MAREA BRITANIE
Marea Britanie va lua în considerare recunoașterea statului palestinian, afirmă David Cameron
Published
1 year agoon

Marea Britanie ar lua în considerare recunoașterea unui stat palestinian pentru a crea „progrese ireversibile” în vederea încheierii conflictului israeliano-palestinian, a declarat luni ministrul de externe și fostul premier, David Cameron, în cadrul unei recepții pentru ambasadorii arabi la Londra, informează The Guardian.
„Avem o responsabilitate în acest sens, deoarece ar trebui să începem să stabilim cum ar arăta un stat palestinian; ce ar cuprinde; cum ar funcționa”, a spus Cameron. „Pe măsură ce se va întâmpla acest lucru, noi, împreună cu aliații, vom analiza problema recunoașterii unui stat palestinian, inclusiv la Națiunile Unite”.
În prezent, 139 dintre cele 193 de state membre ale ONU recunosc statalitatea palestiniană. Cele mai multe dintre țările care nu o fac sunt țări occidentale precum SUA, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă și majoritatea țărilor din Europa de Vest.
„Există o cale pe care o putem vedea acum deschizându-se și prin care putem face cu adevărat progrese, nu doar pentru a pune capăt conflictului, ci progrese în găsirea unei soluții politice care poate însemna pace pentru ani de zile, mai degrabă decât pace pentru câteva luni”, a declarat Cameron.
Comentariile vin în contextul în care Marea Britanie și alți aliați occidentali își intensifică eforturile pentru a pune capăt războiului Israelului în Gaza, care a ucis cel puțin 26.000 de palestinieni de la atacul Hamas din 7 octombrie, soldat cu 1.200 de morți. Marea Britanie a publicat un plan în cinci puncte pentru a pune capăt războiului, inclusiv crearea unui guvern palestinian tehnocrat în Gaza și Cisiordania, eliberarea tuturor ostaticilor și garanții de securitate pentru Israel.
Cameron a mai spus că Marea Britanie ar dori să vadă implementată în regiune o soluție cu două state care să pună capăt definitiv conflictului și care să se bazeze pe granițele din 1967.
Soluția celor două state se confruntă cu obstacole majore, inclusiv în contextul ultimelor lupte. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis să continue campania militară și să obțină o „victorie totală” împotriva Hamas, o acțiune pe care analiștii o consideră improbabilă.
Netanyahu s-a opus cu tărie unei soluții cu două state. În decembrie, el a declarat că este „mândru” că a împiedicat înființarea unui stat palestinian, comentarii care îl pun în contradicție cu politica de decenii a SUA în regiune.
Cameron urmează să zboare miercuri în Orientul Mijlociu, debutând cu o vizită în Oman. Este de așteptat ca atacurile rebelilor houthi asupra transportului maritim internațional să fie „un punct important al discuțiilor sale”, potrivit unui comunicat de presă al guvernului britanic.
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

You may like
Franța, Regatul Unit și Italia își consolidează armatele cu armament european. Acestea au comandat peste 200 de rachete antiaeriene Aster fabricate de MBDA
Formatul “Europe 5”, baza unui consens continental pentru sprijinirea postbelică a Ucrainei și apărare europeană: Prima dintre garanțiile de securitate este o armată ucraineană puternică
UE este hotărâtă ca Hamas să nu mai aibă niciun rol în Gaza: Vom sprijini Autoritatea Palestiniană în revenirea sa la conducere
Europa și Regatul Unit își asumă un rol principal în apărarea Ucrainei, răspunzând cerințelor SUA, i-a transmis ministrul britanic al apărării omologului său american
Liderii arabi răspund planului lui Trump pentru Fâșia Gaza cu o inițiativă de 53 mld. de dolari, centrată pe protejarea drepturilor palestinienilor
Volodimir Zelenski a discutat cu Keir Starmer despre evoluțiile actuale din Ucraina: „Facem totul pentru a garanta o pace justă, cu garanții clare de securitate”
INTERNAȚIONAL
Macron, Scholz și Starmer salută “progresul lui Trump către o încetare a focului”, dar cer ca Ucraina să fie la masa discuțiilor: Ucraina poate conta pe Europa. Nu vom dezamăgi Kievul
Published
3 hours agoon
March 19, 2025
Președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german în exercițiu Olaf Scholz și prim-ministrul britanic Keir Starmer au apreciat marți seară că discuția telefonică dintre președinții SUA și Rusiei, Donald Trump și Vladimir Putin, și concluziile acesteia reprezintă un pas înainte în drumul către un acord de pace între Rusia și Ucraina, dar au subliniat că Occidentul european va continua să sprijine Ucraina și armata sa în rezistența în fața agresiunii militare ruse.
În cadrul unei conferințe comune de presă la Berlin cu președintele francez Emmanuel Macron, Olaf Scholz, cancelarul german demisionar, a declarat că, deși acordul privind încetarea atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei este “un început bun” și un prim pas important, “nu poate exista un acord fără Ucraina”, relatează The Guardian.
“Următorul pas trebuie să fie o încetare completă a focului pentru Ucraina și cât mai repede posibil. Desigur, este clar că amândoi suntem de acord și cu acest lucru”, a spus Scholz, referindu-se la el și la Macron.
Scholz a reiterat, de asemenea, că nicio decizie nu ar trebui luată fără implicarea Ucrainei.
Liderii Germaniei și Franței au promis că vor continua să ofere ajutor militar Ucrainei, după ce președintele rus Vladimir Putin a cerut “încetarea completă” a asistenței militare occidentale în cadrul unei convorbiri telefonice cu Trump, notează și Deutsche Welle.
“Amândoi suntem de acord că Ucraina poate conta pe noi, că Ucraina poate conta pe Europa și că nu vom dezamăgi (Kievul)”, a declarat Scholz.
Macron a adăugat că “vom continua să sprijinim armata ucraineană în războiul său de rezistență împotriva agresiunii ruse”.
Liderul francez reluat necesitatea implicării Ucrainei. “Am promovat pacea încă din prima zi și acest lucru nu poate fi realizat fără participarea Ucrainei la discuții”, a subliniat Emmanuel Macron.
Într-un ecou al celor exprimate de Emmanuel Macron și Olaf Scholz, Downing Street, biroul premierului britanic Keir Starmer, a salutat “progresul pe care președintele Trump l-a făcut către o încetare a focului” în urma convorbirii sale cu Vladimir Putin, dar a insistat că negocierile trebuie să conducă la o “pace justă și durabilă pentru Ucraina”.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți, în prima reacție publică după discuția telefonică între președinții Trump și Putin, că Ucraina ar sprijini o propunere a Statelor Unite de a opri atacurile asupra infrastructurii energetice rusești și a spus că speră să vorbească cu președintele american Donald Trump despre discuțiile sale cu Vladimir Putin.
“Cred că va fi corect să avem o conversație cu președintele Trump și vom ști în detaliu ce au oferit rușii americanilor sau ce au oferit americanii rușilor“, a spus Zelenski. El a adăugat că Ucraina va sprijini toate propunerile care conduc la o “pace stabilă și justă”.
Președintele rus Vladimir Putin nu a acceptat o încetare a focului mai largă, de 30 de zile, susținută de Statele Unite și pe care Ucraina a declarat că este pregătită să o accepte, ci o încetare a focului limitată la infrastructura energetică din Ucraina, liderul rus dorind oprirea tuturor livrărilor de arme către Ucraina ca o condiție prealabilă pentru orice acord de încetare completă a focului.
Potrivit unui comunicat al Kremlinului, președintele rus a ridicat “puncte semnificative” cu privire la împiedicarea ca un astfel de armistițiu să fie folosit de Ucraina pentru a mobiliza mai mulți soldați și a se reînarma.
Comunicatul Kremlinului subliniază că o prioritate pentru Rusia rămâne “necesitatea de a opri mobilizarea forțată în Ucraina și de a reînarma forțele armate ucrainene”, iar o “condiție-cheie” pentru prevenirea escaladării războiului este “încetarea completă a ajutorului militar străin și a furnizării de informații către Kiev”.
Într-o declarație publicată după convorbirea lui Donald Trump cu Vladimir Putin, Casa Albă a declarat că cele două părți au convenit să poarte “negocieri tehnice” privind o încetare a focului maritim și, ulterior, încetarea totală a focului și pacea permanentă.
“Aceste negocieri vor începe imediat în Orientul Mijlociu”, a declarat Casa Albă după o convorbire telefonică a cărei durată a fost de cel puțin 90 de minute.
De asemenea, Trump și Putin “au convenit că un viitor cu o relație bilaterală îmbunătățită între SUA și Rusia are un potențial enorm”, cu “afaceri economice enorme și stabilitate geopolitică”.
Negocierile privind încetarea focului în Ucraina “vor începe duminică la Jeddah”, în Arabia Saudită, a afirmat marți seară emisarul american Steve Witkoff, după o discuție telefonică între președintele Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin. Emisarul a mai afirmat că delegația americană în Arabia Saudită va fi condusă de secretarul de stat Marco Rubio și de consilierul pentru securitate națională Mike Waltz.
MAREA BRITANIE
David Lammy și Kaja Kallas subliniază importanța unei cooperări mai strânse între Regatul Unit și UE ”într-o lume în flăcări”: Securitatea europeană este indivizibilă
Published
1 day agoon
March 18, 2025By
Teodora Ion
Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, și ministrul britanic de externe, David Lammy, anunță sfârșitul beneficiilor păcii stabilite după Războiul Rece, moment ce reclamă ”o nouă eră în cooperarea între Uniunea Europeană și Regatul Unit în materie de securitate și apărare”.
”Acesta este un moment unic într-o generație pentru securitatea europeană. Beneficiile păcii de după Războiul Rece s-au încheiat cu siguranță. Având în vedere că securitatea noastră se află în pericol, europenii trebuie acum să își asume o mai mare responsabilitate pentru apărarea continentului nostru”, este apelul de trezire lansat de cei doi oficiali într-un material de opinie publicat în Politico Europe.
Din punctul lor de vedere, punctul de plecare este ”un adevăr evident”, și anume că ”securitatea europeană este indivizibilă”.
”Este posibil ca Regatul Unit să nu mai fie membru al UE, dar atunci când vine vorba de menținerea continentului nostru în siguranță, Europa nu își poate permite să fie mai puțin decât suma părților sale”, semnalează Lammy și Kallas.
Cei doi amintesc de cooperare excelentă dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană, accelerată în contextul unei noi administrații la Londra și la Bruxelles.
”Toamna trecută, David a fost primul ministru britanic de externe care a avut un schimb de opinii cu omologii săi europeni în cadrul Consiliului Faceri Externe de când Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană. Astăzi, Kaja efectuează, în contrapartidă, prima vizită bilaterală a unui Înalt Reprezentant la Londra” de la producerea Brexit-ului, este accentuat în articolul de opinie.
Dovadă a cooperării strânse dintre cele două părți despărțite geografic de Canalul Mânecii, dar unite în valori și principii, stau recentele eforturi comune în cadrul dialogului G7 și prezența Uniunii Europene, reprezentată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de președintele Consiliului European, Antonio Costa, la reuniunile organizate de premierul britanic Keir Starmer, la Londra, dedicate apărării europene și intensificării eforturilor pentru sprijinirea Ucrainei în contextul demarării discuțiilor referitoare la o viitoare potențială pace în războiul declanșat de Rusia în februarie 2022, privind spre un orizont nu foarte îndepărat: primul summit UE-Regatul Unit post-Brexit, programat pentru 19 mai.
”Pentru a răspunde acestui moment, ar trebui să mergem mai departe. Aceasta înseamnă modernizarea politicii externe și a relațiilor de securitate dintre UE și Regatul Unit, astfel încât să ne putem maximiza impactul într-o lume incertă. Valorile și interesele noastre comune fac din noi parteneri strategici naturali”, arată ministrul britanic de externe și Înaltul Reprezentant al UE.
Aceștia reconfirmă că ”NATO este piatra de temelie a apărării colective în Europa”.
”Ponderea financiară și puterea de reglementare a UE, instrumentele sale de securitate și apărare, precum și capacitățile de apărare ale statelor sale membre aduc o contribuție esențială la securitatea europeană. Regatul Unit este unul dintre principalii actori europeni în domeniul apărării, cu expertiză și capacități unice. Împreună, avem un rol crucial de jucat în protejarea securității continentului nostru”, evidențiază cei doi oficiali.
Prioritatea lor principală este aceea de a securiza ”o pace justă și durabilă în Ucraina” prin accelerarea sprijinului pentru ca această țară să sporească presiunea asupra Rusiei invadatoare.
În același timp, ”trebuie să sporim cheltuielile pentru apărare și să consolidăm industria europeană de apărare” pentru a ”descuraja amenințarea pe care Rusia o reprezintă pentru întreaga Europă”, subliniază Lammy și Kallas.
În evaluarea lor, ei nu se opresc doar la aspectele militare.
”Aceasta este o eră a amenințărilor hibride, cu o avalanșă de știri false în mass-media noastră și o creștere a sabotajului și a atacurilor hibride maligne. Și în acest caz, UE și Regatul Unit împărtășesc interese comune care pot fi ușor transpuse în acțiuni comune mai hotărâte. În sens mai larg, o cooperare mai strânsă între UE și Regatul Unit trebuie să continue să sprijine multilateralismul și ordinea internațională bazată pe norme consacrată în Carta Organizației Națiunilor Unite. Trebuie să ne unim eforturile cu alți parteneri internaționali în urmărirea obiectivelor globale, inclusiv abordarea provocărilor schimbărilor climatice, promovarea dezvoltării internaționale și protejarea drepturilor omului”, consideră aceștia.
Ministrul britanic de externe și Înaltul Reprezentat al UE încheie articolul de opinie cu un apel la pragmatism.
”În politică, momentele de criză pot deschide, de asemenea, oportunități. Miza este prea mare pentru ca noi să ignorăm oportunitatea care ni se oferă. Într-o lume în flăcări, o nouă eră în cooperarea în materie de securitate și apărare între UE și Regatul Unit este esențială pentru a ne menține țările și cetățenii în siguranță”, concluzionează oficialii.
Regatul Unit, primul stat care a decis printr-un referendum organizat în iunie 2016 să părăsească Uniunea Europeană, este conștient că este în interesul național să aibă o relație mai cooperată cu familia europeană de care s-a despărțit după un travaliu al negocierilor care a durat ani.
INTERNAȚIONAL
Într-un “moment al istoriei în care lumea este reordonată”, Carney și Starmer au reafirmat “ancora alianței de lungă durată” dintre Canada și Regatul Unit
Published
1 day agoon
March 18, 2025
Canada trebuie să își “diversifice” relațiile comerciale și de securitate, a afirmat luni, la Londra, noul premier canadian Mark Carney, considerând că în prezent sunt “prea concentrate pe Statele Unite”
Carney a declarat că Canada își poate apăra propria suveranitate ca răspuns la discuțiile privind anexarea din partea administrației americane, în timp ce își încheia prima sa călătorie internațională, una transatlantică la Londra și la Paris.
Carney s-a întâlnit cu Regele Charles al III-lea și cu prim-ministrul Regatului Unit, Keir Starmer, la Londra, luni seara, după ce s-a întâlnit cu președintele francez Emmanuel Macron la Paris, mai devreme în cursul zilei. Totodată, primele convorbiri telefonice internaționale ale noului prim-ministru canadian au fost cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Vorbind cu reporterii după întâlnirea cu Starmer, Carney a fost întrebat dacă este îngrijorat de faptul că aliații ar trebui să fie mai energici în apărarea Canadei, deoarece președintele american Donald Trump continuă să insiste ca țara să devină al 51-lea stat.
“Nu cred că cineva trebuie să răspundă la fiecare comentariu despre o altă țară”, a spus Carney ca reacție, citat de CBC.
“Canada este puternică, ne putem apăra singuri. Am făcut apel la aceste comentarii. Sunt lipsite de respect, nu sunt de ajutor și trebuie să înceteze”, a continuat el.
În timp ce vorbea de la Canada House din Londra, noul șef al guvernului de la Ottawa a declarat că afirma’iile “lipsite de respect” ale președintelui american Donald Trump, care a numit Canada al 51-lea stat, “vor trebui să înceteze înainte de a ne așeza și a purta o conversație despre parteneriatul nostru mai larg cu Statele Unite”.
După întrevederea de la Paris cu Emmanuel Macron, vizita la Londra a fost un fel de întoarcere acasă, deoarece Carney a devenit primul guvernator din afara Marii Britanii din istoria de 319 ani a Băncii Angliei când a preluat funcția de conducere la 1 iulie 2013. Acesta a rămas în funcție până la 15 martie 2020.
Audiența la regele Charles al III-lea la Palatul Buckingham a fost urmată de întâlnirea dintre Mark Carney și Keir Starmer la Downing Street 10, reședința premierului britanic. Aceștia au făcut scurte declarații, dar nu au răspuns la nicio întrebare.
Carney a numit relația diplomatică de lungă durată dintre Canada și Regatul Unit “remarcabilă”, spunând că se bazează pe valori comune.
“Ne aflăm într-un moment al istoriei în care lumea este reordonată”, a spus Carney, adăugând că “cooperarea în domeniul securității dintre cele două țări, care este fără cusur, este esențială”, în timp ce cele două țări lucrează în cadrul G7 pentru a contribui la “remodelarea lumii”.
Starmer i-a mulțumit lui Carney pentru că a exprimat sprijinul continuu al Canadei pentru Ucraina. “Nu mă surprinde faptul că cele două țări ale noastre văd acest lucru printr-o perspectivă similară, cu aceleași obiective”, a declarat premierul britanic.
Un rezumat al întâlnirii, furnizat de biroul lui Starmer, precizează că prim-ministrul britanic a menționat că cele două țări “sunt cei mai apropiați aliați suverani și prieteni”.
“Ancorat în alianțe de lungă durată, istorii comune și legături durabile, liderii au convenit că parteneriatul dintre Canada și Regatul Unit va deveni din ce în ce mai puternic”, a transmis și biroul premierului canadian după întrevedere.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Șefa diplomației europene avertizează că Moscova nu poate fi de încredere: „Rusia nu dorește cu adevărat să facă niciun fel de concesii”

Mai multe state din nordul UE fac apel la accelerarea procesului de aderare a Ucrainei, în contextul opoziției repetate a lui Orban: A sosit momentul unor decizii ambițioase

Ministrul Bogdan Ivan a discutat cu reprezentanții Confederației Patronale Concordia: România trebuie să fie un mediu sigur și atractiv pentru investiții

Premierul Danemarcei cere UE să-și schimbe „mentalitatea specifică vremurilor de pace”: Sunt complet în favoarea reînarmării Europei pentru a descuraja „o Rusie foarte agresivă”

România și Bulgaria își consolidează cooperarea în Schengen pentru a garanta mobilitatea ”în siguranță” a cetățenilor

Eurodeputatul Dan Motreanu solicită Comisiei Europene explicații privind adoptarea unei strategii a UE pentru fuziunea nucleară

ICI București, prezent la Cybersecurity Forum pentru a promova securitatea cibernetică și dezvoltarea de soluții pentru protejarea infrastructurii critice și a datelor

Premierul Canadei anunță un acord cu Australia pentru întărirea securității în Arctica: Prioritățile SUA, altădată strâns aliniate cu ale noastre, încep să se schimbe

MIPE și Camera de Comerț și Industrie Franceză în România vor organiza grupuri de lucru tematice pentru accelerarea absorbției fondurilor europene

Bolojan și Ciolacu s-au pus de acord privind poziția României la Consiliul European axat pe competitivitate, simplificare, apărare și Ucraina

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

OCDE anticipează o încetinire a creșterii economice globale în contextul tensiunilor tarifare: Este esențial să se mențină piețele deschise și un sistem comercial internațional bazat pe norme

Înaltul Reprezentant al UE se îndoiește de intenția Rusiei de a face pace în Ucraina: Condițiile prezentate ridică un mare semn de întrebare

Planurile “coaliției de voință” pentru un acord de pace în Ucraina trec la “faza operațională”, anunță Starmer: Putin și Rusia să lase “armele să tacă în Ucraina”

Premierul Marcel Ciolacu: Livrarea primelor automobile complet electrice fabricate de Ford Otosan este o realizare ce subliniază puterea unui parteneriat solid

Zelenski denunță manipularea Rusiei privind un armistițiu: Lui Putin îi este teamă să îi spună direct lui Trump că dorește să continue acest război

Extremismul și populismul nu aduc bani și nu construiesc spitale, subliniază vicepreședintele PE Victor Negrescu, prezentând eforturile depuse pentru a aduce mai multe fonduri UE în România

Președintele Consiliului Județean Cluj, după sosirea celor 34 de microbuze electrice achiziționate cu fonduri de redresare: Facilitează accesul tinerilor la școală, asigurându-le dreptul la educație

Vicepreședintele BEI, Thomas Östros, subliniază importanța parteneriatelor pentru a răspunde nevoii universale de acces echitabil la servicii medicale: Provocările în acest domeniu nu cunosc granițe

Ilie Bolojan: Semnarea acordului SUA-Ucraina privind mineralele, o “bază bună” pentru dialog transatlantic aprofundat către o soluție de pace

Nu putem vorbi de securitate la Marea Neagră fără Turcia, afirmă Ilie Bolojan într-un semnal al susținerii României pentru rolul Turciei în securitatea europeană
Trending
- NATO7 days ago
Moment istoric: România are oficial două escadrile de avioane de vânătoare F-16, după înzestrarea completă a Escadrilei 48 Vânătoare de la Câmpia Turzii
- REPUBLICA MOLDOVA1 week ago
Maia Sandu, în vizită luni și marți la Paris la invitația lui Macron, după ce liderul francez a avertizat asupra amenințărilor Rusiei la adresa R. Moldova
- EVENIMENTE1 week ago
Construction & Infrastructure Summit – Conference & Networking, eveniment de elită care reunește liderii din construcții, proiectare și infrastructură (13 martie, Cluj-Napoca)
- EDITORIALE1 week ago
Recuperarea
- INTERNAȚIONAL1 week ago
“Taci, om mărunt”, i se adresează Elon Musk lui Sikorski. Ministrul polonez de externe a sugerat înlocuirea sistemului Starlink în Ucraina după ce Musk speculase că l-ar putea dezactiva