Connect with us

NATO

Ludovic Orban: România este un pol de stabilitate la Marea Neagră. Și-a respectat toate angajamentele luate ca stat membru NATO

Published

on

© Ludovic Orban/ Facebook

România este un pol de stabilitate la Marea Neagră, respectându-și toate angajamentele luate ca stat membru NATO, a declarat președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, la masa rotundă organizată de Comisia de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu tema „Importanţa geostrategică a Mării Negre şi contribuţia României la Flancul Estic”, relatează Agerpres.

„Ne aflăm în faţa unui moment în care Alianţa trebuie să se adapteze unui mediu de securitate marcat de foarte multe elemente noi. În ceea ce priveşte provocările cu care ne confruntăm, cum ar fi ameninţările hibride, securitate cibernetică, comunicarea strategică, consider necesară o adâncire a cooperării între statele aliate, context în care ţara noastră îşi păstrează atenţia şi asupra statelor din vecinătatea estică. Dacă ne uităm către obligaţiile care ne revin ca stat membru NATO, constat cu satisfacţie că România şi-a asumat în mod foarte serios şi a respectat toate angajamentele pe care şi le-a luat (…) Sunt bucuros să afirm faptul că România reprezintă un pol de stabilitate prin participarea sa la misiunile aliate la Marea Neagră şi prin găzduirea pe teritoriul său a structurilor multinaţionale ale Alianţei”, a declarat Ludovic Orban.

De asemenea, președintele Camerei Deputaților a subliniat că, prin apartenenţa la NATO, România „a dovedit clar ataşamentul profund faţă de valorile libertăţii, democraţiei şi statului de drept”.

„Suntem sută la sută alături de aliaţii noştri euro-atlantici în această luptă pentru viaţă şi securitate comună, Alianţa Nord-Atlantică dovedindu-se mai puternică şi mai solidară ca oricând pentru a proteja statele membre şi cetăţenii lor”, a conchis Ludovic Orban.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

MAREA BRITANIE

Regatul Unit trimite două nave de luptă în Marea Neagră și are pregătite avioane de luptă F-35 pe fondul mișcărilor masive de trupe ale Rusiei

Published

on

© navy.ro

Marea Britanie va trimite un distrugător şi o fregată antisubmarin în Marea Neagră, în contextul noilor tensiuni din regiune dintre Rusia şi Ucraina, iar concomitent Marina militară a Regatului Unit va menţine în stare de alertă avioane de luptă F-35 şi elicoptere Merlin specializate în lupta antisubmarin, prezente pe portavionul HMS Queen Elizabeth, aflat în Marea Mediterană, informează publicaţia Sunday Times, citată de Reuters.

Trimiterea celor două nave militare în Marea Neagră reprezintă un semn al solidarităţii cu Ucraina şi aliaţii NATO ai Marii Britanii, au declarat surse militare pentru Sunday Times, precizează Digi24.

Distrugătorul Tip 45, înarmat cu rachete antiaeriene, şi fregata Tip 23 vor părăsi grupul de luptă al portavionului HMS Queen Elizabeth desfăşurat în Marea Mediterană şi se vor îndrepta spre stâmtoarea Bosfor pentru a ajunge în luna mai în Marea Neagră, conform Reuters.

Avioanele F-35 B, cu decolare şi aterizare pe verticală, şi elicopterele antisubmarin vor fi pregătite pentru a sprijini, la nevoie, navele Royal Navy din Marea Neagră, în condiţiile în care accesul portavioanelor în Marea Neagră este interzis conform convenţiei de la Montreux.

Recent, Rusia a anunţat trimiterea a 15 nave din Marea Caspică în Marea Neagră, pentru manevere manevre militare. Ministerul rus al Apărării a anunţat că anumite zone maritime din Crimeea vor fi închise mai multe luni din cauza acestor exerciţii navale.

Desfăşurarea de nave militare ale Royal Navy în Marea Neagră vine după ce SUA au decis să anuleze trimiterea în regiune a două nave de război, în contextul recentelor tensiuni din estul Ucrainei.

Mai mult, Forțele Aeriene Regale Britanice au început săptămâna aceasta transferul de echipamente pentru a participa la misiunea de poliție aeriană întărită a NATO în România. În România, detașamentul britanic va continua să arate solidaritatea și coeziunea Alianței în cadrul conceptului de poliție aeriană întărită, misiunea desfășurându-se într-un nou context tensionat în regiune pe fondul acumulărilor militare ale Rusiei la frontierele cu Ucraina și în peninsula Crimeea.

Rusia este acuzată că a desfăşurat zeci de mii de soldaţi în apropierea frontierei sale cu Ucraina şi în Crimeea, peninsulă anexată de Moscova în 2014, iar luptele din estul Ucrainei, aflate aproape într-un punct mort după armistiţiul încheiat în vara anului 2020, au fost reluate recent.

În acest context, NATO a afirmat că acumulările de trupe rusești în regiune reprezintă cea mai mare desfășurare militară de la anexarea ilegală a Crimeei în 2014, iar comandantul forțelor aliate în Europa a arătat că Alianța este pregătită să răspundă dacă acțiunile de descurajare eșuează.

Continue Reading

NATO

Ministrul german al apărării: Rusia generează o “amenințare imediată” pentru securitatea Europei. Moscova se definește drept un ”contrapunct iliberal și antidemocratic faţă de Occident”

Published

on

© Bundeswehr/ Flickr

Rusia generează o ameninţare ”concretă şi imediată” pentru securitatea Europei, a atenţionat sâmbătă ministrul german al apărării, care a subliniat că Moscova se defineşte tot mai mult drept un ”contrapunct iliberal, antidemocratic faţă de Occident”, relatează dpa.

”Armele şi conflictul Rusiei în mijlocul Europei au creat pericole reale”, a spus Annegret Kramp-Karrenbauer într-o conferinţă organizată de Fundaţia Konrad Adenauer, informează Agerpres.

Kramp-Karrenbauer s-a referit la desfăşurarea de trupe suplimentare ruse de-a lungul frontierei de est a Ucrainei, măsură care în opinia sa nu este menită să inspire încredere, ci, dimpotrivă, să provoace o reacţie. Ea a accentuat că Germania şi Ucraina ”nu vor cădea în capcana acestui joc al Rusiei”.

De altfel, reuniți vineri într-o videoconferință, președinții Franței și Ucrainei și cancelarul Germaniei au lansat un apel către Rusia de a-şi retrage trupele comasate în ultimele săptămâni la frontiera cu Ucraina, într-un demers pentru “detensionarea” situaţiei în regiune. Același apel a fost lansat de cancelarul Angela Merkel și într-o convorbire telefonică cu președintele rus Vladimir Putin.

Potrivit ministrului german al apărării, Rusia se defineşte tot mai mult drept un ”contrapunct iliberal, antidemocratic faţă de Occident”. Ea a dat ca exemple ”atacurile cibernetice, exporturile de arme, influenţa politică ascunsă sau deschisă, crimele, angajamentul militar direct şi indirect”. 

Annegret Kramp-Karrenbauer, care l-a primit în această săptămână la Berlin pe noul său omolog american, Lloyd Austin, pentru a reașeza relația strategică dintre Germania și SUA, este recunoscută pentru pledoariile sale înainte de inaugurarea lui Joe Biden la Casa Albă în favoarea garanțiilor de securitate americane în Europa, intrând chiar într-un duel declarativ cu președintele francez Emmanuel Macron.

La Berlin, noul șef al Pentagonului a anunțat oprirea procesului de retragere militară parțială a SUA din Germania și suplimentarea cu încă 500 de soldați a efectivelor militare americane în această țară. El a asigurat că dificultățile din jurul gazoductului ruso-german Nord Stream 2, criticat de Statele Unite, nu vor împieta relațiile Berlin – Washington.

Rusia este acuzată că a desfăşurat zeci de mii de soldaţi în apropierea frontierei sale cu Ucraina şi în Crimeea, peninsulă anexată de Moscova în 2014, iar luptele din estul Ucrainei, aflate aproape într-un punct mort după armistiţiul încheiat în vara anului 2020, au fost reluate recent.

În acest context, NATO a afirmat că acumulările de trupe rusești în regiune reprezintă cea mai mare desfășurare militară de la anexarea ilegală a Crimeei în 2014, iar comandantul forțelor aliate în Europa a arătat că Alianța este pregătită să răspundă dacă acțiunile de descurajare eșuează.

Continue Reading

NATO

Exercițiu militar de amploare pe teritoriul României: 15.000 soldați din țările NATO și partenere participă în perioada mai-iunie la DACIA 21 LIVEX

Published

on

© MApN/ Facebook

Aproximativ 15.000 de militari români, aliați și parteneri vor participa, în perioada mai-iunie, la seria de exerciții DACIA 21 LIVEX desfășurate pe teritoriul național, care integrează secvențe de instruire în comun, în context aliat, informează Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Exercițiile vor fi precedate de etapa de afluire și dislocare a forțelor în zonele de antrenament, în lunile aprilie și mai, urmate de faza defluirii, din luna iunie.

Primele efective și echipamente militare care au sosit în România, în perioada 12-17 aprilie, sunt formate din 120 de militari britanici și 55 de vehicule din dotarea acestora.

Coloanele militare, însoțite de echipaje de poliție militară, se vor deplasa la sediul Brigăzii 1 Mecanizate din București, în data de 17 aprilie.

Ulterior, în data de 20 aprilie, militarii se vor deplasa la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu, unde vor începe procesul de instrucție, în cooperare cu structuri ale Forțelor Terestre Române.

DACIA 21 LIVEX confirmă capacitatea Armatei României de a-și angaja capabilitățile în operații defensive, precum și disponibilitatea permanentă a structurilor aliate și partenere de a disloca rapid în țara noastră efective credibile pentru realizarea apărării în fața oricărei potențiale amenințări la adresa securității naționale.

De asemenea, DACIA 21 LIVEX verifică modul de realizare a sprijinului acordat de țara noastră pentru forțele și echipamentele militare care tranzitează teritoriul național.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

Dacian Cioloș5 hours ago

Dacian Cioloș, mesaj pentru Vladimir Putin: Lumea privește. Aveți obligația morală și umanitară să îi acordați asistență medicală lui Aleksei Navalnîi

SUA6 hours ago

UE solicită Rusiei să-i acorde lui Aleksei Navalnîi acces la îngrijiri medicale. SUA avertizează că “vor exista consecințe dacă Navalnîi moare”

CONSILIUL UE7 hours ago

Bogdan Aurescu, înainte de reuniunea miniștrilor de externe din UE: România este preocupată pentru desfășurarea de trupe militare ale Rusiei în Marea Neagră

INTERNAȚIONAL9 hours ago

Papa Francisc, îngrijorat de intensificarea activităților militare din Ucraina: “Sper că putem evita o amplificare a tensiunii”

S&D9 hours ago

Social-democrații din Parlamentul European au lansat platforma #Progressives4Europe pentru participarea cetățenilor la Conferința privind viitorul Europei

INTERNAȚIONAL11 hours ago

Liderii europeni care s-au vaccinat cu AstraZeneca: De la președintele și cancelarul Germaniei la prim-miniștrii Marii Britanii, Franței și Italiei

MAREA BRITANIE11 hours ago

Regatul Unit trimite două nave de luptă în Marea Neagră și are pregătite avioane de luptă F-35 pe fondul mișcărilor masive de trupe ale Rusiei

CHINA13 hours ago

Declarație comună SUA-China la Shanghai: Cei doi concurenți sistemici se angajează să coopereze în dosarul crucial al schimbărilor climatice

NATO14 hours ago

Ministrul german al apărării: Rusia generează o “amenințare imediată” pentru securitatea Europei. Moscova se definește drept un ”contrapunct iliberal și antidemocratic faţă de Occident”

INTERNAȚIONAL14 hours ago

Emmanuel Macron pledează pentru “linii roșii clare cu Rusia” din partea Occidentului: După un comportament inacceptabil, trebuie să sancţionăm

PARLAMENTUL EUROPEAN3 days ago

Ratificarea acordului comercial între UE și Regatul Unit de către Parlamentul European, tot mai aproape. Comisiile AFET și INTA din PE recomandă aprobarea acestui tratat

COMISIA EUROPEANA5 days ago

Comisia Europeană preconizează că adeverința electronică verde va intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

Marian-Jean Marinescu, în dialog cu tânăra generație: Reducerea emisiilor de carbon trebuie făcută într-un mod realist, ținând cont de competitivitatea economică, de locurile de muncă

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Charles Michel explică lipsa sa de reacție cu privire la gafa de protocol din Turcia la adresa șefei Comisiei Europene: Am decis să nu facem o scenă, ci să ne concentrăm pe esența discuțiilor politice

INTERNAȚIONAL1 week ago

Președintele american, Joe Biden, cere Congresului să adopte planul de investiții: Este absolut necesar ca SUA să rămână ”prima putere mondială”

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul mandatează Ministerul Investițiilor să negocieze Planul Național de Redresare și Reziliență la nivelul Comisiei Europene

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

UE și Turcia sunt pregătite să-și revitalizeze relațiile în mod constructiv: Cooperarea economică, migrația și mobilitatea, pilonii unei agende „concrete și pozitive”

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: În lunile aprilie și mai vor ajunge în România 8,3 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă: Institutul ”Cantacuzino” din Capitală va fi relansat cu bani din procentul anual de 2% de la Apărare

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Institutul ”Cantacuzino” va pune în valoare capacitatea și expertiza pe care le are în cadrul mecanismului european de creștere a capacității de producție a vaccinului anti-COVID-19

Advertisement
Advertisement

Trending