Matteo Renzi: ”Reuniunile de marți trebuie să indice o cale definitivă”

MatteoRenziReuniunile europene prevăzute pentru marți, la Bruxelles, trebui să ”indice o cale definitivă” care să permită soluționarea problemei Greciei, a estimat luni șeful guvernului italian Matteo Renzi, potrivit AFP, anunță Agerpres.

Dincolo de această criză din Grecia, prioritatea europenilor este, în opinia premierului italian, ”reconstruirea unei Europe diferite”, întrucât dacă europenii ”rămân imobili, prizonieri ai regulilor și ai birocrației, atunci Europa este terminată”.

”Reconstruirea unei Europe dificile nu va fi facilă, după ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani. Dar este momentul potrivit pentru a încerca să facem acest lucru, toți împreună. De luni întregi, insistăm să discutăm nu doar de austeritate și de bugete, ci și de creștere, de infrastructuri, de politici comune privind imigrația, de inovare, de mediu. Într-un cuvânt, de politică și nu doar de parametri; de valori și nu doar de cifre”, a adăugat Renzi.

Secretarul de stat italian pentru afaceri europene Sandro Gozi a estimat, la rândul său, că este indispensabil să se facă eforturi pentru ajungerea la un acord care să permită rămânerea Greciei în interiorul zonei euro.

”Nu cred că este în interesul cuiva ca Grecia să iasă din uniunea monetară”, a adăugat Gozi, într-o declarație pentru canalul de televiziune SkyTg24.

Alegătorii greci au respins duminică ultimele propuneri de acord ale creditorilor internaționali, la un referendum convocat de guvernul condus de stânga radicală Syriza, în frunte cu premierul Alexis Tsipras.

Luni dimineață, ministrul grec de finanțe, Yanis Varoufakis, și-a anunțat demisia, pentru a facilita negocierile privind un eventual acord, în contextul în care el avea o imagine proastă în rândul unora dintre omologii săi din cadrul Eurogrupului.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare