Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avertizat luni asupra unei campanii de propagandă desfășurate de „trompetele Kremlinului” cu scopul de a convinge cetățenii că țara se pregătește de război și intenționează să renunțe la statutul de neutralitate, aceste dezinformări survenind în perioada pregătitoare alegerilor parlamentare din toamnă.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Sandu a subliniat că aceste acțiuni ar fi orchestrate în „laboratoare străine” pentru a diviza societatea și a semăna panică în rândul cetățenilor.
„S-au pornit la turații maxime laboratoarele de inventat aberații. În următoarea perioadă, minciunile vor curge gârlă din partea trompetelor Kremlinului doar pentru a pune mâna pe Moldova și a o da în controlul unor interese străine. Mai nou, cei care ucid copiii aruncând intenționat bombe peste blocuri de locuit vor să bage panică în moldoveni precum că eu aș vrea război sau aș încălca neutralitatea țării”, a reacționat Maia Sandu.
Potrivit președintei, în Republica Moldova va fi pace atât timp cât „vom sta drepți pe calea europeană”.
„Adevărul stă neclintit în fața ochilor noștri: în Moldova este pace și va fi pace cât vom sta drepți pe calea europeană. Un prezent și un viitor european înseamnă că moldovenii au ales și continuă să aleagă pacea pentru poporul nostru. Doar în Uniunea Europeană țara noastră poate fi la adăpost pe termen lung. (…) Moldova a decis – Uniunea Europeană va fi casa noastră comună. Moldovenii mi-au oferit încrederea de a păstra pacea și de a duce, împreună, Moldova în UE. Ne așteaptă o perioadă dificilă, dar nu vom cădea în capcana urii și a divizării, pusă la cale în laboratoare străine. Mergem în direcția corectă”, a continuat ea.
Șefa statului a mai transmis că urmează o perioadă dificilă, dar a îndemnat cetățenii să nu cadă în „capcana urii și a divizării, pusă la cale în laboratoare străine”.
Serviciul de Informații Externe (SVR) al Rusiei a acuzat NATO că se pregătește să folosească Republica Moldova într-o posibilă confruntare cu Rusia. Declarația, intitulată „NATO transformă Moldova într-un nou berbec militar împotriva Rusiei”, a fost publicată pe 14 iulie pe site-ul SVR, relatează Agora.md.
Totodată, Ministerul Apărării a dezmințit informațiile false apărute în mediul online, care susțin că patru soldați și ofițeri ai Armatei Naționale ar fi decedat, iar alți doi ar fi fost răniți, în urma unui atac rusesc în Ucraina. „Niciun militar al Armatei Naționale nu participă la acțiuni militare în afara teritoriului Republicii Moldova”, a subliniat instituția.




