ROMÂNIA
Marcel Ciolacu: Am încredere că vom reuși să creștem schimburile comerciale între România și Turcia la 15 miliarde de dolari
Published
1 week agoon
România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele țări și le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât și în domeniul securității, în regiunea Mării Negre, a transmis prim-ministrul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii de astăzi cu vicepreședintele turc, Cevdet Yılmaz, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.
Înaltul oficial turc efectuează în aceste zile o vizită în România, împreună cu o delegație guvernamentală, la invitația premierului Marcel Ciolacu.
„Vom continua să dezvoltăm în mod activ agenda de dialog și colaborare bilaterală, cu accent special pe dimensiunile strategice ale cooperării sectoriale în domenii precum afacerile interne, energie, economie și comerț, agricultură și cercetare. Am toată încrederea că prin eforturile noastre vom reuși să creștem schimburile comerciale bilaterale, așa cum ne-am propus la 15 miliarde de dolari”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Discuțiile privind cooperarea în domeniul energiei, care au avut loc la începutul lunii martie din 2024, la Ankara, au condus la coagularea unor perspective de colaborare foarte bune în direcția pilonului central al cooperării româno-turce în acest domeniu, și anume, diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare cu gaze și energie, prin dezvoltarea în comun a unor proiecte strategice de investiții în reabilitarea rețelelor de transmisie și promovarea energiei regenerabile, a menționat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Întrevederea cu vicepreședintele turc Cevdet Yılmaz și discuțiile în plenul celor două delegații guvernamentale care au avut loc în cu ocazia acestei vizite reprezintă un semnal puternic pentru impulsionarea unor proiecte de investiții în curs de derulare, realizate de investitori din Turcia. Între acestea se numără și proiectul strategic pentru România de construcție a Conductei de transport gaz natural între țărmul Mării Negre și Podișor, inaugurat astăzi, și obiectivul de investiții pentru extinderea fabricii de amidon Omnia de la Megidia în valoare de 75 milioane de euro, realizat, de asemenea, de o companie din Turcia.
Referitor la cooperarea bilaterală și regională sub umbrela Alianței Nord-Atlantice, premierul Marcel Ciolacu s-a pronunțat pentru o colaborare mai strânsă în materie de securitate în zona Mării Negre, având în vedere contextul securitar actual, subliniind că Turcia este un partener-cheie pentru România atât în cadrul NATO, cât și în zona Mării Negre, alături de Bulgaria.
„Așteptăm cu nerăbdare implementarea inițiativei pentru crearea Grupului Naval de Deminare în Marea Neagră România – Turcia – Bulgaria, o expresie concretă a cooperării noastre în regiune”, a declarat în acest context șeful Executivului român.
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.
You may like
Cameron: Ucraina are dreptul să folosească armele furnizate de Marea Britanie pentru a lovi Rusia pe teritoriul său
Consiliul Ministerial al OCDE: Șefa diplomației române a reliefat contribuția României în direcția eforturilor pentru dezvoltare durabilă ale organizației
Uniunea Europeană și NATO denunță Rusia pentru lansarea de atacuri cibernetice împotriva Germaniei și a Cehiei
Germania nu va tolera atacul cibernetic sponsorizat de Rusia asupra SPD și amenință cu represalii
Marcel Ciolacu: La nivelul societății din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului
Prima vizită de stat a unui președinte francez în Germania după 24 de ani: Macron va fi elogiat cu Premiul Pacea Westfalică într-o vizită ce va sta sub semnul cooperării europene
ROMÂNIA
Marcel Ciolacu: La nivelul societății din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului
Published
1 day agoon
May 3, 2024La nivelul societății din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului, a transmis premierul Marcel Ciolacu, în mesajul său cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei.
„Ziua Mondială a Libertății Presei, pe care o marcăm în a treia zi din luna mai, în fiecare an, subliniază importanța pe care trebuie să o dăm în permanență libertății de exprimare, ca pârghie de informare a publicului și garanție a unei societăți democratice și libere. Oamenii vor să țină pasul cu cele mai noi informații, mai ales în momente în care unitatea colectivă poate face diferența, precum pandemia, conflictele de securitate și efectelor acestora”, a transmis premierul Marcel Ciolacu cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei.
Premierul a mai arătat că, „pe fondul diversificării canalelor de comunicare în mediul online și într-o societate tot mai dezbinată de fenomenul de fake-news și dezinformare, oamenii din presă au o misiune și mai dificilă, cu responsabilități din ce în ce mai mari”.
„La nivelul societății din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Activitatea de jurnalist, cu toate valențele sale, are în sine și un rol de formator al societății. Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică, în reflectarea acțiunilor și măsurilor guvernamentale”, a mai transmis premierul.
Potrivit șefului de Guvern, „contactul cu problemele care îi preocupă pe cetățeni și eforturile noastre la nivel instituțional în direcția creșterii transparenței în administrația publică, misiuni importante asumate de Guvernul României, pot fi susținute doar printr-o informare echidistantă, responsabilă și de bună-credință a publicului, cu sprijinul mass-media”.
„Ziua Mondială a Libertății Presei este dedicată anul acesta importanței pe care o au presa și libertatea de exprimare pentru conștientizarea pericolelor pe care le implică schimbările climatice, un fenomen care vedem că ne afectează din ce în ce mai mult, la scară largă, dar pe care avem puterea să îl combatem prin corecta noastră informare, iar presa joacă un rol foarte important în acest sens. Indiferent de natura subiectelor pe care jurnaliștii le abordează, efortul lor rămâne în slujba cetățenilor și ai binelui societății în general. Le doresc tuturor jurnaliștilor, tuturor reprezentanților mass-media, să-și exercite profesia cu bună-credință și să găsească întotdeauna calea de a duce informația corectă în casele oamenilor. La mulți ani!”, a mai transmis premierul Marcel Ciolacu.
POLITICĂ
Nicolae Ciucă, de Ziua Națională a Tineretului: Generaţia tânără este cea care va decide România de mâine. Investind în tineri, investim în România
Published
2 days agoon
May 2, 2024Generaţia tânără este cea care va decide România de mâine, motiv pentru care Ziua Naţională a Tineretului este una în care gândurile merg spre viitor, a afirmat, joi, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă.
“Astăzi, de Ziua Naţională a Tineretului, îi celebrăm pe cei aflaţi la începutul drumului în viaţă. Este o zi în care ne gândim la viitor, pentru că generaţia tânără este cea care va decide România de mâine. Deceniile care urmează vor fi definite de pregătirea şi oportunităţile tinerilor de azi, dar şi de problemele şi provocările pe care le au de înfruntat acum”, a scris Ciucă, pe Facebook.
El a adăugat că atunci când a ocupat funcţia de premier a acordat o atenţie deosebită programelor de sprijin şi de instruire a tinerilor pentru o integrare facilă pe piaţa muncii.
“Am acordat facilităţi celor care vor să îşi deschidă o afacere şi am finanţat sistemul de învăţământ, atât ca investiţii materiale, cât şi ca salarizare. Orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România”, a evidenţiat liderul PNL.
ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE
Luminița Odobescu și omologul croat, întâlnire în contextul reuniunii Consiliului Ministerial al OCDE. Cei doi miniștri vor menține coordonarea apropiată pe parcursul procesului de aderare a țărilor la organizație
Published
2 days agoon
May 2, 2024By
Teodora IonMinistrul afacerilor externe Luminița Odobescu a avut joi, 2 mai 2024, la Paris, o întrevedere bilaterală cu ministrul afacerilor externe și europene al Republicii Croația, Gordan Grlić Radman, în marja reuniunii Consiliului Ministerial al OCDE.
Potrivit unui comunicat MAE remis CaleaEuropeană.ro, discuțiile între cei doi oficiali au reflectat nivelul foarte bun al cooperării dintre România și Croația, precum și interesele comune în plan regional, european și internațional.
Ministrul Luminița Odobescu a exprimat aprecierea față de dialogul politic substanțial, atât la nivel înalt, cât și al ministerelor și autorităților de resort din cele două state.
Delighted to catch up with my dear colleague, Minister of Foreign Affairs @grlicradman, on the sidelines of the #OECDMinisterial Meeting. Very good exchange of views on the progress of Romania 🇷🇴 and Croatia 🇭🇷 towards @OECD accession& on the EU and regional agenda. pic.twitter.com/IKu6w5GLjt
— Luminita Odobescu (@Odobes1Luminita) May 2, 2024
În cadrul discuțiilor, cei doi înalți oficiali au trecut în revistă evoluțiile recente din procesul de aderare a celor două state candidate la OCDE.
Oficialii au notat stadiul foarte bun al progreselor interne și au semnalat intenția menținerii unei coordonări apropiate pe parcursul procesului, în mod particular asupra temelor de interes orizontal.
Cei doi miniștri au discutat și situația regională de securitate și sprijinul acordat Ucrainei, în contextul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă.
În privința agendei europene, șeful diplomației române a exprimat sprijinul ferm al Bucureștiului față de procesul de extindere a Uniunii Europene, atât în raport cu Balcanii de Vest, cât și cu candidații estici, îndeosebi Republica Moldova și Ucraina.
Țara noastră a devenit stat candidat la această organizație în ianuarie 2022, primind Foaia de Parcurs în iunie 2022. Acest document stabilește termenii, condițiile și procesul de desfășurare a aderării la Organizație.
România a depus în decembrie 2022 Memorandumul Inițial, care face o autoevaluare a legislației, politicilor și practicilor interne, raportat la instrumentele legislative OCDE.
În prezent, țara noastră se află în etapa tehnică a procesului, care constă din transmiterea de informații suplimentare, organizarea de misiuni tematice și susținerea de prezentări în cele 26 de Comitetele sectoriale OCDE.
Recent, România a primit primul Aviz Formal în procesul de aderare la OCDE, iar secretarul general al organizației, Mathias Cormann, și-a exprimat încrederea că țara noastră va finaliza cu succes etapa tehnică a evaluărilor și în cele 25 de comitete ale OCDE rămase
Concrete & Design Solutions
Cameron: Ucraina are dreptul să folosească armele furnizate de Marea Britanie pentru a lovi Rusia pe teritoriul său
Consiliul Ministerial al OCDE: Șefa diplomației române a reliefat contribuția României în direcția eforturilor pentru dezvoltare durabilă ale organizației
Uniunea Europeană și NATO denunță Rusia pentru lansarea de atacuri cibernetice împotriva Germaniei și a Cehiei
De Ziua Mondială a Libertății Presei, Comisia Europeană solicită statelor membre să pună în aplicare „cât mai curând” normele fără precedent adoptate pentru protejarea jurnaliștilor
Germania nu va tolera atacul cibernetic sponsorizat de Rusia asupra SPD și amenință cu represalii
Marcel Ciolacu: La nivelul societății din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului
Op-Ed | A call from Moldova for a European budget for peace: A Marshall Plan could be Europe’s promise of peace
Op-Ed | Un apel din Republica Moldova pentru un buget european pentru pace: Un Plan Marshall ar putea fi promisiunea de pace a Europei
Prima vizită de stat a unui președinte francez în Germania după 24 de ani: Macron va fi elogiat cu Premiul Pacea Westfalică într-o vizită ce va sta sub semnul cooperării europene
Op-Ed | Ambasadorul SUA, Kathleen Kavalec: Susținerea libertății presei, un pilon al societăților democratice
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”
Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua
VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”
Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”
20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene
Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură
Premierul Marcel Ciolacu anunță că ”proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România” este în lucru la Ministerul Muncii: Păstrarea forţei de muncă în ţară, o prioritate
Klaus Iohannis și Yoon Suk Yeol au adoptat, la Seul, Declarația pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România – Coreea de Sud, cu accent pe apărare, energie și investiții
Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă
În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră
Trending
- NATO1 week ago
Șeful Pentagonului, discuție telefonică cu ministrul român al apărării după ce Biden a aprobat ajutorul pentru Ucraina. Susținerea Kievului împotriva agresiunii Rusiei, principala temă a convorbirii
- POLITICĂ1 week ago
Sondaj INSCOP alegeri locale: PSD – 28,4%, PNL – 26,7%, AUR – 14,4%. Echilibru de forțe în interiorul coaliției de guvernare, cu social-democrații în scădere (2%) și liberalii în creștere (1%)
- EDITORIALE5 days ago
Op-ed | Annalena Baerbock, șefa diplomației germane, la 20 de ani de la marea extindere a UE: Fiecărei generaţii îi revine o misiune. Avem misiunea de a apăra și consolida proiectul european
- U.E.1 week ago
“Sorbona 2.0”: Avertizând că “Europa noastră poate muri” în fața concurenței globale, Macron face apel la o strategie de apărare credibilă fără a fi “vasala” SUA
- ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE1 week ago
Bogdan Ivan, negocieri cu Comitetul OCDE de Politici în Știință și Tehnologie de la Paris: Cel mai mare avantaj competitiv îl reprezintă mințile geniale ale românilor