Connect with us

U.E.

MAE: Din 1 august, toate persoanele care intră pe teritoriul Belgiei în scop turistic vor completa un formular online

Published

on

 

Ministerul Afacerilor Externe informează că toate persoanele care doresc să viziteze Regatul Belgiei vor fi obligate să completeze, începând cu 1 august, un formular online anterior intrării pe teritoriul Blegiei, se arată în comunicatul MAE.

Astfel, începând cu data de 1 august, toate persoanele care intră în Regatul Belgiei în scop turistic vor fi obligate să completeze anterior intrării pe teritoriul Belgiei formularul online, Passenger Locator Form, care poate fi accesat la  https://travel.info-coronavirus.be/fr/public-health-passenger-locator-form.

Sunt exceptate de la măsura menționată anterior:

  • persoanele care călătoresc pe alte rute decât aeriană sau navală și care rămân pe teritoriul Belgiei pentru maximum 48 de ore (inclusiv în scopul tranzitului);
  • persoanele a căror călătorie în afara Regatului Belgiei nu depășește 48 de ore.

MAE recomandă cetățenilor români care intenționează să călătorească în Belgia să consulte informațiile publicate pe site-ul autorităților belgiene – https://diplomatie.belgium.be/en.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles 0032 (0)2 347 5338,  0032 (0)2 345 0040 și 0032 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice 0032(0)2 344 0854.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51902http://bruxelles.mae.ro/  și https://www.mae.ro/.

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

U.E.

Italia adoptă un nou pachet de redresare economică de 25 de miliarde de euro. Giuseppe Conte: Vom proteja locurile de muncă, afacerile și regiunile țării

Published

on

© www.governo.it

Guvernul italian a adoptat vineri un nou set de măsuri economice în valoare de 25 de miliarde de euro, incluzând o extindere a subvențiilor salariale și o interdicție în privința concedierilor, măsuri care se adaugă sumelor impresionante alocate în perioada de vârf a pandemiei când premierul Giuseppe Conte a anunțat că Roma își pune “puterea de foc în motorul economiei”, aproximativ 750 de miliarde de euro ce reprezintă aproape jumătate din PIB-ul țării.

“Cu aceste măsuri vom proteja locurile de muncă, vom sprijini lucrătorii, afacerile și vom slăbi presiunea termenelor limită de impozitare pentru cetățeni și afaceri, vom ajuta autoritățile locale și regionale și sudul”, a spus Giuseppe Conte într-o conferință de presă.

În conformitate cu noul decret, companiile nu vor avea voie să concedieze angajații atât timp cât vor beneficia de schema de susținere a salariilor legate de coronavirus, care va dura încă 18 săptămâni sau – dacă este folosită în mod intermitent – până la sfârșitul anului, informează Politico Europe.

În mod alternativ, companiile care repornesc activitățile și renunță la sprijinul acordat de către stat vor beneficia de o amânare de patru luni a plăților fiscale.

Printre multe alte măsuri, noul pachet extinde și o plată unică de 400 de euro introdusă în luna mai pentru a ajuta familiile cu venituri mici, prevede reduceri de impozite pentru întreprinderile din sudul Italiei, furnizează miliarde de euro autorităților locale și regionale și extinde un moratoriu pentru rambursarea împrumuturilor către IMM-uri până în ianuarie 2021.

De asemenea, guvernul a extins obligația de a purta măști în spații publice și private închise și de a păstra un metru de distanțare socială până la 7 septembrie. 

“Nu dorim noi restricții, dimpotrivă”, a spus Conte, pledând pentru precauție.

Italia a fost cea mai lovită țară din Uniunea Europeană de pandemia de coronavirus, înregistrând cele mai multe decese și fiind țara cu al doilea cel mai mare număr de infectări, după Spania.

De altfel, Italia va fi una din principalele țări ale beneficiare ale planului de salvare de 750 de miliarde de euro și ale bugetului multianual convenite la 21 iulie de liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Mai mult, noul set de măsuri economice menite să sprijine companiile și locurile de muncă se bazează pe schema instrumentului SURE de 100 de miliarde de euro lansat de Comisia Europeană pentru a preveni concedierile și pentru a salva companiile de la faliment.

Continue Reading

Dacian Cioloș

Dacian Cioloș acuză Polonia de represiuni împotriva comunității LGBTI: Este o reminiscență a atacurilor asupra minorităților care au loc în Rusia

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Liderul Renew Europe Dacian Cioloș a acuzat sâmbătă, într-o postare pe Twitter, autoritățile din Polonia de represiune împotriva comunității LGBTI și a comparat această politică cu atacurile la adresa minorităților care se desfășoară în Rusia.

“Este inacceptabil ca în anul 2020, populația LGBTI să se teamă din nou de persecuții în Polonia. Atacarea activiștilor LGBTI este o reminiscență a atacurilor asupra minorităților care au loc în Rusia”, a scris Cioloș, făcând trimitere la poziția grupului politic pe care îl conduce în Parlamentul European.

“Cetățenii polonezi sunt cetățeni UE, iar Renew Europe va acționa neîncetat în apărarea drepturilor lor fundamentale”, a completat președintele Renew Europe.

Mii de persoane au protestat sâmbătă în toată Polonia în semn de solidaritate cu comunitatea LGBT, precum şi împotriva brutalităţii poliţiei, după arestarea unei activiste a acestei minorităţi la Varşovia şi reţinerea a 48 de protestatari care au încercat să se opună acestei arestări, transmite AFP.

Cea mai mare demonstraţie a avut loc în centrul Varşoviei, unde s-au adunat câteva mii de persoane, dintre care mai mulţi purtau steaguri sau umbrele în culorile curcubeului.

Doar 29% din polonezi susţin căsătoria homosexuală, potrivit unui sondaj realizat de institutul CBOS în 2019.

În timpul campaniei electorale pentru scrutinul prezidenţial din iulie, conservatorii aflaţi la guvernare în Polonia, o ţară profund catolică, au folosit pe scară largă retorica anti-LGBT provocând proteste din partea instituţiilor internaţionale.

Preşedintele conservator Andrzej Duda, care a fost reales, a comparat “ideologia LGBT” cu “neo-bolşevismul”. La depunerea jurământului de către acesta joi în parlament, parlamentarii de stânga au purtat culorile steagului curcubeu, devenit o emblemă anti-guvernamentală în Polonia, în special în ultimele luni.

De altfel, Comisia Europeană a refuzat recent să acorde fonduri europene din cadrul unui program european care stimulează înfrățirile între orașe unui număr de șase localități poloneze care au adoptat rezoluții anti-LGBT.

Continue Reading

U.E.

Ziua iubitorilor de carte. Parlamentul European pune la dispoziția elevilor și studenților o biblioteca virtuală despre politici UE și relații internaționale

Published

on

© Comisia Europeană în România/ Facebook

Parlamentul European pune la dispoziția elevilor și studenților din Uniunea European[ o bibliotecă virtuală multilingvă cu articole și cărți ce conțin informații despre politici europene, drept, economie și relații internaționale, informează Reprezentanța Comisiei Europene într-o postare pe Facebook.

Biblioteca virtuală este disponibilă pe pagina Parlamentului European, iar pentru a putea accesa articolele și cărțile disponibile fiecare utilizator trebuie să își creeze un cont.

Biblioteca este disponibilă aici.


În fiecare an, la 9 august este celebrată Ziua iubitorilor de carte este sărbătorită pe 9 august în fiecare an.

Aceasta este o sărbătoare neoficială cu scopul de a încuraja bibliofilii să sărbătorească lectura și literatura.

Oamenii sunt sfătuiți să-și lase smartphone-urile și orice distragere tehnologică posibilă deoparte și să citească o carte.

Ziua iubitorilor de carte este recunoscută largă la nivel mondial însă originea sa rămâne necunoscută.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending