Connect with us

INTERNAȚIONAL

Macheta Laserului de la Măgurele, principalul exponat din partea României la ”Expoziția Internațională pentru Import din China”

Published

on

© Calea Europeana/ Zaim Diana

Printr-o hotărâre a Guvernului României, a fost aprobată participarea României cu un Pavilion Naţional de Imagine, la „Expoziţia Internaţională pentru Import din China”, exponatul principal fiind macheta Laserului de la Măgurele, una dintre cele mai ”remarcabile realizări tehnologice ale României din ultimii ani”.

Expoziția Internaţională pentru Import din China se va desfășura la Shanghai, Republica Populară Chineză, în perioada 05-10 noiembrie 2019, denumită în continuare CIIE 2019.

În urma discuțiilor dintre reprezentanții Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (denumit în continuare MMACA) și cei din programul „Măgurele High Tech Cluster”, în vederea organizării Pavilionului Național de Imagine, s-a stabilit ca exponatul principal să fie macheta laserului realizat la Măgurele, ”fiind una din cele mai remarcabile realizări tehnologice ale României din ultimii ani.”

În același timp, vor fi prezentate în acest pavilion și produse specifice românești, cum ar fi vinuri, miere și produse apicole, precum și produse de patiserie care vor fi, atât promovate publicului chinez, cât și utilizate pentru acțiuni protocolare și de testare.

Reprezentarea Guvernului României în ceea ce privește organizarea și participarea României la CIIE 2019 este asigurată de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, denumit în continuare MMACA.

În vederea participării României la CIIE 2019 s-a constituit o comisie de organizare, dintr care face parte și Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”.

”Expozițiile internaționale reprezintă un vector activ de promovare a valorilor naționale la nivel global, servind drept canal de comunicare pentru intensificarea schimburilor economice, culturale, științifice și tehnologice, facilitând interacțiunea și cooperarea între țări”, transmite Guvernul României.

Reamintim că Laserul de la Măgurele a atins cea mai mare putere din lume, de 10 PetaWatts, fiind o premieră mondială în proiectul Sistemul laser de mare putere (HPLS) din cadrul Centrului Extrem Light Infrastructure – Nuclear Physics a fost atinsă în data de 7 martie.

Foto: Calea Europeană

Citiți și: Academicianul Nicolae Zamfir: Laserul de la Măgurele a atins o putere mai mare decât am visat noi, a 10-a parte din întreaga putere a soarelui pe Pâmânt, concentrată într-o rază de lumină

Executivul român a mai subliniat faptul că ”Republica Populară Chineză reprezintă o prioritate în politica României de a dezvolta relații cu țările asiatice”. 

În anul 2018, valoarea schimburilor comerciale bilaterale cu Republica Populară Chineză a fost de 6,09 miliarde USD, din care 883,55 milioane USD export românesc și 5,21 miliarde import, înregistrându-se un sold negativ în defavoarea României de 4,33 miliarde USD, se mai arată în hotărârea de Guvern.

La ediția a doua a CIIE Shanghai, care se va desfășura în perioada 5-10 noiembrie 2019, au confirmat participarea cu Pavilioane Naționale de Imagine aproximativ 60 de țări. Din Uniunea Europeană au confirmat participarea următoarele state: Cehia, Croația, Finlanda, Franța, Grecia, Italia, Letonia, Malta , Polonia, România, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria.

Structura de organizare a acestei expoziții constă din două componente distincte, respectiv participarea fiecărei țări cu un Pavilion Național pentru prezentarea imaginii țării, inclusiv a realizărilor remarcabile obținute în ultimii ani și a industriilor competitive, precum și participarea operatorilor economici pentru expunerea produselor de export în spațiile dedicate firmelor străine organizate pe ramuri industriale.

Asociația Națională a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR) s-a înscris în Programul de Promovare a Exportului (PPE) pentru anul 2019 să organizeze participarea operatorilor economici la Expoziția Internațională pentru Import din China (CIIE Shanghai 2019).

De asemenea, s-a comunicat Ambasadei Republicii Populare Chineze la București că România va organiza și un Pavilion Național comercial pentru expunerea produselor românești la care vor participa aproximativ 25 de firme.

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INTERNAȚIONAL

Grecia, prezidată în premieră de o femeie. Parlamentul de la Atena a ales-o pe Ekaterini Sakellaropoulou în funcţia de preşedinte al țării

Published

on

Parlamentul de la Atena a ales-o miercuri pe Ekaterini Sakellaropoulou în funcția de președinte al Greciei, devenind astfel prima femeie din istoria țării care ocupă acest post, anunță AFP, citat de Agerpres.

Ekaterini Sakellaropoulou, în vârstă de 63 de ani, specialistă în drept al mediului, care a ocupat în trecut funcția de președinte al Consiliului de Stat, a fost aleasă din primul tur, cu 261 de voturi, din cei 300 de deputați.

Aceasta îl va succeda pe Prokopis Pavlopoulos (69 de ani), al cărui mandat în această funcţie, în mare parte onorifică, expiră la 13 martie.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Președintele Serbiei: Aderarea la UE, obiectivul nostru strategic. Sunt sătul să primesc lecții de la europenii care se văd cu Xi Jinping și cu Vladimir Putin mai des decât mine

Published

on

© World Economic Forum/ Flickr

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, afirmă că s-a săturat să primească lecții de la liderii europeni privind relațiile strânse pe care le are cu Rusia și China, insistând că Belgradul rămâne fidel dorinței de aderare la Uniunea Europeană, în pofida amânărilor acestui proces.

Într-un interviu acordat pentru Euronews la Forumul Economic Mondial de la Davos, liderul sârb, aflat la putere din 2017, a spus că Serbia este în continuare pe drumul aderării eruopene, dar că relațiile cu Rusia și China sunt în beneficiul cetățenilor sârbi și că nu va renunța la ele nici după aderare.

Întotdeauna îi spun lui Putin- și nu fac un secret din asta, așa cum procedează alți politicieni din Uniunea Europeană, pentru că atunci când îl văd pe Putin uită de unde vin – îi spun că suntem pe calea spre aderare la UE, acesta este obiectivul nostru strategic (…)  Ca să fiu sincer, sunt sătul să primesc lecții de la toți ceilalți despre cooperarea noastră cu China, Rusia, după care îi văd pe toți ceilalți cum se întâlnesc cu Xi Jinping și cu Putin chiar mai des decât o fac eu. Facem tot ce este mai bine pentru cetățenii noștri“, a mai declarat el, pentru Euronews.

Deși nu a nominalizat niciun lider european, Vučić are probabil în vedere cordialitatea manifestată de președintele francez, Emmanuel Macron, pentru destinderea relațiilor cu Rusia sau vizitele sale cu tentă economică în China, precum și abordări similare din partea cancelarului german Angela Merkel.

Belgradul continuă o apropiere în relațiile cu Rusia și cu China, aplicând o politică în care își afirmă dezideratul de a adera la UE, dar și continuarea și aprofundarea cooperării cu Moscova și Beijing. Anul trecut, președintele Aleksandar Vucic și ambasadorul Chinei la Belgrad au participat la inaugurarea primei autostrăzi construită de chinezi în Europa, care a fost deschisă traficului. Tot atunci, Ministerul Apărării din Serbia a dat de înțeles că Beijingul va dota Armata Serbiei cu drone înarmate.

În egală măsură, premierul sârb Ana Brnabic a semnat tot anul trecut, în luna octombrie, un acord comercial între Serbia și Uniunea Economică Eurasiatică, controlată de Rusia.

Serbia, stat candidat din anul 2014 pentru aderarea la UE, este singura țară din Balcanii de Vest unde cetățenii au mai multă încredere în propriu guvern decât în Uniunea Europeană.

 

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

OMS va stabili de urgență dacă virusul ucigaș din China reprezintă o problemă de sănătate mondială

Published

on

© European Union, 2014

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a înființat o comisie de urgență care se va reuni miercuri pentru a stabili dacă virusul ucigaș apărut în China costituie o criză de sănătate publică de interes internațional, relatează Digi24.

De asemenea, comisia are rol de consiliere a directorul general Tedros Adhanom Ghebreyesus cu privire la modul de gestionare a epidemiei.

Declararea unei crize de sănătate publică de interes internațional permite directorului general OMS să emită recomandări altor țări, de tipul necesității de a-și închide frontierele sau de a restricționa comerțul cu o țară aflată în mijlocul epidemiei. Este puțin probabil ca astfel de măsuri să oprească răspândirea bolii sau să impulsioneze țările să gestioneze cu eficacitate focarele apărute. Astfel, recomandările OMS rămân simple recomandări, pentru că organizația nu are autoritatea de a cere țărilor să-i respecte directivele. 

În prezent, există două astfel de crize de sănătate publică de interes internațional în curs de desfășurare – focarul de Ebola din Republica Democrată Congo și perpetuarea poliomielitei, împotriva căreia se poartă de multă vreme o luptă pentru eradicare.

În ceea ce privește virusul apărut în China, oficialii chinezi au confirmat luni că virusul poate fi transmis de la o persoană la alta, după ce primele efecte ale acestuia au fost identificate pentru prima dată la sfârșitul anului trecut, în orașul Wuhan, cu 11 milioane de locuitori. De atunci, infecția s-a răspândit în alte orașe din China, inclusiv în capitala Beijing, în Coreea de Sud, Thailanda și Japonia, iar un prim caz a fost confirmat marți în SUA, relatează France 24.

Virusul, cunoscut și sub denumirea de 2019-nCoV, este, potrivit specialiștilor, o nouă tulpină de coronavirus care nu a fost identificată anterior la om. Coronavirusurile sunt o familie largă de viruși, dar doar șase (cel nou ar crește numărul la 7) sunt cunoscute pentru capacitatea de a infecta oamenii.

OMS a sfătuit oamenii să evite contactul „neprotejat” cu animalele vii, să gătească bine carnea și ouăle, după ce originea acestuia ar fi fost legată de o piață de animale, și să evite contactul cu oricine prezintă simptome de gripă sau răceală.

Semnele de infecție includ simptome respiratorii,  precum dificultăți de respirație, febră și tuse. 

Potrivit autorităților chineze, bilanțul de miercuri arată că nouă persoane au decedat până acum din cauza noului tip de coronavirus, iar 440 de persoane au fost infectate. De asemenea, alte 2.197 de persoane care au intrat în contact cu persoane infectate au fost plasate în carantină, iar dintre acestea 765 au fost deja scoase de sub observație, întrucât nu au prezentat simptome ale infecției, a anunțat Li Bin, vicepreședintele Comisiei Naționale de Sănătate. Oficialul a adăugat că există indicii potrivit cărora virusul se transmite pe cale aeriană, informează Digi24. 

Este de așteptat ca bilanțul persoanelor infectate să crească odată cu călătoriile făcutec cu ocazia Anului Nou Chinezesc. În acest sens, OMS a avertizat că noul coronavirus din China s-ar putea răspândi la nivel mondial și a îndemnat spitalele din întreaga lume să se pregătească pentru acest scenariu.

Autoritățile din mai multe țări, inclusiv Australia, Singapore, Hong Kong, Taiwan și Japonia au intensificat screeningul pasagerilor aerieni din Wuhan. Autoritățile americane au anunțat măsuri similare încă de săptămâna trecută pe aeroporturile din San Francisco, Los Angeles și New York, cel mai recent anunțând planul de a introduce măsuri similare pe aeroporturile din Chicago și Atlanta în această săptămână, potrivit Agerpres. Măsurile puse în aplicare de Coreea de Nord sunt, însă, cele mai stricte de până acum, autoritățile interzicând turismul din exterior, relatează sursa citată anterior. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending