Geopolitica Nordului : lupta pentru resurse din zona Arctica

Regiunea Arctica prezinta un amalgam interesant de interese geopolitice si economice, de la resurse energetice pana la cai de acces si rute comerciale.

Concurenta s-a accentuat o data cu procesul de incalzire a climei si de topire a ghetarilor ce au facut accesibile resursele de hidrocarburi, estimate la un sfert din resursele neexploatate mondiale (aproximativ 90 de miliarde de barili de petrol si 1,670 de trilioane de metri cubi de gaze). Interesul in zona este accentuat si de prezenta unor zacaminte de aur, uraniu, plumb, zinc si nichel.

Jucatorii din zona au format un Consiliu al zonei Arctice din care fac parte Danemarca, SUA, Canada, Federatia Rusa, Norvegia, o institutie care are pretentia de a gestiona disputele dintre statele arctice. Pe langa statele Consiliului Arctic, Islanda, Suedia si Finlanda au si ele o politica activa in zona.

Politica fata de statele terte este ferma, nu permit implicarea acestora in agenda arctica, avand posibilitatea doar de a obtine statutul de observator permanent  (Uniunea Europeana si China au obtinut deja acest statut cu conditia de a renunta la orice pretentie asupra regiunii de a fi un bun global).

Astfel ca, pentru a mentine o balanta echilibrata, China (care nu are posibilitatea unei implicari directe in zona arctica) incearca sa limiteze influenta Rusiei in zona prin sustinerea unor state mai mici precum Norvegia si Islanda.

Evolutiile in geopolitica nordului sunt direct determinate de politicile nationale ale statelor implicate.

O echipa de cercetatori rusi, in 2008, in cursul unei expeditii a marcat fundul oceanului cu un steag rus si a declansat, la nivel simbolic, implementarea politicii Federatiei Ruse in regiune. Consiliul Securitatii Rusiei a publicat in 2009 un document intitulat “Principiile politicii de stat a Federatiei Ruse in Arctica pana 2020” prin care isi propunea crearea unei grupari militare separate pentru aceasta regiune. Autoritatile de la Moscova preconizau ca pana in 2016, Oceanul Arctic ar putea deveni principala baza de resurse a Rusiei , considerand drept teritoriu al sau 18% din platoul continental al Arcticii, cu o suprafata echivalenta cu 20.000 km2.

Prin pretentiile sale, Rusia intra in conflict cu majoritatea statelor din zona – lantul de munti subacvatici ce constituie catena Lomonosov fiind revendicata si de Danemarca si Canada, cu Norvegia tensiunile se acumuleaza pe granita comuna in Marea Barents, iar interesul SUA este de a limita expansiunea economica si militara ruseasca in zona, insistand ca pasajul nordic sa fie declarat ca parte a apelor internationale.

Federatia Rusa, angrenata intr-o lupta cu mai multe fronturi deschise, promoveaza o politica de forta. Prezenta militara in zona arctica este intarita de la un an la altul ceea ce a incurajat si celelalte state sa militarizeze zona – Canada construieste o baza arctica pe Insula Cornwallis, Norvegia si Danemarca infiinteaza comandamente militare speciale si forte de reactie rapida, SUA desfasoara cu regularitate exercitii militare.

Protejarea intereselor in regiunea arctica prin prezenta militara transforma zona intr-o tabla de sah geopolitica extrem de complexa.  O disputa ce se realizeaza pe modelul unui Razboi Rece ce au capacitatea de a se transforma in conflicte propriu-zise.

Aportul ONU in zona, de mentinere a stabilitatii si a pacii, este pana acum vizibil, in sensul in care tarile implicate, au depus cereri de extindere a zonelor economice in Oceanul Arctic la Comisia pentru delimitarea platoului continental, un organism infiintat prin Conventia ONU cu privire la dreptul maritim. Solicitarile nu au primit inca rezolvare, statele avand sarcina de a demostra ca extinderea ceruta constituie o prelungire naturala a platoului lor continental, ceea ce face ca atmosfera sa ramana inghetata.

Evolutiile in zona arctica se vor incalzi pe masura ce prezenta militara va fi mai substantiala, iar masurile diplomatice si de negociere din cadrul ONU vor intarzia sa apara.

Autor: Adrian Marius Dobre, Secretar General Fundatia Europeana Titulescu

Sursa: http://blog.adrianmariusdobre.eu/