Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Mâine, 16 noiembrie, este ultima zi de înscrieri pentru a participa la evenimentul unic al Parlamentului European pentru a intra în dialog cu liderii legislativului european

Published

on

Toate persoanele interesate să intre în dialog cu președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, și liderii grupurilor politice, o pot face participând la evenimentul unic în țara noastră, organizat în contextul preluării președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2019.

Evenimentul intitulat ”Tinerii în dialog cu Parlamentul European. Planul nostru pentru Europa” este organizat de Biroul Parlamentului European în România și va avea loc miercuri, 21 noiembrie 2018, de la ora 16:30, la Aula Magna a Facultății de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti. 

Mâine este ultima zi de înscrieri, iar procesul este unul simplu, constând doar în completarea unui formular online AICI.

Preşedintele Parlamentului European formează împreună cu liderii grupurilor politice din Parlamentul European structura Conferinţei Preşedinţilor, care adoptă cele mai importante decizii în Parlamentul European.

Dialogul dintre tinerii români și liderii singurei instituții transnaționale aleasă prin vot de către cetățeni va fi transmis LIVE, în format VIDEO&TEXT, de CaleaEuropeană.ro, iar discuțiile vor fi moderate de directorul publicației, jurnalistul Dan Cărbunaru.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Dan Motreanu: Indiferent de schimbările politice, legătura transatlantică rămâne esențială ca pilon al stabilității globale

Published

on

© European Union 2024 - Source : EP

Relația dintre Uniunea Europeană și SUA este născută dintr-o istorie comună, din sacrificii și din aspirația către libertate, a declarat marți europarlamentarul Dan Motreanu.

„Am depus o declarație scrisă, în contextul dezbaterilor din Parlamentul European pe tema relațiilor transatlantice sub noua administrație Trump. Trebuie să reflectăm la modalități de a întări parteneriatul cu SUA. Aliații americani au traversat Atlanticul în cele mai întunecate momente ale Europei, luptând pentru principiile care ne unesc: democrația, statul de drept, respectul pentru drepturile omului, libertatea de exprimare”, a scris deputatul european, pe Facebook.

Mai mult, el a precizat că relația transaltantică se bazează pe valori comune, dar și pe interese comune, cum ar fi faptul că SUA este principalul furnizor de ţiţei, motorină și gaze naturale lichefiate pentru Europa.

„Dincolo de preocupările generate de măsurile anunțate de președintele Trump, Statele Unite și Uniunea Europeană depind una de cealaltă în egală măsură, într-un context geopolitic marcat de o polarizare tot mai accentuată între democrațiile liberale și regimurile autoritare”, a adăugat Dan Motreanu. 

Citiți și: Avalanșă de ordine executive ale lui Trump în prima zi de mandat: Retragerea SUA din OMS și Acordul de la Paris, redenumirea Golfului Mexic în Golful Americii, eliminarea protecției diversității de gen, reactivarea TikTok, securizarea granițelor și stare de urgență energetică

Acesta a subliniat că diplomația europeană are acum ocazia să-și demonstreze „abilitățile” printr-un dialog constructiv cu SUA, „găsind soluții de compromis în domenii strategice: securitate, apărare, comerț, economie globală, inovație tehnologică și combaterea amenințărilor la adresa democrației”.

Eurodeputatul român a menționat că aliații puternici sunt esențiali, dar Uniunea Europeană „trebuie să recunoască stagnarea din ultimele decenii, să depășească pasivitatea și să mobilizeze resurse pentru a implementa recomandările din rapoartele Dragi, Letta și Niinistö, relansând economia și influența Europei pe scena globală”.

„Indiferent de schimbările politice, legătura transatlantică rămâne esențială ca pilon al stabilității globale și al apărării valorilor democratice și lumii libere”, a conchis Dan Motreanu. 

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Gheorghe Falcă, apel către români să respingă ferm orice formă de extremism: Cei care glorifică crimele trecutului nu merită să ne reprezinte viitorul

Published

on

© Gheorghe Falcă - arhivă personală

La opt decenii de la Masacrul de la Abator, unde mișcarea legionară a orchestrat uciderea a două sute de evrei români, bărbați, femei și copii, eurodeputatul Gheorghe Falcă subliniază importanța cunoașterii istoriei în momentul în care decidem viitorul României. Acesta face apel la respingerea oricărei forme de extremism care poate întoarce țara noastră „sub cizma unui regim autoritar și criminal, cum este cel din Est.”

„În noaptea de 22 ianuarie 1941, Bucureștiul a fost martorul unuia dintre cele mai întunecate episoade din istoria României. Legionarii, invocând simboluri religioase și naționale (vă sună cunoscut?), au orchestrat masacrul de la Abator, o barbarie care îngheață sufletul și acum, după opt decenii, și întotdeauna! Două sute de evrei români, bărbați, femei și copii, au fost smulși din casele lor, supuși unor acte de o cruzime inimaginabilă și sacrificați pe altarul urii. Trupurile lor decapitate au fost etichetate cu pancarte pe scria: Bun pentru consum uman. Asta glorifică azi cei care vor să resusciteze acele vremuri? Asta vă face mândri? De ce amintesc aceste episoade teribile? Pentru că, așa cum spunea însuși Nicolae Iorga, un popor care nu-și cunoaște trecutul este condamnat să-l repete. Pentru că astăzi, la opt decenii de la acele grozăvii, vedem cum figuri care glorifică ideologii criminale găsesc ecou în societatea românească. Este o realitate revoltătoare și dureroasă”, a scris europarlamentarul liberal într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.

 

Gheorghe Falcă a menționat în mesajul său faptul că fiecare român are un rol de decizie privind viitorul României, dar susținerea unor personaje toxice care murdăresc valorile autentice ale națiunii nu este de înțeles: „Dar asta presupune să ne asumăm RESPONSABILITATEA de a ne cunoaște istoria și de a respinge ferm orice formă de extremism, ură sau ignoranță. Fiecare român are un rol în această misiune, iar viitorul țării depinde de curajul și hotărârea noastră de a spune un NU categoric trecutului care ne-a adus atâtea decenii de dictatură! Pe fondul frustrărilor și nemulțumirilor față de clasa politică, o parte din români au ajuns să susțină personaje care murdăresc valorile autentice ale națiunii. Frustrarea este de înțeles. Susținerea acestor personaje toxice, nu. Nu putem permite ca trecutul să fie îmbălsămat în retorică naționalistă și reambalat pentru consumul celor dezamăgiți de prezent.

Potrivit acestuia, suveranitatea națională nu poate fi o scuză pentru izolare: „Nu poate fi un pretext pentru a ne întoarce sub cizma unui regim autoritar și criminal, cum este cel din Est. Apărarea suveranității trebuie să fie despre dezvoltare, despre crearea unui viitor în care românii să se simtă liberi și prosperi, nu despre regrese mascate în lozinci patriotarde.”

Deputatul european explică cum ne putem apăra de manipularea extremiștilor, în contextul în care urmează noi alegeri prezidențiale în România, programate în luna mai: „Cum ne apărăm? Cunoașterea istoriei este primul pas. Tinerii noștri trebuie să învețe contextul, cauzele și CONSECINȚELE unor evenimente precum masacrul de la Abator. Istoria nu este doar o colecție de date și fapte, ci o oglindă în care trebuie să ne privim sincer. Să învățăm din greșeli, nu să le repetăm. Și să nu mai plătim niciodată acel preț.”

De asemenea, europarlamentarul PNL menționează că actuala clasa politică are nevoie de curaj și discurs bazat pe adevăr: „În al doilea rând, avem nevoie de lideri curajoși care să promoveze un discurs bazat pe adevăr și valori autentice. Oamenii politici trebuie să fie modele de integritate, nu oportuniști care se joacă cu focul extremismului pentru câteva procente nenorocite!”

„Vă rog să țineți minte: cei care glorifică crimele trecutului nu merită să ne reprezinte viitorul! Să nu uităm niciodată că puterea stă în alegerile pe care le facem astăzi, acum. De aceea, vă întreb: alegem să fim o națiune care învăță din istorie, sau una condamnată să-i repete greșelile la nesfârșit, cu prețul unor noi decenii de barbarie, frică, foame, frig și întuneric?”, a conchis acesta. 

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Cablul submarin de înaltă tensiune care va conecta România cu Azerbaidjanul intră în linie dreaptă

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Europarlamentarul Gheorghe Falcă anunță că studiul de fezabilitate pentru cablul submarin de înaltă tensiune care va conecta România cu Azerbaidjanul se apropie de final. 

„Cablul submarin de înaltă tensiune care va conecta România cu Azerbaidjanul intră în linie dreaptă. În acest moment se așteaptă finalizarea studiului de fezabilitate”, a scris deputatul european într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.

   Citiți și: Studiul de fezabilitate pentru cablul submarin de energie prin Marea Neagră, aproape finalizat

Cablul submarin va permite exportul a 4 Gigawați de energie în prima sa fază, o creștere semnificativă față de estimarea inițială de 1 Gigawatt. 

Proiectul cablului submarin a luat formă în urma unui parteneriat strategic semnat la 17 decembrie 2022 între Azerbaidjan, Georgia, România și Ungaria, în cadrul unui eveniment desfășurat la București. Acest document stabilește bazele unui coridor energetic verde care va conecta Europa și Caucazul.

În septembrie 2024, companiile Transelectrica (România), Georgian State Electrosystem, AzerEnerji (Azerbaidjan) și MVM Electrical Works (Ungaria) au înființat compania de proiect Green Energy Corridor Power Company, cu sediul în România. Aceasta va coordona implementarea cablului submarin de înaltă tensiune în curent continuu, care va conecta România de Georgia, continuând către Ungaria și Azerbaidjan.

Lucrările de amplasare a cablului submarin sunt estimate să dureze între trei și patru ani, cu un cost total al proiectului evaluat la 3,5 miliarde de euro. Comisia Europeană și-a exprimat susținerea pentru acest proiect, alocând 2,3 miliarde de euro din costurile totale.

Acest cablu submarin reprezintă o inițiativă strategică pentru diversificarea surselor de energie ale Uniunii Europene și pentru susținerea tranziției către energie verde, contribuind la reducerea dependenței de combustibilii fosili.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu: Indiferent de schimbările politice, legătura transatlantică rămâne esențială ca pilon al stabilității globale

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI7 hours ago

Gheorghe Falcă, apel către români să respingă ferm orice formă de extremism: Cei care glorifică crimele trecutului nu merită să ne reprezinte viitorul

SUA7 hours ago

La Forumul Economic Mondial de la Davos, Scholz a făcut apel la „calm” în privința președinției lui Trump: Parteneriatul dintre Europa și SUA este indispensabil pentru pacea și securitatea globală

U.E.7 hours ago

Decizia lui Donald Trump de a retrage SUA din Acordul de la Paris reprezintă o ”evoluție cu adevărat nefericită”, subliniază UE: Europa va continua să colaboreze cu toate națiunile care doresc să protejeze natura

U.E.8 hours ago

Invocând cazul României, Comisia Europeană va lua măsuri ferme împotriva manipulării digitale în procesele electorale și pentru combaterea dezinformării

ROMÂNIA9 hours ago

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins, în unanimitate, cererea lui Călin Georgescu de reluare a alegerilor prezidențiale anulate de CCR

U.E.9 hours ago

Vicepreședinta CE, Roxana Mînzatu, a discutat cu partenerii sociali din Polonia despre provocările cu care se confruntă pe piața muncii din UE

CHINA9 hours ago

Vicepreședintele Chinei subliniază la Forumul Economic de la Davos că ”protecționismul nu duce nicăieri”: Multilateralismul este ”calea corectă pentru menținerea păcii mondiale”

POLITICĂ9 hours ago

SONDAJ INSCOP: 69,1% dintre români ar vota un naționalist ca președinte. 61,6% și-ar schimba opțiunea dacă respectivul candidat ar propune ieșirea din UE și 81% ar face la fel dacă ar propune apropierea de Rusia

U.E.9 hours ago

SONDAJ INSCOP: Aproape 9 din 10 români se opun ieșirii din NATO și UE și susțin direcția Occident a României. 45% consideră că Rusia susține propaganda în România

CHINA9 hours ago

Vicepreședintele Chinei subliniază la Forumul Economic de la Davos că ”protecționismul nu duce nicăieri”: Multilateralismul este ”calea corectă pentru menținerea păcii mondiale”

SUA1 day ago

Donald Trump proclamă debutul “epocii de aur” în discursul inaugural: Declinul Americii a luat sfârșit. Am fost salvat de Dumnezeu pentru a face America măreață din nou

SUA1 day ago

Donald Trump a depus jurământul solemn și a devenit oficial cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii

ROMÂNIA5 days ago

Românii își aleg președintele pe 4 mai. Campania electorală începe pe 18 februarie

SUA6 days ago

În discursul de adio înainte de a-i preda ștafeta puterii lui Trump, Joe Biden avertizează că SUA ar putea cădea în “mâinile unei oligarhii” care amenință democrația prin “abuz de putere”: “Este rândul vostru să stați de pază”

ROMÂNIA6 days ago

Ciolacu: Bugetul pentru 2025, construit pe o abordare prudentă care să permită închiderea anului cu un deficit de 7%

SUA1 week ago

Într-un discurs-moștenire, Biden îi predă lui Trump o politică externă în care SUA “câștigă competiția mondială”: China nu ne va depăși. De când a început războiul, eu am stat în centrul Kievului, nu Putin

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Mark Zuckerberg anunță că “va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram și va acorda “prioritate libertății de exprimare”, criticând guvernele, presa tradițională și UE

U.E.2 weeks ago

Președintele Austriei se va întâlni cu liderul extremei-drepte pentru a-i încredința formarea unui guvern

U.E.2 weeks ago

Susținători ai Ucrainei au protestat la Bratislava împotriva politicilor pro-ruse ale premierului Fico: Slovacia e Europa

Trending