Connect with us

REPUBLICA MOLDOVA

Luminița Odobescu și Cristina Gherasimov au discutat despre acțiuni comune București-Chișinău pentru ca procesul de aderare a R. Moldova la UE să fie ireversibil

Published

on

© MAE

Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a avut marți, o întrevedere cu viceprim-ministrul pentru integrare europeană al Republicii Moldova, Cristina Gherasimov, aflat pentru prima dată la București după preluarea portofoliului de negociere a aderării R. Moldova la UE.

Potrivit unui comunicat al MAE remis CaleaEuropeană.ro, în cadrul întrevederii a fost discutat pe larg modul în care Republica Moldova intenționează să gestioneze procesul de negociere cu Uniunea Europeană, fiind trecute în revistă proiectele comune care pot fi implementate în domeniul integrării europene, precum și resursele necesare pentru realizarea acestora.

Ministrul Luminița Odobescu a subliniat că susținerea integrării europene a Republicii Moldova reprezintă un obiectiv ferm asumat de către Guvernul României în baza Parteneriatului strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, context în care, viceprim-ministrul pentru integrare europeană a mulțumit României pentru sprijinul constant acordat și pentru acțiunea energică la nivel politic în asigurarea deciziilor favorabile pentru Republica Moldova adoptate în ultimii ani la nivel european.

 

Ministrul Luminița Odobescu a asigurat că eforturile diplomatice și politice ale României vor continua, sens în care a reamintit programele de formare organizate de România în domeniul afacerilor europene dedicate diplomaților și funcționarilor din administrația centrală a Republicii Moldova și schimburile de experiență la nivel tehnic între instituții. A asigurat de preocuparea constantă la nivelul Guvernului României pentru continuarea organizării unor astfel de programe, mai ales în contextul demarării negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Oficialul român a încurajat continuarea cooperării, la nivel de lucru, între instituțiile din România și cele de la Chișinău pentru susținerea reformelor instituționale și pentru asigurarea schimbului de bune practici.

De asemenea, șefa diplomației române a evocat eforturile de reformă ale Republicii Moldova, vizibile și apreciate inclusiv la nivel european, în condițiile în care autoritățile de la Chișinău trebuie să gestioneze multiple crize generate pe fondul agresiunii ilegale și nejustificate a Federației Ruse asupra Ucrainei.

Viceprim-ministrul Cristina Gherasimov și ministrul Luminița Odobescu au evidențiat necesitatea unei acțiuni comune în vederea asigurării unui proces sustenabil, durabil și ireversibil de aderare a Republicii Moldova la UE. Cei doi demnitari au evidențiat că procesul de reformă este unul complex, dar care pregătește calea către integrarea în Uniunea Europeană și către prosperitatea dorită de către cetățenii Republicii Moldova.

Vizita în România a viceprim-ministrului Cristina Gherasimov reprezintă o reconfirmare a relației speciale dintre România și Republica Moldova, precum și a stadiului excelent al dialogului bilateral.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

REPUBLICA MOLDOVA

R. Moldova a devenit prima țară care a semnat un parteneriat de securitate și apărare cu UE. Documentul, parafat la Bruxelles de Josep Borrell și Dorin Recean

Published

on

Republica Moldova a devenit marți prima țară care a semnat un parteneriat de securitate și apărare cu Uniunea Europeană, a anunțat Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell.

Acordul a fost semnat de șeful diplomației europene și de premierul moldovean Dorin Recean, la Bruxelles, în contextul reuniunii Consiliului de Asociere UE – Republica Moldova.

Republica Moldova este prima țară care a semnat un parteneriat în domeniul securității și apărării cu UE. Acest parteneriat va spori capacitatea de rezistență a țării. El va permite abordarea în comun a provocărilor comune în materie de securitate, va face ca angajamentul nostru să fie mai eficient și va permite explorarea unor noi domenii de cooperare“, a scris Borrell, pe Twitter.

Aflat la Bruxelles, premierul Dorin Recean s-a întâlnit cu președintele Consiliului European Charles Michel, cu care a discutat despre procesul de integrare a Republicii Moldova și despre eforturile de reformă ale acesteia pe calea europeană.

“UE va continua să sprijine rezistența Moldovei în lupta sa împotriva amenințărilor hibride tot mai mari ale Rusiei de a submina progresul țării”, a spus Michel. El a precizat că semnarea parteneriatului UE-Moldova în domeniul securității și apărării reprezintă un pas concret în apropierea Moldovei de Uniunea Europeană.

Financial Times relata săptămâna trecută că Republica Moldova este pe cale să semneze săptămâna viitoare un pact de securitate important cu Uniunea Europeană, iar potrivit propunerii consultate de FT, Chișinăul va îmbunătăți schimbul de informații, va participa la exerciții militare comune și se va alătura eforturilor colective de achiziționare de arme ale UE.

Situată între Ucraina și România, membră a NATO și UE, Republica Moldova, o fostă republică sovietică, a pivotat spre vest ca răspuns la invazia Rusiei în țara vecină, avansând în încercarea de a adera la UE și reformându-și rapid cadrele judiciare, economice și de securitate.

Această schimbare este complicată de prezența Transnistriei, controlată de Rusia, unde trupele rusești sunt staționate din anii 1990, și a Găgăuziei, o regiune cu sentimente pro-ruse.

Potrivit FT, noul parteneriat de securitate cu Bruxelles-ul are ca scop creșterea implicării Republicii Moldova în misiunile de apărare ale UE, inclusiv în exercițiile militare reale, și integrarea acesteia în inițiativele industriei de apărare, cum ar fi achizițiile comune.

Potrivit propunerii, Moldova și UE vor extinde și ridica nivelul de clasificare a informațiilor partajate.

În plus, parteneriatul urmărește să consolideze cooperarea dintre agențiile moldovenești și europene pentru a se apăra împotriva manipulării străine, a amenințărilor cibernetice și teroriste.

În octombrie anul trecut, Republica Moldova a declarat pentru prima dată în mod oficial Rusia drept “amenințare la adresa securității”, iar luna martie acestui an a semnat un acord bilateral de securitate cu Franța.

În plus, Chișinăul primește unele finanțări din partea UE pentru a-și consolida capacitățile de apărare prin intermediul Instrumentului European pentru pace, găzduind în același timp și o misiune civilă a Uniunii Europene sub egida politicii de securitate și apărare comună pentru a spori capacitate de combatere a amenințărilor hibride.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Maia Sandu, după vizita în Germania: Berlinul susține aderarea R. Moldova la UE; Olaf Scholz va veni la Chișinău în acest an, prima vizită a unui cancelar german după 12 ani

Published

on

https://wordwall.net/resource/73553478

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a întreprins în 17-18 mai o vizită oficială în Republica Federală Germania, vizită care subliniază angajamentul Republicii Moldova şi al Germaniei de a consolida relaţiile bilaterale şi de a avansa în ceea ce priveşte parcursul european al republicii, a transmis duminică MOLDPRES, citând Serviciul de presă al instituţiei prezidenţiale de la Chişinău.

Maia Sandu a avut întrevederi cu preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, cancelarul federal Olaf Scholz, preşedinta Parlamentului, Bärbel Bas, cu membri ai comisiilor parlamentare pentru afaceri externe şi afaceri europene.

Discuţiile s-au axat pe aprofundarea legăturilor economice cu Germania, o sursă importantă de investiţii în Republica Moldova. Totodată, preşedinta Republicii Moldova a discutat cu oficialii germani despre paşii pe care urmează să-i facă ţara sa pentru obţinerea, într-un viitor apropiat, a statutului de membru al Uniunii Europene.

“Germania este un puternic şi important aliat al Republicii Moldova, în drumul nostru spre Uniunea Europeană, democraţie şi prosperitate. Liderii germani susţin aderarea Moldovei la UE, astfel încât cetăţenii noştri să trăiască în pace, bună înţelegere şi prosperitate”, a declarat Maia Sandu.

Cancelarul Olaf Scholz a acceptat invitaţia Maiei Sandu pentru o vizită la Chişinău şi a confirmat-o pentru această vară. Aceasta va fi prima vizită oficială a unui şef al executivului german în ultimii 12 ani.

Citiți și De la Berlin, Maia Sandu confirmă negocierile pentru un acord de securitate UE – Republica Moldova

Liderul german a declarat că este impresionat de reuşitele Republicii Moldova şi ale cetăţenilor săi pe drumul către UE. Potrivit lui Scholz, moldovenii “demonstrează voinţă de a reforma şi rezilienţă într-un mediu dificil”. “Suntem alături de voi cu toată determinarea”, a declarat cancelarul federal german.

În cadrul vizitei, preşedinta Maia Sandu a primit, în oraşul german Leipzig, premiul “Robert Blum pentru Democraţie 2024”, oferit sub patronajul preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Premiul este însoţit de suma de 25.000 de euro, care va fi donată. “Acest premiu nu este doar o recunoaştere a eforturilor mele, dar şi o dovadă a rezilienţei şi determinării cetăţenilor Republicii Moldova în calea spre democraţie”, a spus Maia Sandu.

Preşedinta Republicii Moldova a avut, de asemenea, întâlniri cu comunităţile de moldoveni la Berlin şi Frankfurt pe Main. “Cetăţenii noştri de peste hotare sunt adevăraţi ambasadori ai Moldovei şi, prin eforturile lor, fac munca de promovare a ţării mai uşoară”, a subliniat Maia Sandu după discuţiile cu conaţionalii.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Maia Sandu a primit, la Leipzig, premiul inaugural Robert Blum pentru democrație pentru “angajamentul său de neclintit față de democrație și cooperarea europeană”

Published

on

© presedinte.md

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit sâmbătă, la Leipzig, premiul inaugural Robert Blum pentru democrație. Premiul, de 25.000 de euro, o onorează pe politiciana în vârstă de 51 de ani pentru “angajamentul său de neclintit față de democrație și cooperarea europeană”, care va dona această sumă de bani.

Premiul poartă numele pionierului din Leipzig, Robert Blum (1807-1848) și este acordat sub înaltul patronaj al președintele federal Frank-Walter Steinmeier.

“Acest premiu nu este doar o recunoaştere a eforturilor mele, dar şi o dovadă a rezilienţei şi determinării cetăţenilor Republicii Moldova în calea spre democraţie”, a afirmat Maia Sandu, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale din Republica Moldova.

Preşedintele german Steinmeier, după întrevederea de ieri cu şefa statului moldovean, la Berlin, a afirmat că “în vremuri în care războiul a revenit în Europa şi când democraţia liberală trebuie să se afirme pe plan intern şi extern, conduceţi ţara cu încredere şi curaj”.

“Fie ca acest premiu să vă dea putere să vă continuaţi angajamentul pentru o Moldovă democratică şi europeană”, a mai spus Steinmeier.

Ministrul-președinte al landului Saxonia, Michael Kretschmer (CDU), și primarul orașului Leipzig, Burkhard Jung (SPD), au participat la ceremonia care va avea loc la Primăria veche din Leipzig.

Cel care dă numele distincției a fost un revoluționar din 1848.

Robert Blum a fost un creator de teatru și publicist, precum și membru al primei Adunări Naționale Germane constituite la Frankfurt pe Main la 18 mai 1848. Între 1835 și 1848, a fost activ în Leipzig din punct de vedere politic și jurnalistic.

În timpul revoluției din 1848/49, talentatul orator a militat pentru drepturile liberale și pentru schimbări non-violente în societate, luptând pentru libertatea presei și libertatea de exprimare.

Premiul Orașului Leipzig va fi acordat o dată la doi ani unei personalități din domeniul culturii, artei, științei, religiei, politicii sau jurnalismului. Printre altele, premiul onorează angajamentul față de libertatea de opinie și libertatea de exprimare.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
INTERNAȚIONAL7 hours ago

România și Turcia au înființat, la Ankara, Consiliul Cooperării Strategice la Nivel Înalt pentru a apropia cele două state “strategic, economic, militar, energetic și social”

NATO8 hours ago

Marcel Ciolacu, la Ankara: Forțele navale din România, Turcia și Bulgaria vor operaționaliza curând acțiunea de deminare în Marea Neagră

ROMÂNIA10 hours ago

Mircea Abrudean: Investițiile strategice în rețeaua de distribuție a energiei și proiectele unice reprezintă soluția pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice și menținerea independenței energetice a României

ROMÂNIA11 hours ago

Ministrul Bogdan Ivan, cu ocazia lansării platformei INSPIRE de către Universitatea Babeș-Bolyai: ”Un salt uriaș în imagistica biomedicală pentru România, pentru Europa de Est, dar și pentru întreaga lume”

MAREA BRITANIE12 hours ago

Austria va face lobby în UE pentru un plan de gestionare a migrației ilegale inspirat din modelul britanic, prin care solicitanții de azil sunt trimiși în Africa

REPUBLICA MOLDOVA12 hours ago

R. Moldova a devenit prima țară care a semnat un parteneriat de securitate și apărare cu UE. Documentul, parafat la Bruxelles de Josep Borrell și Dorin Recean

CONSILIUL UE12 hours ago

Țările UE au stabilit cursul politicii digitale europene în următorul mandat: Aplicarea legilor adoptate și o povară administrativă minimă pentru actorii publici și privați, principala prioritate

CONSILIUL UE12 hours ago

Consiliul înființează prima Academie Diplomatică a Uniunii Europene pentru a furniza educație și formare diplomaților statelor membre și UE

CONSILIUL UE13 hours ago

Alegeri europene: Consiliul UE pregătește terenul pentru desfășurarea echipelor de reacție rapidă la amenințările hibride și protejarea proceselor electorale de ingerința străină

CONSILIUL UE13 hours ago

Decizie majoră a țărilor UE: Veniturile din activele înghețate ale Rusiei vor fi direcționate către apărarea militară și reconstrucția Ucrainei

INTERNAȚIONAL7 hours ago

România și Turcia au înființat, la Ankara, Consiliul Cooperării Strategice la Nivel Înalt pentru a apropia cele două state “strategic, economic, militar, energetic și social”

INTERNAȚIONAL1 day ago

Gaza: Procurorul-șef al Curții Penale Internaționale solicită mandate de arestare împotriva lui Netanyahu și a ministrului israelian al apărării pentru crime de război și crime împotriva umanității

SUA2 days ago

Biden sprijină „protestele pașnice și non-violente” ale studenților față de criza umanitară din Gaza: „Știu că vă frânge inima. O frânge și pe a mea”

ROMÂNIA4 days ago

Ministerul Economiei și ROMCHIMICA își unesc forțele pentru tranziția energetică a industriei chimice. Ștefan-Radu Oprea: Menținerea competitivității economice este esențială în acest proces

ROMÂNIA5 days ago

Mai mulți copii palestinieni răniți vor fi tratați în spitalele din România, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rafila

INTERNAȚIONAL6 days ago

Președinta Georgiei consideră că noua lege privind ”influența străină” întoarce țara ”în trecut” și își arată intenția de a o respinge

ROMÂNIA7 days ago

Premierul Marcel Ciolacu: Transformarea Portului Constanța în principalul hub logistic la Marea Neagră are relevanță sporită în contextul lansării procesului de reconstrucție a Ucrainei

ROMÂNIA1 week ago

Lansarea Strategiei Naționale împotriva Traficului de Persoane pentru 2024-2028. Marcel Ciolacu: Blamarea traficanților nu este suficientă. Avem o strategie sinergică care ne va ajuta să combatem fenomenul

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Klaus Iohannis a fost distins în SUA cu premiul Distinguished International Leadership “ca o recunoaştere a rolului de lider al României, în ultimii 20 de ani, ca membru NATO şi partener SUA”

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă afirmă că România trece printr-o situație „deosebit de complicată”, fiind necesară adaptarea strategiilor de țară și ralierea la temele europene

Trending