Marianne Thyssen, comisarul european pentru muncă, sprijină proiectele europarlamentarului Emilian Pavel (PSD, S&D)

Foto: emilianpavel.ro

Eurodeputatul Emilian Pavel, (PSD, S&D) a abordat problematica forței de muncă, a afacerilor sociale și a competențelor în cadrul întrevederii cu comisarul european pentru muncă, Marianne Thyssen, bucurându-se de sprijinul acesteia în proiectele discutate.

“Prin discuția cu doamna comisar, am dorit să primesc încă o confirmare a faptului că nici dânsa și nici Comisia Europeană nu vor susține ideea de indexare a beneficiilor sociale oferite membrilor familiei care rezidează într-o altă țară decât cea în care angajatul român își plătește contribuțiile sociale”, a precizat eurodeputatul român.

Acesta i-a cerut comisarului european mai mule informații despre viitoarea  Autoritate europeană pentru muncă, dar și sprijinul pentru dosarul privind Coordonarea sistemelor de securitate socială în Europa.

“Doamna comisar, care a efectuat o vizită destul de amplă în România în toamna anului trecut cunoaște bine România. Acum, sunt convins că împreună cu susținerea domniei sale, vom putea face noi progrese în acest an pentru a ajuta tinerii români să facă mai ușor trecerea de la perioada lor de școlarizare, în diversele ei forme, la viitorul lor profesional. Mă refer aici în mod special la programe și inițiative de promovare și sprijin pentru tinerii aflați în șomaj, pentru egalitatea între femei și bărbați la locul de muncă dar și pentru că tot mai mulți români să poată avea acces la abilitățile și competențele necesare pe piața muncii în viitorul apropiat”, a mai declarat Emilian Pavel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.