GENERAL
Marcel Ciolacu, la întâlnirea cu reprezentanții organizațiilor internaționale evreiești: Este important să continuăm politicile de prevenire și combatere a antisemitismului
Published
1 month agoon
Prim-ministrul Marcel Ciolacu s-a întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu reprezentanții organizațiilor internaționale evreiești, reuniți la București cu prilejul evenimentelor dedicate Reuniunii Consiliului Rabinic și a Liderilor evrei internaționali, precum și al împlinirii a 145 de ani de la acordarea primelor cetățenii române evreilor din România.
„Dezvoltarea și implementarea de măsuri, politici sau strategii holistice, eficiente și durabile în toate domeniile relevante nu este posibilă în absența unui parteneriat solid cu comunitățile evreiești. Este important, de asemenea, pentru întreaga societate să consolidăm ceea ce am început prin adoptarea celei de-a doua Strategii naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură (2024-2027), precum și prin introducerea materiei Istoria Evreilor. Holocaustul în programa de studiu obligatorie la clasele a XI-a și a XII-a începând din anul școlar 2023-2024”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Șeful Executivului român a evidențiat, cu acest prilej, soliditatea relației și continuitatea de peste șapte decenii a bunelor relații dintre România și Israel, cel mai apropiat aliat și partener special și de încredere al țării noastre în Orientul Mijlociu.
Totodată, premierul a amintit foarte buna cooperare cu Federația Comunităților Evreiești din România și cu președintele federației, Silviu Vexler, în direcția eforturilor de prevenire și combatere a antisemitismului.
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.
You may like
“Europa în acțiune pentru oameni”: Roxana Mînzatu anunță că va demara un dialog la nivelul UE privind politica socială și va elabora o foaie de parcurs pentru locuri de muncă de calitate
Pregătirea europenilor, locuri de muncă de calitate și echitatea socială – cei trei piloni ai Roxanei Mînzatu ca vicepreședinte al Comisiei Europene
“Europa este un atlet într-o competiție foarte complexă”, afirmă Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv desemnat al Comisiei Europene, în cadrul audierilor din Parlamentul European
Pentru prima dată în 20 de ani, Germania pregătește alegeri legislative anticipate: 23 februarie 2025. Guvernul lui Scholz va cere Parlamentului un vot de încredere pe 16 decembrie
Kaja Kallas exclude ca UE să aibă “puteri militare separate de NATO”, dar cere capacități de apărare pentru a descuraja un atac al Rusiei: “Nu avem nevoie ca mingea să cadă între scaune”
Raffaele Fitto, vicepreședinte desemnat al Comisiei Europene, asigură că politica de coeziune a UE este “în siguranță” și susține modelul “bani pentru reforme” pentru viitorul buget post-2027
COMISIA EUROPEANA
Ursula von der Leyen evocă un “moment istoric” și “o zi de mare mândrie” prin decizia de aderare graduală a Bulgariei și României la Schengen, cu frontierele aeriene și navale
Published
11 months agoon
December 31, 2023Comisia Europeană a salutat sâmbătă seară decizia luată în unanimitate de Consiliul Uniunii Europene, de a primi România și Bulgaria în spațiul Schengen, începând cu eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime în martie 2024, executivul european precizând că aderarea celor două țări va stimula călătoriile, comerțul și turismul și va consolida și mai mult piața internă.
“Decizia de astăzi marchează un moment istoric pentru Bulgaria și Romania. Este o zi de mare mândrie pentru cetățenii români și bulgari. Începând cu luna martie, vor putea să traverseze liber frontierele maritime și aeriene interne, fără a se supune controalelor la frontiere. Este un pas major înainte pentru cele două țări și pentru spațiul Schengen, în ansamblul său. Adresez felicitările mele Bulgariei și României: această mare realizare a fost posibilă grație eforturilor, angajamentului și perseverenței de care ați dat dovadă. Datorită dumneavoastră, spațiul Schengen va deveni și mai puternic, în beneficiul tuturor cetățenilor europeni”, a declarat Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, conform unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Today is a day of great pride for Bulgaria and Romania.
The decision to lift internal air and sea border checks with 🇧🇬🇷🇴 is a major step forward for them and for the Schengen area.
Both have worked hard for it.
They both deserve it.
They will make Schengen even stronger. pic.twitter.com/PcwS3WkjGC
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) December 30, 2023
Potrivit sursei citate, discuțiile privind o altă decizie de a elimina controalele la frontierele terestre vor continua în cursul anului 2024. Comisia Europeană precizează că un spațiu Schengen extins va conferi UE, ca Uniune, mai multă putere, atât pe plan intern, cât și pe scena internațională.
Decizia a fost salutată și de comisarii europeni de resort, în speță Margaritis Schinas, vicepreședintele Comisiei Europene pentru modul de viață europeană, și Ylva Johansson, comisarul european pentru piață internă.
“Decizia istorică luată astăzi de Consiliu reprezintă o confirmare importantă a unității UE în scop și în spirit. Aderarea României și a Bulgariei va întări spațiul Schengen, va consolida această „bijuterie a coroanei” atât de reprezentativă pentru stilul de viață european, în beneficiul pieței interne, al economiei noastre și al cetățenilor europeni de pretutindeni. Felicit din toată inima ambele țări pentru eforturile depuse spre a ajunge aici – este realizarea dumneavoastră pe care nu numai că o meritați, dar pe care o și așteptați de multă vreme. Și vom continua să pășim pe acest drum împreună”, a transmis Margaritis Schinas.
A historic decision by the Council today to cap off a remarkable year of achievements.
Welcoming Romania and Bulgaria will make Schengen stronger. It took us some time, but we made it.
Добре дошли в Шенген
Bine ați venit în Schengen! https://t.co/bt9BLiEsEj pic.twitter.com/28V8z1YN6k
— Margaritis Schinas (@MargSchinas) December 30, 2023
“Salut din inimă decizia unanimă luată de statele membre de a invita România și Bulgaria să adere la spațiul Schengen. Această decizie istorică a Consiliului vine după 13 ani de blocaj și este rezultatul angajamentului politic și al determinării. Este un pas crucial înainte, care le va permite cetățenilor și întreprinderilor să beneficieze pe deplin de drepturile lor la libera circulație, atât pe mare, cât și pe calea aerului. Am convingerea că anul viitor Consiliul va fi în măsură să decidă cu privire la eliminarea controalelor la frontierele terestre. Voi continua să sprijin activ acest proces de o importanță crucială pentru Europa”, a spus și Ylva Johansson.
Warm welcome to Bulgaria and Romania to the Schengen area to which they belong! This first but important step which enables free movement of citizens and business by air & sea breaks a 13 years deadlock.🧵⬇️https://t.co/usstGhHfsY
— Ylva Johansson (@YlvaJohansson) December 30, 2023
Consiliul Uniunii Europene a adoptat, sâmbătă, 30 decembrie 2023, la ora 22.38, în unanimitate, decizia privind aplicarea acquis-ului Schengen în România și în Bulgaria, în conformitate cu care acquis-ul comunitar Schengen se va aplica la frontierele aeriene și navale ale României începând cu luna martie 2024, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne într-un comunicat care reprezintă oficializarea deciziei de aderare a României cu granițele aeriene și maritime la zona de liberă circulație, o decizie salutată de președintele Klaus Iohannis, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, prim-ministrul Marcel Ciolacu, vicepremierul și ministrul de interne Cătălin Predoiu, ministrul de externe Luminița Odobescu, dar și de liderii instituțiilor UE – președintele Consiliului European, Charles Michel, și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în timp ce președinția Spaniei la Consiliul Uniunii Europene a precizat că acest acord prin care spațiul Schengen se extinde reprezintă ultimul al mandatului semestrial al Spaniei la cârma UE.
Potrivit executivului de la Bruxelles, Bulgaria și România sunt pregătite să adere la spațiul Schengen, mai În 2011 Comisia a confirmat pentru prima oară că atât Bulgaria, cât și România, sunt pregătite să devină membre ale spațiului Schengen fără controale la frontierele interne. De atunci, Bulgaria și România au continuat să demonstreze că îndeplinesc condițiile impuse pentru a adera la spațiul Schengen. Acest fapt a fost reconfirmat de către trei misiuni de informare desfășurate la frontierele externe bulgare și române în 2022 și 2023. De asemenea, Comisia a lansat proiecte-pilot cu România și Bulgaria în martie 2023, pentru a da un impuls gestionării frontierelor externe, pentru a consolida cooperarea cu țările din vecinătate și pentru a asigura proceduri rapide de azil și returnare.
La rândul său, spațiul Schengen este pregătit să primească Bulgaria și România. În ultimul deceniu, UE a lucrat la consolidarea arhitecturii care protejează spațiul fără controale la frontierele interne. Au fost introduse o serie de măsuri în domeniul securității și al cooperării polițienești și judiciare pentru a garanta că UE rămâne la fel de puternică în fața amenințărilor la adresa securității. Spațiul Schengen este acum susținut și de un nou model de guvernanță, de un nou mecanism de evaluare și de un ciclu anual de raportare și monitorizare. Eforturile comune depuse în ultimii ani au sporit puterea și reziliența spațiului Schengen.
Această nouă extindere a spațiului Schengen confirmă și consolidează încrederea reciprocă și unitatea dintre statele membre care stau la baza spațiului Schengen și va contribui la dezvoltarea acestui proiect esențial. Ea va aduce mai multă putere Uniunii prin consolidarea protecției frontierelor noastre externe comune și printr-o cooperare polițienească eficace. Gradul de prosperitate va crește datorită eliminării timpului pierdut la frontiere și prin facilitarea contactelor între persoane și întreprinderi, la fel ca și atractivitatea Uniunii, prin extinderea semnificativă a celui mai mare spațiu comun din lume fără controale la frontierele interne.
Etapele următoare
Discuțiile referitoare la stabilirea unei date pentru viitoarea eliminare a controalelor asupra persoanelor la frontierele interne terestre vor continua în 2024 și se estimează că o decizie în acest sens va fi luată de către Consiliu într-un interval de timp rezonabil.
Pentru a asista Bulgaria și România în protejarea frontierelor externe ale Uniunii, aceste țări vor continua să primească un sprijin financiar substanțial, precum și asistență Frontex. În același timp, proiectele-pilot dezvoltate de Bulgaria și România la frontierele externe s-au dovedit a fi eficiente și ar trebui să fie transformate într-un format mai structurat.
Context
Spațiul Schengen de liberă circulație al Europei este una dintre cele mai mari realizări ale sale și dreptul cel mai apreciat de către cetățenii UE. Ceea ce a început în 1985 ca un proiect interguvernamental între cinci state membre – Franța, Germania, Belgia, Țările de Jos și Luxemburg – s-a extins treptat odată cu cele șapte valuri de extindere, pentru a deveni ceea ce este astăzi cel mai mare spațiu de liberă circulație din lume. Beneficiile eliminării frontierelor interne sunt și acum la fel de întemeiate precum erau în 1985.
Spațiul Schengen cuprinde 27 de țări și se întinde pe mai mult de 4 milioane de km2, înglobând o populație de aproape 420 de milioane de persoane. Odată cu aderarea României și a Bulgariei, spațiul Schengen va crește la 4,5 milioane de km2 și o populație de 450 de milioane.
Spațiul Schengen este parte integrantă a cadrului juridic al UE. Potrivit tratatelor, toate statele membre ale UE trebuie să devină, când sunt pregătite, membre cu drepturi depline ale spațiului Schengen. Este atât un drept, cât și o obligație. Atât Bulgaria, cât și România au dovedit rezultate exemplare în ceea ce privește punerea în aplicare a normelor. Odată cu aderarea României și a Bulgariei, spațiul Schengen devine și mai puternic. Misiunile voluntare de informare desfășurate în 2022 în Bulgaria și România, precum și ultima misiune derulată în 2023 în Bulgaria au venit să reconfirme gradul de pregătire al celor două țări.
GENERAL
Adrian Câciu: România are la dispoziție 10 mld. de euro pentru IMM-uri, dintre care 7 mld. de euro sunt deja în joc
Published
1 year agoon
November 2, 2023Într-un anunț important pentru mediul de afaceri din România, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a transmis, miercuri, că țara are la dispoziție 10 miliarde de euro pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (IMM-uri). Din acești bani, 7 miliarde de euro sunt deja disponibili și așteaptă să fie utilizați pentru susținerea sectorului privat. Ministrul Câciu a subliniat, de asemenea, importanța finalizării absorbției acestor fonduri până în 2027, iar pentru a atinge acest obiectiv, el invită la colaborare cu mediul de afaceri, informează Agerpres.
„România are la dispoziţie în acest moment pentru Întreprindere Mici şi Mijlocii 10 miliarde de euro. Din acestea, 7 miliarde de euro sunt deja pe masă, în joc, dacă vreţi să spun aşa, în sensul că apelurile sunt lansate. 7 miliarde de euro, 70% din suma disponibilă României, de fapt disponibilă mediului de afaceri. (…) Ceea ce noi ne dorim este ca până la jumătatea anului 2024, toţi banii disponibili sau alocaţi României pentru IMM-uri să fie la dispoziţia dumneavoastră, să fie angajamentele încheiate, contractele încheiate, evaluările finalizate”, a subliniat Câciu, la „Topul Naţional al Firmelor Private din România”.
El a subliniat că vrea să finalizeze absorbția în cadrul financiar 2021-2027 până în 2027, și că acest obiectiv poate fi atins doar prin colaborarea cu sectorul privat.
„Dar aici voi veni cu o solicitare. Nu vreau ca ministrul Fondurilor Europene din 2029 să vorbească despre cum închide absorbţia aferentă cadrului financiar 2021-2027 şi n-o să poată să facă singur, decât împreună cu dumneavoastră. Aş vrea ca această absorbţie să se încheie în 2027. Şi putem să o facem, dacă stăm la masa dialogului şi găsim acele soluţii de simplificare, de digitalizare, de a aduce banii acolo unde sunt multiplicatori, acolo unde realizează plus valoare, valoare adăugată, de a o duce către dezvoltare reală şi nu către neapărat o ajustare conjuncturală pentru nevoi sociale. Uşa mea este deschisă non-stop. Biroul meu întotdeauna este deschis, iar eu sunt un om deschis dialogului”, a mai spus oficialul MIPE.
Ministrul le-a comunicat antreprenorilor că nicio persoană din domeniul fondurilor europene care ocupă o poziție în sectorul public nu va mai oferi servicii de consultanță în sectorul privat, menționând un caz specific care a avut loc în cadrul instituției pe care o conduce.
„Trebuie să spun şi lucrul acesta, pentru că vreau să închid o situaţie care s-a întâmplat şi astăzi la ministerul pe care îl coordonez. Nimeni din zona aceasta a fondurilor europene, atâta timp cât este funcţia publică, nu va mai face consultanţă în mediul privat şi va trebui să aleagă dacă va continua funcţia publică şi îşi face serviciul public pentru care este plătit sau vine la dumneavoastră şi dumneavoastră o să beneficiaţi de expertiza unor cetăţeni bine calificaţi. (…) Rezilienţa economiei româneşti nu vine din statistici, vine din munca dumneavoastră, iar afacerile sunt pentru oameni curajoşi”, a mai spus Adrian Câciu.
Nu în ultimul rând, acesta a remarcat că în acest an s-a discutat intens în mediul public despre deficit, însă nu s-a atras atenția asupra faptului că acest deficit este rezultatul cheltuielilor în investiții.
„Da, anul acesta deficitul se construieşte pe investiţii. N-am văzut comentatorii spunând despre deficit că se construieşte pe investiţii. Orice carte de economie ne spune că dezvoltarea se face până la urmă pe deficit, pe credit. Companiile se împrumută pentru a se dezvolta, pentru a realiza investiţii noi. Da, nu este bine ca deficitul să se facă pe consum. S-a schimbat acest mecanism”, a adăugat ministrul Fondurilor şi Proiectelor Europene.
Miercuri, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România a găzduit cea de-a 31-a ediție a Topului Național al Firmelor Private din România. În cadrul acestui eveniment, premiile pentru antreprenori au fost acordate în diverse categorii, pe baza datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, ținând cont de criterii precum profitul brut, cifra de afaceri, productivitate și performanța globală în afaceri.
GENERAL
România: Comitetul pentru Prevenirea Torturii al Consiliului Europei a descoperit nereguli grave în unitățile de psihiatrie și centrele de îngrijire rezidențială
Published
1 year agoon
October 5, 2023Comitetul pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT) al Consiliului Europei a publicat joi, 5 octombrie, raportul privind vizita sa ad-hoc în România, efectuată în perioada 19-30 septembrie 2022, împreună cu răspunsul autorităților române. Vizita s-a axat pe tratamentul pacienților internați în unități de psihiatrie și al rezidenților cazați în centre de îngrijire rezidențială.
Constatările vizitei 2022 subliniază necesitatea de a lua măsuri urgente pentru a se asigura că toate persoanele din instituțiile psihiatrice beneficiază de condiții de viață decente și de un tratament adecvat pentru tulburările lor psihice. Mai presus de toate, acest lucru necesită consolidarea nivelului de personal în spitalele vizitate. Mai general, CPT pledează pentru o schimbare de la îngrijirea instituțională la stabilirea de servicii de sănătate mintală în comunitate care să ofere structuri de sprijin social adecvate.
Cea mai dramatică situație a fost întâlnită la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri, unde 104 pacienți au fost nevoiți să împartă patul cu un alt pacient. Pacienții erau înghesuiți în dormitoare, aproape toată suprafața ocupată de paturile lor; de exemplu, în secția de internare, o cameră de 24m2 găzduia 18 pacienți în nouă paturi. Pentru CPT, condițiile de cazare a persoanelor cu tulburări mintale și dizabilități intelectuale constatate în acest spital pot fi considerate ca fiind echivalente cu un tratament inuman și degradant.
În general, pacienții cu care s-a întâlnit delegația CPT au vorbit în mod pozitiv despre personal, în special despre personalul medical. Cu toate acestea, au fost primite acuzații de rele tratamente în patru spitale, în special în secția de bărbați din cadrul Clinicii de Psihiatrie Botoșani și la Spitalul Pădureni-Grajduri. Relele tratamente au constat în pumni, palme și în îmbrânceli și strigăte din partea personalului auxiliar pentru abateri sau accidente minore sau ca parte a unei intervenții de imobilizare sau în mod punitiv, în încercarea de a controla pacienții într-un mediu adesea periculos, perturbat și cu personal insuficient.
Tratamentul pacienților psihiatrici se baza în principal pe farmacoterapie, iar CPT solicită să se ia măsuri pentru a aplica abordări moderne de tratament clinic multidisciplinar.
În ceea ce privește imobilizarea pacienților agitați la pat cu ajutorul unor curele, CPT afirmă că o astfel de măsură nu ar mai trebui să fie aplicată în cazul copiilor. În schimb, personalul ar trebui să fie instruit în tehnici de imobilizare manuală, iar secțiile pentru copii ar trebui să posede camere de calmare. Ar trebui întărite măsurile de siguranță în jurul utilizării măsurilor de contenție, cum ar fi înregistrarea cu exactitate a fiecărei utilizări și a duratei.
CPT a constatat, de asemenea, că spitalele au eludat dispozițiile Legii privind sănătatea mintală care reglementează spitalizarea involuntară pentru a interna pacienți pe bază de voluntariat. Alte garanții, cum ar fi consimțământul pentru tratament, informarea pacienților și procedurile de reclamație trebuie, de asemenea, consolidate.
CPT a vizitat trei centre publice de asistență socială, unde mulți rezidenți au vorbit în mod pozitiv despre personal, iar atmosfera din centre părea în general relaxată. Cu toate acestea, numărul de personal specializat și instruit în mod corespunzător din cadrul unității era insuficient pentru a oferi îngrijire personalizată adecvată pentru numărul mare de rezidenți dependenți. De asemenea, este nevoie de mai mult personal multidisciplinar pentru a oferi contribuții psiho-sociale, ocupaționale și recreative pentru rezidenți.
În răspunsul lor, autoritățile române furnizează informații cu privire la diverse măsuri, luate sau preconizate, pentru a pune în aplicare recomandările formulate de Comitet în raportul de vizită, în special prin intermediul Strategiei Naționale de Sănătate 2023-2030 și al Planului de Acțiune al acesteia.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”
“Europa în acțiune pentru oameni”: Roxana Mînzatu anunță că va demara un dialog la nivelul UE privind politica socială și va elabora o foaie de parcurs pentru locuri de muncă de calitate
Pregătirea europenilor, locuri de muncă de calitate și echitatea socială – cei trei piloni ai Roxanei Mînzatu ca vicepreședinte al Comisiei Europene
Secretariatul General al Guvernului și Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” au încheiat un parteneriat strategic care va contribui la o abordare inovativă a politicilor publice economico-sociale și demografice
ICI București a fost prezent la Forumul Gazelor Naturale
Decarbonarea Europei nu va putea fi realizată fără o componentă de energie nucleară, subliniază eurodeputatul Virgil Popescu
ICI București participă la Conferința BSDA 2024 Homeland Security, Safety & Protection
“Europa este un atlet într-o competiție foarte complexă”, afirmă Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv desemnat al Comisiei Europene, în cadrul audierilor din Parlamentul European
Ministerul Energiei dezvoltă, în premieră, un nou instrument de finanțare dedicat investițiilor în producția de biocombustibili avansați
Donald Trump ”nu va dori să îi facă un cadou” lui Putin, permițând Rusiei să realizeze în Ucraina ”cea mai mare anexare teritorială din ultimii 75 de ani” în Europa, subliniază ministrul francez de externe
Parlamentul European va organiza marți, 19 noiembrie, o sesiune plenară extraordinară pentru a marca 1000 de zile de la declanșarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
“Europa este un atlet într-o competiție foarte complexă”, afirmă Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv desemnat al Comisiei Europene, în cadrul audierilor din Parlamentul European
Luminița Odobescu evidențiază importanța finalizării cât mai rapide a procesului de aderare a României la Schengen: Discuțiile evoluează. Suntem optimiști
Nicolae Ciucă, vizită la Chișinău după ce Maia Sandu a fost reconfirmată în funcția de președintă: Ținta noastră este ca planul de creștere pentru R. Moldova să fie aprobat de PE nu mai târziu de februarie
Joe Biden face apel la unitate după victoria lui Trump: “Într-o democrație, voința poporului prevalează întotdeauna. Nu-ţi poţi iubi ţara doar atunci când câştigi”
INTERVIU Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte al CNAS, anunță pentru 2025 noi mecanisme financiare care să extindă lista medicamentelor inovative
Iulius Firczak, deputat în cadrul Comisiei pentru buget: Trebuie să învățăm cum să atragem capital privat în cercetarea medicală. Este un joc pe care SUA și China l-au învățat deja
Fondurile din PNRR și Politica de Coeziune reprezintă ”ancore solide” pentru ”a construi o Românie și o Europă în care accesul la sănătate este egal pentru toți cetățenii”, subliniază Ramona Chiriac
Senatoarea Nicoleta Pauliuc: Una dintre problemele grave cu care se confruntă sistemul sanitar românesc este adoptarea foarte greoaie a unor tratamente aprobate și folosite la nivelul UE
Marcel Ciolacu, la Salonul Euronaval din Paris: Prioritatea este dezvoltarea industriei de apărare din România. Modernizarea Armatei înseamnă noi locuri de muncă pentru români
Vicepreședintele PE Victor Negrescu punctează pilonii strategiei în domeniul industriei farmaceutice: Dezvoltarea inovației, securitatea medicală a Europei și protecția proprietății intelectuale
Trending
- ROMÂNIA7 days ago
Miniștrii economiei și cercetării au pus bazele primului program care va crea drona românească la sediul INCAS, un institut lider regional în domeniul ştiinţelor aerospaţiale
- EDITORIALE1 week ago
Iulian Chifu: Alegeri prezidențiale la Chișinău – Nu puteți voi fura cât putem noi vota!
- ROMÂNIA6 days ago
Nicolae Ciucă îl felicită pe Donald Trump pentru realegerea ca președinte al SUA: Voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a întări Parteneriatul nostru strategic
- ROMÂNIA1 week ago
Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România: Sistemul de sănătate românesc se confruntă cu provocări semnificative. Punerea în aplicare la timp a investițiilor din PNRR este esențială
- ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE1 week ago
Luca Niculescu: Pentru România, aderarea la OCDE va însemna o ocazie extraordinară de a avea un sistem de sănătate mai modern, axat pe inovare, cercetare, adaptat la provocările lumii moderne