Mai mulți comisari europeni și eurodeputați îi cer Ursulei von der Leyen explicații după o numire controversată. Cazul apare după ce Parchetul European a preluat ancheta asupra ”Pfizergate”

Mai mulți comisari europeni și eurodeputați sunt sceptici când vine vorba de imparțialitatea unei numiri într-un post de rang înalt în Comisia Europeană, validată de președinta acestei instituții, Ursula von der Leyen, care va trebui să dea explicații legislativului european, ce se reunește săptămâna viitoarea într-o sesiune plenară de două zile, miercuri și joi, anunță AFP, citat de Agerpres.

Acest caz, care agită mediile politice de la Bruxelles, priveşte numirea pe 31 ianuarie de către Comisia Europeană a unui reprezentant al UE pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri), un post de consilier special plătit cu un salariu lunar de peste 18.000 de euro.

Postul a fost scos la concurs în septembrie și a fost atribuit eurodeputatului Markus Pieper, fapt ce a stârnit neliniște în rândul comisarilor europeni, care solicită acum răspunsuri cu privire la modul în care a fost numit Pieper – un creștin-democrat german.

Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, și comisarii Thierry Breton, Nicolas Schmit și Paolo Gentiloni i-au scris lui von der Leyen cu privire la această numire, potrivit unei scrisori obținute de Politico și datată 27 martie.

Alegerea lui Pieper ”a generat întrebări cu privire la transparența și imparțialitatea procesului”, se arată în document. Scrisoarea solicită o discuție pe această temă în cadrul următoarei ședințe a Colegiului.

Cei patru comisari fac parte din altă familie politică decât cea a președintei Ursula von der Leyen, membră a Partidului Popular European, iar disputele politice par să devină mai intense înainte de alegerile europene din iunie.

Nu mai târziu de 10 martie, Breton, membru al Renew, contesta reînnoirea mandatului Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene, Schmit este contracandidatul acesteia din partea socialiștilor europeni, dar a evitat până în prezent să o atace public.

După cum a relatat în premieră La Matinale Europeenne, ceilalți doi candidați care au ajuns în etapa finală pentru postul de emisar pentru IMM-uri, ambele femei, au obținut un punctaj mai bun decât Pieper în timpul procesului de selecție.

Una dintre ele, deputata cehă Renew Martina Dlabajova, a confirmat pentru Politico că a depus o plângere oficială la Comisie cu privire la procedură.

Un grup de eurodeputați din partea Verzilor, Renew, S&D și Stânga au depus o întrebare scrisă la Comisie prin care au cerut să se clarifice cum a obținut Pieper punctajul, ce ”calificări suplimentare” l-au plasat în fața concurenților și dacă apartenența sa la un partid politic a jucat un rol în alegerea finală. Nu au primit încă un răspuns, a declarat primul semnatar, deputatul Verzilor Daniel Freund din Germania.

Borrell, Gentiloni, Breton și Schmit au scris că răspunsul la aceste întrebări reprezintă o chestiune care ține de Comisie în ansamblu și că ”consideră că este oportun ca Colegiul să discute în mod colectiv răspunsurile la aceste acuzații”.

Nu este prima dată când acești comisari se pronunță public împotriva procesului decizional al UE. Toți patru s-au numărat, de asemenea, printre comisarii care s-au pronunțat împotriva alegerii, abandonată ulterior, a Fionei Scott Morton ca economist-șef pentru concurență.

Acest scandal vine după ce procurori europeni au demarat procedurile de investigare a acuzațiilor de infracțiuni în legătură cu negocierile privind vaccinurile dintre președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și directorul general al Pfizer, potrivit unui purtător de cuvânt al Parchetului din Liege, informează Politico Europe.

Anchetatorii din cadrul Parchetului European au preluat în ultimele luni de la procurorii belgieni ancheta care vizează ”imixtiune în funcțiile publice, distrugerea SMS-urilor, corupție și conflict de interese”, potrivit documentelor legale văzute de POLITICO și un purtător de cuvânt al Parchetului din Liege. În timp ce procurorii EPPO investighează presupuse infracțiuni, nimeni nu a fost încă acuzat în legătură cu acest caz.

Ancheta a fost deschisă inițial de autoritățile judiciare belgiene din orașul Liege la începutul anului 2023, după o plângere penală depusă de lobbyistul local Frédéric Baldan. Mai târziu i s-au alăturat guvernele ungar și polonez – deși acesta din urmă este în curs de a-și retrage plângerea după câștigarea alegerilor de către un guvern pro-UE condus de Donald Tusk, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului polonez pentru Politico.

Plângerea lui Baldan s-a centrat în jurul unui presupus schimb de mesaje text între von der Leyen și șeful Pfizer, Albert Bourla, în perioada premergătoare celui mai mare acord de vaccinuri al UE în apogeul pandemiei de COVID-19, într-o afacere numită ”Pfizergate”.

New York Times, care a dezvăluit pentru prima dată schimbul de mesaje între cei doi în timpul procesului de negociere a acordului privind vaccinurile, a lansat un proces paralel împotriva Comisiei, după ce aceasta a refuzat să dezvăluie conținutul mesajelor în urma unei cereri de a face publică corespondența.

Vestea că Parchetul European a preluat ancheta riscă și mai mult să ridice întrebări legate de rolul pe care l-ar fi avut președinta Comisiei Europene în încheierea acordului privind vaccinurile, a cărui valoare estimată se ridică la 20 de miliarde de euro.

Acordul, negociat în apogeul pandemiei în 2021, a fost văzut inițial ca un triumf pentru von der Leyen. Dar cantitatea uriașă de vaccinuri achiziționate a ridicat sprâncene, Politico dezvăluind la sfârșitul anului trecut că valoarea dozelor irosite se ridică la aproape 4 miliarde de euro.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare