Connect with us

ROMÂNIA

Marcel Ciolacu a discutat cu președintele Socialiștilor Europeni despre coordonarea la nivelul familiei politice europene în contextul situației din Ucraina

Published

on

© Marcel Ciolacu/ Facebook

Președintele Camerei Deputaților și președintele PSD, Marcel Ciolacu, a discutat miercuri cu liderul Socialiștilor Europeni, Sergei Stanishev, despre coordonarea la nivelul familiei politice europene în contextul situației din Ucraina, a valului de refugiați și a consecințelor economice și sociale asupra cetățenilor.

„În acest context, una dintre acțiunile comune trebuie să fie în direcția solicitării unui sprijin financiar din partea UE pentru România și celelalte state membre aflate acum în prima linie. De asemenea, cred că se impune un nou mecanism de reziliență pentru compensarea pierderilor suferite de statele membre în urma aplicării sancțiunilor împotriva Federației Ruse, dar și a crizei din energie”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

 

Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, PSD va continua să promoveze activ aceste obiective la nivel european, prin europarlamentarii săi și prin intermediul familiei sale politice europene, „astfel încât gestionarea eficientă a crizei refugiaților să se facă concomitent cu accesarea unui pachet financiar solid pentru compensarea pierderilor economice, în special în domeniul energetic”.

Andreea Radu este redactor CaleaEuropeană.ro. Absolventă a Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din Bucuresti, Andreea urmează un program de masterat în domeniul "Politicile egalității de șanse in context românesc și european".

JUSTIȚIE

Ministrul Justiției: Suntem datori să repunem justiția română acolo unde îi este locul, în rândul întâi al justițiilor europene

Published

on

© Catalin Predoiu/ Facebook

Ministrul Justiției Cătălin Predoiu a făcut apel la responsabilitate pentru ca justiția română să fie „repusă acolo unde îi este locul, în rândul întâi al justiților europene”.

„Căutarea Adevărului și a Dreptății fac parte din natura umană și constituie un implacabil destin al umanității. De aceea, Justitia est fundamentum regnorum și munca pentru construcția Catedralei Justiției este nesfârșită. Rolul Justiției nu este doar de a dezlega pricini și conflicte, de a lămuri acuzații și apărări, ci de a reuși să facă Dreptate”, a transmis ministrul de Ziua Justiției. 

Potrivit oficialului Guvernului, capacitatea Justiției de a face Dreptate depinde de foarte multe condiționări, de la calitatea învățământului juridic superior, a nivelului de pregătire a profesorilor și absolvenților de Drept, până la raționalitatea organizării instanțelor și parchetelor și calitatea legilor adoptate de Parlament: „Lista acestor condiționări ar putea continua și cu alte provocări rămase la stadiul de deziderat. De aceea, munca pentru modernizarea și perfecționarea Justiției este un fel de „maraton fără sfârșit”, un drum fără capăt, un ideal care se cere permanent urmărit.”

„Îmi exprim încrederea că, în 2022, vom continua să marcăm progrese pe acest drum, pentru binele justițiabililor, pentru binele tuturor! Succesul va atârna de cooperarea dintre cele trei puteri constituționale ale statului, dar și de disponibilitatea fiecărui profesionist implicat în actul de Justiție. Cu toții suntem datori să repunem Justiția română acolo unde îi este locul, în rândul întâi al justițiilor europene. Suntem în ceasul al 12-lea pentru a ne îndeplini acest obiectiv. De acest deziderat atârnă interese fundamentale ale cetățenilor români și ale statului român”, a conchis acesta. 

Citiți și: Ziua Justiției. Nicoale Ciucă: Provocarea este să aducem cât mai aproape perspectiva finalizării procesului de monitorizare a României prin MCV

Continue Reading

JUSTIȚIE

Ziua Justiției. Nicoale Ciucă: Provocarea este să aducem cât mai aproape perspectiva finalizării procesului de monitorizare a României prin MCV

Published

on

© Guvernul României

De Ziua Justiției, premierul Nicolae Ciucă a reiterat importanța reformării sistemului de justiție din România pentru a demonstra că „justiția română funcționează sută la sută pe principiile spațiului de justiție al Uniunii Europene.”

„Discuțiile purtate recent cu vicepreședintele Comisiei Europene pentru valori și transparență, Věra Jourová, care au vizat și progresele înregistrate de România în implementarea recomandărilor din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, ne încurajează să continuăm demersurile pe care le facem pentru reformarea sistemului de justiție. Provocarea este să aducem cât mai aproape perspectiva finalizării procesului de monitorizare a României prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) și să demonstrăm că justiția română funcționează sută la sută pe principiile spațiului de justiție al Uniunii Europene”, a transmis șeful Executivului în mesajul său.

Potrivit acestuia, „justiția în slujba cetățeanului și un sistem modern, eficient, accesibil și de calitate, adaptat nevoilor societății și mediului de afaceri – sunt obiective în care cred și pe care echipa guvernamentală și le-a asumat prin Programul de Guvernare.”

„Avem posibilitatea să le susținem acum inclusiv prin proiecte care vor primi finanțare de la bugetul Uniunii Europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, a mai adăugat prim-ministrul.

În finalul mesajului, Nicolae Ciucă a punctat că „respectul față de lege, adevărul, apărarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățeanului, imparțialitatea, integritatea și independența corpului judecătoresc și a tuturor celor aflați în slujba legii sunt valori care trebuie să primeze într-un sistem de justiție adaptat transformărilor profunde petrecute în ultimele trei decenii în societatea românească.”

Continue Reading

ROMÂNIA

Premierul Nicolae Ciucă, la recepția Ambasadei SUA din București: România este și va rămâne un susținător ferm al unității transatlantice

Published

on

© Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a participat ieri, 1 iulie, la recepția Ambasadei SUA din București organizată cu prilejul Zilei Independenței Statelor Unite. Șeful Executivului a reieterat angajamentul României pentru unitatea transatlanitcă.

„Anul 2022 marchează 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic care a deschis calea pentru aprofundarea cooperării dintre România și Statele Unite. Acest Parteneriat a jucat un rol important pentru aderarea României la NATO în anul 2004. SUA rămân cel mai apropiat aliat militar al nostru, la fel cum NATO rămâne principalul garant al păcii și securității pentru toți membrii săi”, a subliniat acesta în discursul său.

De asemenea, Nicolae Ciucă a salutat decizia SUA de a suplimenta prezența trupelor americane în România cu încă 5.000 de militari, „dovadă concretă, oferită la momentul potrivit, privind soliditatea garanțiilor de care România beneficiază în cadrul Parteneriatului nostru Strategic.”

Potrivit prim-ministrului, „Guvernul României este profund conștient că dezvoltarea relațiilor comerciale și creșterea investițiilor depind de un cadru legal clar și previzibil”: „Ca parte a angajamentului țării noastre și al Statelor Unite de a coopera pentru consolidarea rezilienței strategice transatlantice, Guvernul României va continua implementarea celor mai importante proiecte comune în domeniul energetic.”

„Nu în ultimul rând, sunt convins că o mobilitate sporită între România și SUA va contribui în mare măsură la facilitarea relațiilor dintre oameni, cu beneficii clare pentru parteneriatele noastre comerciale și de afaceri. Guvernul României va continua să lucreze împreună cu omologii americani pentru ca aderarea la Programul de scutire de viză, care este un obiectiv comun atât al României, cât și al SUA, să devină posibil cât mai curând”, a mai adăugat acesta.

De asemenea, Nicolae Ciucă se arată încrezător că SUA și Româmia își vor multiplica cooperarea în anii următori și că „Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite va continua să aducă o contribuție pozitivă semnificativă la nivel bilateral, regional și nivel transatlantic.”

Continue Reading

Facebook

NATO3 days ago

Joe Biden laudă România pentru creșterea bugetului apărării și reafirmă creșterea prezenței militare SUA: Vom poziționa o brigadă de luptă în România

NATO3 days ago

Liderii din 22 țări NATO, inclusiv România, au lansat primul Fond de Inovare al Alianței. România va găzdui două centre de testare ale Acceleratorului menit să păstreze supremația tehnologică NATO

NATO4 days ago

La solicitarea “majoră” a României, NATO va intensifica sprijinul politic și practic pentru R. Moldova pentru a-i consolida reziliența și menține independența

NATO4 days ago

Democrațiile din Indo-Pacific, în premieră la un summit NATO. Stoltenberg: Observăm o aprofundare a parteneriatului strategic dintre Moscova și Beijing

NATO4 days ago

Klaus Iohannis: Marea Neagră, inclusă pentru prima dată în Conceptul Strategic. Și nordul și sudul flancului estic se vor baza pe prezență SUA și grupuri de luptă

NATO4 days ago

Klaus Iohannis: SUA vor disloca un comandament la nivel de brigadă în România. Va fi benefic pentru noi și pentru securitatea întregului flanc estic

FONDURI EUROPENE4 days ago

Marcel Boloș: România trimite oficial documentele pentru accesarea ”bugetului generos” pus la dispoziție prin Politica de Coeziune în perioada 2021-2027

NATO4 days ago

Klaus Iohannis: România a fost implicată în schimbarea de atitudine a Turciei pentru a accepta cererile de aderare ale Finlandei și Suediei la NATO

NATO4 days ago

Klaus Iohannis, la summitul NATO: România va beneficia de forțe aliate pre-alocate și echipamente militare pre-poziționate pregătite să intervină în cazul unui atac rusesc. Marea Neagră este zonă de război

ROMÂNIA4 days ago

Sorin Grindeanu: Redeschiderea liniei de cale ferată din Portul Galați va permite transportul mai eficient al cerealelor din Ucraina

Team2Share

Trending