Connect with us

Maria Grapini

Maria Grapini, vicepreședintele Comisiei IMCO din PE, va oferi date exacte despre situația actuală a pachetului Mobilitate 1 la nivel european, în cadrul unui eveniment major din București

Published

on

© Maria Grapini/Facebook

Eurodeputatul Maria Grapini (PSD, S&D), vicepreședinte al Comisiei Piața internă și protecția consumatorului (IMCO) din Parlamentul European, va participa, vineri, 11 octombrie, la conferința Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România, pe tema “Pachetul Mobilitate 1 a intrat în trialog. Provocări și soluții pentru transportatorii rutieri români”, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro

Europarlamentarul Maria Grapini, recunoscut pentru implicarea susținută în subiectul complex al statuării unei echități obligatorii a transportatorilor rutieri Est-Vest, este vorbitor în cadrul conferinței din București, urmând să ofere date  exacte despre situația actualã a pachetului Mobilitate 1 la nivel european. Evenimentul este unul de importanță majoră pentru transportatorii români, în condițiile în care urmează o nouă perioadă tensionată de negocieri și discuții cu toate instituțiile europene – trialog – iar pentru Maria Grapini o nouă luptă pentru drepturile României, din această perspectivă economică vitală.

Conferința își propune sã faciliteze participarea activã a transportatorilor români pentru a semnala impactul pachetului mobilitate 1 asupra industriei de transport rutier din România și să nominalizeze, prin cei direct implicați, posibilele soluții pentru un pachet de reglementãri corect și echilibrat.

„Mandatul meu actual continuă cele începute în primul, adică implicare, intervenție publică și luptă evidentă pentru ca transportatorii români să nu mai fie discriminați în Uniunea Europeană! Am drept motivație, pe lângă cea de implicare personală, româncă fiind, obiectivul Cãrții albe a UE pentru transporturi 2011-2020, de creare a unui veritabil spațiu unic european al transporturilor prin eliminarea tuturor barierelor reziduale dintre modurile și dintre sistemele naționale!”, a declarat europarlamentarul Maria Grapini, înainte de conferința din capitală.

Europarlamentarul Maria Grapini (PSD, S&D) este vicepreședinte al Comisiei pentru Piață Internă și Protecția Consumatorilor (IMCO) din Parlamentul European.

Aceasta a fost desemnată, de asemenea, raportor la Comisiile IMCO și TRAN, pentru bugetul pe 2020. Astfel, Maria Grapini va conduce negocierile în Trilog, cu Consiliul și Comisia Europeană, pe raportul care vizează noul Regulament Vama (document important pentru că se referă la intrarea produselor pe Piața Internă).

Europarlamentarul român va fi membru și în Comisiile AFCO (Comisia pentru Afaceri Constituționale), respectiv CONT (Comisia pentru Control Bugetar).

Maria Grapini va mai face parte din următoarele delegații: Delegația la Adunarea Parlamentară Euronest, Delegația la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova și Delegația pentru relațiile cu Japonia.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Europarlamentarul Maria Grapini (PSD, S&D) a intervenit din nou în cazul Cameliei Smicală, medicul român ai cărui copii au fost luați de statul finlandez. Eurodeputatul român solicită o întâlnire cu autoritățile finlandeze pentru protecția copilului

Published

on

Europarlamentarul Maria Grapini (PSD, S&D) a intervenit din nou în cazul medicului român Camelia Smicală, aflată în litigu în Finlanda, ai cărei copii au fost luați de statul finlandez.

” Situația medicului român din Finlanda, Camelia Smicală, se complică alarmant, ultimele informații sosite anunțând măsuri radicale asupra familiei, pentru că românca a apelat la sprijinul Ambasadei României de la Helsinki. Camelia Smicală a transmis opiniei publice că Socialul finlandez a anunțat-o că nu-și va mai vedea copiii, Maria – fata cea mică – fiind dusă la carceră (spațiu izolat din centrul de copii în care se află de patru ani), Mihai aflându-se într-o stare de epuizare psihică majoră.”, este explicat într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

În sursa amintită mai sus este precizat că ”europarlamentarul Maria Grapini a intervenit, în toți acești ani, public, de la tribuna PE, de nenumărate ori, solicitând mediere și rezolvarea pe căi diplomatice a acestui caz care a făcut înconjurul lumii. Maria Grapini a scris și oficialilor României precum și celor finlandezi.”

Astfel, potrivit comunicatului, Maria Grapinia i-a scris încă din 7 noiembrie ”ambasadorului României în Finlanda, Răzvan Rotundu, iar astăzi – după noile date defavorabile, sosite dinspre medicul român – a transmis o nouă scrisoare oficială ministrului de Externe român, Bogdan Aurescu. Acestuia din urmă, europarlamentarul i-a prezentat pe larg abuzurile inimaginabile și teroarea pe care Camelia Smicală le trăiește, în disperare, de ani.”

Cât privește scrisoarea transmisă ambasadorului României în Finlanda, din data de 7 noiembrie, Maria Grapini îi solicita acestuia o întâlnire de urgență, la Helsinki, la o dată pe care acesta să o fixeze, cu autoritatea care instituționalizează copiii din Finlanda și cu Ministerul Justiției finlandez. Maria Grapini și-a arătat disponibilitatea să meargă în capitala Finlandei, în momentul în care ambasadorul român fixează această mediere. Doar că acesta nu i-a răspuns nici până în acest moment.

”Am invocat….evidența: Apărarea drepturilor cetățenilor români, în interiorul și în afara granițelor țării, rămâne o prioritate pentru mine și consider că este necesar să acordăm o atenție sporită acestui caz de încălcare a drepturilor copilului. I-am transmis că pot merge acum, în noiembrie, sau oricând se poate realiza această discuție, însă, din păcate, ambasadorul României în Finlanda nu a reacționat… ”, a declarat europarlamentarul Maria Grapini.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Europarlamentarul Maria Grapini (PSD, S&D), vicepreședintele Comisiei IMCO din Parlamentul European: Avem nevoie de un proiect nou pentru Piața Internă, cu accent obligatoriu pe IMM-uri

Published

on

Europarlamentarul Maria Grapini (PSD, S&D), vicepreședintele Comisiei IMCO din Parlamentul European a evocat în cadrul unui eveniment organizat de SME Europe în preambulul desemnării noului comisar european pentru acest domeniu vital pentru Uniunea Europeană importanța întreprinderilor mici și mijlocii din toată Europa, pledând pentru un nou proiect pentru Piața Internă.

Vicepreședintele SME Europe, Maria Grapini, a luat cuvântul, insistând, ca de fiecare dată, pe rolul cheie al IMM-urilor, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro. 

Maria Grapini a solicitat ca teoria să fie transpusă și în practică, pentru că întreprinderile mici și mijlocii din toată Europa merită nu doar să primească, ci să și simtă efectiv statutul important pe care îl dețin, dintotdeauna. Viitorul noii ecuații a pieței interne europene trebuie, în opinia vicepreședintelui Comisiei IMCO, să se scrie cu accent vizibil pe IMM-uri.

”Evenimentul de astăzi a fost unul foarte interesant, în care s-au atins subiecte care ne preocupă pe toți, din punct de vedere economic. Susțin că avem nevoie de un proiect nou pentru Piața Internă, cu accent obligatoriu pe IMM-uri! În calitate de vicepreședinte IMCO, am avut și în mandatul precedent numeroase dezbateri pe diferite subiecte, astfel că o primă concluzie este evidentă: avem nevoie de măsuri concrete pentru piața tehnologiei”, a eurodeputatul român Maria Grapini, în cadrul dezbaterii europene.

Mai mult, vicepreședintele Comisiei IMCO a solicitat, la Bruxelles, propuneri concrete de măsuri pentru IMM-uri, din partea asociațiilor și organizațiilor cu competență în domeniu.

”Voi propune să avem o discuție cu membrii IMCO pentru a transmite aceste măsuri noului comisar pentru piață internă, care va fi desemnat în curând. Este important să avem și evaluarea de impact pentru aceste măsuri, să avem o dezbatere împreună și să contribuim la creșterea capitalului pentru inovare și pentru IMM-uri. Este important să lucrăm toți conectat, nu separat!”, a conchis vicepreședintele IMCO, europarlamentarul Maria Grapini.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Europarlamentarul Maria Grapini (PSD, S&D) pledează pentru o strategie europeană privind turismul: Turismul trebuie să fie tratat la nivel european în modul cel mai serios și competent

Published

on

Turismul trebuie să fie tratat, la nivel european, în modul cel mai serios și competent, a declarat europarlamentarul Maria Grapini (PSD, S&D) miercuri în marja schimbului de opinii între Elżbieta Bieńkowska, comisarul pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, invitată de Comisia TRAN din Parlamentul European și eurodeputații acestei comisii, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro. 

Subiectul principal a fost situația industriei turismului în contextul dificultăților recente create pe piața internațională de falimentul gigantului Thomas Cook.

Eurodeputatul român a solicitat, de asemenea, o strategie europeană pe Turism, singura, în opinia sa, care poate aduce o perspectivă economică serioasă și concretă spațiului european.

”Din punctul meu de vedere, este o neconcordanță, pentru că avem Comisia Transport Turism din Parlament, în schimb comisarul care este pe Transport nu are și Turismul. Această neconcordanță a fost și în mandatul dumneavoastră și nu mai trebuie perpetuată!”, a spus Maria Grapini.

Europarlamentarul a cerut, în contextul subiectului anunțat, o mai mare atenție, pe viitor, în privința companiilor de turism de pe piața europeană, falimentul în cauză fiind un exemplu trist, grav și evident de evitat.

“Eu vin din mediul privat și cred că o companie de 170 de ani, cu cifră de afaceri de miliarde și cu audit obligatoriu – trebuia să-l aibă an de an! – putea preveni acest faliment. De aceea, solicitarea mea finală este să lăsați succesorilor să declanșeze o anchetă serioasă. Trebuie să învățăm că sunt companii cu poziții dominante sau importante în piață care pot afecta enorm zeci de mii de salariați. Apoi, este evident că avem nevoie de o legislație europeană pentru această piață internă, care să oblige marile companii să aibă asigurări la nivelul cifrei de afaceri. Această companie nu a avut asigurări, pentru că, altfel, nu ar fi trebuit să afectăm acum bugetul cetățenilor europeni”, a mai declarat Maria Grapini, la Bruxelles.

Europarlamentarul a reiterat, în finalul intervenției, necesitatea ca, măcar de acum, turismul să fie luat în seamă, scriptic și faptic.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending