Merkel și Hollande, discuții pe tema viitorului Europei, duminică, la Strasbourg

Preşedintele francez, François Hollande, a anunţat luni că se va întâlni, duminică, la Strasbourg în cadrul unui summit cu cancelarul german Angela Merkel, pentru “a discuta despre viitorul Europei”.

“Mă voi întâlni cu doamna Merkel duminică (…) şi vom discuta despre viitorul Europei, despre relaţia franco-germană”, a declarat el pentru postul de radio France Inter, potrivit Mediafax.rp_merkel-hollande-300x205.jpg

Întâlnirea va avea loc la “iniţiativa preşedintelui (social-democrat) al Parlamentului European Martin Schulz care este german dar şi francofon şi francofil”, a precizat el.

Vorbind despre priorităţile economice diferite ale celor doi lideri, preşedintele a subliniat că “de doi ani şi jumătate are relaţii sincere şi directe cu Merkel şi colaborează” cu aceasta.

“Le spunem lucrurilor pe nume. Nu aveam aceleaşi sensibilităţi, dar avem aceeaşi miză, acelaşi interes: să facem Europa mai puternică, mai solidară în alegerile sale şi mai activă în politici de creştere” economică, a declarat el.

“Eu şi doamna Merkel ne-am apropiat mult cu ocazia crizei ucrainene”, a subliniat François Hollande.

 

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare