Marian-Jean Marinescu, vicepreședinte al grupului PPE din legislativul european: “Intrarea României în Spațiul Schengen cu aeroporturile ar fi o dovadă de bun simț din partea Europei”

“Intrarea României în Spațiul Schengen cu aeroporturile ar fi o dovadă de bun simț din partea Europei”, a declarat eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European.

Parlamentul European a dezbătut astăzi problematica aderării României, Bulgariei, dar și a Croației la Schengen, prilej cu care eurodeputații au prezentat punctele forte și au reiterat nevoia ca România să intre în spațiu deoarece nu numai că este pregătită, dar refuzul celorlalte state de a nu îi permite este de neînțeles.

Urmăriți și VIDEO Dezbatere în Parlamentul European privind aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen. Europarlamentarii și-au declarat la unison susținerea pentru intrarea țării noastre în Schengen

Dezbaterea a avut loc în contextul în care delegațiile naționale de eurodeputați ale Bulgariei (17 europarlamentari) și României (32 de europarlamentari) au adoptat două declarații de poziție comună privind aderarea celor două țări la spațiul Schengen și o viziune comună privind pachetul rutier din UE.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare