Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Mesaj de susținere pentru Laura Codruța Kövesi de la liderul european ce nu are ”culoare politică când vine vorba de statul de drept”: ”Este un procuror de calitate și o admir pentru curajul său”

Published

on

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, și-a exprimat miercuri aprecierea față de Laura Codruța Kövesi, în contextul în care fosta șefă a DNA concurează pentru poziția de procuror-șef european și este susținută în acest sens de Parlamentul European, însă aceasta a fost pusă sub control judiciar săptămâna trecută, printre restricții numărându-se interdicția de părăsi țara fără acordul procurorului de caz.

”Comisia a fost cât se poate de clară: Kövesi este candidata preferată de Parlamentul European pentru a deveni procuror-șef european. Am avut ocazia, de-a lungul anilor, să lucrez alături de ea. Este un procuror de calitate și o admir pentru curajul său”, a declarat Frans Timmermans.

De asemenea, acesta a precizat că au existat discuții cu autoritățile române, astfel incât Laurei Codruța Kövesi să nu îi fie îngrădită în niciun fel candidatura pentru șefia Parchetului European. 

Este important ca ea să poata fi candidată, astfel încât instituțiile europene să poată lua o decizie. Ne-am exprimat foarte clar această poziție și în discuțiile cu autoritățile din România”, a mai spus Timmermans, candidat al Socialiștilor Europeni la șefia Comisiei Europene

Afirmațiile prim-vicepreședintelui Comisiei Europene au apărut în cadrul unei conferințe de presă în care Frans Timmermans a cerut Guvernului României să se abține de la orice modificare care riscă să afecteze sistemul judiciar, cadru în care acesta a ținut să precizeze că atunci ”când vine vorba de statul de drept, nu am culoare politică”.

Declarațiile sale au fost urmate de o declarație publică de susținere a lui Kövesi din partea președintelui Parlamentului European.

Antonio Tajani a anunțat miercuri în debutul sesiunii plenare a Parlamentului European a declarat că este îngrijorat de măsurile luate de autoritățile judiciare din România împotriva Laurei Codruța Kovesi, completând că ”doamna Kovesi rămâne candidata noastră și se bucură de încrederea și sprijinul nostru”.

Acesta este cel de-al doilea mesaj de avertisment al președintelui co-legislativului european și de susținere pentru fosta șefă a DNA. Săptămâna trecută, Antonio Tajani a anunțat că instituția pe care o conduce o spijină în continuare pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European.

Poziția lui Frans Timmermans a fost cerută de contracandidatul său la șefia Comisiei Europene, liderul grupului PPE în Parlamentul European, Manfred Weber. Săptămâna trecută, candidatul popularilor europeni la șefia Comisiei Europene a avut o poziție fermă pe acest subiect. Într-o serie de tweet-uri, Weber a avertizat că dacă această anchetă nu va fi oprită, atunci va solicita o dezbatere în Parlamentul European, cerându-i totodată prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, să adopte o poziție în acest sens.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen, mesaj pentru cetățenii europeni: ”Europa stă acum în picioare. Solidaritatea este contagioasă și este în centrul Uniunii noastre”

Published

on

© European Parliament

Ultimele săptămâni au pus la grea încercare liderii instituțiilor europene pentru a veni cu un răspuns rapid în vederea atenuării crizei provocate de pandemia de COVID-19.

Cu un start greu, într-o situație fără precedent, Europa a fost inițial orbită de un inamic necunoscut și de o criză de proporții și viteză fără precedent.

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene a scris un editorial dedicat cetățenilor Europei pentru a înțelege demersurile luate în ultima lună de liderii europeni, dar și pentru a insufla încredere și a cere continuitatea solidarității europene. 

”Europa stă acum în picioare. Această solidaritate este contagioasă și este în centrul Uniunii noastre. Datorită acestui impuls, Europa cea adevărată a revenit”, a scris președinta Executivului European.

Ursula von der Leyen explică tot ce au realizat instituțiile europene în ultimele săptămâni ca să atenueze criza din fiecare stat membru care este afectat de pandemie: Regulile pentru oferirea ajutoarelor de stat au devenit mai flexibile ca niciodată. Regulile bugetare sunt mai relaxate pentru a permite cheltuielilor naționale și ale UE să se deplaseze rapid. 

”Acest lucru a ajutat instituțiile UE și statele membre să ridice 2,8 trilioane de euro pentru a lupta împotriva crizei – cel mai puternic răspuns oriunde în lume.”

Săptămâna aceasta a fost propusă o nouă schemă numită SURE pentru a ne asigura că oamenii își pot păstra locurile de muncă și veniturile lor, precum și pentru a ne asigura că întreprinderile pot rămâne la plutire în timp ce hibernăm.

Schema va oferi 100 de miliarde de euro pentru a ajuta guvernele și să sprijine companiile și angajații independenți. 

Și pentru a intensifica salvarea de vieți, banii rămași în bugetul acestui an au fost transformați într-un instrument de urgență pentru a ajuta securizarea echipamentelor medicale vitale și pentru a îmbunătăți testarea: ”Acest lucru reflectă faptul că în această criză nu pot exista jumătăți de măsură.”

”Miliarde și trilioane cheltuite astăzi pentru a preveni un dezastru mai mare reprezintă o investiție în protecția noastră viitoare și vor lega generațiile”.

Acesta este motivul pentru care banii din bugetul nostru următor trebuie investiți într-un mod inteligent și durabil. Acesta trebuie să contribuie la păstrarea a ceea ce ne este drag și să reînnoiască sentimentul de apartenență dintre națiunile Europei.

Și în mod crucial trebuie să investim strategic în viitorul nostru, de exemplu în cercetare inovatoare, pentru infrastructura digitală, pentru energie curată, pentru o economie circulară inteligentă, pentru sistemele de transport ale viitorului. Un plan Marshall de această natură va ajuta la construirea unei Europe mai moderne, durabile și mai rezistente.

”Și acest efort enorm, această nouă Europă, va avea nevoie de un lucru mai mult decât de oricare altul: Oamenii Europei trebuie să își dorească un viitor comun în care să ne sprijinim unul pentru celălalt.”

Viitorul Europei înseamnă medicii polonezi care pleacă în Italia să își ajute colegii în nevoie. Cehii trimit 10.000 de măști în Spania și în alte părți. Avioanele care transportă pacienți din Nordul Italiei spre Estul Germaniei sau trenurile care duc oamenii peste granițe pentru a fi tratați în paturi de terapie intensivă gratuită.

Bulgarii sunt cei care trimit echipamente de protecție austriecilor și austriecii care trimit măști în Italia. Este primul stoc comun european de echipamente medicale, sau aparatele respiratorii și kiturile de testare achiziționate împreună de aproape fiecare țară, din România în Portugalia, care trebuie trimise în Spania, Italia și în alte părți.

Citiți și:Parlamentul European: Zece lucruri pe care le face Uniunea Europeană pentru a lupta împotriva coronavirusului și pentru solidaritatea între europeni

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Scrisoare comună: Franța, Italia, Spania și Germania îi solicită comisarului european, Adina Vălean, sprijin suplimentar în sectorul transportului aerian și terestru 

Published

on

©audiovisual.ec.europa.eu

Secretarul de stat francez pentru transport Jean-Baptiste Djebbari a trimis comisarului european pentru transporturi, Adina Vălean, o scrisoare semnată de Franța, Germania, Italia și Spania, prin care i se solicită garanția unei bune funcționări a sistemului de transport și sprijin suplimentar, în contextul crizei provacate de COVID-19. 

“Împreună cu omologii mei german, italian şi spaniol, cer Comisiei Europene să îşi dubleze eforturile pentru: garantarea continuităţii fluxului de mărfuri, protejarea companiilor noastre, în special în sectorul aviaţiei (şi) mobilizarea finanţărilor europene pentru operatorii transportului feroviar de marfă”, a scris pe Twitter Djebbari.


Sectorul transportului, ca toate celelalte sectoare ale economiei europene, este grav afectat pe fondul pandemiei de COVID-19.

Însă, Executivul European a luat deja măsuri pentru a atenua efectele crizei actuale. Astfel, au fost create ”culoare verzi” pentru ca transportul de echipamente medicale și alimente esențiale să nu fie afectat în această perioadă. Adina Vălean a solicitat acest lucru la scurt timp după ce mai multe state membre au începus să își închidă granițele în contextul pandemiei.

De asemenea, Comisia Europeană a venit în ajutorul companiilor aeriene. Parlamentul Europea și Consiliului Uniunii Europene au votat pentru amendamentul Comisiei Europene care doreșe suspendarea până la 24 octombrie 2020 cerințele privind sloturile aeroportuare care obligă companiile aeriene să utilizeze cel puțin 80% din sloturile care le-au fost alocate pentru decolare și aterizare pentru a le putea păstra în anul următor.

Derogarea adoptată de Consiliu  este menită să ajute transportatorii aerieni să facă față scăderii drastice a traficului aerian cauzate de criza provocată de coronavirus.

 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Pe fondul pandemiei, Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții susțin agricultura cu 700 de milioane de euro în cadrul Planului de investiții pentru Europa

Published

on

© European Union, 2017

Joi, 2 aprilie 2020, Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții (BEI) au anunțat lansarea unei noi inițiative de finanțare care își propune să deblocheze investiții de aproape 1,6 miliarde de euro în sectorul agriculturii și bioeconomiei, se arată în comunicatul oficial.

Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții aprobă o finanțare de 700 de milioane de euro în cadrul Planului de investiții pentru Europa pe fondul pandemiei, mai informează Executivul European.

Finanțarea își propune să sprijine companiile private care funcționează de-a lungul lanțurilor valorice de producție și prelucrare a alimentelor, a materialelor biologice și a bioenergiei. Programul va contribui la menținerea și crearea de locuri de muncă în zonele rurale și, prin urmare, va promova dezvoltarea rurală și integrarea teritorială în întreaga UE. Programul este o continuare a primului împrumut de 400 de milioane de euro pentru agricultură și bioeconomie, lansat în 2018 și angajat aproape în întregime.

Comisarul Wojciechowski a declarat: „Pandemia de coronavirus ne afectează pe fiecare dintre noi și absolut fiecare sector. În acest context dramatic, salut acest al doilea pas în strategia BEI de a finanța, în cadrul Planului de Investiții, măsuri de implementare a unui plan de sprijin pentru sectorul agroalimentar. Sunt ferm convins că va fi un instrument foarte important și util care va ajuta sectorul să rămână robust și rezistent pentru a depăși criza.” 

Continue Reading

Facebook

Guvernul României: Măsuri de prevenție coronavirus (COVID-19)

Măsuri de prevenție - COVID19

Măsuri de prevenție - COVID-19#Coronavirus #COVID19

Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 11 martie 2020

ajutorcoronavirus.ro

Advertisement
Advertisement

Trending