Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat vineri că acordarea statutului de ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană reprezintă “lumina de la capătul tunelului”, dar a atenționat că de “mâine ne așteaptă o muncă grea și de lungă durată pentru construirea Moldovei Europene”.
“La alegerile parlamentare din 2019, promiteam oamenilor că vom depune cererea de aderare la UE până în anul 2023. Iată că nu doar am depus cererea, dar am și obținut statutul de țară candidată. Acest eveniment nu schimbă peste noapte lucrurile în țara noastră. Dar acesta ne oferă un sprijin mai mare din partea Uniunii Europene pe calea dificilă pe care mergem pentru a consolida pacea, a îmbunătăți condițiile de viață ale oamenilor și a crea oportunități de dezvoltare celor întreprinzători. Statutul de țară candidată ne oferă o direcție clară de dezvoltare, sprijin pe această cale și, mai important, speranță. Suntem o țară mică, vulnerabilă, care va fi în mai multă siguranță în familia Uniunii Europene, unde putem conta pe susținerea tuturor membrilor, țări mari și mici, și pe ajutorul instituțiilor europene”, a spus Maia Sandu, într-o alocuțiune pe care președinția de la Chișinău a denumit-o “adresarea către cetățeni” după decizia Consiliului European de a acorda Republicii Moldova statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană.
În discursul său, Sandu a avertizat că statutul de candidat ”nu schimbă lucrurile peste noapte”, dar pentru moldoveni ”este o speranţă, lumina de la capătul tunelului”.
“Proiectul pe care îl începem acum, în calea spre aderarea la Uniunea Europeană, va dura mai mulți ani. Nu este proiectul meu, al Guvernului sau al Parlamentului – acesta este proiectul generației noastre, este proiectul dumneavoastră. Iar succesul lui depinde de noi toți. Noi ne asumăm orice preț politic pe care va trebui să-l plătim pentru realizarea acestui proiect. Sarcina noastră este să facem totul pentru ca cetățenii să trăiască în pace, stabilitate, într-o țară care se dezvoltă și merge înainte. Locul Republicii Moldova este în familia europeană. (…) Și eu am încredere că putem să o facem. Astăzi să ne bucurăm, iar de mâine ne așteaptă o muncă grea și de lungă durată pentru construirea Moldovei Europene”, a conchis ea.
Șefii de stat sau de guvern din cele 27 de state membre ale UE, reuniți la Bruxelles, au recunoscut perspectiva europeană a Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei și au decis să acorde statutul de țară candidată Ucrainei și Republicii Moldova, oficializând o decizie istorică la exact 120 de zile de la debutul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei.
Citiți și DOCUMENT Textul care consfințește perspectiva europeană a Ucrainei, R. Moldova și Georgiei: Viitorul acestor țări și al cetățenilor lor este în cadrul UE
“Consiliul European recunoaște perspectiva europeană a Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei. Viitorul acestor țări și al cetățenilor lor se află în cadrul Uniunii Europene. Consiliul European a decis să acorde statutul de țară candidată Ucrainei și Republicii Moldova”, se arată în concluziile adoptate de Klaus Iohannis, Emmanuel Macron, Olaf Scholz, Mario Draghi și ceilalți lideri europeni.
În documentul adoptat, liderii invită Comisia Europeană să raporteze Consiliului cu privire la îndeplinirea condițiilor specificate în avizele Comisiei cu privire la cererile de aderare respective, ca parte a pachetului său obișnuit de extindere. De asemenea, se precizează că “Consiliul va decide cu privire la măsurile ulterioare după ce toate aceste condiții vor fi îndeplinite pe deplin”.
În ceea ce privește Georgia, Consiliul European s-a declarat “pregătit să acorde Georgiei statutul de țară candidată după ce vor fi abordate prioritățile specificate în avizul Comisiei privind cererea de aderare a Georgiei”.
Progresul fiecărei țări către Uniunea Europeană va depinde de meritele proprii în îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga, luând în considerare capacitatea UE de a absorbi noi membri.