Mateusz Morawiecki anunță că Polonia va trimite o misiune medicală în România pentru a sprijini lupta împotriva COVID-19: “Să trecem prin asta împreună”

Polonia va trimite o misiune medicală în România, ţinând cont de situaţia foarte dificilă din această ţară, a anunţat premierul Mateusz Morawiecki, care a precizat că decizia a fost luată în urma consultărilor cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul interimar Florin Cîţu.

”Ca urmare a situaţiei extrem de dificile din România cauzate de COVID-19, am decis să trimitem o misiune medicală în România. (…) Să trecem prin asta împreună.”, a scris Mateusz Morawiecki duminică pe Twitter.

Decizia Poloniei vine după ce prim-ministrul Mateusz Morawiecki și omologul sloven, Janez Jansa, i-au transmis lunea trecută președintelui Klaus Iohannis disponibilitatea de a sprijini România în criza COVID-19, în timp ce preşedintele Consiliului European s-a angajat să faciliteze sprijinul la nivel european pentru țara noastră.

Pe fondul creșterii semnificative a numărului de cazuri de infectări cu COVID-19, România a activat Mecanismul European de protecție civilă și a primit deja sprijin din partea statelor membre, asistență pentru care președintele Klaus Iohannis le-a mulțumit, joi și vineri, omologilor săi din Consiliul European la summitul de toamnă al liderilor UE.

La summitul cu pricina, cei 27 de lideri ai statelor membre ale Uniunii Europene și-au manifestat îngrijorarea față de situația evoluției și luptei împotriva COVID-19 în unele state membre.

Campaniile de vaccinare desfășurate în întreaga Europă au dus la progrese semnificative în lupta împotriva COVID-19. Cu toate acestea, situația din unele state membre rămâne foarte gravă“, au consemnat Angela Merkel, aflată la ultimul său summit european, Emmanuel Macron și ceilalți șefi de stat sau de guvern în concluziile Consiliului European adoptate joi noaptea.

Valul al patrulea al pandemiei coincide în România cu o recrudescență a cazurilor și deceselor cauzate de COVID-19. Media noilor cazuri de infectări este de aproximativ 15.000 de persoane/ zi în ultimele șapte zile și de 400 de decese/ zi în ultima săptămână. Rata de vaccinare este de 37,6% (cu o singură doză) și 35,6% (cu schemă completă), potrivit datelor Centrului European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (ECDC), a doua cea mai scăzută din UE, după Bulgaria. Noile restricții anunțate de autorități au crescut însă tendința de vaccinare.

Sprijinul pentru România din partea statelor UE se manifestă deja de câteva săptămâni.

Mai întâi, România a început transferul pentru tratament a pacienţilor COVID-19 aflaţi în stare gravă în Ungaria, după ce autoritățile de la Budapesta s-au oferit să preia din România 50 de pacienți infectați cu COVID-19, care au nevoie de îngrijire la terapie intensivă. În acel context, Klaus Iohannis i-a mulțumit lui Viktor Orban pentru ajutorul oferit pacienților români, interpretându-l drept “un gest de adevărată solidaritate europeană”.

O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române a adus, din Milano, Italia, circa 5.200 de doze de anticorpi monoclonali, care fac parte din schema de tratament împotriva COVID-19.

În paralel, România a mai primit alte 250 de concentratoare de oxigen din partea Olandei și Poloniei prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, iar autoritățile de la București au solicitat și sprijinul țărilor NATO pentru astfel de dispozitive și medicamente. În plus, 15 ventilatoare și 8 concentratoare de oxigen au fost direcționate din Danemarca către România prin mecanismul UE.

De asemenea, ministrul interimar al sănătății a avut mai multe runde de discuții telefonice cu comisarul european pentru sănătate, solicitând Comisiei Europene să ajute România cu stocuri de medicamente anti-COVID și medici din UE. Drept urmare, Polonia a preluat trei pacienți români care necesită internare într-o secție ATI, Austria a oferit României 1075 de cutii de diferite tipuri de medicamente benefice tratării pacienților aflați în stare gravă pozitivi SARS-CoV-2, în vreme ce Franța a răspuns solicitărilor României, punând la dispoziție 89.030 de flacoane de medicamente, 18 ventilatoare, echipamente și accesorii medicale.

Într-un alt gest de solidaritate fraternă, o echipă din Republica Moldova formată din 22 medici și asistenți și 9 reprezentanți ai IGSU Republica Moldova (8 paramedici și 1 medic coordonator) a ajuns luni la spitalul modular de la Lețcani, Iași pentru a ajuta corpul medical de acolo.

De la începutul, dar și pe parcursul situației pandemice, România s-a remarcat printr-o politică de solidaritate la nivel european și aliat, trimițând echipe de medici și specialiști în țări precum ItaliaSlovaciaRepublica Moldova sau SUA, găzduind rezerva strategică de echipamente medicale a UE și oferindu-se să găzduiască o unitate similară la nivelul NATO. De asemenea, România a fost primul stat aliat care a utilizat capabilităţile de transport strategic aerian NATO în contextul COVID-19.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare