Connect with us

NATO

Mark Rutte, vizită la Kiev, la 48 de ore de la preluarea șefiei NATO: Dreptul Ucrainei la auto-apărare “nu se termină la graniță”

Published

on

© NATO

Noul secretar general al NATO, Mark Rutte, a efectuat joi prima sa vizită de la preluarea mandatului, la Kiev, de unde a exercitat presiuni asupra țărilor occidentale ezitante care au refuzat să acorde Ucrainei dreptul de a utiliza arme avansate pentru a lovi ținte militare din interiorul Rusiei, relatează Politico Europe.

În timpul unei vizite neanunțate la Kiev, la doar 48 de ore după preluarea conducerii NATO, Rutte a declarat într-o conferință de presă alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski că “Ucraina are în mod evident dreptul de a se apăra, iar dreptul internațional este de partea Ucrainei”.

Dreptul Ucrainei la autoapărare, potrivit lui Rutte, “nu se termină la graniță, iar Rusia continuă acest război ilegal, ceea ce înseamnă că țintirea avioanelor de luptă și a rachetelor rusești înainte ca acestea să poată fi folosite împotriva infrastructurii civile a Ucrainei poate contribui la salvarea de vieți”.

 

Ucraina a susținut mult timp că este necesar ca țările occidentale să dea permisiunea de a efectua astfel de lovituri. Statele Unite, Germania și unele țări europene, pe de altă parte, se tem că acest lucru ar putea duce la o escaladare cu președintele rus Vladimir Putin, în timp ce Moscova și-a revizuit recent doctrina privind utilizarea armelor nucleare pentru a amplifica amenințarea.

Sprijinul lui Rutte pentru Kiev pe această temă vine înaintea unei reuniuni la nivel înalt cruciale din 12 octombrie, care va fi condusă de președintele american Joe Biden și va include toți ceilalți lideri care susțin Ucraina, în așa-numitul format Ramstein. Washingtonul a fost presat să ridice astfel de restricții înainte de o iarnă dificilă pentru Ucraina, în care majoritatea infrastructurilor energetice este probabil să fie vizate de Rusia.

“Singura țară de aici care a depășit o linie roșie nu este Ucraina. Este Rusia, prin declanșarea acestui război”, a spus Rutte.

Zelenski a spus că unele țări NATO “prelungesc procesul” – fără a da nume. De asemenea, el a făcut apel la țările occidentale să ajute la doborârea dronelor ucigașe rusești.

“Cea mai bună modalitate de a nu uita de Ucraina este de a furniza armament, de a oferi permisiunile respective … și de a ajuta la doborârea – apropo, aceleași rachete și drone iraniene – de a le doborî, la fel cum sunt doborâte pe cerul Israelului”, a declarat Zelenski.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

România a rămas fermă în fața ingerințelor străine și a redat vocea poporului, transmite ministrul de externe al Estoniei după anularea alegerilor prezidențiale

Published

on

© Magnus Tsahkna/ X

Estonia s-a alăturat sâmbătă aliaților din NATO și partenerilor din Uniunea Europeană care și-au manifestat solidaritatea cu România după după decizia Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor prezidențiale deoarece “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”.

Românii sunt singurii care au dreptul să decidă pe cine aleg. Apreciez că România a rămas fermă în fața ingerințelor străine maligne și a redat vocea poporului. Încercările Rusiei de a se amesteca în democrații nu vor reuși. Sprijinul Estoniei pentru aliatul nostru România este ferm“, a afirmat șeful diplomației de la Tallinn, Margus Tsahkna.

Curtea Constituțională a României a anulat vineri, printr-o decizie în unanimitate a celor nouă judecători constituționali, întregul proces electoral privind alegerea președintelui RomânieiÎn motivarea care a stat la baza deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale, CCR a arătat că “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”. Decizia CCR a venit ca urmare unor sesizări, inclusiv din partea Calea Europeană, după ce documentele desecretizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării au identificat acțiuni nelegale în timpul procesului electoral.

Principalul partener al României, Statele Unite, și și alți parteneri precum Marea Britanie, Polonia, Franța și Lituania, și-au reafirmat încrederea în instituțiile și procesele democratice ale României, inclusiv în investigațiile privind influența străină malignă după decizia Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor prezidențiale.

Continue Reading

NATO

EXCLUSIV Daniel Fried, expert Atlantic Council: Interferența Rusiei vizează realizările democratice ale României după 1989. Decizia controversată a CCR, luată în contextul unor acuzații “credibile” de ingerință externă

Published

on

© Atlantic Council

Interferența hibridă a Rusiei vizează să submineze realizările democratice, economice și de securitate ale României obținute după 1989, avertizează Daniel Friedfost ambasador al Statelor Unite în Polonia și expert al Atlantic Council, într-un interviu pentru CaleaEuropeană.ro, în care explică faptul că decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale, deși “controversată” atât pentru România, cât și pentru aliații săi, a fost luată în contextul acuzațiilor “credibile” de interferență străină.

“Decizia Curții Constituționale a României de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale este deja văzută ca una controversată, atât în România, cât și printre prietenii și aliații săi. Acuzațiile de interferență străină sunt credibile, având în vedere ceea ce știm despre practicile Rusiei”, a declarat Fried, subliniind că situația pune o povară majoră pe umerii guvernului și autorităților electorale din România.

“Va fi esențial ca alegerile reluate să fie organizate într-un mod transparent, corect și credibil, cu implicarea observatorilor internaționali încă de la început”, a adăugat el.

Fried a subliniat, de asemenea, că, în acest moment, “alegerile parlamentare nu au fost puse sub semnul întrebării”, oferind un semnal de stabilitate pentru procesul democratic al României.

Avertisment privind efectele interferenței hibride a Rusiei

Referindu-se la riscul unei eventuale îndepărtări a României de NATO și UE, acesta a precizat: “România a muncit din greu pentru a intra în NATO și UE și beneficiază de securitatea oferită de NATO, precum și de sprijinul financiar semnificativ al Uniunii Europene.”

Fried, care a contribuit la elaborarea politicii de extindere a NATO la țările din Europa Centrală și, în paralel, la relațiile NATO-Rusia, a subliniat că securitatea nu este o noțiune abstractă pentru România, mai ales în contextul agresiunii rusești.

“România a fost izolată în anii 1930, o situație pentru care și țara mea, Statele Unite, poartă o parte din vină din cauza retragerii din securitatea europeană în perioada interbelică. A plătit un preț teribil. Însă America a învățat din acea greșeală. Susținerea pentru aderarea României la NATO a fost un efort bipartizan, iar sprijinul pentru NATO rămâne solid, indiferent de politica internă americană”, a afirmat expertul Atlantic Council.

Fried a mai arătat că România are un rol crucial în securitatea europeană: “Poate contribui în continuare la răspunsul NATO și al UE la agresiunea continuă a Rusiei.”

Fostul ambasador a avertizat cu privire la efectele interferenței hibride rusești asupra flancului estic al NATO și asupra democrației românești. “Rusia încearcă să distrugă Ucraina, să slăbească solidaritatea NATO și să creeze condițiile pentru refacerea influenței sale imperiale până la vechile linii trasate la Yalta. Interferența sa hibridă vizează să submineze realizările democratice, economice și de securitate ale României obținute după 1989”, a spus el.

Ambasadorul Fried a devenit unul dintre cei mai importanți experți ai guvernului SUA în Europa Centrală și de Est și în Rusia. În timp ce era student, a locuit la Moscova, s-a specializat în studii sovietice și istorie la Universitatea Cornell (licență magna cum laude 1975) și a obținut un masterat la Institutul rus și Școala de afaceri internaționale din Columbia în 1977. În același an s-a alăturat serviciului diplomatic american.

Riscurile de securitate și economice ale unui viraj al politicii externe și de securitate a României

Referindu-se la un posibil viraj al politicii externe și de securitate a României, Fried a transmis un mesaj clar: “România are dreptul suveran de a-și determina propriile alianțe, dar slăbirea cooperării de securitate cu NATO și SUA ar servi intereselor Rusiei. Este greu de văzut cum ar putea slăbirea securității României să servească interesele sale naționale.”

El a avertizat, de asemenea, asupra impactului economic al unui astfel de scenariu. “Limitarea investițiilor externe ar afecta economia României, alungând investitorii care aduc capital și locuri de muncă”, a spus acesta, în contextul în care după declasificarea documentelor CSAT Statele Unite au avertizat că “orice îndepărtare a politicii externe a României de alianțele sale occidentale prin interferența unui actor străin ar avea un impact negativ grav asupra cooperării România-SUA în materie de securitate“.

Curtea Constituțională a României a anulat vineri, printr-o decizie în unanimitate a celor nouă judecători constituționali, întregul proces electoral privind alegerea președintelui României. În motivarea care a stat la baza deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale, CCR a arătat că “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”. Decizia CCR a venit ca urmare unor sesizări, inclusiv din partea Calea Europeană, după ce documentele desecretizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării au identificat acțiuni nelegale în timpul procesului electoral.

Principalul partener al României, Statele Unite, și alți parteneri precum Polonia și Lituania, și-au reafirmat încrederea în instituțiile și procesele democratice ale României, inclusiv în investigațiile privind influența străină malignă după decizia Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor prezidențiale.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Polonia, Lituania și Franța, solidare cu România după interferența străină în alegeri: “Democrația a prevalat” prin “soluția în conformitate cu Constituția”

Published

on

© Ministry of Foreign Affairs Poland

Polonia, Lituania și Franța sunt primele trei state membre UE și NATO care au reacționat în solidaritate cu România după decizia Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor prezidențiale deoarece “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”.

Ministrul de externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski, a salutat faptul că “a fost găsită o soluție în conformitate cu Constituția României și că democrația a prevalat”.

Alegerile libere și corecte, fără interferențe străine, sunt un drept inalienabil al tuturor cetățenilor din țările democratice. Polonia va continua să colaboreze cu România ca stat membru de încredere al UE și aliat NATO pentru a proteja securitatea ambelor țări și a cetățenilor noștri“, a scris Sikorski, pe contul său de X.

Un mesaj de solidaritate a venit și din partea Ministerului de Externe al Lituaniei.

“Curtea Constituțională a României relevă dovezi alarmante de interferență străină în alegeri. Aceste constatări necesită concluzii serioase. Suntem solidari cu aliatul nostru, România”, a transmis MAE de la Vilnius.

 

Ministerul Afacerilor Externe și pentru Europa al Franței a reacționat prin intermediul purtătorului de cuvânt.

“Franța urmărește cu mare atenție desfășurarea procesului electoral din România, un partener strategic important în cadrul UE și NATO, și o națiune prietenă. În acest context, exprimăm îngrijorarea noastră profundă în urma publicării de către Administrația Prezidențială a unor documente declasificate care menționează – arată ingerințe din partea Rusiei, în special prin rețeaua TikTok, care au vizat alterarea integrității procesului electoral aflat în desfășurare”, a transmis MAE de la Paris.

De asemenea, Franța a salutat măsurile anunțate de Comisia Europeană în cadrul regulamentului privind serviciile digitale.

“Franţa face apel la mobilizarea tuturor instrumentelor necesare pentru a consolida transparența platformei TikTok și pentru a preveni riscurile sistemice ce vizează procesul electoral atât din România, cât și din toate statele membre UE. Autoritățile franceze competente rămân la dispoziția instituțiilor europene și a autorităților române – sunt alături de instituțiile europene și a autorităților române pentru a contribui la analiza și gestiunea situației pe rețelele sociale implicate”, a mai precizat sursa citată.

 

Curtea Constituțională a României a anulat vineri, printr-o decizie în unanimitate a celor nouă judecători constituționali, întregul proces electoral privind alegerea președintelui României.

Curtea Constituțională a României arată, în motivarea care a stat la baza deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale, că “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”. Curtea Constituţională mai susţine că, în cadrul alegerilor prezidenţiale, caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformaţi prin intermediul unei campanii electorale în cadrul căreia Călin Georgescu a beneficiat de o promovare agresivă, derulată cu eludarea legislaţiei naţionale în domeniul electoral şi prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media. De asemenea, conform Curții Constituționale, Călin Georgescu a încălcat legislaţia electorală referitoare la finanţarea campaniei pentru alegerile prezidenţiale, după ce a raportat la Autoritatea Electorală Permanentă zero cheltuieli, în contradicţie cu datele prezentate de SRI şi MAI.

Decizia CCR a venit ca urmare a unor sesizări, inclusiv din partea Calea Europeană, după ce președintele Klaus Iohannis a autorizat desecretizarea documentelor din ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării și după ce România i-a informat pe aliații din NATO că va lua “toate măsurile necesare pentru a proteja democrația, securitatea națională și suveranitatea”, cu ocazia participării ministrului de externe Luminița Odobescu la ministeriala de externe a NATO.

Informațiile desecretizate au indicat că au fost obținute date certe care relevă intențiile unor persoane de pe teritoriul României de a afecta suveranitatea statului român, “stabilindu-și obiectivul comun de a sprijini demersurile politice ale candidatului Călin Georgescu de a accede pe funcția de președinte al României”. Informațiile declasificate au arătat cum conturi de pe rețeaua de socializare TikTok au fost instrumentalizate și activate în acest scop. TikTok nu l-a marcat pe Călin Georgescu drept candidat politic, iar conținutul asociat hashtag-urilor campaniei lui Georgescu a ajuns pe locul 9 la nivel mondial în topul trendurilor de promovare. Totodată, un finanțator a plătit 381.000 de dolari către utilizatori TikTok care să-l promoveze pe Călin Georgescu, iar infrastructura procesului electoral s-a aflat sub presiune, România fiind țintită de 85.000 de atacuri cibernetice prin platforme de criminalitate cibernetică de sorginte rusă, care au fost lansate prin sisteme informatice din peste 33 de țări.

Statele Unite au transmis miercuri prima reacție de la nivelul Departamentului de Stat cu privire la alegerile din România, declarându-se “îngrijorate” de raportul CSAT “privind implicarea Rusiei în activități cibernetice maligne menite să influențeze integritatea procesului electoral din România” și precizând că aceste informații trebuie “investigate pe deplin pentru a asigura integritatea procesului electoral din România”. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Mathew Miller, a avertizat, într-o declarație de presă, că “orice îndepărtare a politicii externe a României de alianțele sale occidentale prin interferența unui actor străin ar avea un impact negativ grav asupra cooperării România-SUA în materie de securitate“.

Ulterior, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a ridicat în plenul reuniunii miniștrilor de externe din OSCE problema ingerințelor Rusiei și a eforturilor Moscovei de a influența recentele alegeri prezidențiale din România.

Autoritățile române devoalează un efort rusesc – de amploare și bine finanțat – de a influența recentele alegeri prezidențiale“, a declarat Blinken, conform intervenției sale difuzate de Departamentul de Stat.

Și Comisia pentru Securitate și Cooperare în Europa din SUA, cunoscută sub numele generic de “Comisia Helsinki”, a condamnat amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale din România.

Nu în cele din urmă, șase foști ambasadori ai Statelor Unite în România au realizat joi un demers fără precedent de susținere a democrației românești în contextul alegerilor prezidențiale, transmițând o scrisoare comună că “actuala cursă electorală din România reprezintă o cauză de îngrijorare majoră” și manifestându-și încrederea că “poporul român va vedea aceste atacuri din partea unor state autoritare ca lovituri de stat nereușite”.

De la Berlin, Ministerul de Externe german percepe tentativele Rusiei de a influența alegerile din România ca un mod prin care Vladimir Putin “vrea să ne dezbine și să submineze UE și NATO”.

Președintele francez Emmanuel Macron a avut o discuție candidata pro-europeană din partea USR, Elena Lasconi, context în care a amintit implicarea Franței în securitatea României, avertizând că acesta “nu este un cec în alb”, ci o susținere pentru o țară “clar angajată în Uniunea Europeană și NATO”.

“Miza este, evident, viitorul României, care este foarte importantă și strategică pentru întreaga Europă. Țara dumneavoastră este una decisivă. Sunteți pe frontul de est al NATO, sunteți un membru important al Uniunii Europene și în ultimii șapte ani am evaluat și simțit constant importanța României. Această cale clară este în interesul României, a poporului român și a întregii Europe. Am decis din prima zi a agresiunii Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, să trimit trupe în România. Am fost primii care am trimis trupe în țara dumneavoastră pentru a proteja acest front. Mă voi exprima foarte clar: Acesta nu este un cec în alb pe care i l-am oferit României. Am oferit susținerea noastră unei țări clar angajate în Uniunea Europeană și NATO. Este important să spunem că dacă cineva care este ambiguu față de Rusia sau pro-rus în exclusivitate va schimba radical politica de securitate a țării voastre“, a spus Macron.

Nu în ultimul rând, președinția G7, asigurată de Italia, s-a declarat “foarte îngrijorată de activitățile hibride ale Rusiei în influențarea alegerilor din România”.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
ROMÂNIA6 hours ago

Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: România a trecut “prin cel mai mare atac hibrid pornit de Rusia împotriva oricărei țări”. Bucureștiul trebuie să invoce articolul 4 al NATO

INTERNAȚIONAL6 hours ago

Ucraina: Interferența Rusiei în alegerile din România confirmă că planurile agresive ale Kremlinului se extind la UE și NATO, afirmă șeful diplomației de la Kiev

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

Ursula von der Leyen, după discuția cu Klaus Iohannis: Comisia va lucra pentru ca platformele online să respecte normele UE privind alegerile din Europa

PARLAMENTUL EUROPEAN10 hours ago

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, prezintă cinci măsuri concrete pentru ca românii să-și recapete încrederea în instituțiile democratice

COMISIA EUROPEANA10 hours ago

Klaus Iohannis și Ursula von der Leyen au convenit consolidarea securității social media în UE după alegerile din România

NATO13 hours ago

România a rămas fermă în fața ingerințelor străine și a redat vocea poporului, transmite ministrul de externe al Estoniei după anularea alegerilor prezidențiale

MAREA BRITANIE13 hours ago

Marea Britanie rămâne un “aliat al României și are încredere în democrația sa” după interferența Rusiei în alegerile prezidențiale

CONSILIUL EUROPEAN14 hours ago

Antonio Costa organizează primul summit al liderilor europeni. Situația din Ucraina, extinderea UE și relația transatlantică, subiecte pe agendă

INTERNAȚIONAL15 hours ago

Ucraina și Italia doresc o coordonare mai strânsă la nivelul liderilor europeni pentru a spori furnizarea de sisteme de apărare aeriană către Kiev

NATO15 hours ago

EXCLUSIV Daniel Fried, expert Atlantic Council: Interferența Rusiei vizează realizările democratice ale României după 1989. Decizia controversată a CCR, luată în contextul unor acuzații “credibile” de ingerință externă

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 days ago

Din Parlamentul European, Virgil Popescu îi îndeamnă pe români să iasă la vot: Va fi decisiv pentru viitorul țării. Vrem să avem în continuare fonduri europene să ne dezvoltăm

INTERVIURI3 days ago

INTERVIU Ultimul supraviețuitor din București al Holocaustului este îngrijorat de ascensiunea extremei-drepte și îi îndeamnă pe români să voteze cu Elena Lasconi pentru a-și păstra libertatea

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII4 days ago

Marcel Ciolacu anunță o finanțare de 5 miliarde de euro de la BEI pentru finalizarea de autostrăzi, modernizarea magistralelor feroviare și construcția magistralei de metrou spre Otopeni

INTERVIURI4 days ago

INTERVIU Adrian Furtună, expert la CNCR: Din nevoia de apartenență, romii sunt atrași în cursa întinsă de extrema dreaptă. Mulți nu își cunosc istoria

POLITICĂ4 days ago

Klaus Iohannis: Vom avea alt președinte, alt parlament, alt guvern, dar România rămâne aici, cu mari așteptări de la elitele țării

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Reprezentanții TikTok, chestionați de eurodeputați români cu privire la respectarea prevederilor europene privind serviciile digitale în contextul alegerilor prezidențiale din România

COMISIA EUROPEANA5 days ago

Plenul Parlamentului European va discuta riscurile dezinformării pe TikTok pentru integritatea alegerilor în Europa ca urmare a scrutinului din România

COMISIA EUROPEANA5 days ago

Comisia Europeană: Vicepreședinta Roxana Mînzatu a evocat “realizarea unei Europe Sociale mai puternice” la prima reuniune cu miniștrii muncii și protecției sociale din UE

POLITICĂ6 days ago

Marcel Ciolacu, după alegerile parlamentare: Am înţeles răspunderea pe care o avem faţă de România. Să dezvoltăm țara cu bani europeni și să protejăm valorile naționale

ROMÂNIA1 week ago

Klaus Iohannis: Ne aflăm în fața unei decizii existențiale, între democrație și izolaționism. Votăm pentru a rămâne o ţară a libertăţii sau a ne prăbuşi într-o izolare toxică şi într-un trecut întunecat

Trending