Moldovenii și georgienii au aspirații europene clare, iar datoria noastră este să facem totul pentru a grăbi realizarea visului european al popoarelor noastre, a transmis președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, într-o conferință de presă cu omologul său georgian, Salome Zurabișvili.
Aceasta din urmă se află într-o vizită la Chișinău, prima a unui președinte al Georgiei după o pauză de 12 ani, pentru a marca trei decenii de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două țări.
Cu această ocazie, Maia Sandu și-a exprimat speranța că se va ”deschide un nou capitol în relațiile moldo-georgiene și va da un nou impuls contactelor și schimburilor noastre bilaterale în mai multe domenii”.
”Tăim vremuri foarte complicate. De aproape opt luni, Ucraina este în război. Țările noastre au condamnat din prima zi atacul neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei, care a ucis și rănit zeci de mii de oameni, a distrus zeci de sate și orașe din țara vecină și a alungat milioane de oameni din casele lor. Am oferit susținere și adăpost ucrainenilor care s-au refugiat în țările noastre, fugind de război.Țările noastre au chemat la pedepsirea abuzurilor și crimelor de război comise de Rusia în Ucraina și am respins categoric anexarea ilegală a teritoriilor ucrainene”, a amintit președinta Republicii Moldova.
Ambii oficiali au reiterat ”respectul nostru necondiționat pentru suveranitatea Ucrainei și integritatea teritorială a țării vecine, în frontierele sale recunoscute internațional”, un lucru ”cu atât mai relevant cu cât și Moldova și Georgia au conflicte nereglementate pe teritoriile lor”.
”Folosesc această ocazie pentru a exprima sprijinul țării mele pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei, în hotarele sale internațional recunoscute. Comunitatea internațională trebuie să facă totul pentru a opri agresiunea rusă și a ajuta Ucraina să-și restabilească integritatea teritorială. Fără pace în Ucraina nu poate fi pace în Europa. Nu putem permite ca agresiunea și frica să învingă. Trebuie să facem totul pentru a restabili ordinea internațională bazată pe reguli, să ne reafirmăm respectul pentru dreptul internațional, pentru suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și decide singure soarta. Doar așa putem asigura o pace durabilă în regiunea noastră și în lume”, a fost apelul lansat de Maia Sandu.
În pofida tuturor dificultăților, Republica Moldova și Georgia doresc ”o dezvoltare armonioasă și un viitor în pace și prosperitate pentru cetățeni”.
”Intensificarea colaborării bilaterale ne poate ajuta în acest sens. Vrem să continuăm activitatea Comisiei bilaterale interguvernamentale pentru cooperarea comercial-economică și să intensificăm contactele în sfera cultural-umană. Suntem interesați, de asemenea, de schimburile de experiență în combaterea propagandei și dezinformării. Ambele țări se confruntă cu această problemă, care s-a agravat în contextul războiului rus împotriva Ucrainei”, a detaliat Maia Sandu domeniile în care ar dori o intensificare a cooperării cu Georgia.
Ea și-a exprimat convingerea că ”viitorul în familia statelor europene va ancora țările noastre într-un spațiu politic, economic și valoric în care oamenii au mai multe oportunități de a trăi și a se dezvolta liber, în siguranță și prosperitate”.
”M-am bucurat să vă vizitez la Batumi, la summitul care s-a desfășurat în vara anului 2021. La rândul meu, voi fi bucuroasă să vă găzduiesc la Chișinău, în primăvara următoare, la summitul Comunității Politice Europene, care a fost lansată recent la Praga. Dialogul și cooperarea deschisă, împărtășirea valorilor libertății și democrației, schimbul de experiență în procesul de integrare europeană vor ajuta țările noastre să avanseze în parcursul european și să ofere cetățenilor lor un viitor garantat ca parte a lumii libere”, a conchis Maia Sandu.
Războiul ilegal pornit de Rusia împotriva Ucrainei a dat un imbold Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei de a accelera demersurile pentru aderarea la Uniunea Europeană. Astfel, la 28 februarie 2022, Ucraina și-a depus cererea de aderare la UE, urmată îndeaproape de Republica Moldova și Georgia, care au urmat exemplul Kievului la 3 martie.
La 7 martie, Consiliul Uniunii Europene a invitat Comisia să își prezinte avizele cu privire la aceste cereri. Ucraina a primit partea din chestionar referitoare la criteriile politice și economice la data de 8 aprilie 2022, iar partea referitoare la acquis-ul UE la data de 13 aprilie. Ucraina și-a transmis răspunsurile la data de 17 aprilie și, respectiv, 9 mai.
Georgia și Republica Moldova au primit prima parte din chestionar referitoare la criteriile politice și economice la data de 11 aprilie 2022, iar partea referitoare la acquis-ul UE la data de 19 aprilie. Chișinăul și-a transmis răspunsurile la data de 22 aprilie și, respectiv, 12 mai. Georgia și-a transmis răspunsurile la data de 2 mai și, respectiv, 10 mai.
Parcurgerea acestor etape a deschis Comisiei Europene calea de a recomanda, la 17 iunie, ca Ucrainei și Republicii Moldova să li se acorde statutul de țări candidate, în vreme ce Georgiei i s-a oferit o perspectivă de a deveni membră a UE, decizia șefilor de stat sau de guvern, reuniți într-un summit al Consiliului European, venind la 23 iunie.