Ministrul de externe Luminița Odobescu a participat în perioada 30-31 august la reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (tip Gymnich), care a fost găzduită de președinția spaniolă a Consiliului UE, la Toledo.
Potrivit unui comunicat al MAE remis CaleaEuropeană.ro, agenda reuniunii a inclus discuții aprofundate privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și evoluțiile din Niger, cu accent pe implicațiile acestora asupra securității regionale în Sahel.
De asemenea, miniștrii de externe europeni au avut discuții informale privind subiectele de pe agenda reuniunii Gymnich cu ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, respectiv cu ministrul afacerilor externe din Niger, Hassoumi Massoudou, și Președintele Comunității Economice a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS), Omar Touray.
În cadrul discuțiilor privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a reiterat continuarea sprijinului multidimensional pentru Ucraina. Referitor la sprijinul militar al UE, a subliniat importanța atingerii unui acord politic rapid în privința celei de-a opta tranșe din cadrul Instrumentului European pentru Pace (European Peace Facility). De asemenea, ministrul de externe a exprimat sprijin pentru consolidarea Misiunii UE de Asistență Militară pentru Ucraina (EUMAM).
Referitor la angajamentele UE de securitate pe termen lung, ministrul Luminita Odobescu a evidențiat necesitatea flexibilității și predictibilității asistenței UE pentru Ucraina și a salutat direcțiile viitoare de acțiune și sprijinul pentru crearea unui fond special dedicat Ucrainei, prin suplimentarea alocărilor pentru Instrumentul European pentru Pace, discuțiile urmând a fi continuate pentru clarificarea aspectelor tehnice și de implementare.
În contextul discuțiilor pe acest subiect, ministrul român a reamintit atacurile Rusiei din cursul verii în imediata vecinătate a frontierei României, la porturile ucrainene Reni și Ismail de la Marea Neagră, și a accentuat nevoia unei abordări integrate la Marea Neagră care să includă și asigurarea rezilienței Republicii Moldova, stat grav afectat de consecințele războiului.
În pregătirea săptămânii la nivel înalt a Adunării Generale a ONU din septembrie, miniștrii europeni și-au coordonat eforturile privind demersurile diplomatice la nivelul global. Ministrul român a exprimat susținerea deplină pentru Formula de Pace propusă de Președintele Ucrainei Volodîmîr Zelenski și a subliniat importanța construirii argumentelor în dialogul cu statele terțe în baza Cartei ONU și a dreptului internațional.
În cadrul schimbului de opinii informal cu ministrul ucrainean al afacerilor de externe, ministrul Luminița Odobescu s-a referit la recentele contacte la nivel înalt dintre prim-miniștrii României și Ucrainei și a prezentat partenerilor europeni măsurile cele mai recente ale sprijinului multidimensional al României pentru Ucraina, cu accent pe eforturile țării noastre de dezvoltare a capacităților și coridoarelor existente pentru a dubla volumul tranzitului de cereale ucrainene prin România, de la 2 milioane de tonă/lună în prezent, la 4 milioane de tone/lună. Ministrul român a informat că, până în prezent, au fost exportate cu sprijinul țării noastre peste 22,5 milioane de tone de cereale și bunuri ucrainene.
Miniștrii europeni au discutat și despre situația din Niger, în urma loviturii de stat din 26 iulie 2023 și a preluării prin forță a puterii de către junta militară condusă de generalul Abdourahmane Tchiani, cu obiectivul coordonării răspunsului UE față de actuala criză.
Oficialul român a condamnat ferm lovitura de stat din Niger, care deteriorează stabilitatea regională și situația umanitară din acest stat. A făcut apel la revenirea la ordinea constituțională și a sustinut eforturile ECOWAS în gestionarea crizei și pentru coordonarea cu partenerii like-minded.
A exprimat preocuparea pentru situația umanitară și de securitate, reiterând menținerea angajamentului României pentru asigurarea securității în regiunea Sahel și a participării țării noastre la Misiunea de Consolidare a Capacităților UE Sahel Niger (EUCAP Sahel Niger) și Misiunea UE de Parteneriat Militar Niger (EUMPM Niger), care deocamdată și-au suspendat activitatea și și-au limitat prezența, pe fondul evoluțiilor din teren.