Grupul PPE din Parlamentul European face un apel către autoritățile americane să nu înceapă un război comercial cu UE prin impunerea unor taxe vamale suplimentare pentru importurile de aluminiu și oțel. Grupul îi cere executivului european să formuleze un răspuns rapid Statelor Unite în ceea ce privește această chestiune, potrivit unui comunicat de presă remis Calea Europeană.
Foto: European Parliament
Liderul grupului din legislativul european, Manfred Weber consideră că măsurile comerciale împotriva UE nu sunt justificate: “Măsurile nu sunt justificate și vor avea un impact negativ asupra ocupării forței de muncă. Nu ne putem permite acest lucru”, a declarat Manfred Weber, europarlamentar și președintele al Grupului PPE în Parlamentul European, în cadrul ședinței plenare de la Strasbourg.
Mai mult, el a făcut precizare la o problemă mai mare, și anume economia planificată a Chinei care dezechilibrează piața globală.
“De asemenea, trebuie să vorbim despre problema reală, care este China”, a spus Weber. “Avem nevoie de un plafon global pentru a proteja piața europeană și a împiedica inundarea prin dumping. Dacă am fi doar să punem în balanță iPhone și BMW, singurul câștigător ar fi China. Trebuie discutat cu SUA despre China.”
Europarlamentarul român, Iuliu Winkler, vicepreședinte al Comisiei INTA din Parlamentul European, a precizat că parteneriatul dintre UE și SUA trebuie să fie în beneficiul companiilor europene și americane, al economiilor de pe cele două maluri ale Atlanticului și să producă creștere economică sustenabilă și locuri de muncă pentru cetățenii noștri.
Conform lui Iuliu Winkler, problema pe care președintele Trump dorește să o rezolve prim impunerea unilaterală de taxe vamale provine, cu precădere, din criza creată de supraproducția de oțel din China. ”În China avem de-a face cu o economie centralizată, planificată, în care subvențiile de stat distorsionează, pe piața globală, prețul produselor siderurgice. (…) SUA, UE și aliații lor trebuie să continue demersurile pentru depășirea crizei de supraproducție și găsirea unor soluții comune la problema subvenționării de către anumiți parteneri globali a producției de oțel și a distorsiunilor care apar în acest mod. Măsurile unilaterale ale SUA nu sunt o soluție la această problemă globală, ci reprezintă o nouă criză”, a explicat vicepreședintele INTA.
Statele Unite vor continua să colaboreze cu aliații regionali pentru a asigura o regiune Indo-Pacific liberă și deschisă, în ciuda provocărilor venite din partea Chinei, care reprezintă cea mai mare provocare, a declarat duminică, la Singapore, secretarul american apărării Lloyd Austin.
Indo-Pacificul este zona de interes numărul 1 a armatei americane, a declarat Austin, iar China reprezintă provocarea, a indicat acesta.
“Când vă uitați la cererea noastră de buget… cererea noastră de buget este direct legată de strategia noastră și ne vedeți continuând să investim în lucruri care sunt relevante pentru eforturile noastre în această regiune”, a spus el, conform Pentagonului.
Statele Unite continuă să trimită cele mai moderne și mai capabile sisteme de armament în Indo-Pacific.
În plus, Departamentul Apărării a prevăzut în buget peste 9 miliarde de dolari pentru Inițiativa de descurajare în Pacific.
De asemenea, Departamentul Apărării continuă să investească în cercetare pentru sisteme adaptate la regiune, inclusiv lucrări privind hipersonica, descurajarea amenințărilor cibernetice și multe altele.
Austin s-a aflat în Singapore pentru Dialogul Shangri-La – cea mai importantă reuniune a miniștrilor apărării și a experților din regiune. El s-a adresat reporterilor care călătoreau cu el la scurt timp după ce ministrul chinez al apărării, generalul Li Shangfu, a luat cuvântul în cadrul evenimentului.
Șeful Pentagonului a declarat că este interesant să auzi ce au de spus liderii chinezi, dar ceea ce fac ei de fapt este mult mai grăitor. El a remarcat că activitățile periculoase continuă.
“Aș spune doar că … este interesant să asculți … ceea ce spune. Ceea ce este cel mai important este – urmăriți ce fac”, a spus Austin.
Secretarul de stat și-a exprimat îngrijorarea cu privire la “comportamentul iresponsabil” al Chinei în Marea Chinei de Sud. “Am văzut interceptări apropiate și comportamentul coercitiv … în căile navigabile”, a insistat el.
Liderii chinezi din domeniul apărării au refuzat invitațiile de a se întâlni cu Austin. Chinezii au spus că acest lucru se datorează faptului că Statele Unite l-au sancționat pe Li Shangfu.
“Eu personal sunt sancționat în Rusia”, a spus Austin. “Dar pot – dacă vreau – să vorbesc cu ministrul rus al apărării”.
SUA și România găzduiesc la Washington o reuniune a “Rețelei de puncte de contact pentru femei, pace și securitate”, un forum transregional al Agenției ONU pentru emanciparea femeilor
În calitate de co-președinți 2023 ai Rețelei de puncte de contact pentru femei, pace și securitate (WPS-FPN) , Statele Unite și România vor găzdui cea de-a cincea reuniune la nivel de capital a WPS-FPN la Washington, D.C., în perioada 6-8 iunie, informează Departamentul de Stat într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Rețeaua se va reuni sub tema co-președinției: “Promovarea adaptabilității și evoluției Femeilor, Păcii și Securității (WPS) ca un cadru pentru implementarea schimbărilor politice”.
Lansată în 2016, WPS-FPN este un forum transregional coordonat de UN Women pentru a împărtăși cele mai bune practici și experiențe legate de avansarea agendei globale WPS.
În prezent, există 99 de membri ai WPS-FPN, inclusiv țări și organizații regionale, fiecare țară membră desemnând un oficial guvernamental care să servească drept coordonator, cunoscut sub numele de punct de contact național.
“Statele Unite ale Americii sunt onorate să servească, alături de România, în calitate de copreședinte WPS-FPN 2023, o dovadă a angajamentului nostru de a impulsiona agenda WPS la nivel mondial. Statele Unite sunt profund angajate în promovarea echității și egalității de gen ca element critic al păcii și securității. Siguranța femeilor și a fetelor, în toată diversitatea lor, în conflicte și crize, precum și participarea lor semnificativă la toate nivelurile proceselor de luare a deciziilor politice și de securitate sunt esențiale pentru realizarea unei păci și a unei securități globale durabile”, arată sursa citată.
Reuniunea la nivel de capital se va deschide cu o sesiune plenară la 6 iunie, între orele 9:45 și 12:30, la Departamentul de Stat al SUA. Printre vorbitorii la nivel înalt se numără subsecretarul pentru controlul armelor și securitate internațională, ambasadorul Bonnie Jenkins; asistentul președintelui și directorul Consiliului pentru politica de gen de la Casa Albă, Jennifer Klein; ambasadorul SUA pentru probleme globale ale femeilor, Geeta R. Gupta; președintele Hunt Alternatives și lector la Harvard Kennedy School of Government Eleanor Roosevelt Lecturer în domeniul politicilor publice, ambasadorul Swanee Hunt; șefa Biroului de gestionare a egalității de gen din România și punctul de contact românesc, locotenent-colonelul Manuela-Elena Bercea; și directorul executiv al UN Women, Sima Sami Bahous.
Antony Blinken avertizează, într-un discurs la Helsinki, că o încetare a focului în Ucraina ar reprezenta o “pace Potemkin” favorabilă Rusiei. SUA vor discuții ample despre securitatea europeană
Propunerile de a impune încetarea focului sau concesii teritoriale pentru a opri războiul din Ucraina nu ar servi decât la legitimarea agresiunii președintelui Vladimir Putin și la încurajarea viitoarelor atacuri, a declarat vineri secretarul de stat Antony Blinken, într-un discurs mult așteptat susținut la Helsinki și în care prezentat strategia americană de întărire a Ucrainei împotriva amenințărilor rusești pe termen lung.
Blinken, făcând ceea ce oficialii au descris ca fiind un discurs semnal în capitala celui mai nou aliat NATO, Finlanda, a făcut o pledoarie pentru ceea ce el a spus că a fost “eșecul strategic colosal” al lui Putin în Ucraina, unul care, potrivit lui, a izolat Moscova, i-a slăbit economia și a expus slăbiciunea armatei ruse, cândva temută, relatează Washington Post.
Discursul a avut în contextul în care guvernul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski încearcă să recucerească teritoriul controlat de Rusia într-o nouă ofensivă, iar președintele Biden încearcă să împiedice erodarea sprijinului puternic al Occidentului pentru lupta existențială a Kievului.
Pe măsură ce cresc apelurile pentru o pace mediată din partea unor națiuni precum China și Brazilia, Blinken a prezentat, de asemenea, principiile pentru ceea ce el a numit “o pace justă și de durată”, inclusiv integritatea teritorială a Ucrainei, reparațiile pe care Rusia trebuie să le achite și răspunderea pentru crimele de război.
În politică și diplomație, termenul de “pace Potemkin” sau “sat Potemkin” este o construcție, la propriu sau la figurat, al cărei scop este de a oferi o fațadă exterioară unei situații, de a-i face pe oameni să creadă că situația este mai bună decât este. Denumirea îi este atribuită după a fost Grigory Potemkin, un lider militar rus, om de stat, nobil și favorit al țarinei Ecaterinei cea Mare, care a domnit în secolul al XVIII-lea.
“O încetare a focului care pur și simplu îngheață liniile actuale pe loc – și îi permite lui Putin să își consolideze controlul asupra teritoriului pe care l-a cucerit și să se odihnească, să se reînarmeze și să atace din nou – nu este o pace justă și durabilă. Ar legitima acapararea de teritorii de către Rusia. Ar recompensa agresorul și ar pedepsi victima“, a spus el.
Blinken a declarat că Statele Unite vor sprijini negocierile “dacă și când Rusia este pregătită să lucreze pentru o pace adevărată”.
“Împreună cu Ucraina și cu aliații și partenerii, suntem pregătiți să purtăm o discuție mai amplă despre securitatea europeană care să promoveze stabilitatea și transparența și să reducă probabilitatea unui conflict viitor“, a spus el.
Discursul lui Blinken a evidențiat toate modurile în care agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a fost un eșec strategic, precum și eforturile noastre continue de a sprijini apărarea de către Ucraina a teritoriului, suveranității și democrației sale, în vederea obținerii unei păci juste și durabile.
Discursul a fost co-organizat de Institutul finlandez pentru afaceri internaționale și susținut de orașul Helsinki.
We use cookies on our website to give you the most relevant experience by remembering your preferences and repeat visits. By clicking “Accept All”, you consent to the use of ALL the cookies. However, you may visit "Cookie Settings" to provide a controlled consent.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Duration
Description
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.