Connect with us

ROMÂNIA

Ludovic Orban: Regalitatea și independența au marcat intrarea oficială a României în rândul statelor moderne și liberale ale Europei

Published

on

© Ludovic Orban/ Facebook

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a reamintit de 10 mai, că regalitatea și independența sunt doi piloni ai modernității românești, care au marcat în istoria noastră intrarea oficială în rândul statelor moderne și liberale ale Europei.

„10 mai este ziua în care ne arătăm recunoștința pentru faptele patriotice și pentru devoțiunea primului nostru Rege, Carol I, dar și ziua în care ne amintim de marile realizări ale urmașilor săi, Ferdinand, regele Marii Uniri, Mihai, tânărul suveran care a fost un model de demnitate în serviciul țării”, a scris Ludovic Orban pe pagina de Faceboook.

Fostul premier al României, reamintește că dinastia regală a României a avut întotdeauna sprijinul loial al unor mari oameni de stat, mai ales cel al primei generații din politica modernă românească: Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, C.A. Rosetti, Dimitrie Brătianu, iar alături de ei Armata Română, de la generali până la soldații mobilizați sau voluntari în Războiul de Independență.

„Privind astăzi spre trecut, spre aceste mari realizări care adeseori au surprins Europa și au obligat marile puteri să ne recunoască locul în arhitectura internațională, ne par ca faptele unor uriași. Iată de ce simbolurile nu sunt pentru noi simple însemne, ci au un înțeles care vine din cea mai profundă și mai statornică realitate posibilă, cea a voinței naționale și a luptei unei întregi generații de înaintași care au asigurat României un viitor”, a conchis acesta în mesajul său.

Citiți și: Ziua Regalității: 10 Mai, o zi cu triplă semnificație istorică pentru România

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

ROMÂNIA

Studiu: Românii, printre cei mai deschiși europeni în ceea ce privește modul de lucru hibrid, însă doar 23% consideră că educația online funcționează cum trebuie

Published

on

© European Parliament Media Center

Românii sunt printre cei mai deschişi europeni pentru a adopta modul de lucru hibrid, cu 49% faţă de media europeană de 41%, însă doar 23% dintre ei consideră că educaţia online funcţionează cum trebuie, cel mai scăzut procent din Europa, unde media este de 45%, potrivit studiului pan-european „L’Observatoire Cetelem de la Consommation”, citat de Agerpres

Studiul a fost realizat în 15 ţări din Uniunea Europeană, printre care şi România, pe un număr de 14.200 de respondenţi. Acesta şi-a propus să urmărească impactul contextului pandemic asupra comportamentului de consum al europenilor şi percepţia asupra stilului de viaţă „la distanţă” accelerat de pandemie şi a influenţei acestuia în viaţa socială.

Viaţa la distanţă a devenit o realitate globală, care se răsfrânge atât în modul cum se desfăşoară activităţile cotidiene, cât şi relaţiile interumane. Însă, acest stil de viaţă, care a accelerat adoptarea soluţiilor digitale ca alternativă la lipsa sau limitarea interacţiunilor umane, nu este universal acceptat în rândul europenilor.

Ceea ce se remarcă la nivelul tuturor ţărilor chestionate, este o deschidere mult mai mare înspre a adopta soluţiile digitale şi a accepta aspectele vieţii la distanţă atunci când se discută despre partea practică şi funcţională a acestora. Astfel, când vorbesc despre efectuarea cumpărăturilor, gestionarea bugetului, realizarea de formalităţi administrative, acces la informaţii, consum cultural şi telemuncă, rezolvarea acestora fără a fi nevoie de prezenţa fizică este extrem de apreciată de europeni. În contrast, aspectele vieţii sociale şi relaţionale sunt experienţe pe care oamenii doresc în continuare să le trăiască faţă în faţă.

Deşi 8 din 10 consideră că distanţarea face acum parte din traiul lor de zi cu zi, doar 45% se bucură într-adevăr de acest nou mod de viaţă. Românii sunt printre cei mai categorici în a nu manifesta o deschidere prea mare către acest stil de viaţă, la fel ca restul ţărilor est-europene, privindu-l mai degrabă ca pe un cumul de constrângeri şi doar 18% dintre ei se declară adepţi ai acestuia.

Înainte de pandemie, România se număra printre ţările europene cu cea mai mică proporţie a angajaţilor care îşi desfăşurau activitatea şi din afara spaţiului de lucru efectiv sau a biroului. În prezent, românii sunt printre cei mai deschişi europeni pentru a adopta modul de lucru hibrid (49% faţă de media europeană de 41%) şi doar 19% ar continua să lucreze exclusiv de acasă (vs. media europeană de 22%).

Cu privire la educaţia online, doar 23% dintre români consideră că lucrurile funcţionează bine în ţara lor, de departe cel mai scăzut procent din Europa (media europeană 45%). Respondenţii din Suedia, unde această metodă de învăţământ este răspândită pe scară largă, sunt de departe cei mai convinşi de eficacitatea sa (68%), urmaţi la distanţă de cei din Marea Britanie (57%) şi din Spania (51%). La polul opus, printre cei mai critici legat de modul de funcţionarea a educaţiei online la ei în ţară, alături de români, sunt slovacii (31%) şi bulgarii (36%).

Rezultatele studiului L’Observatoire Cetelem, ediţia 2021, mai arată că şi în ceea ce priveşte telemedicina, românii sunt printre cei mai pesimişti în legătură cu modul în care acest serviciu se prezintă pe plan local. Doar 28% dintre români cred că lucrurile funcţionează cum trebuie, mai rezervaţi decât ei fiind bulgarii (17%) şi în aceeaşi măsură ungurii (28%).

Pe de altă parte, românii sunt printre cei mai entuziaşti referitor la accesarea acestor servicii, 56% declarând că sunt interesaţi să încerce consultaţiile prin telemedicină, deşi nu au avut posibilitatea până acum (vs. 37% media europeană). Acest lucru relevă interesul crescut al românilor faţă de accesul la servicii medicale prin telemedicină, dar şi nevoia mare de informare şi de reglementare a acestui domeniu la noi în ţară.

Continue Reading

ROMÂNIA

Ministerul Afacerilor Externe aduce un omagiu pios memoriei victimelor de etnie romă ale Holocaustului

Published

on

Cu prilejul Zilei naționale de comemorare a Holocaustului împotriva romilor – Samudaripen, la 2 august, stabilită prin Legea nr. 124/2020, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) aduce un omagiu pios memoriei victimelor de etnie romă ale Holocaustului, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.

Suferințele îndurate de romi în lagărele de concentrare şi exterminare naziste şi ale aliaților acestora, în timpul celui de al II-lea Război Mondial, au fost, mult timp, necunoscute publicului larg, ceea ce a contribuit la perpetuarea prejudecăților care afectează această comunitate.

Cu acest prilej, MAE reamintește că, potrivit Raportului final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, circa 11 mii de romi, din aproximativ 25 de mii de romi din România care au fost deportați de regimul Antonescu în Transnistria, au murit.

MAE susține inițiativele naționale și internaționale de promovare a educației, cercetării şi comemorării genocidului romilor, apreciind că, în lipsa cunoașterii istoriei Samudaripen, prejudecățile și stigmatizarea membrilor comunității rome vor continua să se propage. MAE condamnă cu fermitate proliferarea discursului instigator la ură îndreptat împotriva membrilor comunității rome, în special în mediul online.


La 2 august 1944, aproximativ 3.000 de romi din lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau au căzut victime ale regimului nazist. În total, în Europa, circa 500.000 de romi au fost uciși în perioada Holocaustului.

Pentru a onora memoria victimelor, ziua de 2 august a fost declarată Ziua europeană de comemorare a genocidului romilor prin Rezoluția Parlamentului European din 15 aprilie 2015.

Totodată, prin Legea nr. 124/2020, ziua de 2 august a fost instituită în plan național ca Zi națională de comemorare a Holocaustului împotriva Romilor – Samudaripen. Cuvântul samudaripen înseamnă ucidere în masă în limba romani.

Conform Raportului final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, aproximativ 25.000 de romi din România au fost deportaţi de regimul Antonescu în Transnistria. Dintre aceştia, circa 11.000 au murit.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

România condamnă cu fermitate atacul asupra vasului „Mercer Street”. Ambasadorul Republicii Islamice Iran a fost convocat de urgență la MAE

Published

on

© Wikipedia

România condamnă cu fermitate atacul cu dronă, absolut inacceptabil, comis asupra vasului “Mercer Street”, care s-a soldat cu pierderea vieții comandantului navei, cetățean român, care a căzut demn la datorie, informează un comunicat de presă al MAE, remis CaleaEuropeană.ro

Luând în considerare elementele transmise de partenerii internaționali strategici ai României, care s-a coordonat cu Statele Unite al Americii și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu privire la atacul împotriva vasului „Mercer Street”, în urma căruia un cetățean român și un cetățean britanic au fost uciși, MAE subliniază următoarele:

  •  Având în vedere elementele prezentate de partenerii internaționali ai României cu privire la faptul că atacul a avut caracter deliberat și, respectiv, a fost coordonat de Iran, România solicită prezentarea de explicații de către autoritățile iraniene, fără întârziere, și își rezervă dreptul de a acționa în consecință, alături de partenerii săi internaționali, pentru un răspuns adecvat. Ambasadorul Republicii Islamice Iran la București a fost convocat de urgență la MAE român în acest scop.
  • Atacul împotriva unei ținte civile, care a produs pierderi de vieți omenești și pagube materiale importante, nu are nicio justificare și trebuie condamnat ferm la nivel internațional.
  • MAE continuă coordonarea cu aliații și partenerii României pentru a identifica măsurile de răspuns cele mai potrivite. În aceste clipe dificile, MAE este alături de familiile și apropiații victimelor de pe vasul „Mercer Street” și oferă tot sprijinul în procesul în curs de repatriere a cetățeanului român decedat.

SUA și Israel au convenit să colaboreze cu România, Regatul Unit și alți parteneri internaționali pentru a investiga tragedia de pe nava „Mercer Street”, unde un navigator român și britanic și-au pierdut viața în urma unui atac în strâmtoarea Hurmuz.

De asemenea, ministrul român al afacerilor externe a discutat telefonic cu omologul său israelian sâmbătă seară și au convenit să mențină subiectul în atenție și să rămână în contact direct până la finalizarea tuturor investigațiilor.

Referitor la incidentul din 29 iulie 2021, MAE precizează, totodată, că se află în contact atât cu compania care administrează nava “Mercer Street”, cât și cu autoritățile locale din Oman și Emiratele Arabe Unite, fiind pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor legale. 

Mai mult, Bogdan Aurescu, a avut sâmbătă, 31 iulie 2021, un schimb de opinii cu ministrul afacerilor externe, al Commonwealth-ului și dezvoltării Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu privire la necesitatea elucidării cât mai rapide a circumstanțelor în care a avut loc incidentul violent din data de 29 iulie 2021. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
ROMÂNIA52 mins ago

Studiu: Românii, printre cei mai deschiși europeni în ceea ce privește modul de lucru hibrid, însă doar 23% consideră că educația online funcționează cum trebuie

U.E.1 hour ago

Președintele Lituaniei face apel la solidaritate din partea celorlalte state UE pentru a gestiona ”migrația ilegală” folosită de Belarus ca retorsiune față de sancțiunile europene

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Comisia Europeană, mesaj de Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului Romilor: Ura și violența rasială nu își au locul în UE

ROMÂNIA2 hours ago

Ministerul Afacerilor Externe aduce un omagiu pios memoriei victimelor de etnie romă ale Holocaustului

U.E.3 hours ago

Președintele Agenției germane de Mediu atrage atenția că Nord Stream 2 s-ar putea ”să devină un fel de dinozaur printre proiectele energetice”: Noi vrem să ajungem la emisii zero către 2045

INTERNAȚIONAL3 hours ago

România condamnă cu fermitate atacul asupra vasului „Mercer Street”. Ambasadorul Republicii Islamice Iran a fost convocat de urgență la MAE

Dragoș Pîslaru4 hours ago

Eforturile lui Dragoș Pîslaru pentru adoptarea Mecanismului de Redresare și Reziliență și a Garanției pentru Copii, emblematice în activitatea de eurodeputat din ultimul an

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

UE răspunde prompt apelului Turciei pentru gestionarea incendiilor de pădure fără precedent

ROMÂNIA23 hours ago

Klaus Iohannis, prezent la Festivalul ”Săptămâna Haferland”: România, locul în care diversitatea etnică este respectată

REPUBLICA MOLDOVA23 hours ago

Președinta Maia Sandu, în drumeție pe Vârful Moldoveanu, cel mai înalt vârf muntos din România

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Comisarul european Janez Lenarcic îi răspunde premierului sloven, care l-a acuzat că acționează împotriva intereselor țării sale: Prejudiciile sunt provocate de cei care subminează statul de drept

INTERNAȚIONAL1 week ago

Emmanuel Macron, aflat la Tokyo pentru Jocurile Olimpice, a discutat cu premierul japonez despre lupta împotriva schimbărilor climatice și despre o regiune ”indo-pacifică liberă”

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Republica Moldova: Bogdan Aurescu a anunțat un nou sprijin de 300.000 euro pentru societatea civilă și presa independentă

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Vizita lui Bogdan Aurescu la Chișinău: România va fi mereu alături de Maia Sandu. R. Moldova poate deveni un model de orientare pro-europeană în vecinătatea estică a UE

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu apreciază că viteza cu care România va face tranziția la o economie verde va fi diferită de cea a altor țări UE: Partenerii europeni trebuie să ne sprijine mai mult

IMAGINEA ZILEI2 weeks ago

IMAGINEA ZILEI Militari ai Forțelor Aeriene SUA ajută localnicii afectați de inundațiile devastatoare din Germania

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Se vor construi trei centre de mari arși la București, Timișoara și Târgu Mureș. Finanțarea se va face printr-un program cu Banca Mondială

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Recunoștință și respect față de militarii români care au participat la acțiunile din Afganistan. Sunt eroi ai României

ROMÂNIA2 weeks ago

România: CE constată o îmbunătățire a cadrului general privind situația statului de drept în 2021, dar subliniază necesitatea desființării SIIJ și modificarea codurilor penale

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Comisia Europeană publică al doilea raport privind situația statului de drept în toate țările membre UE: Progresele au fost neuniforme și există motive serioase de îngrijorare determintate de mai multe țări

Team2Share

Trending