Connect with us

MAREA BRITANIE

MAE român solicită Ministerului de Externe al Marii Britanii să ia măsuri pentru sancționarea manifestărilor xenofobe la adresa românilor din Regatul Unit

Published

on

© UK Embassy Bucharest/ Facebook

Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Londra, a solicitat Ministerului britanic de Externe şi conducerii poliţiei metropolitane londoneze să ia măsurile care se impun pentru a preveni şi sancţiona orice formă de manifestare xenofobă la adresa cetăţenilor români prezenţi în Marea Britanie.

”Din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, MAE, prin Ambasada României la Londra, a semnalat deja această situaţie Ministerului britanic de externe şi conducerii poliţiei metropolitane londoneze, cu solicitarea de a clarifica aceste incidente şi de a lua măsurile care se impun pentru a preveni şi sancţiona orice formă de manifestare xenofobă la adresa cetăţenilor români prezenţi în Marea Britanie. De asemenea, cazul a fost adus şi la cunoştinţa Delegației Uniunii Europene în Marea Britanie, având în vedere importanţa pe care Uniunea Europeană o acordă principiului nediscriminării şi protejării drepturilor cetăţenilor europeni”, precizează MAE, într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Precizările MAE vin în urma informaţiilor conform cărora două firme româneşti din Londra au primit scrisori anonime cu conţinut xenofob.

Conform sursei citate, Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm orice formă de manifestare xenofobă şi discriminatorie şi, în egală măsură, încurajează cetăţenii români care s-ar putea regăsi în astfel de situaţii sau care au cunoştinţă de astfel de situaţii să informeze atât Ambasada României la Londra, cât şi autorităţile britanice competente, pentru a putea fi luate măsurile care se impun.

MAE subliniază că acest incident nu este reprezentativ pentru atitudinea societăţii britanice faţă de cetăţenii români care locuiesc şi lucrează în Marea Britanie, comunitatea românească din Regatul Unit fiind bine integrată în societatea britanică şi apreciată pentru contribuţia activă la dezvoltarea economiei şi societăţii britanice, menţionează sursa citată.

Separat, într-o postare pe Facebook, ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, i-a îndemnat pe cetățenii români care locuriesc în Marea Britanie, să sesizeze orice incident în care sunt ținta unor amenințări xenofobe sau rasiste.

Amintim faptul că la 31 ianuarie 2020, în ultima zi a Marii Britanii ca parte a Uniunii Europene, ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a avut o discuţie telefonică cu Christopher Pincher, ministru de stat pentru Europa şi Americi în MAE britanic, la solicitarea acestuia, ocazie cu care ministrul român a subliniat că, în contextul Brexit, pentru ţara noastră este foarte important ca regimul pe care Regatul Unit îl va aplica cetăţenilor europeni, în toate domeniile, să nu implice diferenţe de tratament între aceştia.

Potrivit Ministerului de Interne britanic, 435.700 de cetățeni români care trăiesc în Regatul Unit au aplicat până la 31 decembrie 2019 pentru obținerea statutului de ”rezident permanent” (”settled status”) sau pre-settled status.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

MAREA BRITANIE

Regatul Unit, prima țară care aprobă un vaccin bivalent anti-COVID dezvoltat de Moderna

Published

on

© European Union, 2020/ Source: EC - Audiovisual Service

Regatul Unit a devenit prima țară care a aprobat un vaccin bivalent, dezvoltat de Moderna, care atacă atât virusul SARS-CoV-2 original, cât și varianta mai nouă Omicron, informează BBC.

Vaccinul îmbunătățit ar trebui să fie disponibil ca rapel de toamnă și să ofere o protecție mai bună împotriva noilor variante ale SARS-CoV-2. Tuturor persoanelor de peste 50 de ani și celor din grupurile cu risc ridicat li se va oferi o formă de rapel începând de luna viitoare.

Moderna a declarat că ar putea furniza doze în următoarele câteva săptămâni, dar nu a fost încă anunțat cine anume le va primi.

Vaccinurile originale utilizate în pandemie au fost concepute pentru a antrena organismul să lupte împotriva primei forme a virusului care a apărut în orașul Wuhan, din China, la sfârșitul anului 2019.

De atunci, virusul SARS-CoV-2 a suferit mutații substanțiale, apărând un flux de noi variante care pot evita unele dintre mecanismele de apărare a sistemului nostru imunitar. Acestea au provocat valuri mari de cazuri în întreaga lume.

Vaccinul Moderna vizează atât tulpina originală, cât și prima variantă Omicron (BA.1), care a apărut iarna trecută. Acesta este cunoscut ca un vaccin bivalent, deoarece vizează două forme de SARS-CoV-2.

Agenția de Reglementare a Medicamentelor și Produselor de Sănătate din Marea Britanie a analizat dovezile și a acordat vaccinului aprobarea pentru utilizarea la adulți.

„Prima generație de vaccinuri Covid-19 utilizate în Marea Britanie continuă să ofere o protecție importantă împotriva bolii și să salveze vieți. Ceea ce ne oferă acest vaccin bivalent este o unealtă perfecționată în arsenalul nostru pentru a ne ajuta să ne protejăm împotriva acestei boli pe măsură ce virusul continuă să evolueze”, a declarat dr. June Raine, directorul executiv al autorității de reglementare.

Rezultatele experimentelor efectuate pe 437 de persoane au arătat că vaccinul actualizat este sigur și oferă o protecție imunitară mai bună împotriva variantelor mai noi.

Nivelurile de anticorpi capabili să se atașeze la și să dezactiveze Omicron (BA.1) au fost mai ridicate la persoanele cărora li s-a administrat noul vaccin. Testele împotriva variantelor mai recente ale Omicron (BA.4 și BA.5), care provoacă actualul val din Marea Britanie, au arătat, de asemenea, niveluri mai ridicate de protecție cu vaccinul actualizat.

Cu toate acestea, deși există o protecție mai bună împotriva variantelor cunoscute, nu se știe cu ce ne vom confrunta în lunile următoare și nici cât de bine va funcționa vaccinul actualizat.

 

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Regatul Unit și Danemarca își suplimentează sprijinul financiar și militar furnizat Ucrainei: Stăm umăr la umăr în fața ”invaziei lui Putin”

Published

on

© Oleksii Reznikov/ Twitter

Regatul Unit și Danemarca au anunțat că își vor spori ajutorul militar și financiar destinat Ucrainei. Miniștrii apărării ai celor două țări, Ben Wallace, respectiv Morten Bodskov, s-au întâlnit joi la Copenhaga cu omologul lor ucrainean, Oleksii Reznikov, pentru a discuta despre sprijinul pe termen lung pentru ţara est-europeană invadată de Rusia în 24 februarie, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Astfel, Londra a anunțat că va trimite sisteme de rachete cu capacitate de lansare multiplă (MLRS) în Ucraina, arată un comunicat al Ministerului britanic al Apărării.

În egală măsură, Marea Britanie va oferi un număr semnificativ de rachete de tip M31A1 cu ghidaj, care pot lovi ținte aflate la o distanță de până la 80 km, permițând Ucrainei să continue să se apere.

”Această ultimă tranșă a sprijinului militar va permite forțelor armate ale Ucrainei să se apere împotriva agresiunii ruse. Sprijinul nostru continuu trimite un mesaj foarte clar: Marea Britanie și comunitatea internațională se opun acestui război ilegal și vor sta umăr la umăr, oferind ajutor militar defensiv Ucrainei pentru a o ajuta să se apere în fața invaziei lui Putin”, a dat asigurări Wallace.

Să nu uităm că trupele ucrainene au fost instruite în Marea Britanie cu privire la modul de utilizare a lansatoarelor, astfel încât să poată maximiza eficiența sistemelor.

Acest lucru vine în completarea angajamentului Marii Britanii de a instrui până la 10.000 de soldați ucraineni în ceea ce privește abilitățile de luptă ale infanteriei pe câmpul de luptă în următoarele luni. Canada, Danemarca, Suedia, Finlanda și Țările de Jos au anunțat că vor sprijini programul.

La rândul său, Danemarca a anunțat că va suplimenta cu 110 milioane de euro ajutorul financiar pentru Ucraina, a anunţat premierul danez Mette Frederiksen într-o conferinţă de presă, după reuniunea de la Copenhaga.

”Acesta este un război împotriva valorilor pe care sunt construite Europa şi lumea liberă. Astăzi ne reafirmăm angajamentul de a sprijini Ucraina”, a subliniat şefa executivului danez.

Noile măsuri, printre care trimiterea de instructori în Marea Britanie pentru a pregăti soldaţi ucraineni fără nicio experienţă militară sau cu experienţă limitată şi antrenarea de militari ucraineni pe teritoriul danez, vor duce valoarea totală a asistenţei Danemarcei pentru Ucraina la peste 3 miliarde de coroane daneze (415 milioane de euro).

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Emmanuel Macron și Boris Johnson subliniază importanța de a continua ”să sprijine Ucraina atât timp cât este necesar”: Cooperarea bilaterală a ”făcut diferenţa în multe probleme internaţionale”

Published

on

© UK Prime Minister/ Facebook

Președintele francez, Emmanuel Macron, și premierul britanic demisionar, Boris Johnson, au salutat marți, în cursul unei discuții telefonice, cooperarea lor din ultimii ani și au punctat importanța de a continua ”să sprijine Ucraina atât timp cât este necesar”, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Aceștia au discutat, de asemenea, despre criza alimentară provocată de agresiunea rusă împotriva Ucrainei. Cei doi lideri și-au reiterat sprijinul pentru eforturile europene de a permite exportul pe cale rutieră și fluvială, în cadrul <<coridoarelor de solidaritate>>”, este menționat într-un comunicat al Palatului Elysee.

De cealaltă parte, un purtător de cuvânt al Downing Street a informat că cei doi ”s-au felicitat reciproc pentru prietenia și camaraderia lor” și au apreciat că a lor cooperare bilaterală ”a făcut diferența în multe probleme internaționale”.

”Aceștia au fost de acord că eforturile britanice și franceze de a instrui și echipa trupele ucrainene fac o diferență semnificativă în război și că nu se poate permite instalarea unei oboseli în Occident cu privire la război”, mai este menționat într-un comunicat al Downing Street.

Emmanuel Macron, aflat în vacanţă la Fort Brégançon, în sudul Franţei, şi Boris Johnson s-au declarat, de asemenea, ”convinşi că relaţia bilaterală va continua să se consolideze în anii următori”.

Un summit este prevăzut între cele două ţări în următoarele luni, dar Boris Johnson nu va mai fi atunci în funcţie.

În pofida discuției cordiale, relația dintre cei doi lideri a cunoscut piscuri și văi de-a lungul timpului ca urmare a disputelor alimentate de Brexit, cu precădere în aceea ce privește pescuitul.

Premierul britanic a demisionat la începutul lui iulie după luni de scandaluri. Membrii Partidului Conservator votează în august pentru desemnarea succesorului acestuia care va fi cunoscut la 5 septembrie. Şefa diplomaţiei britanice, Liz Truss, este considerată favorită în faţa fostului ministru de finanţe.

Continue Reading

Facebook

MAREA BRITANIE2 hours ago

Regatul Unit, prima țară care aprobă un vaccin bivalent anti-COVID dezvoltat de Moderna

ROMÂNIA2 hours ago

Lucian Bode: România contribuie consistent la securitatea UE, de aceea aderarea țării noastre la spațiul Schengen reprezintă o „urmare firească”

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Iranul va răspunde până la miezul nopții coordonatorului UE cu privire la textul final al proiectului de acord nuclear revitalizat

INDIA5 hours ago

Narendra Modi: India trebuie să se transforme într-o țară dezvoltată în 25 de ani, cu politici pentru a susține producția internă, apărarea și tehnologia digitală

U.E.6 hours ago

EFFIS: 2022 ar putea stabili un record la incendiile de vegetație în UE. România, Spania și Portugalia, printre țările cele mai afectate de secetă

INDIA7 hours ago

La cea de-a 75-a aniversare a independenței Indiei, Joe Biden susține că această țară este un „partener indispensabil” pentru SUA

ROMÂNIA7 hours ago

Klaus Iohannis, de Ziua Marinei: Din 2023, vom face un efort pentru a crește bugetul Apărării de la 2% din PIB la 2,5%

ROMÂNIA8 hours ago

Ministrul Apărării, convins că anul viitor Forțele Navale Române vor fi mai bine echipate la nivelul provocărilor de securitate actuale și viitoare

ROMÂNIA8 hours ago

Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Marinei Române: Îi felicit pentru profesionalism și dăruire pe toți marinarii care și-au legat destinele de mările și oceanele lumii

ROMÂNIA9 hours ago

Nicolae Ciucă, de Ziua Marinei: Conflictul din apropierea granițelor subliniază necesitatea unei armate moderne, dotată cu echipamente de ultimă generație

ROMÂNIA7 hours ago

Klaus Iohannis, de Ziua Marinei: Din 2023, vom face un efort pentru a crește bugetul Apărării de la 2% din PIB la 2,5%

ROMÂNIA4 days ago

România, solidară cu Franța în lupta cu incendiile. Țara noastră trimite 17 mijloace de intervenție și 77 de pompieri salvatori

ROMÂNIA5 days ago

Nicolae Ciucă le-a cerut miniștrilor săi să colaboreze cu MIPE în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Azerbaidjan a lansat operațiunea „Răzbunarea” împotriva forțelor armene din Nagorno-Karabah

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul aprobă contractul de finanțare dintre România și BEI privind Spitalul Regional Craiova

ROMÂNIA2 weeks ago

România este ”peste graficul asumat în fața Comisiei Europene” privind stocurile de gaze naturale. Virgil Popescu: Există un grad de umplere de peste 59%, peste ținta pentru septembrie

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

R. Moldova dorește să reducă consumul de gaze pentru a diminua dependența de Gazprom. Vicepremierul Andrei Spînu: O alternativă o reprezintă păcura, care ar putea fi livrată de România

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă a dat asigurări că bugetul din 2023 va putea susține noile prevederi privind educația, iar țința de 15% pentru învățământ va fi atinsă până în 2027

U.E.2 weeks ago

Premierul spaniol, turneu în Balcanii de Vest: Locul acestei regiuni este în Uniunea Europeană

ROMÂNIA2 weeks ago

Klaus Iohannis, la Săptămâna Haferland: Dialogul intercultural, sursă a prosperității. România va continua să apere drepturile și interesele minorităților sale

Team2Share

Trending