Connect with us

U.E.

Manifestații uriașe anti-Brexit la Londra: Peste 500.000 de britanici au cerut sâmbătă organizarea unui referendum privind apartenența Marii Britanii la UE

Published

on

Peste 500.000 de britanici anti-Brexit, potrivit organizatorilor, s-au adunat sâmbătă în centrul Londrei pentru a manifesta și a cere organizarea unui nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană, transmite Press Association.

Mitingul, organizat la apelul asociaţiei People’s Vote, a început în Park Lane şi s-a încheiat în Parliament Square, relatează Agerpres, precizând că ideea unui nou referendum a câştigat popularitate în ultimele luni în Regatul Unit şi personalităţi politice de toate culorile o susţin, precum fostul prim-ministru laburist Tony Blair. 

Manifestaţia a avut loc la câteva zile după ce un nou summit european s-a încheiat fără un acord în ceea ce priveşte acordul de retragere, cât și viitoarea relaţie dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană după Brexit. Cele două parţi nu reuşesc să se înţeleagă în privinţa viitoarei graniţe dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, lucru de care depinde, în mare măsură, şi viitoarea relaţie economică.

Mai mult, înaintea summit-ului crucial de la Bruxelles, un sondaj Eurobarometru comandat de Parlamentul European arăta că în prezent 53% dintre cetățenii britanici ar vota acum pentru rămânerea în Uniunea Europeană.

O proporţie de 35% dintre persoanele chestionate au afirmat că ar alege şi acum Brexitul, în timp ce 12% au spus că sunt nehotărâte.

Citiți și Brexit. Theresa May, deschisă ideii de a accepta prelungirea perioadei de tranziție. Summitul extraordinar programat pentru noiembrie, amânat până când Barnier va spune ”că s-au înregistrat progrese suficiente”

Discuțiile privind Brexit de la reuniunea Consiliului European s-au încheiat fără progrese notabile. Liderii europeni au decis că summitul extraordinar, programat pentru luna noiembrie, nu va avea loc. După trei ore de discuții, șefii de stat și de guvern au convenit că o astfel de reuniune va fi organizată dacă și când negociatorul-șef al UE, Michel Barnier, va spune ”că s-au înregistrat progrese suficiente” în cadrul negocierilor. La rândul său, Barnier a propus extinderea perioadei de tranziție de după retragere și pentru anul 2020, propunere de care premierul Theresa May s-a arătat interesată.

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

COMISIA EUROPEANA

Garcia Perez, liderul social-democraților europeni, mesaj în plenul PE pentru Ursula von der Leyen: Vrem să relansăm pocesul de ”Spitzenkandidat” pentru viitoarele alegeri

Published

on

© European Parliament

Garcia Perez a reiterat în timpul sesiunii plenare dorința de a reconsolida procesul de ”Spitzenkandidat” în viitoarele alegeri și i-a cerut sprijinul fostului ministru Afacerilor Europene: ”Noi ca socilaiști continuăm să credem că democrația europeană are un demers lent, democrația europeană nu poate face pași înapoi. Vrem să relansăm pentru viitoarele  alegeri pocesul de ”Spitzenkandidat”, trebuie să fim siguri că sunteți în măsură să fiți purtătoarea schimbărilor pe care cetățenii le cer. Astăzi aveți posibilitatea să faceți pași concreți.”

Liderul social-democraților europeni, Garcia Perez, nu a prezentat încă o poziție concretă privind votul pentru cadidatura Ursulei von der Leyen.

Referitor la ”Semestrul European”, eurodeputatul spaniol, Garcia Perez, se așteaptă la niște propuneri concrete din partea candidatei Ursula von der Leyen: În Semestrul European ne putem mulțumii cu principii. Noi insistăm pe acest punct, trebuie ca regulile economice să fie flexibile. Avem nevoie de acțiuni mai categorice împotriva sărăciei.”

În contextul în care are nevoie de susținerea a cel puțin trei grupuri politice pentru a fi numită președinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen s-a întâlnit săptămâna trecută cu grupurile europarlamentare. 

Președinta social-democraților, Garcia Perez, a declarat în numele grupului săptămâna trecută că vor încerca „să avem o poziție comună”. Această poziție este încă valabila, deoarece Garcia Perez la finalul intervenției sale în Parlamentul European, a menționat că nu îsi dorește o criză instituțională: ”Dar avem nevoie de garanții, grupul meu  va lua în această după amiază o decizie,  găndidu-se la ce e mai bun pentru Europa și pentru  consolidarea parcursului european.”

Membrii Parlamentului European reuniți de luni până joi la Strasbourg pentru cea de-a doua plenară a noului legislativ european constituit la 2 iulie, vor vota pentru viitorul Uniunii Europene privind alegerea sau respingerea Ursulei von der Leyen pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, moment culminant urmat de evaluarea rezultatelor primei președinții a României la Consiliul UE, de prezentarea priorităților noii președinții finlandeze și de audierea celor două propuneri de comisari europeni interimari din partea României și a Estoniei. Lucrările sesiunii plenare a Parlamentului European vor fi transmise LIVE pe CaleaEuropeană.ro.

Ursula von der Leyen, candidata Consiliului European la șefia Comisiei Europene, a făcut marți un apel la unitatea europenilor pentru alegerea căii europene și la apărarea ordinii internaționale bazate pe reguli și multilateralism, în primul său discurs în fața plenului Parlamentului European în urma căruia speră să devină prima femeie președintă a Comisiei Europene.

Citiți și: Ursula von der Leyen, în discursul de candidatură la șefia Comisiei Europene: ”Dacă vrem să alegem calea europeană, trebuie să ne redescoperim unitatea” 

Citiți și: Brexit: Ursula von der Leyen se arată dispusă să extindă termenul pentru Brexit dacă va fi aleasă președintă a Comisiei Europene

 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen se arată dispusă să extindă termenul pentru Brexit dacă va fi aleasă președintă a Comisiei Europene

Published

on

© European Parliament

Ursula von der Leyen, candidata propusă de Consiliul European pentru a deveni prima femeie președintă a Comisiei Europene, și-a reafirmat disponibilitatea de a extinde termenul de ieșire a Marii Britanii din UE, în primul său discurs în fața plenului Parlamentului European în urma căruia speră să devină prima femeie președintă a Comisiei Europene.

Decizia Marii Britanii de a ieși din UE este o decizie foarte serioasă pe care o regretăm dar o respectăm. Sunt gata să acord extinderea termenului pentru Brexit în cazul în care va fi nevoie. Marea Britanie va rămâne aliatul și partenerul nostru”, a spus von der Leyen, în contextul în care termenul pentru Brexit expiră la data de 31 octombrie 2019, ultima zi de mandat a actualei Comisii Europene.

Propunerea lui von der Leyen apare cu o săptămână înainte de numirea unui nou prim-ministru în Marea Britanie, șansele cele mai mari avându-le fostul ministru de Externe și susținător al Brexit-ului, Boris Johnson.

Parlamentul European dezbate marți și urmează să voteze în cursul serii asupra alegerii Ursulei von der Leyen în fruntea Comisiei Europene, o majoritate în jurul candidaturii acesteia fiind încă incertă.

Citiți și Sesiune plenară// Toate privirile spre Parlamentul European: Eurodeputații decid marți dacă Ursula von der Leyen va fi prima femeie președintă a Comisiei Europene

În discursul său, von der Leyen a promis, pe lângă posibilitatea extinderii Brexit, și eforturi pentru consolidarea apărării europene, un salariu minim european, un nou mecanism pentru statul de drept, dar și reforme democratice europene precum crearea dreptului de inițiativă legislativă pentru Parlamentul European sau adoptarea listelor transnaționale pentru alegerile europene.

Consiliul European a decis amânarea ieşirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat.

Boris Johnson şi Jeremy Hunt sunt singurii candidaţi rămaşi în cursa pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte al Partidului Conservator şi de premier al Marii Britanii, după ce Michael Grove a fost eliminat în urma votului de săptămâna trecută al parlamentarilor conservatori.

Partidul Conservator din Marea Britanie a anunţat că rezultatul votului privind noul premier al ţării va fi făcut public pe 23 iulie.

Continue Reading

Dacian Cioloș

Dacian Cioloș, liderul Renew Europe, către Ursula von der Leyen: Sper să restabiliți echilibrul dintre Est și Vest în viitoarea Comisie Europeană

Published

on

© Dacian Cioloș/Twitter

Liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European, Dacian Cioloș, și-a exprimat marți regretul că pachetul de nume convenit de liderii europeni pentru conducerea instituțiilor UE nu reflectă echilibrul geografic și geopolitic dintre est și vest.

În intervenția sa susținută în plenul PE cu ocazia dezbaterii cu Ursula von der Leyen, candidata Consiliului European la șefia Comisiei Europene, Cioloș a arătat că eurodeputații caută ”o majoritate care să permită Europei să avanseze și să răspundă așteptărilor foarte clar exprimate în timpul alegerilor”.

Parlamentul în fața căruia vă aflați astăzi nu a fost niciodată atât de important și de implicat, conștient de responsabilitate și gata să și-o asume pe deplin. Știți foarte bine, Consiliul care v-a desemnat este un Consiliu divizat. A convenit în cele din urmă asupra unui pachet global de numiri pentru a obține un compromis în urma unor negocieri lungi și dificile. De altfel, regret că echilibrul dintre Estul și Vestul Uniunii Europene nu este reflectat în acest pachet”, a afirmat Cioloș, în contextul în care Ursula von der Leyen este numele din vârf dintr-un pachet din care mai fac parte Charles Michel (Belgia, ALDE) – ales președinte al Consiliului European, Josep Borrell (Spania, S&D) – propus pentru poziția de Înalt Reprezentant și Christine Lagarde (Franța, PPE) – pentru șefia Băncii Centrale Europene. 

Cu toate acestea, Dacian Cioloș a transmis că speră ca acest echilibru să fie ”parțial restabilit o dată cu atribuirea portofoliilor în viitorul Colegiu”. 

De altfel, Renew Europe este primul grup politic din PE care i-a transmis o scrisoare Ursulei von der Leyen, impunând condiții pentru ca membrii grupului liberal-centrist, 108 eurodeputați, să îi acorde votul pentru a deveni prima femeie președintă a Comisiei Europene.

Între condițiile grupului condus de Dacian Cioloș se numără un mecanism european pentru statul de drept, Conferința privind viitorul Europei propusă de Renew Europe, atribuirea unei poziții ”pe picior de egalitate” cu Frans Timmermans (S&D) lui Margrethe Vestager (ALDE/ Renew Europe) și realizarea unui echilibru geografic în distribuția portofoliilor de la nivelul Comisiei Europene

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending