Connect with us

POLITICĂ

Marcel Ciolacu: M-am asigurat de sprijinul premierului Sanchez pentru obținerea unui portofoliu reprezentativ pentru România în viitoarea Comisie Europeană

Published

on

© Guvernul României

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat sâmbătă, după întrevederea pe care a avut-o la București cu omologul spaniol Pedro Sanchez, că a obținut sprijinul acestuia în vederea obținerii unui portofoliu reprezentativ pentru România în viitoarea Comisie Europeană.

Partidul Social Democrat a organizat sâmbătă, la Palatul Parlamentului, reuniunea Internaţionalei Socialiste – secţiunea Europa, ocazie cu carea fost prezent la Bucureşti preşedintele Consiliului de Miniştri din Spania, Pedro Sanchez, preşedintele IS. Reuniunea a fost urmată de întâlnirea oficială dintre premierul Marcel Ciolacu şi preşedintele Consiliului de Miniştri din Spania, Pedro Sanchez.

Deși întrevederea de la Palatul Victoria a fost consacrată în principal negocierilor dintre București și Madrid pentru acordul de dublă cetățenie pentru românii care locuiesc în Spania, a fost discutată și colaborarea la nivel european.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul României a apreciat că generarea unei majorităţi politice pro-europene în cadrul UE după recentele alegeri va permite menţinerea unei agende pro-europene ambiţioase, bazată pe valorile comune şi pe interesele cetăţenilor.

Am discutat totodată despre reprezentarea României la nivel european, în contextul în care premierul Sanchez este negociatorul familiei noastre politice la nivelul UE și m-am asigurat de sprijinul său în vederea obținerii unui portofoliu reprezentativ pentru România“, a mai transmis Marcel Ciolacu.

 

Premierul Spaniei și cancelarul german Olaf Scholz au fost negociatorii Partidului Socialiștilor Europeni la reuniunile Consiliului European din luna iunie în urma cărora a fost luată decizia de a o nominaliza pe Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene, de a-l alege pe fostul premierul social-democrat portughez Antonio Costa în funcția de președinte al Consiliului European și de a o propune pe Kaja Kallas, premierul Estoniei, pentru poziția de Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate.

Citiți și Surse oficiale: România, interesată de portofoliile de comisar european pentru economie sau extinderea UE în noua Comisie Europeană

În ceea ce privește portofoliul de comisar european din partea României, anterior alegerilor europene, premierul Marcel Ciolacu declara că “va face propunerea de comisar european” după consultări cu președintele Klaus Iohannis, care reprezintă România în Consiliul European.

Întrebat public după scrutinul europarlamentar câștigat de Alianța PSD – PNL ce poziții în conducerea Uniunii Europene vizează România, președintele Klaus Iohannis a precizat că Guvernul va stabili, nominaliza și negocia poziția de comisar european din partea României.

Ulterior, premierul Marcel Ciolacu a reiterat că va avea o discuție cu Iohannis privind comisarul european din partea României, subliniind că atributul desemnării este al premierului, dar că președintele reprezintă România în Consiliul European. El a precizat că România vizează un comisar pentru un portofoliu legat de economie și de piață internă.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

POLITICĂ

Nicolae Ciucă: Ura și violența nu își au loc într-o democrație. Atacul asupra lui Donald Trump este un atac la adresa libertății de exprimare

Published

on

© Nicolae Ciuca/ Facebook

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a condamnat duminică atacul armat asupra fostului președinte american Donald Trump, la mitingul său de campanie din Pennsylvania, în ceea ce FBI a calificat ca fiind o tentativă de asasinat.

“Ura, prejudecățile și violența nu își au locul în viața niciunei democrații. Atacul asupra lui Donald Trump este un atac la adresa libertății de exprimare și de întrunire. Îi doresc o recuperare ușoară. Dumnezeu să-l binecuvânteze și Dumnezeu să binecuvânteze poporul american!”, a scris Ciucă, pe X.

 

Fostul preşedinte american Donald Trump, candidat republican la alegerile SUA din noiembrie, a fost evacuat de la un miting de campanie în Pennsylvania, cu o rană sângerândă la urechea dreaptă, după o tentativă de asasinat calificată astfel de FBI.

FBI l-a identificat pe autorul tentativei de asasinat asupra fostului preşedinte american Donald Trump ca fiind Thomas Matthew Crooks, un bărbat de 20 de ani din Pennsylvania.

Atacul a fost condamnat de liderii Uniunii Europene și de secretarul general al ONU.

Fostul preşedinte american Donald Trump, candidat republican la alegerile SUA din noiembrie, a fost evacuat de la un miting de campanie în Pennsylvania, cu o rană sângerândă la urechea dreaptă, după o tentativă de asasinat calificată astfel de FBI.

FBI l-a identificat pe autorul tentativei de asasinat asupra fostului preşedinte american Donald Trump ca fiind Thomas Matthew Crooks, un bărbat de 20 de ani din Pennsylvania.

Atacul a fost condamnat de liderii Uniunii Europene și de secretarul general al ONU, precum și de președintele Klaus Iohannis și premierul Marcel Ciolacu.

Continue Reading

POLITICĂ

Românii din Spania vor putea obține dubla cetățenie. Premierii Ciolacu și Sanchez au intrat în linie dreaptă cu negocierile, în urma unei întrevederi la București

Published

on

© Guvernul României

Acordul între România şi Regatul Spaniei cu privire la dubla cetăţenie, document aflat într-o etapă foarte avansată de consultare între guvernele celor două ţări, a reprezentat principala temă a întrevederii premierului Marcel Ciolacu şi preşedintelui Guvernului de la Madrid, Pedro Sanchez, desfăşurată sâmbătă la Palatul Victoria.

“Acordul bilateral va confirma legăturile speciale construite de-a lungul timpului între naţiunile noastre. Stau mărturie comunităţile noastre, familiile mixte româno-spaniole, moştenirea comună culturală şi lingvistică, dar şi vocaţia europeană pe care o împărtăşim, într-un moment în care Uniunea Europeană trebuie să demonstreze unitate. Comunitatea românească este liant şi catalizator al relaţiei bilaterale strategice dintre România şi Spania. Îi mulţumesc omologului şi prietenului meu Pedro Sanchez pentru modul în care românii sunt ajutaţi să se integreze în societatea spaniolă, să îşi protejeze drepturile şi să îşi păstreze valorile naţionale”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat al Guvernului remis CaleaEuropeană.ro.

Şeful Executivului a menţionat că partea română doreşte să găzduiască la Bucureşti următoarea şedinţă comună a Guvernelor României şi Spaniei, având în vedere că, pe lângă finalizarea Acordului privind dubla cetăţenie, există argumente pentru consolidarea cadrului bilateral în domeniile educaţiei – Acordul referitor la înfiinţarea şi funcţionarea secţiilor bilingve româno-spaniole şi organizarea examenului de Bacalaureat bilingv româno-spaniol în unităţile de învăţământ liceal din România – afaceri interne, cu accent asupra combaterii traficului de persoane, precum şi apărare.

“Românii din Spania vor putea obține dubla cetățenie. Am intrat în linie dreaptă cu negocierile pe acest subiect important în cadrul discuțiilor purtate la București cu președintele Consiliului de Miniștri din Spania, Pedro Sanchez”, a scris, ulterior, pe Facebook, premierul Ciolacu.

Cooperarea în plan economic a reprezentat o altă temă importantă pe agenda întâlnirii celor doi prim-miniştri, a informat Executivul.

În context, premierul Marcel Ciolacu a salutat recordul schimburilor comerciale bilaterale înregistrat în 2023, respectiv peste 6,4 miliarde euro.

“Apreciez în mod deosebit calitatea investiţiilor spaniole prezente pe piaţa din România şi contribuţia lor la dezvoltarea economiei locale. Avem aproape 7.000 de companii cu participare de capital spaniol în ţara noastră, însă aşteptăm să li se alăture şi alţi investitori în domenii precum componente auto, IT&C, energie, infrastructură şi agricultură”, a punctat prim-ministrul Marcel Ciolacu, citat în comunicat.

În ceea ce priveşte colaborarea la nivel european, premierul României a apreciat că generarea unei majorităţi politice pro-europene în cadrul UE după recentele alegeri va permite menţinerea unei agende pro-europene ambiţioase, bazată pe valorile comune şi pe interesele cetăţenilor.

De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu a remarcat buna cooperare româno-spaniolă în domeniul securităţii şi apărării, în calitate de aliaţi-cheie pe Flancul Estic şi Flancul Sudic.

“Partenerii noştri spanioli au o contribuţie valoroasă la postura de descurajare şi apărare aliată din România. Salut decizia de consolidare a prezenţei Spaniei în România, în perioada următoare, atât prin trupe terestre, cât şi prin poliţie aeriană”, a subliniat prim-ministrul.

Preşedintele Guvernului Spaniei, Pedro Sanchez, se află în vizită în România la invitaţia premierului Marcel Ciolacu. Cei doi oficiali au participat, în cursul dimineţii de sâmbătă, la reuniunea Internaţionalei Socialiste – secţiunea Europa.

Guvernul de la Bucureşti menţionează că, potrivit Observatorului Permanent de Imigraţie spaniol, la 1 ianuarie 2024, în Spania, se aflau 1,12 milioane de români rezidenţi. Procentual, românii reprezintă 40% dintre cetăţenii comunitari rezidenţi în Spania şi 17% din totalul străinilor.

Relaţia dintre România şi Regatul Spaniei se derulează în contextul unei agende bilaterale pozitive, circumscrise Parteneriatului strategic agreat la 22 iulie 2013 şi Declaraţiei politice adoptate în marja primei şedinţe comune a celor două Guverne, desfăşurată la 23 noiembrie 2022, la Castellan de la Plana.

Partidul Social Democrat a organizat sâmbătă, la Palatul Parlamentului, reuniunea Internaţionalei Socialiste – secţiunea Europa, ocazie cu care a fost prezent la Bucureşti preşedintele Consiliului de Miniştri din Spania, Pedro Sanchez, preşedintele IS.

Reuniunea a fost urmată de întâlnirea oficială dintre premierul Marcel Ciolacu şi preşedintele Consiliului de Miniştri din Spania, Pedro Sanchez.

Continue Reading

POLITICĂ

Marcel Ciolacu, la reuniunea Internaţionalei Socialiste găzduită la București: Folosim credibilitatea și influența PSD la nivel internațional pentru a promova interesele României

Published

on

© PSD

Partidul Social-Democrat este un partid credibil, respectat și influent la nivel internațional și folosim acest lucru pentru promovarea intereselor României, a afirmat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, la reuniunea Internaţionalei Socialiste – secţiunea Europa, care are loc la Palatul Parlamentului.

După ce în urmă cu câteva luni, Partidul Social-Democrat a găzduit reuniunea liderilor Partidului Socialiștilor Europeni cu participarea cancelarului german Olaf Scholz, PSD a organizat sâmbătă la Palatul Parlamentului reuniunea partidelor social-democrate din Europa din cadrul Internaționalei Socialiste, prilej cu care se află la București și președintele Consiliului de Miniștri din Spania, Pedro Sanchez, președintele IS.

“În calitatea mea de vicepreședinte al Internaționalei Socialiste, am reiterat dorința noastră de a promova la nivel european măsuri economice și sociale viabile care pot conduce la creșterea nivelului de trai al românilor”, a spus Ciolacu.

El a mai punctat că Partidul Social Democrat a câştigat detaşat alegerile locale şi europarlamentare în România, iar campania electorală a fost despre nivel de trai şi despre economie.

“PSD a câştigat alegerile detaşat în România, atât cele europarlamentare şi, pentru prima oară, şi în urbanul mare avem peste 50% dintre toate localităţile. Campania electorală, să fim sinceri, a fost despre nivel de trai şi despre economie. De fapt esenţa în acest an, mai ales după războiul din Ucraina, total incorect, este despre nivelul de trai şi despre solidaritatea noastră faţă de Ucraina şi, nu în ultimul rând, faţă de Republica Moldova”, a spus Ciolacu.

Ciolacu a adăugat că în Republica Moldova urmează să fie alegeri în luna octombrie şi chiar dacă în această ţară “nu este un război armat”, aici “este un război hibrid”.

“Sperăm să câştigăm şi în Franţa, aşa cum spunea secretara generală, dar cel mai important este ca împreună să găsim soluţii reale şi complete la provocările actuale în faţa unor mişcări populiste şi extremiste care de fapt vor puterea cu orice preţ şi vor în continuare să propage o ură şi o dezbinare”, a afirmat premierul.

Partidul Social Democrat a organizat sâmbătă, la Palatul Parlamentului, reuniunea Internaţionalei Socialiste – secţiunea Europa, ocazie cu carea fost prezent la Bucureşti preşedintele Consiliului de Miniştri din Spania, Pedro Sanchez, preşedintele IS.

Reuniunea este urmată de întâlnirea oficială dintre premierul Marcel Ciolacu şi preşedintele Consiliului de Miniştri din Spania, Pedro Sanchez.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ROMÂNIA DIGITALĂ2 hours ago

Ministrul Bogdan Ivan: Pregătim peste 2000 de IMM-uri pentru digitalizare prin PNRR

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Volodimir Zelenski și-a stabilit ca obiectiv ca în noiembrie să aibă toate elementele unui nou plan de pace

INTERNAȚIONAL5 hours ago

Ministrul german de externe începe o vizită în Africa de Vest: Răspândirea instabilității în regiune va avea un impact direct asupra securității în Europa

U.E.5 hours ago

UE prelungește măsurile restrictive împotriva Iranului în contextul sprijinului militar pentru războiul Rusiei în Ucraina și pentru grupurile și entitățile armate din Orientul Mijlociu și regiunea Mării Roșii

U.E.6 hours ago

Care este viziunea pentru politică externă a noii șefe a diplomației UE, Kaja Kallas, potrivit experților (DW)

ROMÂNIA6 hours ago

Sebastian Burduja dă asigurări că Ministerul Energiei face tot ”posibilul pentru a menține sistemul energetic stabil și sigur” și sugerează populației o serie de măsuri pentru a evita supraîncărcarea rețelei

ROMÂNIA7 hours ago

Guvernul a semnat cu Google un memorandum pentru dezvoltarea infrastructurii digitale a României și a obiectivelor Deceniului Digital al Europei

COMISIA EUROPEANA8 hours ago

Comisarul european pentru Transporturi Adina Vălean a demisionat pentru a-și prelua mandatul de eurodeputat. Responsabilitățile sale în materie de transport vor fi preluate temporar de comisarul Wopke Hoekstra

ROMÂNIA9 hours ago

Sebastian Burduja va discuta cu omologii din UE despre rolul energiei geotermale în mixul energetic european și implementarea cadrului politic privind energia în 2030

ROMÂNIA9 hours ago

Directorul general Adrian-Victor Vevera, mesaj la ceas aniversar: ICI București celebrează 54 de ani de excelență. Ne vom continua misiunea de a inova și de a contribui la transformarea digitală a societății

SUA11 hours ago

Joe Biden, discurs către națiune din Biroul Oval după tentativa de asasinat asupra lui Trump: În America, ne rezolvăm diferendele la urnele de vot, nu cu gloanțe

NATO3 days ago

“NATO este ca o căsnicie, trebuie să fi implicat în fiecare zi”, afirmă Stoltenberg la ultimul summit ca secretar general înainte de a preda ștafeta

NATO3 days ago

Amfitrion al celebrării a 75 de ani de NATO, Joe Biden a încheiat un summit bântuit de gafa confundării lui Zelenski cu Putin alăturându-se tradiției SUA care se întinde “de la Truman la Reagan și până la mine” de apărare a NATO

INTERVIURI3 days ago

VIDEO INTERVIU Mircea Geoană, la summitul NATO de la Washington: Sprijinul NATO, o garanție suplimentară că Ucraina și R. Moldova își pot îndeplini calea europeană

NATO4 days ago

Summitul NATO: România, reprezentată de Nicolae Ciucă la lansarea “Pactului pentru Ucraina”, alături de Biden, Zelenski, Macron și ceilalți lideri euro-atlantici

ROMÂNIA4 days ago

Guvernul aprobă Strategia națională în domeniul inteligenței artificiale

MAREA BRITANIE4 days ago

În prima întâlnire cu Volodimir Zelenski, noul premier britanic îl asigură de sprijinul de neclintit al Regatului Unit: Schimbarea guvernului nu schimbă cu nimic sprijinul pe care îl vom oferi

ROMÂNIA4 days ago

Investiție de peste 100 milioane de dolari a PepsiCo într-un depozit automatizat din Popești-Leordeni. Ciolacu: Contribuiți la reducerea deficitului comercial al țării prin exportul producției către alte 17 state din lume

NATO5 days ago

La 75 de ani de NATO, liderii aliați au adoptat Declarația de la Washington: “Cale ireversibilă” a Ucrainei către NATO și o “Alianță capabilă” să apere flancul estic împotriva oricărui adversar

NATO5 days ago

Klaus Iohannis, la Washington: România susține ca perspectiva transatlantică a Ucrainei să fie ireversibilă. Ajutăm Ucraina și R. Moldova pentru că putem să o facem

Trending