MCV: După progresele de anul trecut, Comisia Europeană pregătește publicarea noului Raport pe Justiție pentru România

justice eu

Robert Lupițu

Încă de la aderarea la Uniunea Europeană, România a fost supusă unui Mecanism de Cooperare și Verificare (MCV), demers prin care Comisia Europeană studiază evoluțiile interne în materie de reformă judiciară și luptă împotriva corupției.

Surse din cadrul Comisiei Europene au confirmat pentru CaleaEuropeana.ro că următorul raport MCV pentru România și Bulgaria (statele aflate sub acest mecanism) urmează a fi publicat în curând, în condițiile în care în ultimii trei ani acesta a fost dat publicității la finalul lunii ianuarie.

Până acum, Comisia Europeană a prezentat 14 rapoarte (2007-2015) care vizează progresul României și al Bulgariei în domeniul combaterii corupției și a reformelor din sistemul judiciar. Raportul publicat anul trecut este cel mai pozitiv de până acum pentru România, subliniind că acţiunile întreprinse de principalele instituţii judiciare şi de autorităţile cu responsabilităţi în materie de integritate în vederea combaterii corupţiei la nivel înalt şi-au menţinut “o dinamică remarcabilă”.

Executivul de la Bruxelles a reiterat în fiecare an că procesul de monitorizare în cadrul MCV, oportunităţile oferite de fondurile UE şi dialogul constructiv cu Comisia şi cu numeroase state membre continuă să reprezinte “un sprijin valoros” pentru consolidarea reformelor în România.

Totodată, la publicarea raportului din 2015, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a anunțat că următorul raport va fi publicat în termen de un an și că până la publicarea unui nou raport, Comisia va monitoriza îndeaproape şi pe o bază permanentă progresele înregistrate, prin intermediul unor misiuni periodice, precum şi printr-un dialog frecvent cu autorităţile române şi cu alte state membre.

Citiți și Raportul MCV din 2015. Progresele înregistrate de România

Documentul din 2015 precizează că persistă “un sentiment clar că progresele realizate trebuie consolidate şi construite pe baze şi mai sigure”.

Experţii apreciază că, “deşi punerea în aplicare a codurilor (Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul penal şi Codul de procedură penală) a demonstrat colaborarea pragmatică şi productivă dintre guvern şi sistemul judiciar, un an mai târziu, multe chestiuni legislative rămân nesoluţionate”.

“Există în continuare o lipsă de consecvenţă în unele hotărâri ale instanţelor, aspect care reprezintă o sursă de îngrijorare. Deciziile adoptate de Parlament de a permite sau nu organelor de urmărire penală să îi trateze pe parlamentari ca pe orice alţi cetăţeni par să fie în continuare lipsite de criterii obiective şi de un calendar fiabil. Au existat, de asemenea, cazuri în care Parlamentul a dat dovadă de reticenţă în a aplica hotărârile judecătoreşti definitive sau deciziile Curţii Constituţionale”, se arată în raport.

Citiți și Eurobarometru: 73% dintre români consideră că MCV trebuie să continue

Cu o zi înaintea publicării raportului de anul trecut, UE a prezentat un eurobarometru potrivit căruia românii consideră că UE, prin intermediul MCV, a ajutat România în lupta împotriva corupţiei şi a deficienţelor din sistemul judiciar, 73% dintre ei apreciind că acest mecanism trebuie să continue până când ţara ajunge la un standard comparabil cu cel al altor state membre.

Raportul din 2015 a fost, totodată, foarte pozitiv receptat la nivelul clasei politice. Președintele Iohannis l-a catalogat drept predominant pozitiv, ministrul Justiției a remarcat că este cel mai bun de până în prezent, la fel și procurorul general al României, Tiberiu Nițu.

Iohannis: Obiectivul major al sistemului judiciar trebuie să fie ridicarea MCV-ului

Președintele Klaus Iohannis a declarat, încă de la 6 ianuarie 2015, în prima ședință a Consiliului Superior al Magistraturii, pe care a prezidat-o, că obiectivul sistemului judiciar din România trebuie să fie ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), instituit României și Bulgariei în 2007, la momentul accederii în Uniunea Europeană. În opinia șefului statului, MCV a fost în ultimii 8 ani un “instrument util”.

Câteva zile mai târziu, în 15 ianuarie, la Bruxelles, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute împreună cu preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că a discutat cu Jean-Claude Juncker despre MCV. “Domnul preşedinte m-a asigurat de tot sprijinul pentru România în chestiunea intrării României în spaţiul Schengen. Am discutat despre MCV, Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Peste câteva zile doar, vom avea un nou raport pe această speţă. Am căzut de acord că acest lucru ne încurajează să spunem că, în următorii ani, pe timpul mandatelor noastre, vom finaliza această procedură cu succes, fiindcă România a făcut progrese semnificative în consolidarea instituţiilor statului, în implementarea reformelor structurale, în consolidarea statului de drept şi consolidarea independenţei justiţiei”, a spus Iohannis.

Rapoartele MCV pentru România au fost publicate începând cu 2007, în anii 2008-2012 fiind prezentate cu o frecvență semestrială. Din 2013, Comisia publică câte un raport anual. 

Încă de la momentul introducerii mecanismului, problemele judiciare, corupția și legătura puternică cu clasa politică a celor două au constituit un argument în plus pentru ca țării noastre să îi fie refuzat accesul în spațiul Schengen.

Olanda a susținut în dese rânduri la nivelul JAI că o decizie privind aderarea României la Schengen depinde de rezultatele rapoartelor MCV, asta deși nu ar trebui să există o legătură între cele două. Potrivit unei solicitări transmise anul trecut de europarlamentarul Victor Negrescu către Comisia Europeană: ”Nu există nicio legătură legală între extinderea Schengen și Mecanismul de Cooperare și Verificare. Mecanismul de Cooperare și Verificare are un scop diferit”, precizează scrisoarea primită de europarlamentarul român din partea comisarului european privind Migrația și Afacerile Interne, Dimitris Avramopoulos.

Raportul MCV din 2016 precede importante momente în sistemul judiciar din România, în acest an urmând să expire mandatul procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Koveși și a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu.

Precedentele rapoarte pot fi accesate aici.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

3 COMENTARII

Comentariile sunt închise.

Articole Populare