Marian-Jean Marinescu sprijină o implementare mai facilă și prelungirea termenului de intrare în vigoare a directivei privind emisiile industriale pentru a le oferi țărilor UE timpul necesar de adaptare

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu sprijină o implementare mai facilă a Directivei privind emisiile industriale în statele membre, inclusiv în România, prin reducerea sarcinii administrative, de exemplu.

Directiva mai sus amintită reprezintă un instrument de reducere a emisiilor industriale și a acelor produse de anumite instalații agricole prin impunerea unor valori limită de emisie.

”Mă bucur că am reușit să sprijinim fermierii români și să eliminăm includerea fermelor de vite în domeniul de aplicare a directivei. Alte elemente pe care le-am susținut în raport sunt de natură să asigure o implementare mai facilă în statele membre, inclusiv în România. Între acestea, reducerea sarcinii administrative, limitarea împuternicirii Comisiei de a adopta acte delegate pentru a modifica sfera de cuprindere a activităților și poluanților, prelungirea cu doi ani a intrării în vigoare a noilor reguli, astfel încât statele membre să dispună de suficient timp pentru a se adapta la noile norme, creșterea pragului pentru acvacultură la 500 de tone, față de 100 de tone, propus de Comisie”, a explicat Marinescu, vincepreședinte al Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, principalele modificări aduse mandatului de negociere al Parlamentului European.

Schimbările sunt necesare în contextul în care, în UE, ”industria și agricultura sunt puse sub presiune”.

”Creșteri record ale prețurilor energiei, inflație, o încrâncenare a concurenței la nivel global și toate acestea pe fondul necesității unor investiții masive în decarbonizare și, din păcate, a unei suprareglementări venite din partea Comisiei Europene, în ciuda opoziției PPE”, a opinat eurodeputatul într-o explicație a votului.

La 11 iulie, Parlamentul European și-a adoptat poziția de negociere cu statele membre privind normele de reducere a poluării și de orientare a marilor instalații agro-industriale în tranziția ecologică.

Poziția Parlamentului privind directiva privind emisiile industriale (IED) și directiva privind depozitarea deșeurilor a fost adoptată de deputați cu 396 de voturi pentru, 102 împotrivă și 131 de abțineri. În ceea ce privește regulamentul privind portalul emisiilor industriale, deputații au adoptat mandatul de negociere cu 563 de voturi pentru, 51 împotrivă și 18 abțineri.

Directiva privind emisiile industriale stabilește norme privind prevenirea și controlul poluării cauzate de emisiile în aer, apă și sol ale instalațiilor agroindustriale mari, care pot duce la probleme de sănătate precum astmul, bronșita și cancerul, care provoacă sute de mii de decese premature în fiecare an în UE.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare