Connect with us

ROMÂNIA

MApN: 400.000 de măști de protecție sunt aduse vineri din Turcia de o aeronavă a Forțelor Aeriene Române

Published

on

© Fortele Aeriene Romane/ Facebook

O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române va aduce vineri, din Turcia, 400.000 de măşti de protecţie tip FFP2 şi FFP3, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale remis CaleaEuropeană.ro.

Echipamentele medicale de protecţie au fost achiziţionate de statul român prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, precizează MApN.

Distribuirea acestora va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea IGSU, iar, cu sprijinul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, echipamentele vor fi alocate, în funcţie de nevoi, personalului medical din Ministerul Sănătăţii şi echipajelor operative ale Ministerului Afacerilor Interne.

În ultima lună, mai multe aeronave ale Forțelor Aeriene Române au adus materiale sanitare și de protecție din Turcia.

Astfel, la 3 aprilie, o aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române a executat un zbor pentru aducerea în România a unor echipamente de protecţie medicală din Turcia constând în 100.000 de măşti de protecţie tip FFP2 şi FFP3.

La 10 aprilie, aproximativ șapte tone de echipamente de protecție medicală, constând în 100.000 de măști de protecție tip FFP2 și FFP3, au fost aduse din Turcia vineri.

De asemenea, la 15 aprilie, șapte tone de echipamente de protecţie medicală, constând în 100 de mii de măşti de protecţie tip FFP2 şi FFP3 au fost aduse din Turcia.

Totodată, la 22 aprilie, două aeronave C-27 J Spartan ale Forţelor Aeriene Române au adus, din Turcia, 300.000 de măşti de protecţie tip FFP2 şi FFP3.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ROMÂNIA

Klaus Iohannis: Viitorul înseamnă acces universal la actul medical şi un nou concept bazat pe prevenţie, inovare şi sustenabilitate

Published

on

© Administrația Prezidențială

Viitorul înseamnă acces universal la actul medical şi un nou concept bazat pe prevenţie, medicină personalizată, inovare şi sustenabilitate, a transmis, sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis, participanţilor la ceremonia de decernare a Premiilor Naţionale ale Asociaţiei Medicale Române, desfăşurată în cadrul celui de-al XIV-lea Congres Naţional al organizaţiei.

Potrivit şefului statului, pilonii de bază ai unei Românii puternice sunt cunoaşterea şi inovarea, iar în domeniul medical cercetarea ştiinţifică are un rol esenţial în îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi, implicit, a bunăstării naţionale.

“Felicit organizatorii pentru acest eveniment academic de anvergură, dar şi pentru consecvenţa de a continua, chiar în aceste condiţii excepţionale impuse de pandemia de COVID-19, o tradiţie de premiere a excelenţei în sănătate, ca dovadă a angajamentului pentru protejarea şi punerea în valoare a contribuţiilor unor personalităţi marcante ale lumii şi vieţii medicale din România. Transmit cu această ocazie felicitările mele premianţilor şi, în egală măsură, tuturor profesioniştilor din sistemul de sănătate. Devotamentul şi pasiunea cu care vă dedicaţi zi de zi profesiei pe care v-aţi ales-o creează premisele unei construcţii unice în peisajul european şi internaţional al elitelor medicale şi ne fac să privim cu optimism spre viitor”, a subliniat Klaus Iohannis, citat de Agerpres.

El a adăugat că România are un potenţial intelectual uriaş în domeniul medical, capacitate creativă şi profesionişti de excepţie.

Preşedintele a susţinut că sunt spitale care reuşesc să ofere servicii de calitate, chiar şi în condiţii extrem de dificile, datorită echipelor de management şi eforturilor unor medici de excepţie.

“Avem un potenţial intelectual uriaş în domeniul medical, capacitate creativă şi profesionişti de excepţie. Suntem datori să onorăm acest potenţial şi să acordăm toată preţuirea celor care, prin rezultate remarcabile, aduc cinste acestei profesii nobile. Congresul din acest an capătă valenţe deosebite în contextul în care ne confruntăm cu o criză sanitară de o amploare fără precedent în ultimele decenii, care evidenţiază vulnerabilităţile neglijate ale sistemului nostru de sănătate. Avem spitale care reuşesc să ofere servicii de calitate oamenilor, chiar şi în condiţii extrem de dificile, datorită unor echipe de management implicate şi hotărâte, a eforturilor extraordinare ale unor medici de excepţie, care dau dovadă de profesionalism, devotament şi responsabilitate. Prin dăruirea de sine şi prin dovada permanentă de simţ al datoriei, onoraţi vocaţia de medic, indiferent cât de periculos este mediul de lucru şi cât de dificil este să fiţi în prima linie. Pentru aceasta, vă rog să primiţi respectul meu şi aprecierea mea profundă”, a evidenţiat şeful statului.

El şi-a exprimat convingerea că eforturile personalului medical vor influenţa viitorul sistemului de sănătate. “Îmi exprim convingerea că eforturile dumneavoastră vor influenţa viitorul sistemului de sănătate şi vor sprijini esenţial transformarea societăţii de mâine”, a completat Klaus Iohannis.

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Nicușor Dan: O parte din problemele Bucureștiului pot fi soluţionate dacă se folosesc foarte mult banii europeni

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, sâmbătă, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, printre temele abordate regăsindu-se termoficarea, traficul, gestionarea deşeurilor, poluarea.

“O discuţie foarte bună, aplicată. Domnul primar general mi-a prezentat problemele cele mai grele, cele mai mari pe care le-a găsit de la preluarea mandatului. Mi-a prezentat soluţiile pe care le vede şi probleme, ştim cu toţii, sunt multe, începând de la termoficare, la trafic, la gestionarea deşeurilor, la problema poluării în Bucureşti. Toate acestea sunt chestiuni complicate şi am fost foarte bucuros să văd că domnul primar general are soluţii, are abordări foarte constructive”, a afirmat şeful statului, într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni

El a spus că unele dintre aceste probleme pot fi soluţionate cu ajutorul fondurilor europene, iar altele cu sprijinul “solid” al Guvernului.

“Este evident că unele dintre aceste probleme pot fi soluţionate dacă se folosesc foarte mult banii europeni, dacă se construiesc finanţări potrivite, dar, în acelaşi timp, am abordat şi chestiuni pe care Bucureştiul singur nu le poate rezolva şi aş da, poate, două exemple: chestiunea termoficării nu poate fi rezolvată în această etapă doar de Primăria Generală este nevoie de o colaborare strânsă şi un sprijin solid de la Guvern şi autostrada de centură, care este vitală pentru Bucureşti, pentru a aerisi traficul. (…) Este o chestiune care, evident, cade prioritar în zona Guvernului”, a afirmat Iohannis.

Conform șefului statului, tot ce ţine de buna gestionare a Bucureştiului se poate rezolva în condiţiile în care municipalitatea găseşte în Guvern “un partener solid şi un sprijin solid”.

“Cred că se poate rezolva tot ce ţine de buna gestionare a Bucureştiului, în condiţiile în care primarul general şi Primăria Generală găsesc în Guvern un partener solid, un sprijin solid şi atunci, într-un termen rezonabil, şi problemele Capitalei vor putea fi abordate şi rezolvate”, a susţinut președintele Iohannis

În finalul declarației sale, Klaus Iohannis a îndemnat alegătorii să meargă duminică la vot. 

Continue Reading

POLITICĂ

Standard & Poor’s menține ratingul României la “BBB minus /A-3”. Ministrul finanțelor Florin Cîțu: Am câștigat încrederea investitorilor

Published

on

© Florin Cîțu/ Facebook

Guvernarea liberală a câştigat încrederea investitorilor şi a reuşit imposibilul, ratingul României fiind menţinut de Standard & Poor’s, a scris, vineri seara, pe pagina sa de Facebook, ministrul finanţelor, Florin Cîţu.

“Victorie! Am reuşit imposibilul. Standard & Poor’s a menţinut ratingul României! Într-un an în care majoritatea ţărilor dezvoltate au suferit tăieri ale ratingului de ţară (Italia a ajuns la ratingul României), noi, guvernarea liberală, am câştigat încrederea investitorilor. Agenţia de rating a apreciat nivelul moderat al datoriei publice şi al datoriei externe, dar şi convingerea că Guvernul care va fi numit după alegerile generale din decembrie anul curent va reduce dezechilibrele fiscale şi va continua să ofere un sprijin fiscal amplu, care să încurajeze redresarea economică în 2021”, a subliniat Cîţu.

Standard & Poor’s (S&P) a confirmat vineri la “BBB minus /A-3” ratingul României pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală şi a menţinut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară, informează Agerpres.

România beneficiază de un rating favorabil investiţiilor din partea agenţiilor internaţionale de evaluare financiară.

La data de 30 octombrie 2020, agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat ratingul suveran al României la “BBB minus”, cu perspectivă negativă, aceasta fiind din categoria “investment-grade”, recomandat pentru investiţii. Ratingul României este susţinut de nivelul moderat al datoriei guvernamentale, precum şi de un PIB per capita şi indicatorii privind guvernanţa şi dezvoltarea umană care sunt superiori altor state ce beneficiază de un rating din categoria “BBB”.

Şi agenţia de evaluare financiară Moody’s a păstrat ratingul României în categoria recomandată investitorilor. Calificativul suveran pe termen lung “Baa3” a fost confirmat în aprilie 2020. 

Continue Reading

Facebook

COMISIA EUROPEANA7 hours ago

Ursula von der Leyen și Boris Johnson au decis revenirea la masa tratativelor post-Brexit. Negociatorii UE și Regatului Unit revin duminică la discuții

ROMÂNIA11 hours ago

Klaus Iohannis: Viitorul înseamnă acces universal la actul medical şi un nou concept bazat pe prevenţie, inovare şi sustenabilitate

NATO11 hours ago

Autonomia strategică UE. Mircea Geoană: O semantică insuficient de precisă poate crea confuzii. Nu există securitate europeană credibilă fără o relație transatlantică puternică

NATO12 hours ago

Mircea Geoană: Aliații NATO au aprobat un raport referitor la zona Mării Negre, care este rampa de lansare a Federaţiei Ruse către Orientul Mijlociu și Mediterană

NATO12 hours ago

Mircea Geoană: NATO va declanșa procesul de evaluare privind intenția României de a înființa un centru de reziliență pentru spațiul euro-atlantic

FONDURI EUROPENE14 hours ago

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Nicușor Dan: O parte din problemele Bucureștiului pot fi soluţionate dacă se folosesc foarte mult banii europeni

Marian-Jean Marinescu15 hours ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu a organizat prima vizită virtuală în Parlamentul European pentru un grup de elevi din Oltenia

CONSILIUL UE16 hours ago

Țările UE au adoptat noi reguli anti-fraudă pentru a asigura cooperarea strânsă între OLAF și Parchetul European condus de Laura Codruța Kövesi

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Comisia Europeană avertizează Ungaria și Polonia că “UE va merge înainte fără ele”: Nu vom capitula în faţa acestui veto privind pachetul de 1,82 trilioane de euro

POLITICĂ17 hours ago

Standard & Poor’s menține ratingul României la “BBB minus /A-3”. Ministrul finanțelor Florin Cîțu: Am câștigat încrederea investitorilor

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 day ago

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță, despre cele 80 de miliarde de euro alocate României de UE: Am pierdut acel Plan Marshall după al Doilea Război Mondial. Nu putem pierde acest Plan Marshall

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță pledează pentru o modificare de tratat pentru a oferi UE mai multe prerogative în domeniul sănătății: Criza COVID-19 a arătat că niciun stat nu poate face față singur unor astfel de provocări

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Ludovic Orban: Peste 5 miliarde de euro finanțare europeană în perioada 2021-2027 pentru infrastructura de apă şi canalizare

Cristian Bușoi3 days ago

Cristian Bușoi, raportorul PE pentru Programul EU4Health: În PNRR trebuie incluse proiecte de sănătate competitive și care pot fi implementate în patru ani pentru a primi finanțare de la UE

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Ludovic Orban: Finalizarea gazoductului BRUA, o investiţie extrem de importantă pentru România şi pentru Europa, permiţând diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz natural ale UE

ROMÂNIA1 week ago

Faza I a gazoductului BRUA, finalizată. Președintele Klaus Iohannis: O etapă esențială a întăririi securității energetice atât a țării noastre, cât și a Uniunii Europene

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Ludovic Orban: În următoarea perioadă, România va beneficia de finanțări extrem de importante de la nivel european

EVENIMENTE2 weeks ago

Coaliția “Votez pentru Sănătate” organizează dezbaterea “De ce avem nevoie de un parteneriat strategic pentru sănătate?” (LIVE, 26 noiembrie, ora 11:00)

Dacian Cioloș2 weeks ago

Dacian Cioloș: Europa este ținută ostatică de două țări, iar Bruxelles-ul trebuie să arate că știe să ia decizii ferme pentru a apăra libertatea și democrația

U.E.2 weeks ago

Președinția Germaniei la Consiliul UE patronează proiectul fotografic ”Faces of Europe”, un tablou despre toleranță și conviețuirea în pace

Advertisement
Advertisement

Trending