Connect with us

NEWS

Maica Tereza va fi sanctificată de Biserica catolică, în septembrie 2016

Published

on

Maica Tereza, laureată a Premiului Nobel, care și-a dedicat viața pentru a-i ajuta pe cei săraci și bolnavi, va fi sanctificată de către Biserica Romano-Catolică în septembrie 2016, a raportat joi un ziar catolic italian, citat de YahooNews.

MotherTeresa_094wikipediaAvvenire, ziarul oficial al conferinței episcopilor catolici italieni a anunțat pe site-ul său că Papa Francis aprobase mai devreme, în cursul zilei de joi, un decret de recunoaștere a miracolului atribuit mijlocirii Maicii Teresa cu Dumnezeu.

Maica Tereza, care a murit în 1997 la vârsta de 87, a fost beatificată în 2003 de către regretatul Papa Ioan Paul. Beatificarea, care necesită un miracol, este ultimul pas înainte de sfințenie.

Avvenire a spus că al doilea miracol atribuit mijlocirii Maicii Tereza, care este necesar pentru canonizare, a implicat vindecarea inexplicabilă a unui bărbat care suferea de o maladie cerebrală mortală.

Membrii familiei s-au rugat la Maica Tereza și acesta și-a revenit, medicii neputând explica cum, a mai scris ziarul.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a spus că nu are nicio informație despre acest articol al ziarului Avvenire.

Lucrarea, care este bine informată cu privire la povești similare din trecut, a spus că Papa va organiza o ceremonie de canonizare pentru Maica Tereza cel mai probabil la începutul lunii septembrie.

Maica Tereza este născută cu numele de Anjezë Gonxhe Bojaxhiu din părinți albanezi în Macedonia în 1910, în ceea ce era atunci parte a Imperiului Otoman.

Ea a fondat Misionarii Carității pentru a-i ajuta pe săracii de pe străzile din Calcuta și a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 1979.

Delia Radovan

.

.

INTERNAȚIONAL

Secretarul general al ONU Antonio Guterres: Inegalitatea de gen ar trebui să ne ruşineze pe toţi. Nu este doar inacceptabilă, ci şi stupidă

Published

on

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a declarat joi că inegalitatea de gen este ”stupidă” și un motiv de rușine la nivel mondial, luându-și angajamentul să pună presiune pe guverne pentru ca acestea să pună capăt legilor discriminării, anunță Reuters, citat de Agerpres.

În cadrul unui discurs susținut înaintea reuniunii anuale a Comisiei ONU pentru Statutul Femeilor care va avea loc luna viitoare la New York, Guterres a atras atenţia că situaţia drepturilor femeilor este groaznică şi a spus că va încerca să pună capăt ”gândirii masculine implicite” în interiorul Naţiunilor Unite.

”La fel cum sclavia şi colonialismul au fost o pată asupra secolelor trecute, inegalitatea de gen ar trebui să ne ruşineze pe toţi în secolul al XXI-lea. Deoarece nu este doar inacceptabilă, ci şi stupidă”, a spus Guterres într-un discurs la The New School din New York.

Acesta a atras atenția că în 34 de țări violul în cadrul căsătoriei este în continuare considerat legal, în contextul în care protecția legală împotriva violului și violenței domestice este diluată sau diminuată.

Terminologia pentru promovarea sănătăţii sexuale şi reproductive a femeilor este agreată de mult timp la nivel internaţional, inclusiv în rezoluţii adoptate de Consiliul de Securitate în 2009 şi 2013 şi în alte rezoluţii adoptate anual de către Adunarea Generală a ONU. 

Totuşi, Statele Unite, sub preşedinţia lui Trump, fac eforturi pentru a elimina astfel de prevederi din noile rezoluţii ale ONU.

Administraţia Trump a tăiat deja finanţarea în 2017 pentru Fondul ONU pentru Populaţie deoarece consideră că este legat de un program privind avorturile, însă ONU a precizat că este o percepţie inexactă.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

50 de foști miniștri de externe din UE, printre care și Javier Solana, fostul șef al diplomației europene, apel către liderii UE: Europa trebuie să respingă planul de pace privind conflictul israeliano-palestinian propus de Trump

Published

on

50 de foști miniștri de externe sau înalți funcționari din diplomația statelor europene au lansat un apel către liderii Uniunii Europene printr-o scrisoare comună, cărora le solicită respingerea planului propus de Casa Albă pentru soluționarea conflictului israeliano-palestinian, anunțat de președintele american Donald Trump la finalul lunii ianuarie.

Printre semnatari se numără francezii Dominique de Villepin şi Hubert Védrine, germanii Sigmar Gabriel şi Hans-Gert Pöttering, austriaca Benita Ferrero-Waldner, britanicul Chris Patten, luxembourgezul Jacques Santer, italianul Massimo d’Alena și spaniolul Javier Sonala, care a ocupat postul de secretar general al NATO în perioada 1995-1999 și cel de Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate între 1999 și 2009.

Potrivit documentului publicat de The Guardian, semnatarii semnalează că acest ”plan de la pace la prosperitate” pentru Orientul Mijlociu amenință drepturile palestinienilor și viitorul democrației israeliene și ”contrazice parametrii conveniți la nivel internațional pentru procesul de pace în Orientul Mijlociu, rezoluții relevante ale Națiunilor Unite, inclusiv rezoluția 2334 a Consiliului de Securitate al ONU și principiile fundamentale ale dreptului internațional”.

Drept argument, aceștia au avertizat că planul ”permite anexarea unor părți importante și vitale ale teritoriului palestinian ocupat. El legitimează şi încurajează activităţile ilegale israeliene. Acesta recunoaște doar revendicările unei singure părți privind Ierusalimul și nu oferă nicio soluție echitabilă cu privire la chestiunea refugiaților palestinieni. Planul proiectează un viitor <<stat>> palestinian fără control și suveranitate într-un teritoriu fragmentat. Harta care figurează în plan propune enclave palestiniene sub control militar israelian permanent”.

”<<De la pace la prosperitate>> nu este o foaie de parcurs pentru o soluție viabilă a două state, nici pentru vreo altă soluție legitimă pentru acest conflict. Planul prevede o formalizare a realității actuale în teritorul palestinian ocupat, în care două popoare trăiesc umăr la umăr, dar fără drepturi egale. Un astfel de rezulat prezintă caracteristici similare cu cele ale apartheidului” mai precizează cei 50 de semnatari în documentul amintit mai sus.

Președintele american Donald Trump a propus la 28 ianuarie ”o soluție realistă cu două state” pentru soluționarea conflictului israeliano-palestinian, care condiționează totuși nașterea unui stat palestinian de ”respingerea clară a terorismului” și precizează că Ierusalimul va rămâne ”capitala indivizibilă a Israelului”, acordând partenerului strategic numeroase garanții, printre care și suveranitate asupra Văii Iordanului.

Uniunea Europeană, prin vocea Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, a respins la începutul lunii februarie planul de pace avansat de Washington, spunând că se îndepărtează de parametri conveniți la nivel internațional privind rezolvarea pașnică a conflictului israeliano-palestinian.

”Uniunea Europeană este pe deplin angajată în parteneriatul transatlantic și evaluează toate eforturile pentru a ajuta la găsirea unei rezoluții pașnice a conflictului israeliano-palestinian. UE își reiterează angajamentul față de o soluție negociată între cele două state, bazată pe liniile directoare din 1967, cu schimburi de teritoriu echivalente, așa cum se poate conveni între părți, între statul Israel și un stat independent, democratic, contigu, suveran și viabil al Palestinei, care să trăiască cot la cot în pace, securitate și recunoaștere reciprocă – așa cum specifică concluziile Consiliului din iulie 2014”, a transmis Înaltul Reprezentant.

În plus, la 14 februarie, acesta a anunțat că intenționează să elaboreze o inițiativă europeană pentru facilitarea procesului de pace între Israel și Palestina și a cerut premierului israelian Benjamin Netanyahu să renunțe la planurile de extindere în Ierusalimul de Est, calificând construirea de noi locuințe de către Israel în această zonă drept ”profund dăunătoare pentru o soluție cu două state”.

Planul de pace pentru Orientul Mijlociu a fost criticat și de Papa Francisc, care a atras atenția asupra ”soluțiilor inechitabile” la conflictul israeliano-palestinian, spunând că acestea nu vor fi decât un preludiu pentru noi crize.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Japonia închide toate școlile până în luna aprilie din cauza epidemiei de coronavirus

Published

on

Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a anunțat joi că toate școlile din țară vor fi închise până în luna aprilie, din cauza epidemiei de coronavirus, conform CNN, potrivit Digi24.

Prim-ministrul a precizat că următoarele două săptămâni sunt critice în ceea ce privește numărul de îmbolnăviri, mai ales în rândul elevilor.

”Au fost luate măsuri pentru a preveni răspândirea infecţiei printre copii în fiecare regiune, iar următoarele două săptămâni reprezintă o perioadă critică”, a spus Shinzo Abe.

Anunţul premierului vine în contextul în care numărul de cazuri de infecţie cu noul coronavirus a crescut în Japonia, depăşind 200.

La acestea se adaugă şi cei peste 700 de oameni infectaţi, aflaţi la bordul navei de croazieră Diamond Princess, la bordul căreia se află şi nouă români.

Continue Reading

Facebook

Defender Europe 20

Advertisement
Advertisement

Trending