Marcel Ciolacu anunță investiții semnificative, de peste 3 miliarde de euro, în infrastructura spitalicească

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat investiții semnificative în infrastructura spitalicească din România, subliniind că acestea vor depăși trei miliarde de euro. Declarațiile au fost făcute la semnarea Acordului de parteneriat între Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „MS Curie” și Asociația „Dăruiește Viață”, unde premierul a subliniat importanța acestor investiții pentru sistemul de sănătate.

„Se vor face multe investiții în infrastructura spitalicească. Cred că niciodată nu s-au făcut atâtea investiții, peste trei miliarde de euro, din câte știu eu în acest moment. Toate restanțele clasei politice, cumva și cu ajutorul Uniunii Europene, ajung să se realizeze”, a declarat Marcel Ciolacu, menționând că termenul limită impus de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este 2026.

Premierul a evidențiat că, în ciuda investițiilor majore, sustenabilitatea sistemului de sănătate depinde de o schimbare profundă a managementului spitalelor și serviciilor medicale. „Mai este foarte mult de lucru în managementul sistemului de sănătate și a spitalelor. Am văzut management de succes, cum este la ‘Marie Curie’, la Bihor și la Bistrița. Deci se poate, trebuie să avem anumite proiecte pilot pe care pe urmă să le multiplicăm”, a explicat Ciolacu.

Șeful Guvernului a subliniat că doar construirea de noi unități spitalicești nu este suficientă: „Să construiești e mai ușor decât să întreții. Așteptările în ceea ce privește calitatea serviciilor medicale sunt unele enorme. Am scăpat de comunism, știm să facem diferențe și cred că trebuie să ieșim cumva din acest cerc strâmt pe care ni l-am creat singuri. Acest cerc trebuie spart.”

Premierul a lăudat proiectul Spitalului „Marie Curie” ca fiind unul de succes și a anunțat continuarea acestuia, inclusiv dezvoltarea primului campus pediatric din România. „Mă bucur că am ajuns să semnăm cel de-al doilea acord, după ce asociația pe care o conduceți a terminat prima clădire, investiții de aproape 53 de milioane de euro. Vom continua acest proiect și spun fără nicio reținere, un proiect de succes”, a afirmat Ciolacu.

El a adăugat că proiectul-pilot la secția de radioterapie va continua și că este necesară o colaborare mai strânsă cu organizațiile neguvernamentale pentru a îmbunătăți managementul sistemului de sănătate.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare