Connect with us

MAREA BRITANIE

Marea Britanie nu a ars cărbune pentru electricitate de două luni. Utilizarea energiei regenerabile, șanse reale de a depăși utilizarea combustibililor fosili în 2020

Published

on

© European Union, 2009/Source: EC - Audiovisual Service

Marea Britanie urmează să depășească un reper semnificativ – miercuri, la miezul nopții, când vor fi trecut două luni complete fără a arde cărbune pentru a genera energie electrică, în parte datorită pandemiei de coronavirus, relatează BBC.

În urmă cu un deceniu, aproximativ 40% din energia electrică a țării provenea din cărbune; coronavirusul face parte din poveste, dar departe de toate.Când Marea Britanie a intrat în carantină, cererea de energie electrică a scăzut; Rețeaua Națională de Electricitate a răspuns cu închiderea centralelor electrice din rețea. Cele patru uzine cu cărbune rămase în țară au fost printre primele care au fost închise. Ultimul generator pe bază de cărbune a fost scos din sistem la miezul nopții, pe 9 aprilie, iar de atunci nu a mai fost ars cărbune pentru a produce electricitate.

Cifrele se aplică numai Marii Britanii, întrucât Irlanda de Nord nu se află pe grila Rețelei Naționale de Electricitate, însă dezvăluie cât de dramatică a fost transformarea sistemului energetic britanic în ultimul deceniu, și anume că țara nu are nevoie să utilizeze combustibilul care a fost coloana vertebrală a rețelei (aproximativ 40% din energia electrică a țării provenea din cărbune în urmă cu zece ani) datorită unei investiții masive în energie regenerabilă în ultimul deceniu.

În acest sens, două exemple ilustrează cât de mult s-au schimbat rețelele energetice din Marea Britanie. În urmă cu zece ani, doar 3% din energia electrică a țării provenea din vânt și energie solară, pe care mulți le consierau o întreprindere costisitoare. Totuși, în prezent Marea Britanie are cea mai mare industrie eoliană offshore din lume, precum și cea mai mare fermă eoliană unică, finalizată în largul coastei Yorkshire anul trecut. În același timp, Drax, cea mai mare centrală electrică din țară, a pornit pe o cale diferită către energia regenerabilă. Uzina, care se află tot în Yorkshire, generează 5% din energia electrică a țării. Acum un deceniu, aceasta era cel mai mare consumator de cărbune din Marea Britanie, dar a trecut la pelete de lemn comprimat, urmând să scoată treptat cărbunele din uz până în martie anul viitor.

Mai mult, nu doar cărbunele este pe cale să piardă cursa în competiția cu energiile regenerabile. Până în acest an, energiile regenerabile au generat mai multă energie electrică decât toți combustibilii fosili la un loc. Mai exact, sursele regenerabile au fost responsabile pentru 37% din energia electrică furnizată rețelei, față de 35% pentru combustibilii fosili, în timp ce energia nucleară a reprezentat aproximativ 18% din mixul energetic, iar importurile pentru restul de 10%, în conformitate cu datele din revista online de mediu, Carbon Brief, citată de BBC.

De asemenea, datorită reducerii utilizării gazelor, există șanse reale ca energiile regenerabile să depășească combustibilii fosili în 2020 în procesul de producție a energiei electrice per ansamblu.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

INTERNAȚIONAL

Marea Britanie: Premierul Boris Johnson consideră “o datorie morală” şi “o prioritate naţională” revenirea copiilor la şcoală

Published

on

© No. 10/ Flickr

Premierul britanic Boris Johnson consideră “o datorie morală” şi “o prioritate naţională” revenirea tuturor copiilor la şcoală din septembrie, după ce instituţiile de învăţământ au rămas închise luni bune din cauza pandemiei de coronavirus, informează duminică EFE, potrivit Agerpres.

Pe fondul îngrijorării legate de pierderea claselor, premierul conservator Boris Johnson a subliniat într-un articol publicat în The Mail on Sunday “prioritatea naţională” pe care o reprezintă întoarcerea elevilor în sălile de clasă în septembrie, avertizând totodată că pandemia de coronavirus încă nu s-a încheiat.

“Nu am depăşit această pandemie şi niciunul dintre noi nu-şi poate permite să se simtă încrezător. Însă acum, că ştim suficient pentru a redeschide şcolile pentru toţi copiii într-o manieră sigură, avem datoria morală să facem acest lucru. A ne menţine şcolile închise cu o clipă mai mult decât este nevoie este un lucru intolerabil din punct de vedere social, nesustenabil din punct de vedere economic şi de neapărat din punct de vedere moral”, a scris Johnson.

Guvernul britanic a decis în martie închiderea şcolilor pentru toţi elevii, cu excepţia copiilor lucrătorilor esenţiali, pentru a stăvili propagarea noului coronavirus, ceea ce a obligat mii de profesori să organizeze clase online.

În iunie, executivul de la Londra a permis revenirea la şcoală a anumitor elevi, printre aceştia copii din clasele primare şi adolescenţi care au de dat examene în 2021.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Marea Britanie: Palmerston, motanul care a locuit la Ministerul de Externe britanic în ultimii 4 ani, se retrage în mediul rural

Published

on

© Palmerston/ Twitter

Palmerston, pisica care a locuit la Ministerul de Externe britanic timp de patru ani şi jumătate, va părăsi reşedinţa sa din Londra pentru a se retrage în mediul rural, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Într-un mesaj adresat celor peste 100.000 de urmăritori pe Twitter, pisica alb cu negru, care a trăit cândva la adăpostul de animale Battersea Dogs & Cats Home, a spus că vrea să petreacă mai mult timp relaxându-se departe de lumina reflectoarelor.

 

“Mi-a plăcut să urc în copaci şi să alerg pe câmp în jurul noii mele locuinţe de la ţară”. “Îmi va fi dor să aud paşii unui ambasador şi să ies din ascunzătoare pentru a vedea cine este”, i-a scris Palmerston subsecretarului de stat în Ministerul de Externe, Simon McDonald, într-o notificare oficială cu antetul instituţiei, datată 7 august şi semnată Palmerston şi cu amprenta a două lăbuţe.

În schimb, notează sursa citată, motanul Larry rămâne la Downing Street unde locuieşte din 2011, în timp ce colegul lui felin Gladstone îşi păstrează postul la Ministerul de Finanţe. 

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Regatul Unit va distribui în sistemul public de sănătate aproximativ 6 milioane de teste rapide care pot diferenția între noul coronavirus și virusul gripal

Published

on

© European Union, 2018/Source: EC - Audiovisual Service

Regatul Unit va dota spitalele și faciliățile de îngrijire cu teste de 90 de minute care pot detecta noul coronavirus și virusul gripal  începând de săptămâna viitoare, a anunțat ministrul sănătății Matt Hancock, potrivit BBC

Potrivit guvernului britanic, testul cu tampon nazo-faringian  „la fața locului” și testele ADN vor ajuta la distincția dintre Covid-19 și alte boli sezoniere, un lucru „extrem de benefic” peste iarnă.

„Faptul că aceste teste pot detecta şi gripa, şi COVID-19 va fi extrem de util pe măsură ce se apropie iarna, astfel că pacienţii vor putea urma recomandările corecte pentru protecţia proprie şi a altora”, a explicat oficialul, citat de Agerpres

În prezent, o treime din teste durează mai mult de 24 de ore pentru procesare.

Anunțul vine în condițiile în care guvernul a amânat atingerea unui prag stabilit pentru luna iulie privind testarea în mod regulat a întregului personal din facilitățile de îngrijire și rezidenții acestora – o mișcare cheie pentru identificarea persoanelor asimptomatice.

Cu toate acesta, este puțin probabil ca obiectivul să fie atind până în septembrie, deoarece numărul truselod de testare a devenit mai limitat.

Guvernul a declarat că aproape jumătate de milion din noile teste rapide cu tampon nazo-faringian, numite LamPORE, vor fi disponibile începând de săptămâna viitoare în facilitățile de îngrijire pentru adulți și laboratoare, alte 5,8 milioane urmând a fi distribuite în lunile următoare.

În plus, mii de aparate de testare a ADN-ului, care au fost deja folosite în opt spitale londoneze și care pot analiza tampoanele nazale, vor fi distribuite în spitalele publice din septembrie.

Deși în prezent nu există date disponibile publicului cu privire la acuratețea noilor teste, Sir John Bell, profesor de medicină la Universitatea Oxford, care a sfătuit guvernul în legătură cu testarea în timpul pandemiei, a asigurat că au aceeași „sensibilitate” ca testele actuale prelucrate în laborator.

Sistemul de sănătate britanic a fost intens solicitat în timpul vârfurilor epidemiei de coronavirus în urma căreia au murit 46.000 de oameni – al patrulea bilanţ ca gravitate din lume conform datelor actualizate de Reuters duminică.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending