Connect with us

REPUBLICA MOLDOVA

Maia Sandu, întrevedere cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski: Integrarea europeană și implementarea Acordului de Asociere sunt obiectivele pe care le împărtășim cu Ucraina

Published

on

© Guvernul Republicii Molodova

În primul rând, Moldova percepe parteneriatul strategic cu Ucraina drept un pilon important al securității naționale. Integrarea Europeană și implementarea Acordului de Asociere sunt obiectivele pe care le împărtășim cu Ucraina”, a reiterat Maia Sandu în discursul său susținut la Kiev.

Prim-ministrul Republicii Moldova s-a aflat în vizită la Kiev, unde s-a întâlnit cu președintele nou ales al Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit comunicatului oficial.

Cei doi înalți oficiali au dezbătut trei subiecte majore: securitatea regională și integrarea Europeană ca scop comun al țărilor noastre, agenda bilaterală a Moldovei și Ucrainei și eforturile noastre de a construi instituții funcționale pentru cetățeni.

”Sunt onorată să mă aflu aici, la Kiev, capitala unei națiuni Europene curajoase, puternice și rezistente în lupta pentru libertate și independență”, a declarat Maia Sandu în timpul conferinței de presă comună de la Kiev.

Integritatea teritorială a Ucrainei și parcursului său European reprezintă o prioritate și pentru premierul Republicii Moldova: ”susțin cu tărie integritatea teritorială a Ucrainei și aș vrea să-mi exprim cel mai profund respect pentru ucrainenii care și-au dat viața pentru a-și apăra țara, pentru a-i apăra suveranitatea și viitorul European.”

Totodată, Maia Sandu consideră că relațiile bilaterale pot fi îmbunătățite: ”am vrea să îmbunătățim relațiile bilaterale cu Ucraina. Ne dorim o colaborare mai strânsă cu Ucraina în sectorul economic și cel energetic. Sunt convinsă că putem găsi soluții favorabile pentru cetățenii noștri și agenda Europeană comună.”

Întregul discurs ar premierului Maia Sandu, aici.

Citiți și: Maia Sandu, la București: Avem încredere că România va rămâne un aliat de bază al Republicii Moldova și în parcursul său european

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

REPUBLICA MOLDOVA

Republica Moldova: Premierul Maia Sandu a prezentat ambasadorilor UE acreditați la Chișinău prioritățile actualei guvernări

Published

on

© Guvernul Republicii Moldova

Prim-ministrul Maia Sandu împreună cu noul Cabinet de miniștri au avut astăzi o întrevedere cu ambasadorii Uniunii Europene acreditați în Republica Moldova, se arată într-un comunicat al Guvernului Republicii Moldova.

În cadrul întrevederii, premierul  a dat asigurări reprezentanților misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău că agenda de reforme va continua să fie implementată într-un ritm sporit, menționând prioritățile actualei guvernări pe termen scurt. „Ne-am propus să combatem corupția, să restabilim credibilitatea în instituțiile statului, să rectificăm bugetul, să întreprindem acțiuni cu caracter social, menite sa sporească nivelul de protecție socială și alte domenii importante”, a declarat Maia Sandu. Totodată, Prim-ministrul a subliniat și prioritățile pe termen lung a guvernării care țin de reformele instituționale.

Șefa Executivului a mai vorbit despre îmbunătățirea condițiilor de activitate a întreprinzătorilor, eliminarea abuzurilor asupra oamenilor de afaceri cu venituri mici rămânând o direcție în care se va lucra intens.

Miniștrii Guvernului Sandu s-au expus asupra provocărilor cu care se confruntă astăzi. Printre acestea se numără lipsa specialiștilor în diverse domenii, precum educație și sănătate, în special din cauza emigrării acestora peste hotarele țării.

Reprezentanții misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău au salutat hotărârea și determinarea cu care Executivul s-a angajat să pună în aplicare reformele și au declarat ca vor continua să sprijine țara noastră. „Suntem aici să vă susținem în acțiunile pe care le întreprindeți. Ne dorim să vedem Republica Moldova o țară dezvoltată, iar cetățenii să aibă un viitor mai bun”, a subliniat Ambasadorul Uniunii Europene în țara noastră, Peter Michalko.

Citiți și: Maia Sandu, către Angela Merkel: Sprijinul Germaniei pentru calea europeană a Republicii Moldova a fost constant și ferm

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Înaltul Reprezentant al UE, Federica Mogherini: Am fost uşuraţi când noul guvern de la Chișinău a început să funcţioneze. Contactele cu noii omologi moldoveni sunt foarte intense

Published

on

© Federica Mogherini/Twitter

Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, a apreciat instalarea la Chișinău a unui guvern pro-european care a început deja lupta împotriva corupţiei şi depolitizarea instituţiilor de stat, în cadrul dezbaterii privind situaţia din Republica Moldova, care a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri în Parlamentul European, reunit în plenul de la Strasbourg, informează Agerpres

Şefa diplomaţiei de la Bruxelles, Federica Mogherini, a spus că UE este conștientă de dorința de integrare europeană a Republicii Moldova, lucru care poate deveni realitate sub guvernarea actuală de la Chișinău.

,,Poporul Republicii Moldova a cerut reforme, a cerut o schimbare. Uniunea Europeană a urmărit situaţia din ultimele luni şi ani. Ne bucurăm că Republica Moldova are acum un guvern hotărât să lupte cu corupţia şi să reformeze ţara’, a afirmat Mogherini, amintind că ,,acum un an situaţia era realmente critică: alegerile pentru funcţia de primar al Chişinăului fuseseră anulate printr-o decizie îndoielnică”.

Mogherini a mai precizat că oficialii europeni se simt mai confortabil să lucreze cu noul guvern moldovean, iar contactele din ultima perioadă sunt ,,foarte intense” .

,,Acesta a fost un moment dificil în relaţia noastră cu Republica Moldova. A trebuit să luăm decizii neplăcute, dar necesare, când am suspendat asistenţa macro-financiară pentru că Republica Moldova nu-şi îndeplinea propriile angajamente. Am fost uşuraţi când noul guvern a început să funcţioneze şi când criza constituţională s-a rezolvat într-un mod clar şi paşnic. Contactele cu noii omologi de la Chişinău sunt foarte intense. Pregătim măsuri concrete ca să susţinem Republica Moldova pe baza reformelor prevăzute în Acordul de asociere şi asta ar însemna şi deblocarea asistenţei macro-financiare’, a afirmat şefa diplomaţiei europene.

Ministerul moldovean al Afacerilor Externe anunța, într-un comunicat publicat marți, că UE a decis reluarea asistenței macro-financiare către Republica Moldova în semn de apreciere față de măsurile care au fost luate deja de guvernul pro-european condus de premierul Maia Sandu. Astfel, 14,54 milioane euro ar urma să ajungă la Republica Moldova zilele acestea în sprijinul reformelor agreate în cadrul Acordului de Asociere la UE. 

Citiți și UE a decis reluarea sprijinului financiar pentru Republica Moldova. Ministrul Nicolae Popescu: Apropierea de Europa reprezintă geografia și istoria noastră

În cadrul dezbaterilor, eurodeputaţii şi-au exprimat susţinerea pentru Chişinău, aşteptând implementarea reformelor democratice.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Maia Sandu, către Angela Merkel: Sprijinul Germaniei pentru calea europeană a Republicii Moldova a fost constant și ferm

Published

on

© Guvernul Republicii Moldova

Premierul Maia Sandu a reiterat sprijinul oferit Republicii Moldova din partea cancelarului german, Angela Merkel: ”Sprijinul dumneavoastră pentru Republica Moldova, țara noastră mică din Europa de Est, care luptă pentru a ieși din bezna trecutului său ca să înceapă o nouă cale, europeană, a fost constant și ferm.”

Potrivit agendei Guvernului Republicii Moldova, Maia Sandu, se află în vizită oficială în Germania, fiind invitată chiar de Angela Merkel:”Sunt onorată să mă aflu aici la invitația dumneavoastră, a unuia dintre cei mai respectați lideri în Uniunea Europeană, a unei femei care a ghidat Germania și Europa în timpuri complicate.”

În cadrul conferinței de presă, Maia Sandu a declarat că anumite poziții-cheie din Republica Moldova vor fi ocupate de profesioniști: ”Voi insista pe numirea unor profesioniști neafiliați politic în pozițiile-cheie, precum cea de procuror general, judecător la Curtea Constituțională și în funcțiile de conducere din instituțiile anticorupție. Acești oameni vor fi independenți și nu vor accepta ordine din partea nimănui, așa cum s-a întâmplat în trecut. Acesta este un principiu fundamental pe care îl vom respecta necondiționat.”

Maia Sandu i-a explicat cancelarului german ce plan are pentru Republica Moldova, ca aceasta să își recapete parcursul european: ”Ce ne propunem noi este să schimbăm Moldova din interior pentru a putea fi acceptați în Uniunea Europeană drept un membru de încredere, cu instituții democratice funcționale.

”Mai mult decât oricând, ne bazăm pe sprijinul vostru pentru procesul de transformare a Moldovei într-un stat european care pune interesele cetățenilor în capul listei de priorități.”, a conchis înaltul executiv al Republicii Moldova.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending