Connect with us

NATO

MApN: Constituirea unui comandament aliat în România, important pentru completarea arhitecturii NATO de comandă şi control în regiune

Published

on

Evoluţia situaţiei de securitate din zona Mării Negre, cu accent pe necesitatea consolidării posturii NATO la Marea Neagră, prin stabilirea unei prezenţe terestre aliate consistente în România, cu rolul de descurajare şi apărare a teritoriului aliat, a unei dimensiuni navale consolidate, dar şi îmbunătăţirea activităţilor de poliţie aeriană, sunt principalele subiecte ale discuțiilor avute miercuri la sediul NATO între delegația guvernului României condusă de premierul Viorica Dăncilă și secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale remis CaleaEuropeană.ro, aceste puncte de vedere au fost susținute de ministrul Apărării, Gabriel Leș, care a subliniat și importanța angajamentelor asumate de statele aliate în legătură cu conceptul celor 3 C – cash, capabilities, contribution.

FOTO: NATO

De asemenea, ministrul a apreciat ca deosebit de importante completarea arhitecturii NATO de comandă şi control în regiune, prin constituirea comandamentului aliat la nivel corp de armată, subordonat Comandamentului Forţelor Întrunite de la Napoli, continuarea consultărilor aliate cu Georgia şi Ucraina privind securitatea de la Marea Neagră, precum şi dezvoltarea cooperării regionale împotriva ameninţărilor de tip hibrid.

Citiți și România devine parte a ”coloanei vertebrale” NATO. Klaus Iohannis: Aliații și-au arătat sprijinul politic pentru ca România să găzduiască un centru de comandă format din 400 de ofițeri de Stat Major din țările NATO

Reamintim că România urmărește găzduirea unui comandament terestru la nivel de corp de armată, țara noastră obținând sprijinul politic din partea aliaților la summitul NATO de la Bruxelles din iulie 2018.

„Strategia Alianței pe termen lung ar trebui să dezvolte o abordare structurată asupra regiunii, ca parte a unei evaluări detaliate a posturii Rusiei”, a spus Gabriel Leș, în acest context.

Referindu-se la postura aliată de descurajare și apărare, ministrul apărării naționale a reiterat faptul că  implementarea prezenţei înaintate adaptate (tFP) rămâne o prioritate pentru țara noastră, subliniind, în acest context, necesitatea sporirii contribuţiilor din partea aliaţilor cu forțe afiliate la Brigada Multinaţională de la Craiova.

În finalul întrevederii, ministrul Leș a reafirmat angajamentul țării noastre de a respecta principiul celor 3 C:

1. Cash, prin continuarea alocării a 2% din PIB pentru apărare;

2. Capabilities, prin alocarea a 35 la sută din bugetul apărării pentru achiziţia de tehnică și echipamente, modernizarea celor existente şi pentru activităţi de cercetare – dezvoltare;

3. Contribution, prin reafirmarea angajamentului de a sprijini în continuare eforturile NATO în lupta împotriva terorismului prin participarea atât în cadrul misiunii tip Coaliție, cât și în cadrul noii misiuni NATO în Irak.

„Pentru 2019 ne-am angajat să creștem contribuția la Misiunea Resolute Support din Afganistan, atingând un nivel de peste 800 militari, prin suplimentarea cu personal de poliție militară, consilieri și personal care să asigure protecția forței”, a conchis ministrul apărării naționale.

Citiți și NATO și-a prezentat așteptările față de președinția română a Consiliului UE: România este un aliat solid și foarte apreciat, iar contribuțiile sale ne fac mai puternici

Citiți și Premierul Viorica Dăncilă la NATO: România susține consolidarea relaţiei transatlantice, indispensabilă pentru securitatea euro-atlantică

Premierul Viorica Dăncilă a efectuat miercuri o vizită de lucru la sediul NATO, întrevederea cu secretarul general Jens Stoltenberg având loc cu scopul trecerii în revistă a principalelor subiecte aflate pe agenda Alianţei, cu accent pe temele de interes pentru România şi pe contribuţiile ţării noastre la implementarea politicilor şi deciziilor aliate.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

INTERNAȚIONAL

Franța se retrage din operațiunea NATO din Marea Mediterană din cauza tensiunilor cu Turcia. Ambasadorul turc la Paris afirmă că NATO nu ar putea exista fără Turcia

Published

on

© NATO

Ministerul francez al apărării a anunţat miercuri retragerea temporară a Franţei din operaţiunea de securitate maritimă a NATO în Mediterana, “Sea Guardian”, până când va primi din partea Alianţei un răspuns solicitărilor sale legate de fricţiunile cu Turcia.

”Nu ni se pare normal să menţinem mijloace într-o operaţiune menită, printre alte sarcini, să controleze respectarea embargoului cu aliaţi care nu-l respectă”, a explicat Parisul, făcând referire la Turcia, informează AFP, potrivit Agerpres.

Franţa a cerut NATO în special ”ca aliaţii să-şi reafirme solemn ataşamentul şi angajamentul faţă de respectarea embargoului” asupra armelor în Libia şi stabilirea unui mecanism mai precis de conciliere în cadrul Alianţei.

Politico Europe notează că ambasadorul Franței la NATO, Muriel Domenach, i-a trimis o scrisoare secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, în care a făcut patru solicitări pentru a clarifica rolul operațiunii “Sea Guardian”, inclusiv cooperarea acesteia cu o misiune a Uniunii Europene care execută punerea în aplicare a embargoului ONU asupra traficului de arme către Libia.

De asemenea, ambasadorul Turciei în Franța a spus că NATO nu ar putea exista fără Turcia într-o audiere a sa în Comisia pentru Afaceri Externe şi Apărare a Senatului francez, în contextul unei escaladări puternice a tensiunilor între Paris şi Ankara și în care diplomatul turc a trebuit să răspundă la acuzații precum “imperalismul lui Erdogan” care pune în pericol “prezența Turciei în NATO”.

Alianţa Nord-Atlantică a iniţiat recent o investigaţie în cazul unui incident produs în Marea Mediterană, în largul Libiei, între nave militare din Turcia şi Franţa, a anunţat secretarul general al NATO. Cu acea ocazie, președinția franceză a spus că “turcii se comportă într-un mod inacceptabil, instrumentalizând NATO, şi Franţa nu îi poate lăsa să facă asta”.

Emmanuel Macron a acuzat deja Ankara pe 22 iunie că face un “joc periculos” în Libia, în care identifica o nouă dovadă a “morţii cerebrale” a NATOAnul trecut, liderul francez a folosit această sintagmă privind moartea cerebrală a Alianței, întrebuințându-se de exemplul comportamentului Turciei în Siria și în Libia.

Turcia a acuzat marţi Franţa, prin vocea ministrului de externe Mevlut Cavusoglu, că are în Libia o abordare “distructivă” şi că încearcă să consolideze prezenţa Rusiei în această ţară sfâşiată de un război civil ce durează din anul 2011.

Reacţia Ankarei vine la o zi după o ieşire virulentă a preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a acuzat Turcia că are o “responsabilitate istorică şi criminală” în conflictul libian.

Continue Reading

NATO

Germania şi Lituania au semnat la Vilnius un acord de cooperare militară care va permite ca soldaţii din fiecare dintre cele două ţări aliate în cadrul NATO să poată staţiona pe teritoriul celeilalte

Published

on

©Lithuanian MOD/ Twitter

Germania și Lituania au semnat marți, la Vilnius, un acord de cooperare militară care formează baza juridică pentru ca soldații din fiecare dintre cele două țări aliate în cadrul NATO să poată staționa pe teritoriul celeilalte, a precizat Ministerul lituanian al Apărării, conform DPA, citat de Agerpres.

Acordul, care a fost semnat de viceministrul apărării lituanian Vytautas Umbrasas şi de ambasadorul Germaniei la Vilnius, Matthias Sonn, se adaugă statutului existent al forţelor NATO.

”Germania este cel mai important aliat şi susţinător al stabilităţii şi al securităţii europene”, a declarat Umbrasas, potrivit unui comunicat de presă. 

Ca parte a protecţiei sporite pentru flancul estic al NATO, Bundeswehr-ul (armata germană) conduce un batalion al Alianţei Nord-Atlantice în Lituania.

Inițiativa pentru semnarea acestui acord a venit din partea Germaniei, care este văzut drept partener esențial în modernizarea armatei lituaniene, care foloseşte echipament şi sisteme de armament germane.

Lituania a achiziţionat din Germania vehicule de luptă pentru infanterie Vilkas, în baza contractului în valoare de peste 385 de milioane de euro, încheiat în 2016, obuziere autopropulsate PZ2000, transportoare blindate blindat M577 şi multe alte elemente de tehnica militară.

Continue Reading

NATO

NATO: Alianța Nord-Atlantică a aprobat noul plan de apărare pentru Polonia și țările baltice după ce s-a ajuns la un compromis cu Turcia

Published

on

Alianţa Nord-Atlantică a aprobat marţi noul plan de apărare pentru Polonia şi statele baltice, după ce s-a ajuns la un compromis cu Turcia, care anterior s-a opus, informează AFP citând surse diplomatice, informează Agerpres.

Ankara a solicitat de câteva luni partenerilor săi din NATO să îi ofere mai mult sprijin în lupta sa împotriva miliţiilor kurde din Siria pentru a permite intrarea în vigoare a acestui plan, care este, de fapt, o actualizare a versiunii din 2010 cu privire la care s-a ajuns la un acord în luna decembrie.

Conţinutul planului este secret, însă oficialii lituanieni au declarat în mod repetat că ceea ce încearcă să obţină sunt consolidarea apărării aeriene şi o desfăşurare mai rapidă a forţele NATO în caz de criză. Toate aceste pe fondul tensiunilor cu Rusia, în special după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea în 2014 de către Moscova.

“Problema a fost rezolvată şi planurile sunt aprobate”, a declarat pentru AFP ministrul lituanian de externe Linas Linkevicius, care a salutat “acţiunea constructivă” a Turciei.

Aceste informaţii au fost confirmate de o sursă diplomatică de la Bruxelles.

Turcia bloca încă de anul trecut planul NATO cu privire la apărarea ţărilor baltice şi a Poloniei deoarece Alianţa Nord-Atlantică nu recunoaşte drept ”organizație teroristă” o miliţie kurdă.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending