Connect with us

POLITICĂ

Ludovic Orban salută “momentul istoric” de peste Prut: Maia Sandu va aduce Republica Moldova mai aproape de România și UE

Published

on

© Guvernul României

Prim-ministrul Ludovic Orban a transmis luni un mesaj de felicitări pentru Maia Sandu pentru victoria categorică din alegerile prezidențiale, precizând că “suntem martorii unui eveniment cu adevărat istoric pentru Republica Moldova”.

Maia a demonstrat că alegerile pot fi câștigate și cu o campanie onestă și decentă. Am convingerea că va fi preşedintele așteptat de oamenii buni care au votat pentru schimbare. Un preşedinte competent şi responsabil care va moderniza țara şi o va aduce mai aproape de România şi de Uniunea Europeană“, a scris Orban, pe Facebook.

Premierul a dat asigurări că Guvernul României va rămâne un partener loial al Republicii Moldova și va sprijini inițiativele noului președinte atât de la București, cât și la Bruxelles.

“Am crezut de la început în Maia atunci când mulți nu îi acordau nicio șansă în fața lui Igor Dodon. PNL a fost și va rămâne alături de colegii de la PAS în cursa lor de a câștiga și guvernarea”, a conchis el, după ce un mesaj de felicitare a venit și din partea președintelui Klaus Iohannis.

Candidata pro-europeană Maia Sandu a câștigat duminică alegerile prezidențiale din Republica Moldova, învingându-l pe președintele în exercițiu, socialistul pro-rus Igor Dodon, devenind deopotrivă al șaselea președinte din istoria țării și prima femeie în această funcție la capătul unui scrutin considerat decisiv pentru viitoarea orientare strategică a Chișinăului.

După centralizarea a 99,86% din voturi, Sandu, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate, a obținut 57,63%, reprezentând 938.390 din sufragii, în timp ce Dodon a fost votat de 689.980 de cetățeni, reprezentând 42,37%, informează Comisia Electorală Centrală.

Maia Sandu a câștigat scrutinul și în capitala Chișinău, obținând peste 200.000 de voturi. De asemenea, după numărarea a 97,98% din voturile exprimate în diaspora, candidata pro-europeană a obținut aproape 240.000 de voturi, reprezentând peste 92,86%.

Conform Comisiei Electorale Centrale de la Chișinău, s-au prezentat la urne peste 52% dintre cetățeni. De asemenea, din totalul celor 1,64 milioane de voturi, peste 260.000 au fost înregistrate în diaspora, în ceea ce reprezintă o prezență record în afara țării.

Victoria de la aceste alegeri reprezintă și o revanșă politică, după ce Maia Sandu a pierdut alegerile prezidențiale din 2016 în fața lui Igor Dodon la o diferență de 67.500 de voturi.

Fost prim-ministru, Maia Sandu, care a lucrat pentru Banca Mondială, a creat o surpriză conducând primul tur al alegerilor prezidenţiale din 1 noiembrie cu 36% din voturi faţă de circa 33% pentru Igor Dodon, datorită unui sprijin fără precedent al alegătorilor care votează în străinătate, comentează AFP.

De asemenea, Maia Sandu a primit sprijin și din partea Bucureştiului, care are legături istorice puternice cu Chişinăul, și mesaje de sprijin din partea președintelui Klaus Iohannis și prim-ministrului Ludovic Orban. Totodată, Sandu a primit mesaje de sprijin din partea ministrului german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, şi a fostului preşedinte al Consiliului European Donald Tusk.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

POLITICĂ

Premierul Nicolae Ciucă s-a despărțit de “a doua familie”, predând mandatul de ministru al apărării. Vasile Dîncu: Armata este “cea mai avansată componentă de modernitate” din societatea românească

Published

on

© Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la ceremonia de predare a mandatului de ministru al Apărării către Vasile Dîncu, faptul că momentul marchează despărţirea de “a doua familie”.

“Astăzi mă despart de instituţia care a fost a doua familie pentru mine şi pentru toţi care sunt astăzi aici în sală. De altfel, cred că nu numai eu, fiecare dintre dumneavoastră putem spune că am petrecut mai mult timp mai mult timp în interiorul acestei familii decât cu familiile de acasă”, a mărturisit şeful guvernului, potrivit Agerpres.

El a vorbit despre importanţa oamenilor. “Vă pot spune că am avut de fiecare dată în vedere oamenii, pentru că tehnica poate fi achiziţionată, poate fi pregătită, menţinută în stare de operativitate, dar asta nu se întâmplă de la sine, ci se întâmplă prin efortul, prin profesionalismul, prin dedicarea oamenilor, prin entuziasmul lor”, a mai menţionat Ciucă.

 

La rândul său, noul ministru al apărării naţionale, Vasile Dâncu, a afirmat că Armata română este “cea mai avansată componentă de modernitate” din societatea românească, acest lucru fiind, în opinia sa, datorat calităţii de membru NATO pe care o are România.

“În acest moment, Armata română este cea mai avansată componentă de modernitate din societatea noastră. În foarte mare măsură, faptul că suntem membri ai NATO a ajutat armata romană să meargă înaintea societăţii”, a declarat Dîncu, vineri dimineaţa, la ceremonia de preluare a mandatului de ministru.

El a precizat că mandatul său la Apărare va fi sub semnul continuităţii.

Continue Reading

EDUCAȚIE

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care disciplina “Istoria evreilor și a Holocaustului” va fi studiată în școli din 2023

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului, informează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, precum şi a Legii nr.174/2019 privind înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România. Intervenţiile legislative vizează introducerea disciplinei şcolare „Istoria Evreilor. Holocaustul‟ în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional, parte a trunchiului comun, respectiv instituirea şi acordarea premiului Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România.

Pe 3 noiembrie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege ca prim for sesizat, iar pe 15 noiembrie propunerea legislativă a fost adoptată de Senat, în calitate de for decizional.

Legea prevede că “Planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional includ «Istoria Evreilor. Holocaustul» ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun, informează Hotnews.ro.

Programa școlară, manualele, materialele didactice şi metodologiile specifice pentru disciplina «Istoria Evreilor. Holocaustul» se elaborează de către Ministerul Educaţiei, în colaborare cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel» şi membrii Consiliului de onoare prevăzut la art. 6 aim. (1) din Legea nr. 174/2019 privind înființarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor al Holocaustului din România, publicată în Monitorul Official al României, Partea I, nr. 820 din 9 octombrie 2019, şi se aprobă prin ordin al ministrului educației.

Cadrele didactice care predau disciplina «Istoria Evreilor. Holocaustul» pot beneficia de pregătire profesională şi cursuri de perfecţionare de specialitate, în ţară sau în străinătate.”

Disciplina școlară se include în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional ca parte a trunchiului comun începând cu anul școlar 2023-2024.

Continue Reading

POLITICĂ

Luminița Odobescu, ambasadoarea României la UE, numită consilier prezidențial pentru afaceri europene de președintele Klaus Iohannis

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a numit-o pe Luminița Odobescu, ambasadoarea României la UE care a gestionat prima președinție română a Consiliului UE, în funcția de consilier prezidențial pentru afaceri europene.

“Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat joi, 25 noiembrie 2021, decretul privind numirea doamnei Luminița-Teodora Odobescu în funcția de consilier prezidențial, începând cu data de 30 noiembrie 2021”, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Reprezentantul Permanent al României la UE a participat miercuri la ultima sa reuniune în formatul Coreper II, care reunește ambasadorii statelor Uniunii Europene.

Odobescu îl înlocuiește în această poziție de consilier prezidențial pe Leonard Orban, fost negociator-șef al aderării României la UE și fost comisar european, eliberat din funcție la data de 26 octombrie în vederea pensionării.

Luminița Odobescu a fost reprezentantul permanent al României la UE din septembrie 2015 și până în noiembrie 2021, un mandat care a culminat cu gestionarea primei președinții a României la Consiliul UE. România a deținut în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019 prima sa președinție la nivelul Consiliul Uniunii Europene, un mandat ce se aștepta a fi marcat de ieșirea Marii Britanii din UE la 29 martie, de alegerile pentru Parlamentul European și debutul negocierilor pentru viitoarea garnitură de lideri ai instituțiilor UE, de negocierile pentru Cadrul Financiar Multianual și de pachetul ”primul summit al UE de Ziua Europei, de la Sibiu, și adoptarea Agendei Strategice a UE 2019-2024”.

În această perioadă, președinția română a facilitat adoptarea a 90 de dosare legislative: 7 dosare finalizate în cadrul politicii agricole și politicii de pescuit; 14 dosare finalizate în contextul Brexit (măsurile de contingență); 14 dosare încheiate în privința Pieței Unice (îndeosebi directiva privind dreptul de autor); 21 dosare încheiate în privința Uniunii economice și monetare; 5 dosare adoptate în domeniul afacerilor sociale și muncii; 2 dosare încheiate în domeniul mediului; 3 dosare finalizate în privința funcționării democratice a instituțiilor UE; 7 dosare adoptate în domeniul justiție și afaceri interne; 7 dosare încheiate în domeniile telecomunicațiilor, energiei și infrastructurii (cu accent special pe directiva privind gazele naturale); 10 dosare finalizate în privința viitorului Cadru Financiar Multianual (îndeosebi Fondul European de Apărare și Mecanismul pentru Interconectarea Europei).

Din 2020, o dată cu debutul pandemiei, sub mandatul Luminiței Odobescu, România a propus măsuri de solidaritate care au fost aplicate la nivel european pentru gestionarea crizei sanitare, de la flexibilizarea transferului între fonduri europene, la suspendarea regulilor deficitului bugetar, țara noastră fiind totodată primul stat membru care a găzduit rezerva strategică de echipamente medicale a Uniunii Europene. Nu în ultimul rând, la capătul negocierilor politice, diplomatice și tehnice privind viitorul buget multianual și a planului de redresare post-COVID-19, România a obținut aproape 80 de miliarde de euro pentru următorul deceniu.

Odobescu a fost propusă pentru poziția de reprezentant permanent al României la UE pe 30 aprilie 2015 printr-un decret semnat de președintele Klaus Iohannis.

Luminița Odobescu este diplomat de carieră ce a exercitat între noiembrie 2012 şi august 2015 funcţia de Consilier de stat pentru afaceri europene şi politică externă în cadrul Cancelariei Primului Ministru. În decembrie 2014 i-a fost acordat gradul diplomatic de ambasador.

A fost secretar de stat pentru afaceri europene în cadrul Ministerului Afacerilor Externe în perioada februarie – noiembrie 2012, iar între 2008 şi 2012 a îndeplinit funcţia de director general al Departamentului Uniunea Europeană din Ministerul Afacerilor Externe, fiind responsabilă cu gestionarea ansamblului problematicii UE şi a dialogului politic bilateral cu statele membre UE, AELS şi Turcia.

Între anii 2002 şi 2007 a deţinut diverse poziţii în cadrul Reprezentanţei Permanente a României la Uniunea Europeană – Bruxelles, gestionând o serie de capitole în cadrul negocierilor de aderare a României la UE (energie, uniune economică şi monetară, taxare, comerţ, etc.). De asemenea, a fost responsabilă de gestionarea relaţiilor comerciale dintre România şi UE şi a măsurilor de apărare comercială.

După semnarea Tratatului de aderare a României la UE, Luminiţa Odobescu a asigurat coordonarea şi pregătirea reuniunilor Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi Adjuncţi (COREPER I), participând, în paralel, la o serie de grupuri de lucru ale Consiliului şi Comisiei Europene.

Între 1999 şi 2002 a fost şef de serviciu în cadrul Departamentului de Comerţ Exterior, având responsabilităţi legate de gestionarea relaţiilor comerciale între România şi Comunităţile Europene, în cadrul Acordului European de Asociere. Între anii 1995 si 1999 a ocupat diverse poziţii în cadrul serviciului Uniunea Europeană din acest Departament, iar între 1992 şi 1995 a fost cercetător ştiinţific la Institutul Naţional „Virgil Madgearu”.

A făcut parte din echipa primilor stagiari români la Comisia Europeană (Bruxelles) şi a fost, de asemenea, stagiar la Organizaţia Mondială a Comerţului (Geneva). A absolvit un curs privind problematica UE la Colegiul Europei de la Bruges (Belgia).

Din 2003 este doctor în relaţii economice internaţionale al Academiei de Studii Economice, Bucureşti.

A absolvit în anul 1992 Facultatea de Comerţ din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

În 2007 a fost decorată cu „Ordinul Meritul Diplomatic în grad de ofiţer” pentru contribuţia adusă la procesul de aderare a României la Uniunea Europeană. De asemenea, în 2015 a fost decorată cu „Ordinul naţional al Legiunii de Onoare a Franţei, în grad de Cavaler”.

Vorbeşte fluent engleza şi franceza şi la nivel mediu limba spaniolă.

S-a născut la 3 mai 1969, la Reghin (judeţul Mureş). Este căsătorită şi are doi băieţi.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
NATO11 hours ago

UE dorește să-și consolideze cooperarea cu NATO în contextul în care ”amenințările hibride devin din ce în ce mai intense”

NATO12 hours ago

Jens Stoltenberg promite că ”niciun aliat NATO nu este singur” în fața ofensivei hibride a regimului Lukașenko: Criza migrației afectează atât NATO, cât și UE

ROMÂNIA13 hours ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

U.E.15 hours ago

Premierul Poloniei acuză Rusia că folosește Nord Stream 2 pentru a șantaja Ucraina și Republica Moldova și speră că noul guvern german nu va permite ca proiectul ”să fie un instrument în arsenalul” lui Putin

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Margaritis Schinas transmite Marii Britanii că trebuie să-și gestioneze singură granițele și problemele legate de migranți: Dacă îmi amintesc bine, sloganul campaniei pentru Brexit a fost ”Preluăm controlul”

ROMÂNIA17 hours ago

Ministrul de externe Bogdan Aurescu participă la Forumul Regional al Uniunii pentru Mediterana şi la Reuniunea Ministerială UE – Vecinătatea Sudică

Corina Crețu18 hours ago

Eurodeputatul Corina Crețu: Peste tot în Europa social-democrația câștigă teren, mai ales în contextul perioadei dificile prin care trecem. România are nevoie de o social-democrație puternică

ROMÂNIA19 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

ROMÂNIA1 day ago

Viktor Orban l-a felicitat pe Nicolae Ciucă pentru învestirea în funcția de prim-ministru. Premierul ungar și-a exprimat convingerea că cele două țări își vor aprofunda relațiile și vor consolida dialogul

Corina Crețu2 days ago

Eurodeputatul Corina Crețu laudă proiectul metroului de la Cluj: Îi încurajez pe toți primarii să atragă și să folosească fondurile europene

ROMÂNIA13 hours ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA19 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 days ago

INTERVIU Eurodeputatul Victor Negrescu: Salariul minim european are menirea să crească standardele sociale în Europa, oferind oportunități egale pentru toți europenii care lucrează în orice stat membru

Alin Mituța4 days ago

Eurodeputatul Alin Mituța: România va deveni un stat sigur pentru fete și femei atunci când vom taxa fiecare violență fizică, sexuală sau emoțională

POLITICĂ4 days ago

Guvernul Nicolae Ciucă a fost învestit de Parlament cu o majoritate covârșitoare. Membrii cabinetului PNL-PSD-UDMR vor depune jurământul la Palatul Cotroceni

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă îndeamnă companiile farmaceutice care produc vaccinul anti-COVID-19 să deruleze campanii de informare în statele UE pentru a combate dezinformarea

POLITICĂ4 days ago

Premierul desemnat Nicolae Ciucă, în Parlament: Vom garanta stabilitatea României. Vom asigura respectarea statului de drept și o politică externă bazată pe consolidarea rolului în UE și NATO și a Parteneriatului cu SUA

Marian-Jean Marinescu4 days ago

Marian-Jean Marinescu, către comisarul european pentru energie: Vreau să văd energia nucleară și gazul în viitorul act delegat pentru taxonomie. ”Fit for 55” va determina ”o cerere de energie foarte mare”

ROMÂNIA4 days ago

Virgil Popescu anunță că o companie norvegiană dorește să investească 800 de milioane de euro în România

Team2Share

Trending