Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat garanții în plenul Parlamentului European că va avea deosebită grijă ca fondurile europene din NextGenerationEU și din Cadrul Financiar Multianual să fie ”folosiți cum trebuie și în mod eficace”, protejând astfel democrația și clădind ”încrederea mediului de afaceri într-un moment dificil”.
În acest context, oficialul european a anunțat că instituția pe care o conduce ” a realizat un ghid pentru implementarea” mecanismului prin care banii europeni vor fi condiționați de respectarea statului de drept, iar funcționarii UE ”analizează toate faptele care ar putea fi relevante pentru eventuale proceduri” urmând ca în toamnă ”să începem cu primele dosare”.
”Este vorba despre banii contribuabililor europeni pe care îi vom supraveghea cu multă atenție. Am acordat un nou mecanism de condiționalitate care se află în centrul programului NextGenerationEU și CFM. Trebuie să se ia măsuri dacă se constată încălcări ale legii comunitare în statele membre care ar putea afecta gestiunea financiară solidă a bugetului UE sau a intereselor financiare ale acesteia”, a susținut von der Leyen, care a informat că așteaptă decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene ”care va clarifica lucrurile pentru toată lumea”.
”Între timp, funcționarii noștri analizează toate faptele care ar putea fi relevante pentru eventuale proceduri și realizăm un ghid pentru implementarea acestui mecanism. Vom începe la toamnă cu primele dosare. Ceea ce spuneam atunci când am adoptat bugetul rămâne în picioare: nu vom lăsa deoparte niciun caz. Mecanismul privind statul de drept ne va ajuta să protejăm NextGenerationEU pentru că dacă UE investește mai mulți bani ca niciodată pentru o redresare în comun, e clar că trebuie să avem deosebită grijă că acești bani să fie folosiți cum trebuie și în mod eficace. Nu e vorba doar de un ingredient esențial al democrației noastre, ci și de clădirea încrederii mediului de aface într-un moment dificil”, a anunțat președinta Comisiei Europene.
Ursula von der Leyen a detalitat că acesta este unul dintre motivele pentru care în PNRR-uri a inclus ”un sistem de controale, de standarde, care trebuie monitorizate pentru a vedea unde se folosesc banii. Avem nevoie de guvernanță bună, de măsuri împotriva corupției, și de luptă împotriva fraudei”.
”Vom utiliza și acordurile financiare semnate cu fiecare stat în parte pentru a arăta la ce ne așteptăm: o cooperare foarte bună cu OLAF. E vorba de cetățenii europeni care plătesc aceste sume”, a mai spus oficialul european.
Mecanismul de condiționare a fondurilor europene de respectarea statutul de drept face parte din pachetul de măsuri legate de Cadrul Financiar Multianual pentru perioada 2021-2027 și de planul de relansare a economiei Europei.
Prin acesta, Uniunea Europeană se asigură că bugetul UE va fi protejat în momentul în care constată că încălcările principiilor statului de drept într-un anumit stat membru afectează sau prezintă un risc substanțial de a afecta buna gestiune financiară a bugetului UE sau protejarea intereselor financiare ale UE într-o manieră suficient de directă.
În plus, în urma negocierilor, a fost menținut un puternic caracter preventiv al mecanismului privind statul de drept. Mai precis, acesta poate fi declanșat atunci când se constată o încălcare flagrantă care aduce o atingere profundă bugetului, dar și atunci când există riscul apariției unei astfel de situații, astfel că se garantează în acest context prevenirea unor situații în care fondurile europene ar putea ajunge să fie folosite de către state ale căror acțiuni intră în conflict cu valorile europene.
Mai mult, prin acordul obținut în urma tratativelor, Uniunea Europeană se asigură că beneficiarii finali care depind de sprijinul european, precum stundenți, fermieri sau organizații non-guvernamentale (ONG) nu vor fi afectați. Așadar, pentru a evita situațiile în care cei mai sus enunțați riscă să cadă victime ale guvernelor pedepsite pentru derapajele lor de la valorile funademntale, eurodepuții au insistat ca beneficiarii direcți să poată semnala direct Comisiei Europene astfel de situații, printr-o plângere înaintată printr-o platformă online prin intermediul cărora să primească asistență în vederea obținerii sumelor datorate.
Mecanismul prin care accesul la fondurile europene este condiționat de respectarea statului de drept are implicații directe asupra Varșoviei și Budapestei, capitalele singurelor state împotriva cărora a fost activa Articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene ca urmare a deciziilor adoptate de cele două administrații ce au intrat în conflict cu princiiple democratice și statul de drept, piloni pe care s-a construit ”visul european” numit Uniunea Europeană.
Regulamentul referitor la condiționalitatea privind statul de drept, menit să protejeze fondurile UE împotriva posibilei utilizări abuzive a acestora de către guvernele UE, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2021.
Cu toate acestea, nu au fost propuse măsuri în temeiul noilor norme. Consiliul European a solicitat Comisiei să amâne aplicarea acestora, astfel încât statele membre să o poată contesta în fața Curții de Justiție a UE (Polonia și Ungaria au făcut acest lucru la 11 martie 2021) și până când Comisia va elabora orientări specifice privind aplicarea.




