Connect with us

ROMÂNIA

Marcel Ciolacu, despre declarațiile lui Viktor Orban: Este jignitor pentru toată lumea faptul că un lider al unui stat membru aduce declarații împotriva NATO și UE

Published

on

© Marcel Ciolacu-Twitter

Președintele Camerei Deputaților și președintele PSD, Marcel Ciolacu, a catalogat declaraţiile anti-UE şi anti-NATO făcute în România de premierul Ungariei, Viktor Orban, drept „jignitoare pentru toată lumea”, potrivit Agerpres.

„O să avem o discuţie în cadrul coaliţiei. Declaraţia a fost jignitoare pentru toată lumea. Nu a fost o jignire adusă în special românilor. Mi-aş fi dorit să nu fie făcută pe teritoriul României, dar indiferent, putea să o facă şi pe Himalaya, efectele sunt aceleaşi, ale tale ca şi om politic”, a afirmat, miercuri, Ciolacu, întrebat de jurnalişti într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, despre declaraţiile lui Viktor Orban.

Liderul PSD s-a referit şi la afirmaţia lui Orban despre implicarea NATO şi UE în conflictul din Ucraina.

„Importantă e gravitatea declaraţiilor. Faptul că un lider al unui stat membru al Uniunii Europene aduce anumite declaraţii împotriva NATO şi UE, cred că e cel mai în măsură să răspundă. Cealaltă declaraţie (acuzele aduse NATO şi UE că ar susţine războiul din Ucraina) este incalificabilă pentru un om politic în anul 2022”, a precizat Marcel Ciolacu.

Reacții similare au venit și din partea MAE ucrainean, care a punctat că mesajul transmis de premierul ungar este „un exemplu clasic al propagandei Rusiei”,cât și din partea Comitetului Internațional Auschwitz , care s-a declarat „îngrozit” de afirmațiile lui Viktor Orban cu privire la o „rasă ungară non-mixtă” și a lansat un apel către UE să se „distanțeze de astfel de insinuări rasiste”.

De asemenea, Comisia Europeană a criticat „afirmațiile rasiste” ale premierului ungar. „Nu trebuie să permitem niciodată ca formulările noastre să trădeze principiul fundamental al existenţei noastre: toţi suntem oameni în mod egal. Ura nu îşi are locul pe buzele noastre şi nici în societăţile noastre”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene pentru promovarea modului nostru de viaţă european, Margaritis Schinas.

Andreea Radu este redactor CaleaEuropeană.ro. Absolventă a Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din Bucuresti, Andreea urmează un program de masterat în domeniul "Politicile egalității de șanse in context românesc și european".

ROMÂNIA

Bogdan Aurescu s-a întâlnit, la New York, cu președintele executiv al American Jewish Committee. Situația de securitate de la Marea Neagră, subiect principal de discuție

Published

on

© MAE

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut vineri, 23 septembrie 2022, la New York, o întrevedere cu David Harris, președintele executiv al American Jewish Committee (AJC), una dintre principalele organizaţii evreieşti internaționale cu sediul în SUA, în marja participării șefului diplomației române la lucrările celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, informează Ministerul Afacerilor Externe. 

Potrivit sursei citate, discuția s-a concentrat pe situaţia de securitate din regiunea Mării Negre și pe evaluările părții române în ceea ce privește cele mai recente evoluții și impactul lor asupra securității la nivel european și euroatlantic.

În cadrul discuțiilor, ministrul afacerilor externe a prezentat și prioritățile viitoare în relaţia cu valenţele strategice dintre România și Israel. De asemenea, cei doi interlocutori au discutat despre relațiile Israel-UE și obiectivul de aprofundare a acestora.

Totodată, Bogdan Aurescu a prezentat şi acțiunile României pentru promovarea drepturilor pentru supraviețuitorii Holocaustului și urmașii acestora.

De asemenea, ministrul a prezentat ajutorul consistent, structurat pe mai multe paliere, oferit de ţara noastră Ucrainei, inclusiv prin primirea și găzduirea refugiaților ucraineni, evacuarea cetățenilor unor state terțe, printre care și ai Statului Israel (peste 5.000). În egală măsură, a menționat eforturile țării noastre în vederea facilitării tranzitului cerealelor din Ucraina prin România, inclusiv prin Portul Constanța și porturile de la Dunăre.

Cu privire la priorităţile României în relaţia cu SUA, șeful diplomației române s-a referit, printre altele, la creșterea securității energetice, inclusiv prin proiecte privind energia nucleară civilă.

În ceea ce-l privește, președintele executiv al AJC a mulţumit demnitarului român pentru eforturile depuse de România în sprijinul refugiaţilor din Ucraina, inclusiv a cetăţenilor israelieni şi a celor ucraineni de origine evreiască, precum şi pentru facilitarea tranzitului cerealelor ucrainene, ca urmare a războiului Rusiei contra Ucrainei. David Harris a exprimat, de asemenea, aprecierea pentru eforturile constante ale României de promovare a valorilor democratice și a securității euroatlantice și a asigurat că AJC va acorda în continuare o atenție și un sprijin aparte cooperării cu România și susținerii obiectivelor țării noastre, inclusiv în relația cu SUA.


American Jewish Committee a fost înființată la 11 noiembrie 1906. Joacă un rol important în conturarea opiniei și politicilor cu privire la o serie de subiecte, precum combaterea antisemitismului și extremismului, apărarea poziției Israelului în plan global, protejarea drepturilor și libertăților fundamentale, cultivarea relațiilor inter-religioase.

Continue Reading

ROMÂNIA

Cosmin Marinescu: Utilizarea eficientă și integrală a fondurilor europene trebuie să rămână prioritatea zero a autorităților statului

Published

on

© cosmin-marinescu.ro

Utilizarea eficientă și integrală a fondurilor europene trebuie să rămână prioritatea zero a autorităților statului, a afirmat consilierul prezidențial pe probleme economice și politică socială, Cosmin Marinescu, în prezentarea sa din cadrul Forumului Forbes 2022, un important eveniment pentru comunitatea financiară și de afaceri.

Pentru a prefigura, „de o manieră concretă și pragmatică”, parcursul economic și social al României în anii următori, Cosmin Marinescu este de părere că eforturile și măsurile pentru depășirea multiplelor crize actuale trebuie însoțite de „proiecții ambițioase, axate pe stimularea mediului privat, valorificarea avantajelor competitive și mai buna utilizare a resurselor locale și naționale”.

În acest sens, consilierul prezidențial a menționat că, în cazul României, creșterea economică de 5,8% înregistrată în primul semestru reprezintă „o performanță peste așteptări”, care prefigurează depășirea prognozei de creștere economică anuală de 3,5%”, însă a atras atenția că aceasta se bazează în continuare pe ritmul susținut, de 7 și 8% în primele două trimestre ale anului, ale consumului privat. De cealaltă parte, industria și investițiile continuă se evolueze „în teritoriu negativ”.

„Ritmul formării de capital fix este de doar 2,2% pe primul semestru, în timp ce investițiile nete din economie sunt într-un ușor regres, de aproape 1%, într-un context marcat încă de incertitudini”, a precizat Marinescu, arătând înspre „nevoia de accelerare în ultima parte a anului a implementării investițiilor publice, dată fiind rămânerea în urmă a cheltuielilor de investiții ca pondere în PIB, potrivit datelor la zi aferente execuției bugetare, atât în privința investițiilor din fonduri europene, cât și a proiectelor din bani naționali”.

Totuși, oficialul a subliniat, însă, că este „îmbucurătoare menținerea apetitului investițional extern, demonstrat de creșterea cu aproape 44% a investițiilor străine directe pe primele 7 luni ale anului, chiar dacă acestea nu reușesc să contrabalanseze adâncirea dezechilibrelor externe.” „Până acum, economiile și întreprinzătorii și-au testat capacitatea de răspuns la provocările diferitelor crize”, a adăugat acesta.

Ca atare, Cosmin Marinescu consideră că o nouă abordare ar trebui să graviteze în jurul unui model de business rezilient, adaptabil și flexibil în fața schimbărilor sau a șocurilor pieței. 

„Prin implementarea investițiilor din Planul Național de Redresare și Reziliență, dublate de reformele structurale atât de necesare, vom putea genera un climat solid de credibilitate, bazat pe competitivitate și perspective tot mai favorabile pentru investitori. De aceea, concentrarea atenției și a întregii capacități administrative spre utilizarea eficientă și integrală a fondurilor europene trebuie să rămână prioritatea zero a tuturor autorităților statului”, a precizat acesta.

De asemenea, expertul pe probleme economice din cadrul Administrației Prezidențiale a mai spus că „merită să intensificăm promovarea de politici pro-active de atragere și creștere a capitalului privat, atât străin cât și românesc, care să susțină dezvoltarea antreprenoriatului pe baze competitive”.

Continue Reading

ROMÂNIA

Bogdan Aurescu a inaugurat, la New York, expoziția „Parteneriatul Strategic România – SUA 25”

Published

on

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a inaugurat vineri, 23 septembrie 2022, la sediul Institutului Cultural Român din New York, expoziția fotografică dedicată aniversării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Expoziția, care constă din 80 de fotografii, a fost organizată de ICR New York, cu sprijinul Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, al Agerpres, al Misiunii Permanente a României la ONU și al Consulatului General al României la New York. 

Expoziția prezintă evoluția Parteneriatului Strategic România-SUA, de la lansare până în prezent, parcurgând cele mai importante momente de extindere și consolidare.

Conceptul creativ al instalaţiei artistice care figurează în cadrul expoziției a fost realizat de către Ioana Barac, designer și creator de ornamente urbane și artă publică, membru al comunității de români din Statele Unite ale Americii.

Potrivit MAE, în discursul său inaugural, ministrul Bogdan Aurescu a punctat importanța Parteneriatului Strategic româno-american pentru parcursul democratic și euroatlantic al României, precum și pentru securitatea țării noastre, și a reiterat angajamentul profund al României pentru aprofundarea acestuia, pe toate dimensiunile.

Făcând o trecere în revistă a momentelor care au marcat dezvoltarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, ministrul Bogdan Aurescu a amintit adoptarea, la 13 septembrie 2011, a Declarației Comune de Parteneriat Strategic pentru Secolul XXI dintre România și SUA, și semnarea Acordului între România și Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România.

A arătat că Declarația Comună de Parteneriat Strategic pentru Secolul XXI este primul document politic bilateral ce reglementează Parteneriatul Strategic cu SUA, care a determinat ulterior organizarea reuniunilor anuale ale Dialogului Strategic la București și la Washington, în timp ce Acordul privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România este primul document juridic bilateral ce menționează Parteneriatul Strategic.

De asemenea, a menționat proiectele comune din domeniul energiei nucleare civile, o evoluție recentă care vine să consolideze cooperarea bilaterală strategică dintre România și SUA, proiectul comun bazat pe tehnologia reactoarelor modulare mici fiind menţionat inclusiv de către Preşedintele Biden în discursul său recent din cadrul segmentului la nivel înalt al Adunării Generale a ONU. 

Totodată, ministrul român a subliniat că Parteneriatul Strategic este consolidat și de comunitatea românească  din SUA, la eveniment fiind prezenţi şi reprezentanţi ai acesteia. A evocat faptul că cetățenii români din SUA fac mai puternice legăturile dintre cele două tări, aceștia fiind bine integrați în comunitățile lor și apreciați de partenerii americani, veritabili ambasadori ai României in Statele Unite. 

Continue Reading

Facebook

PPE1 hour ago

Manfred Weber: România și Bulgaria ar trebui să devină în sfârșit membre Schengen. Aveți sprijinul deplin al PPE

U.E.3 hours ago

Germania se va aproviziona cu gaz natural lichefiat din Emiratele Arabe Unite în urma unui acord încheiat de cancelarul Olaf Scholz

ROMÂNIA4 hours ago

Bogdan Aurescu s-a întâlnit, la New York, cu președintele executiv al American Jewish Committee. Situația de securitate de la Marea Neagră, subiect principal de discuție

S&D5 hours ago

Partidul Socialiștilor Europeni se reunește la Berlin, pe 14-15 octombrie, pentru cel de-al 12-lea Congres. Evenimentul va fi găzduit de partidul cancelarului Olaf Scholz

MAREA BRITANIE5 hours ago

Marea Britanie va crește cheltuielile forțelor sale armate cu cel puțin 52 mld. de lire sterline ca răspuns la agresiunea rusă

INTERNAȚIONAL7 hours ago

Zelenski s-a declarat „șocat” că Israelul nu a oferit Ucrainei sisteme de apărare anti-aeriană

COMISIA EUROPEANA10 hours ago

Finanțare din partea UE de peste 1,3 mld. de euro pentru drepturile femeilor și ale tinerilor, securitatea alimentară, lupta împotriva bolilor și biodiversitate

SUA1 day ago

Joe Biden amenință Rusia cu „costuri economice suplimentare rapide și severe” în cazul anexării unor părți din Ucraina

ROMÂNIA1 day ago

Cosmin Marinescu: Utilizarea eficientă și integrală a fondurilor europene trebuie să rămână prioritatea zero a autorităților statului

ROMÂNIA1 day ago

Bogdan Aurescu a inaugurat, la New York, expoziția „Parteneriatul Strategic România – SUA 25”

NATO2 days ago

Klaus Iohannis, despre amenințarea Rusiei cu un război nuclear: România, ca parte a NATO, este pregătită pentru orice scenariu. Românii nu trebuie să intre în panică

ROMÂNIA2 days ago

Klaus Iohannis, către antreprenorii români din Silicon Valley: Poate aveți unele lecții care ne-ar folosi în România

ROMÂNIA2 days ago

Nicolae Ciucă: Salutăm interesul manifestat de Banca Japoneză de Cooperare Internațională pentru susținerea marilor proiecte de infrastructură de transport și de producere a energiei verzi

U.E.2 days ago

Ministrul ungar de externe, singurul din UE care s-a întâlnit cu Lavrov la ONU: Există o singură soluție la inflația de război și la prețurile epuizante ale energiei: pacea. Ungaria vrea pace

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen îndemnă tânăra generație să apere democrația în fața autocrației: Trebuie să lucrăm la consolidarea acesteia pentru că știm cât de repede se poate schimba istoria

DIASPORA2 days ago

Klaus Iohannis, întâlnire cu românii din SUA: România merge bine şi economia creşte, deși suntem într-o situație complicată din cauza războiului Rusiei în Ucraina

ONU4 days ago

Joe Biden, la ONU: SUA nu caută un război rece cu China, dar vom fi neîngrădiți în a promova o lume liberă, deschisă, sigură și prosperă

INTERNAȚIONAL4 days ago

De la tribuna ONU, Biden denunță încălcarea Cartei Națiunilor Unite de către Rusia: Un membru permanent al Consiliului de Securitate a încercat să șteargă de pe hartă un stat suveran

ROMÂNIA4 days ago

Marcel Boloș: Prima cerere de plată din PNRR ar trebui încasată în prima jumătate a lui octombrie. În aceeași lună, ar urma să fie transmisă și cea de-a doua cerere de plată de 2,8 mld. de euro

ROMÂNIA4 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, după ce Putin a anunțat ”mobilizarea parțială a armatei ruse”: Ne menţinem atitudinea echilibrată și analizăm cu calm situația împreună cu aliaţii noştri din NATO

Team2Share

Trending