tot mai aproape. Comisiile AFET și INTA din PE recomandă aprobarea acestui tratat

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Comisia Europeană preconizează că adeverința electronică verde va intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Marian-Jean Marinescu, în dialog cu tânăra generație: Reducerea emisiilor de carbon trebuie făcută într-un mod realist, ținând cont de competitivitatea economică, de locurile de muncă

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Charles Michel explică lipsa sa de reacție cu privire la gafa de protocol din Turcia la adresa șefei Comisiei Europene: Am decis să nu facem o scenă, ci să ne concentrăm pe esența discuțiilor politice

INTERNAȚIONAL1 week ago

Președintele american, Joe Biden, cere Congresului să adopte planul de investiții: Este absolut necesar ca SUA să rămână ”prima putere mondială”

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul mandatează Ministerul Investițiilor să negocieze Planul Național de Redresare și Reziliență la nivelul Comisiei Europene

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

UE și Turcia sunt pregătite să-și revitalizeze relațiile în mod constructiv: Cooperarea economică, migrația și mobilitatea, pilonii unei agende „concrete și pozitive”

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: În lunile aprilie și mai vor ajunge în România 8,3 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă: Institutul ”Cantacuzino” din Capitală va fi relansat cu bani din procentul anual de 2% de la Apărare

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Institutul ”Cantacuzino” va pune în valoare capacitatea și expertiza pe care le are în cadrul mecanismului european de creștere a capacității de producție a vaccinului anti-COVID-19

Advertisement
Advertisement

Trending