Europarlamentarul PDL Marian-Jean Marinescu a fost reales, miercuri, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cu 126 de voturi.
Europarlamentarul român a fost vicepreşedinte al Grupului PPE şi în legislatura precedentă a Parlamentului European. Marinescu a fost reales, miercuri, în cadrul reuniunii Grupului PPE de la Bruxelles, alături de alţi 9 vicepreşedinţi potrivit unui comunicat transmis redacţiei.
Cele mai multe voturi au fost obţinute de Esteban Gonzales Pons (Spania) şi de Françoise Grossetête (Franţa) – câte 157. Pentru cele 10 posturi de vicepreşedinte au candidat 15 europarlamentari ai PPE. La aceeaşi reuniune, germanul Manfred Weber a fost ales preşedinte al grupului PPE cu 190 de voturi “pentru” şi 2 “împotrivă”.
Le sunt recunoscător colegilor pentru susținerea lor. Sunt membru al Grupului PPE din 2005 și din 2007 ocup funcția de vicepreședinte. Principalul meu obiectiv în tot acest timp a fost să-mi îndeplinesc îndatoririle cu responsabilitate, loialitate și determinare, să acționez ca un mediator, echilibrat și corect, în grupurile de lucru pe care le-am coordonat. Voi menține această abordare care cred că este absolut necesară pentru a promova și susține pozițiile și valorile familiei PPE. Sunt convins că din această poziție, alături de colegii din delegația țării noastre în Grupul PPE, vom susține cu succes interesele României în cel mai puternic grup din Parlamentul European , a declarat Marinescu.
Marian-Jean Marinescu s-a născut la 11 august 1952, la Râmnicu Vâlcea. A absolvit cursurile Facultății de Aeronave București, Universitatea Politehnica București (1976).
În perioada 1976-1984 a lucrat ca inginer la întreprinderea Avioane SA Craiova, iar între 1984-1991 ca inginer și apoi șef de filială la Institutul de Aviație București, filiala Craiova. În perioadele 1991-1996 și 2000-2004 a fost director general al Centrului de Proiectări Aeronautice Craiova.
Este membru al Partidului Democrat-Liberal din anul 1992, iar din 1994 până în 1997 a fost vicepreședinte PD Craiova, secretar general al BPJ Dolj (1997-2001), iar din 2001 până în 2005 — vicepreședinte BPJ Dolj și secretar regional Oltenia în cadrul BPN. Între 2005-2007 a fost președinte al BPJ Dolj, funcție pe care o ocupă și din 2012 până în prezent. Între 2005-2011 a fost președintele Comisiei Naționale de Etică, Statut și Litigii a PDL și secretar executiv al BPN între 2012-2013. Din 2013 este vicepreședinte pentru Regiunea Oltenia în BPN al PDL.
În perioada 1992-1996 a fost consilier municipal la Craiova, apoi prefect al județului Dolj (1996-2000) și, din nou, consilier județean Dolj, din iunie până în decembrie 2004.
Din decembrie 2004 a fost deputat de Dolj în Parlamentul României, făcând parte din Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibrul ecologic, Grupul parlamentar de prietenie cu Irlanda, Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Italiană. De asemenea, a făcut parte din Comisia Parlamentului României pentru Integrare Europeană (până în decembrie 2006) și Comisia pentru afaceri europene a Parlamentului României (până în iunie 2007).
Din octombrie 2005 până în ianuarie 2007 a fost observator în Parlamentul European și șeful delegației României în Grupul PPE-DE, iar din ianuarie 2007, membru al Parlamentului European.
A fost ales europarlamentar pe listele PDL în cadrul scrutinului din 7 iunie 2009 și a obținut un mandat de europarlamentar și în cadrul scrutinului din 25 mai 2014.
Este vicepreședinte al Grupului PPE din anul 2007, responsabil cu zona estică a politicii de vecinătate și cu dialogul interreligios (2007-2009) și al grupului de lucru buget și politici structurale (2009-2014).
Membru al Comisiei de transport și turism și al Delegației parlamentare pentru Balcanii de Vest, Marian-Jean Marinescu a fost prezent și în multe dosare de actualitate. În 2009, acesta se implica în protecţia românilor din Italia şi era primit de Papa Benedict al XVI-lea la Vatican. Tot în 2009, făcea parte din delegaţia Parlamentului European de observare a desfăşurării alegerilor de la Chişinău. În dosarul aderării României la spațiul Schengen, aderare blocată de Olanda și Finlanda, europarlamentarul PDL a redactat o rezoluție prin care cerea rezolvarea favorabilă și fără întârziere a problemei, solicitare votată de Parlamentul European cu o majoritate cvasi-absolută. A fost și co-autor al unei rezoluții privind libera circulație a forței de muncă și inițiatorul unei dezbateri pe acest subiect în Parlamentul European, în 2014.
Marian-Jean Marinescu a fost votat Europarlamentarul Anului 2014 în Cercetare și Inovare de către deputații europeni și a fost declarat cel mai influent europarlamentar român din legislatura 2009-2014 în cadrul unui studiu realizat de Institutul European pentru Democrație Participativă Qvorum.
Este decorat cu Steaua României în rang de ofițer.