Connect with us

ROMÂNIA

MAE a susținut, la Bruxelles, candidatura României pentru găzduirea Agenției Europene pentru Medicamente

Published

on

România susține o procedură de selecție echitabilă pe baza unei ponderi egale a tuturor criteriilor de selecție, inclusiv cel geografic, a arătat secretarul de stat al MAE pentru afaceri europene, Bogdan Mănoiu, în cadrul reuniunii Consiliul Afaceri Generale în format UE-27 în contextul articolului 50 al Tratatului UE activat de Marea Britanie.

FOTO: Reprezentanța Permanentă a României la UE

Principalul punct de dezbatere în cadrul reuniunii a vizat documentul propus de Comisia Europeană în care este detaliată procedura de luare a deciziei privind relocarea celor două agenții care, în prezent, își au sediul în Marea Britanie. Aprobarea formală a acestui document urmează să aibă loc în cadrul Consiliului European (Art. 50).

”În contextul în care România și-a anunțat oficial intenția de a candida pentru relocarea Agenției Europene pentru Medicamente, secretarul de stat pentru afaceri europene, Bogdan Mănoiu, pe baza mandatului încredințat de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a reiterat poziția României pe această temă, precum și sprijinul pentru o procedură de selecție echitabilă pe baza unei abordări transparente și principiale la nivel UE. În acest sens, a evidențiat că unul dintre aspectele fundamentale ale procesului de relocare este acela de a păstra unitatea UE27”, informează MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeana.ro.

”De asemenea, secretarul de stat Bogdan Mănoiu a subliniat necesitatea acordării unei ponderi egale tuturor celor șase criterii de selecție, inclusiv criteriului geografic care este foarte important pentru România. Totodată, a relevat că există încă state membre, inclusiv România, care nu găzduiesc nicio agenție europeană, subliniind că această circumstanță ar trebui să fie reflectată în procesul final de decizie”, mai arată sursa citată.

Citiți și Sorin Grindeanu: România va depune în termen de o lună documentele pentru candidatura relocării sediului Agenției Europene a Medicamentului

La 20 iunie 2017, în marja reuniunii Consiliului Afaceri Generale a avut loc reuniunea Consiliului Afaceri Generale (art. 50), în format UE27. Pe agenda reuniunii au figurat pregătirea Consiliului European Articolul 50 și pregătirea aprobării procedurii care conduce la o decizie privind relocarea Agenției Europene pentru Medicamente și a Autorității Bancare Europene în contextul retragerii Marii Britanii din Uniune. Negociatorul șef al UE Michel Barnier a prezentat principalele rezultate ale primei runde de negocieri UE27-UK desfășurată la 19 iunie a.c.

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

INTERNAȚIONAL

Primul unicorn românesc scrie istorie: UiPath a devenit prima companie românească listată la Bursa din New York

Published

on

© UiPath

UiPath, prima companie românească „unicorn”, a reușit să vândă acțiuni peste intervalul de preţ ţintit cu ocazia Ofertei sale Publice Iniţiale (IPO) derulată la Bursa de la New York, strângând 1,34 de miliarde de dolari, scrie Reuters, citată de Agerpres.

Compania IT a precizat că a vândut 23,89 milioane de acțiuni la un preţ de 56 dolari per acţiune. În urma acestui IPO, UiPath este evaluat la 29 de miliarde de dolari.

Acţiunile UiPath sunt programate să intre miercuri la tranzacţionare la New York Stock Exchange sub simbolul “PATH”.

UiPath, companie care numără printre acţionari nume precum Accel, Coatue, Dragoneer, IVP and Sequoia, utilizează inteligenţa artificială şi instrumente digitale pentru a ajuta mari companii şi agenţii guvernamentale să îşi automatizeze procesele de rutină în domenii precum contabilitate şi resurse umane.

Luni, compania UiPath informa că şi-a majorat intervalul de preţ vizat cu prilejul IPO-ului până la un unul cuprins între 52 şi 54 de dolari pe acţiune, de la unul cuprins între 43 şi 50 de dolari anterior. Din acţiunile vândute, 9,4 milioane au venit de la UiPath şi aproximativ 14,5 milioane de la investitorii actuali.

Oferta publică inițială a celor de la UiPath vine pe fondul unei explozii a listărilor companiilor din sectorul tehnologiei, în condiţiile în care start-up-urile vor să profite de cererea mare a investitorilor pentru noi acţiuni, cu ritm de creştere mare, în sectorul tehnologiei.

Înfiinţată în România în anul 2005 sub denumirea DeskOver şi redenumită UiPath în 2015, compania are printre clienţi entităţi precum CIA, forţele navale ale SUA, McDonald’s Corp, Duracell şi Swiss Re. În anul fiscal care s-a încheiat la 31 ianuarie 2021, UiPath a înregistrat pierderi de 92,40 milioane de dolari, mai reduse decât pierderile din anul anterior, de 519,90 milioane de dolari. Veniturile au urcat la 607,60 milioane de dolari, de la 336,2 milioane de dolari.

Acum, UiPath vrea să se extindă după ce în perioada pandemiei mai multe companii au devenit interesate să îşi automatizeze procesele pentru a reduce costurile. Directorul general, Daniel Dines, declara recent că actualii clienţi ai UiPath din sectoarele de retail, sănătate şi finanţe utilizează serviciile companiei pentru a face faţă unei modificări semnificative a cererii provocată de pandemia de coronavirus.

În 2018, UiPath a devenit primul start-up fondat în România care a dobândit statutul de unicorn, adică a fost evaluat la peste un miliard de dolari. Între timp, compania şi-a mutat sediul general în SUA.

Continue Reading

ROMÂNIA

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a Ioanei Mihăilă în funcţia de ministru al Sănătăţii

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind numirea Ioanei Mihăilă în funcţia de ministru al Sănătăţii.

Ceremonia de depunere a jurământului va avea loc la Palatul Cotroceni, la ora 18:15, iar șeful statului va susține declarații de presă la ora 19:00.

Ioana Mihăilă a fost propusă de USR PLUS pentru această funcţie.

“Prioritatea mea va fi rezolvarea crizei sanitare prin măsuri concrete care să vină în sprijinul spitalelor. Sunt medic şi cunosc îndeaproape care este situaţia din spitale şi cu ce se confruntă colegii mei de mai bine de un an. Au nevoie de soluţii ferme şi clare şi asta îmi propun să fac, alături de colegii mei din minister – să venim în ajutorul lor, iar tot ce a fost făcut bun până acum va fi continuat. Rămân consecventă angajamentelor pe care mi le-am asumat ca secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: refacerea infrastructurii de sănătate, sprijinirea segmentului ambulatoriu şi a medicinei de familie, precum şi alocarea finanţărilor pe criterii obiective. Depolitizarea sistemului de sănătate va fi un punct esenţial al mandatului meu”, a declarat Ioana Mihăilă, potrivit unui comunicat transmis de USR PLUS, informează Agerpres.

Ioana Mihăilă s-a născut în 1980 şi este de profesie medic primar endocrinolog. Ea a fost numită în funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii la începutul anului 2021.

În această calitate, a coordonat activităţile de gestionare a investiţiilor în sistemul medical românesc din fonduri externe şi elaborarea componentei de sănătate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. 

Continue Reading

ROMÂNIA

Autoritatea pentru Digitalizarea României a finalizat analiza care va permite accesarea fondurilor europene pentru ca transformarea digitală să fie calibrată și de succes în perioada 2021-2027

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei a finalizat analiza privind Barierele Digitalizării mediului public şi privat din România, document esențial care va sta la baza fundamentării și prioritizării proiectelor derulate prin fonduri europene pentru perioada de programare 2021-2027, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.

Analiza a făcut obiectul îndeplinirii criteriilor pentru Condiţia favorizantă sectorială 1 (CS1). În absența analizei, fondurile nerambursabile din programele de finanțare ale Uniunii Europene nu ar fi putut fi accesate. 

Acest document este o radiografie a provocărilor pe care le presupune transformarea digitală în România și va constitui o temelie solidă în formularea politicilor publice, a priorităților de acțiune și a proiectelor derulate prin finanțări europene precum POCIDIF, POCU și PNRR. Putem găsi soluții eficiente doar după o identificare corectă și completă a barierelor care stau în calea digitalizării economiei și administrației. Transformarea digitală este un demers complex, care necesită expertiză, timp și resurse financiare alocate eficient. Avem, prin acest document, o imagine clară asupra obstacolelor care trebuie depășite pentru ca transformarea digitală să fie un proces corect calibrat și încununat de succes. Fără această analiză, finanțările nerambursabile din fonduri europene în domeniul digitalizării ar fi rămas simple aspirații administrative”, a spus Octavian Oprea, președintele ADR.

În cadrul pachetului legislativ privind implementarea fondurilor europene aferente Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, Regulamentul general prevede patru condiții favorizante orizontale, de îndeplinirea cărora depinde finanțarea tuturor obiectivelor specifice aferente Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR), Fondului de Coeziune (FC) și Fondului Social European Plus (FSE+), precum și 15 condiții favorizante tematice, sectoriale, de îndeplinirea cărora depinde finanțarea unuia sau mai multor obiective specifice care vizează anumite sectoare de intervenție, dintre care una este chiar cea care a facut obiectul analizei ADR

Spre deosebire de perioada de finanțare 2014-2020, aceste condiții favorizante sunt monitorizate și aplicate pe parcursul întregii perioade de programare, în vederea menținerii unui cadru investițional favorabil care să garanteze că operațiunile selecționate pentru a beneficia de sprijin sunt implementate în conformitate cu strategiile și documentele de planificare existente care atestă îndeplinirea condițiilor favorizante. Astfel, se asigură faptul că toate operațiunile cofinanțate sunt aliniate la cadrul de politică al Uniunii Europene.

Cercetarea efectuată de ADR pentru mediul privat pornește de la concluziile Raportului Flash Eurobarometer „SMEs, start-ups, scale-ups and entrepreneurship”, publicat ȋn luna septembrie 2020. De asemenea, cercetarea a centralizat informații și analize de benchmarking privind motivațiile și comportamentele IMM-urilor din diferite state ale Uniunii Europene în ceea ce privește procesul de transformare digitală.

Analiza a reliefat că, în mediul privat, barierele digitale sunt ȋn primul rând cele legate de capitalul uman: 

  • competenţele digitale scăzute ale forţei de muncă
  • abilităţile digitale specifice managementului companiei, deseori absent ȋn zona IMM-urilor
  • numărul de specialişti IT disponibili pentru zona IMM-urilor
  • lipsa finanţărilor pentru adoptarea tehnologiilor digitale avansate ȋnsoţite de sprijin și consultanță

De asemenea, neclaritatea şi lipsa de evoluţie coerentă a instrumentelor de e-guvernare reprezintă bariere în calea digitalizării companiilor, ȋn măsura ȋn care e-guvernarea poate asigura transparenţa normelor digitale cu privire la obligaţiile legale şi poate deveni un stimulent pentru adoptarea unor instrumente de conformare fiscală, legislativă, etc.

Pentru sectorul public, analiza a avut ca bază de cercetare documentul de politică publică privind e-guvernarea și experiențele instituțiilor administrației publice în implementarea proiectelor de digitalizare. Astfel, barierele identitificate sunt cele patru evidenţiate și de politica publică în domeniul e-guvernării:

  • Lipsa unei arhitecturi IT, eficiente și eficace, de management general al serviciilor publice electronice
  • Lipsa sistemelor informatice necesare instituțiilor publice centrale pentru operaționalizarea serviciilor publice electronice
  • Insuficiența specialiștilor în e-guvernare și a resurselor umane în departamentele IT ale instituțiilor și autorităților publice și, corelat, a competențelor necesare pentru dezvoltarea și mentenanța serviciilor publice electronice
  • Lipsa unui cadru legislativ și procedural unitar și eficient pentru susținerea serviciilor publice electronice

Continue Reading

Facebook

Team2Share

Corina Crețu2 mins ago

Agenda Urbană. Corina Crețu: Susțin că trebuie acordată mai multă putere autorităților locale pentru gestionarea problemelor urbane

INTERNAȚIONAL23 mins ago

Primul unicorn românesc scrie istorie: UiPath a devenit prima companie românească listată la Bursa din New York

U.E.59 mins ago

Eurostat: Piața forței muncă, afectată semnificativ de pandemia de COVID-19. România se află printre țările UE cu cea mai scăzută rată a ocupării forței de muncă

ROMÂNIA1 hour ago

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a Ioanei Mihăilă în funcţia de ministru al Sănătăţii

S&D1 hour ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Transformarea digitală trebuie să facă toate aspectele vieții mai ușoare. De aceea, am propus un proiect pilot în valoare de 2.2 milioane de euro pentru soluții digitale în mediul rural

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Comisia Europeană a adoptat un pachet ambițios de măsuri care să contribuie la îmbunătățirea fluxului de investiții către activități durabile

U.E.3 hours ago

PES salută ”decizia istorică” privind legea europeană a climei: Uniți, ne luăm angajamentul pentru un viitor sustenabil pentru această generație și pentru cele care vor veni

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Comisia Europeană a înregistrat două noi inițiative cetățenești privind formarea funcționarilor publici și mediul

Nicolae Ștefănuță3 hours ago

Nicu Ștefănuță, mesaj pentru viitorul ministru al Sănătății: Ne trebuie un ministru bine conectat la Europa pentru ca programul EU4Health să fie o realitate în România

U.E.3 hours ago

Președintele Eurogrupului: Un euro digital conceput corespunzător are potențialul de a aduce beneficii majore cetățenilor, întreprinderilor și statelor membre

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

O Europă pregătită pentru era digitală: Comisia Europeană propune noi norme și măsuri menite să transforme Europa în polul mondial al unei inteligenței artificiale de încredere

PARLAMENTUL EUROPEAN5 days ago

Ratificarea acordului comercial între UE și Regatul Unit de către Parlamentul European, tot mai aproape. Comisiile AFET și INTA din PE recomandă aprobarea acestui tratat

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Comisia Europeană preconizează că adeverința electronică verde va intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Marian-Jean Marinescu, în dialog cu tânăra generație: Reducerea emisiilor de carbon trebuie făcută într-un mod realist, ținând cont de competitivitatea economică, de locurile de muncă

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Charles Michel explică lipsa sa de reacție cu privire la gafa de protocol din Turcia la adresa șefei Comisiei Europene: Am decis să nu facem o scenă, ci să ne concentrăm pe esența discuțiilor politice

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Președintele american, Joe Biden, cere Congresului să adopte planul de investiții: Este absolut necesar ca SUA să rămână ”prima putere mondială”

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul mandatează Ministerul Investițiilor să negocieze Planul Național de Redresare și Reziliență la nivelul Comisiei Europene

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

UE și Turcia sunt pregătite să-și revitalizeze relațiile în mod constructiv: Cooperarea economică, migrația și mobilitatea, pilonii unei agende „concrete și pozitive”

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: În lunile aprilie și mai vor ajunge în România 8,3 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19

ROMÂNIA3 weeks ago

Nicolae Ciucă: Institutul ”Cantacuzino” din Capitală va fi relansat cu bani din procentul anual de 2% de la Apărare

Advertisement
Advertisement

Trending