Connect with us

ROMÂNIA

MAE: Cei patru cetățeni români repatriați din China au fost plasați în carantină. MAE depune eforturi pentru identificarea altor români aflați în zonă

Published

on

Cei patru cetățeni români repatriați din China pe 1 și 2 februarie au fost plasați în carantină, iar Ministerul Afacerilor Externe depune eforturi pentru identificarea altor români aflați în zona cu focar de infecție, transmite instituția într-un comunicat.

În urma demersurilor efectuate de Ministerul Afacerilor Externe au fost repatriați, în zilele de 1 și 2 februarie 2020, prin activarea mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, patru cetățeni români din zona de focar a infecției cu coronavirus din Republica Populară Chineză. Unul dintre cetățenii români a fost repatriat cu un zbor organizat de către Republica Federală Germania, iar ceilalți trei cu un zbor organizat de către Republica Franceză.

Demersurile de repatriere au fost sprijinite la fața locului și de către reprezentanții misiunii diplomatice a Confederației Elvețiene la Beijing.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadelor României la Beijing, Paris și Berlin, al Consulatelor Generale ale României la Bonn și Marsilia, a întreprins demersurile necesare atât pe lângă toate autoritățile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene, cât și pe lângă autoritățile chineze pentru demararea și facilitarea operațiunilor de repatriere având în vedere restricțiile de circulație impuse în zonă. De asemenea, Ambasada României la Beijing a păstrat legătura în permanență cu toți cei patru cetățeni români, inclusiv pe parcursul desfășurării operațiunilor necesare repatrierii, aceștia fiind informați cu privire la condițiile de repatriere și obligativitatea celor 14 zile de carantină pe teritoriul Republicii Federale Germania, respectiv al Republicii Franceze.

În prezent, cei patru cetățeni români se află în carantină.

Totodată, misiunea diplomatică a oferit sprijin consular pentru trei marinari români în vederea părăsirii navelor înainte de finalizarea contractelor, aceștia aflându-se pe vapoare în diverse zone din Republica Populară Chineză. În același timp, misiunea este în contact și cu studenții români bursieri care se află în acest stat în vederea acordării de asistență consulară, dacă este necesar, în contextul epidemiei cauzate de coronavirus.

Ministerul Afacerilor Externe mulțumește cu acest prilej statelor membre UE implicate și autorităților Confederației Elvețiene pentru sprijinul oferit, precum și autorităților chineze pentru buna colaborare în gestionarea situației.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Beijing, rămâne în contact cu reprezentanții misiunilor diplomatice ale celorlalte state membre UE acreditate în Republica Populară Chineză și cu organismele europene relevante și depune eforturi pentru identificarea altor cetățeni români care ar putea fi prezenți în zonă.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană a inițiat proceduri de infringement împotriva a 23 de state membre UE, printre care și România, pentru netranspunerea Directivei privind conținutul audiovizual

Published

on

© European Union, 2015/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a lansat luni proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva a 23 de state membre, printre care şi România, şi a Regatului Unit, pentru neadoptarea noilor norme care reglementează coordonarea la nivelul UE a tuturor serviciilor mass-media audiovizuale, atât programele de televiziune tradiţionale, cât şi serviciile la cerere.

Potrivit unui comunicat al Executivului european, termenul pentru transpunerea Directivei revizuite a serviciilor mass-media audiovizuale în legislația națională a fost 19 septembrie 2020 și numai Danemarca, Ungaria, Țările de Jos și Suedia au notificat măsuri de transpunere și au declarat că notificarea este completă.

Prin urmare, Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere Belgiei, Bulgariei, Cehiei, Germaniei, Estoniei, Irlandei, Greciei, Spaniei, Franței, Croației, Italiei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Luxemburgului, Maltei, Austriei, Poloniei, Portugaliei, României, Sloveniei, Slovaciei, Finlandei, precum și Regatului Unit, solicitându-le să furnizeze informații suplimentare.

Țările mai sus menționate au astfel la dispoziție două luni pentru a răspunde.

Aceste noi norme ale UE vizează crearea unui cadru de reglementare adecvat erei digitale, care să conducă la un peisaj audiovizual mai sigur, mai echitabil și mai diversificat.

Se consolidează astfel protecția telespectatorilor, acordându-se o atenție specială siguranței persoanelor celor mai vulnerabile, cum ar fi minorii, se extinde aplicarea normelor privind discursul de incitare la ură la platformele de partajare a materialelor video și se promovează diversitatea culturală în cadrul serviciilor mass-media audiovizuale.

În același timp, se introduc, pentru prima dată, noi cerințe de independență pentru autoritățile naționale de reglementare a mass-media și se protejează pluralismul mediatic.

Comisia Europeană a propus în luna mai a anului 2016 o Directivă revizuită a mass-media audiovizuale care include o nouă abordare a platformelor online care difuzează conținut audiovizual.

În iunie 2018, Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord politic cu privire la normele revizuite, care au fost adoptate de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene în noiembrie 2018.

Principalul obiectiv al directivei este de a crea și de a asigura buna funcționare a pieței interne a serviciilor mass-media audiovizuale, contribuind în același timp la promovarea diversității culturale, asigurând un nivel adecvat de protecție a consumatorilor și protejând pluralismul mass-mediei.

Statele membre au avut la dispoziţie 21 de luni pentru a transpune Directiva revizuită a serviciilor mass-media audiovizuale în legislaţia lor naţională. Pentru a se asigura că noile norme sunt adoptate la timp, în ultimii ani, CE a oferit sprijin autorităţilor statelor membre, inclusiv prin intermediul Comitetului de contact şi al Grupului autorităţilor europene de reglementare în domeniul serviciilor mass-media audiovizuale (ERGA), cu privire la transpunerea lor.

Continue Reading

POLITICĂ

Klaus Iohannis: Strategia de vaccinare anti-COVID-19 va fi aprobată de CSAT. Vaccinul este singura soluție de a pune capăt pandemiei

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că strategia de vaccinare anti-COVID va fi aprobată într-o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pe care o va convoca în perioada următoare.

“Strategia de vaccinare anti-COVID va fi supusă aprobării în şedinţa CSAT pe care o voi convoca în perioada imediat următoare”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, după ce a avut, luni, o şedinţă cu ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, şi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, pe tema campaniei de vaccinare anti-COVID-19, considerată o problemă de securitate naţională. 

Șeful statului a subliniat că autoritățile s-au mobilizat foarte bine și, la ora actuală, avem o Strategie de vaccinare anti-COVID, care va fi aprobată în zilele următoare.

“Vreau să subliniez că cele trei ministere – Ministerul Sănătății, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne – au colaborat foarte bine pentru stabilirea responsabilităților și a căilor de acțiune, pentru pregătirea corespunzătoare a procedurilor şi asigurarea disponibilității personalului medical pentru derularea procesului de vaccinare în condiții de maximă siguranță”, a spus președintele Iohannis.

Conform strategiei, din grupurile prioritare pentru vaccinare împotriva SARS-CoV-2 fac parte: personalul din domeniul sănătății, tot personalul din domeniul sănătății, ca și cel din centre rezidențiale și medico-sociale, populația cu risc ridicat de evoluție severă în cazul infecției și personalul din domenii-cheie, esențiale bunei funcționări a societății.

Vaccinarea se va face etapizat, iar definirea etapelor de vaccinare și inițierea acestora vor fi stabilite în funcție de aprobarea, producția și alocarea unuia sau mai multor vaccinuri către fiecare țară, folosindu-se o procedură specifică în funcție de vaccin.

Președintele a explicat că vaccinul va fi administrat etapizat populației, la locul de muncă, în centre special amenajate și inclusiv “drive-through”.

De asemenea, șeful statului a subliniat că este nevoie de o campanie de informare, de combatere a informațiilor false și a ținut să precizeze că vaccinurile, odată aprobate de organismele de profil, “sunt sigure, eficiente și reprezintă singura soluție viabilă de a pune capăt acestei pandemii”.

Șeful statului a anunțat încă de vineri că luni va avea o şedinţă cu miniştrii Apărării, Sănătăţii şi de Interne pentru a clarifica aspectele care ţin de campania de vaccinare anti-COVID ca şi chestiune de securitate naţională.

România va beneficia pentru început de 10 milioane de doze de vaccin ca parte a contractelor încheiate de Comisia Europeană cu mai mulți producători. Două dintre vaccinurile dezvoltate de companiile Pfizer și BioNTech și Moderna au demonstrat o rată de eficiență de aproximativ 95%.

În România, au fost înregistrate până luni aproximativ 423.000 de mii de cazuri de COVID-19 și 10.177 de decese. Din totalul numărului de cazuri de infectare, din februarie și până în prezent, aproximativ 116.000 sunt cazuri active.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Ambasada României în Regatul Unit a solicitat ca afișul discriminatoriu față de români afișat într-o filială a unui cunoscut lanț de magazine din Marea Britanie să fie îndepărtat

Published

on

© UK Embassy Bucharest/ Facebook

Ambasada României în Regatul Unit s-a autosesizat în cazul mesajului discriminatoriu față de românii din Londra, afișat de un hypermarket și a cerut conducerii magazinului ca afișul să fie înlăturat.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, ambasada a întrerprins, de asemenea, demersuri atât pe lângă autoritățile centrale și locale, inclusiv la nivelul ministerului de externe britanic (Foreign, Commonwealth and Development Office), pentru a exprima surprinderea și dezacordul părții române față de apariția mesajului respectiv, ce are un puternic caracter discriminatoriu.

”Cu referire la informațiile apărute în spațiul public privind mesajul afișat în incinta unei filiale a unui cunoscut lanț de magazine alimentare din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (…), MAE dezaprobă acest tip de mesaje discriminatorii care nu reflectă imaginea reală a comunității române din Marea Britanie, bine integrată și care aduce o contribuție reală la dezvoltarea societății și economiei britanice”, este precizat în comunicatul mai sus amintit.

Totodată, MAE informează că, în scrisoarea adresată conducerii companiei și poliției locale, reprezentanții ambasadei au solicitat înlăturarea imediată a materialelor cu caracter discriminatoriu, precum și clarificarea circumstanțelor și a motivelor care au stat la baza utilizării acestora.

Ambasada României la Londra urmărește cu deosebită atenție acest subiect și va întreprinde toate demersurile legale pentru a asigura cetățenilor români din Marea Britanie garantarea drepturilor în calitate de cetățeni UE și aplicarea unui tratament non-discriminatoriu.

Reacția MAE vine după ce hypermarketul Tesco din Londra a expus un afiș discriminatoriu la adresa românilor, redactat în limba română, în care avertizează că ”hoții din magazine prinși vor fi urmăriți penal. Ofițerii de poliție îmbrăcați în civil acțonează în această zonă”.

Continue Reading

Facebook

LIVE 19 noiembrie ora 11:00 – Conferință organizată de Grupul S&D și MEP Victor Negrescu

Europe Talks 2020 – Survey

INTERNAȚIONAL7 seconds ago

Donald Trump autorizează un transfer pașnic de putere către administrația Joe Biden însă nu recunoaște victoria acestuia la alegerile prezidențiale

CONSILIUL EUROPEAN13 hours ago

Liderii instituțiilor UE au vorbit la telefon cu Joe Biden și l-au invitat pe viitorul președinte SUA la un summit special cu cei 27 de lideri europeni

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

Comisia Europeană a inițiat proceduri de infringement împotriva a 23 de state membre UE, printre care și România, pentru netranspunerea Directivei privind conținutul audiovizual

Dacian Cioloș15 hours ago

Dacian Cioloș reafirmă disponibilitatea Alianței USR-PLUS de a ajuta Guvernul în elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență

Dragoș Pîslaru15 hours ago

Dragoș Pîslaru, co-raportor al PE pentru Mecanismul de redresare și reziliență al UE, cere Guvernului României să refacă Planul Național de Redresare și Reziliență

POLITICĂ16 hours ago

Klaus Iohannis: Strategia de vaccinare anti-COVID-19 va fi aprobată de CSAT. Vaccinul este singura soluție de a pune capăt pandemiei

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

COVID-19: Comisia Europeană va achiziționa 200 de roboți pentru dezinfectare care vor fi livrați spitalelor din țările UE

Dan Motreanu16 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu: Parlamentul European va vota o rezoluție pentru a asigura accesul la o locuință pentru cetățenii europeni fără adăpost

MAREA BRITANIE16 hours ago

Ambasada României în Regatul Unit a solicitat ca afișul discriminatoriu față de români afișat într-o filială a unui cunoscut lanț de magazine din Marea Britanie să fie îndepărtat

MAREA BRITANIE17 hours ago

Uniunea Europeană și Regatul Unit au reluat online negocierile în încercarea de a depăși ”divergențele fundamentale” și de a ajunge la un acord comercial post-Brexit

U.E.2 days ago

Președinția Germaniei la Consiliul UE patronează proiectul fotografic ”Faces of Europe”, un tablou despre toleranță și conviețuirea în pace

Marian-Jean Marinescu2 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Bugetul politicii de transport nu a fost mărit de Parlamentul European, ceea ce este în detrimentul țărilor din Est

ROMÂNIA2 days ago

Președintele Klaus Iohannis: Voi sprijini solicitările pentru fonduri europene pentru a începe reconstrucția Institutului Clinic Fundeni

Marian-Jean Marinescu3 days ago

Marian-Jean Marinescu: Parlamentul European cere o foaie de parcurs privind trecerea de la motoare cu combustie la cele bazate pe resurse nepoluante pentru a proteja producătorii și consumatorii

Gheorghe Falcă3 days ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Administrațiile locale trebuie să acorde prioritate studiilor pentru reabilitarea termică a clădirilor pentru a primi rapid finanțare europeană

ROMÂNIA3 days ago

MFE a organizat prima dezbatere publică privind reforma sistemului de sănătate, care poate atrage investiții de 6 mld. euro

ROMÂNIA4 days ago

Premierul Ludovic Orban: Comisia Europeană a aprobat acordul România-SUA, care permite construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă cu parteneri strategici din Statele Unite și UE

Marian-Jean Marinescu4 days ago

Marian-Jean Marinescu, raportor pentru Cerul Unic European, speră ca finalizarea dosarului „foarte complicat” să soluționeze cele 27 de monopoluri pe controlul traficului aerian din UE

PARLAMENTUL EUROPEAN5 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu recomandă crearea unei echipe ministeriale de experți în atragerea fondurilor europene pentru ca România să valorifice cele 80 mld. EUR pentru redresare

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu face apel la un consens național pentru a fructifica cele 80 de miliarde de euro alocate României de UE: Dacă pierdem acest moment, pierdem șansa la dezvoltare

Advertisement
Advertisement

Trending