Connect with us

INTERNAȚIONAL

Mesaj SUA pentru Germania: Viitorul guvern trebuie să respecte angajamentul de a creşte cheltuielile pentru apărare până la 2% din PIB

Published

on

Viitorul guvern al Germaniei trebuie să respecte angajamentul de a creşte cheltuielile pentru apărare până la 2% din PIB, a declarat luni, la Wiesbaden, secretarul armatei americane, Mark Esper, transmite agenția Reuters, potrivit Agerpres. În timpul unei vizite a contingentului american din garnizoana de lângă Frankfurt, el a insistat în faţa presei că nerespectarea acestui obiectiv asumat pentru 2017 de Germania şi de alte state membre ale NATO ar slăbi alianţa.

Esper a apreciat că Germania are un rol deosebit de important în NATO, dată fiind forţa sa economică în Europa.

Creştin-democraţii conduşi de cancelarul Angela Merkel şi social-democraţii încă negociază refacerea marii coaliţii care a guvernat Germania din 2013 şi formarea unui nou cabinet de miniştri. Deşi cadrul convenit până acum nu menţionează explicit finanţarea NATO, oficialul american a afirmat că are încredere în respectarea promisiunii de alocare bugetară.

Înaintea alegerilor din Germania, Partidul Social-Democrat din Germania (SPD) a respins obiectivul NATO de a aloca 2% din PIB pentru apărare. În opoziție față de Washington, social-democrații germani susțin că țara lor ar trebui să se concentreze asupra construcției unei apărări europene și în ultimă instanță chiar a unei armate a Uniunii Europene.

Un sondaj recent sugerează că Berlinul își schimbă percepția asupra amenințărilor cu care Germania se confruntă ca urmare a fricii cauzate de agresiunea rusă și de amenințarea teroristă. Potrivit sondajului în cadrul căruia au fost chestionate 200 de persoane cu funcții de conducere în industria de apărare germană, Berlinul nu mai percepe Washingtonul precum principalul aliat al UE și sugerează că Europa ar trebui să se axeze mai degrabă pe întărirea UE, și nu a NATO. Totodată, un sondaj realizat de YouGov sugerează că Europa ar trebui să aibă o armată independentă și un buget comun al apărării, 51% dintre germani răspunzând afirmativ, în timp ce 22% au răspuns negativ.

Bugetul Apărării din SUA pentru 2018 prevede creștere cu 2.4% a cheltuielilor militare, cea mai mare creștere din ultimii opt ani, cuprinzând fonduri adiționale pentru înfrângerea grupării Stat Islamic și dezvoltarea capabilităților de apărare antirachetă împotriva amenințării nord-coreene. De asemenea, Pentagonul va avea la dispoziție aproape 5 miliarde de dolari pentru a contracara agresiunea rusească. 

SUA alocă cel mai mare buget al apărării din întreaga lume și asigură cel puțin 70% din cheltuielile militare ale Alianței Nord-Atlantice.

Citiți și:  Secretarul general NATO la întâlnirea cu premierul Mihai Tudose: Prin alocarea a 2% din PIB pentru apărare, România conduce prin exemplu

 

.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INTERNAȚIONAL

România preia de la Polonia președinția Comunității Democrațiilor. Ceremonia de preluare va avea loc la New York, la sediul Organizației Națiunilor Unite

Published

on

© Community of Democracies

Începând cu 15 septembrie 2019, România exercită Președinția Comunității Democrațiilor (CoD), for multilateral prestigios care promovează principiile și practicile fundamentale ale democrației în lume, urmând a prelua formal și simbolic președinția acestui for la New York, la sediul Organizației Națiunilor Unite, informează MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeana.ro.

Încredințarea acestui mandat este o recunoaștere a convingerii cu care România respectă aceste valori, iar exercitarea sa pentru următorii doi ani va facilita consolidarea credibilității și prestigiului României în plan internațional, drept o democrație stabilă.

Alături de continuarea proiectelor pe care Comunitatea le-a inițiat deja în state aflate în tranziție democratică, România are prilejul să introducă teme și proiecte de interes direct în zone de interes strategic. O atenție deosebită va fi acordată implicării tinerilor în procesul decizional democratic și dezvoltării durabile ca unică perspectivă pentru creșterea calităţii vieţii a generaţiilor prezente şi viitoare.

Ceremonia care va marca preluarea de către România a acestei Președinții va avea loc la 26 septembrie 2019 la sediul central al Organizației Națiunilor Unite la New York, iar Ministrul român al afacerilor externe, Ramona-Nicole Mănescu, va prelua această funcție de la omologul polonez Jacek Czaputowicz.

”România se angajează să-și asume cu responsabilitate președinția Comunității Democrațiilor. (…) Într-o perioadă în care democrația este sub presiune în multe locuri din întreaga lume, asigurarea Președinției va multiplica eforturile noastre de a consolida statul de drept și democrația. Ne motivează să apărăm în continuare valorile, principiile și standardele democratice așa cum ne-am angajat la Varșovia, când România a semnat Declarația fondatoare În următorii doi ani, intenționăm să ne concentrăm eforturile pe două aspecte importante: participarea tinerilor la luarea deciziilor la toate nivelurile și rolul sectorului privat în implementarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă. Mizăm pe contribuția și sprijinul tuturor membrilor CoD. Democrația este un efort de echipă!”, a declarat Mănescu, conform paginii oficiale a CoD.

Comunitatea Democrațiilor este o structură inter-guvernamentală, de anvergură globală, care are ca obiective promovarea unor societăți pașnice și incluzive pentru o dezvoltare  durabilă, accesul la justiție pentru toți și crearea unor instituții eficiente, responsabile și incluzive la toate nivelurile. 

România se numără printre cele 106 state membre ONU care au semnat Declarația de la Varșovia – documentul fondator al Comunității Democrațiilor (CoD).

Comunitatea Democrațiilor a fost înființată în anul 2000. După președinția deținută de Statele Unite ale Americii în 2017, Comunitatea a înființat un Comitet Executiv alcătuit din țările Chile, Norvegia, Coreea de Sued, România, Suedia și Marea Britanie, fiecare dintre statele menționate urmând a asigura președinția acestui for pentru o perioadă de șase luni.

Între 15 septembrie 2017 și 15 septembrie 2019, președinția CoD a fost asigurată pe rând de Norvegia, Chile, Marea Britanie și Polonia.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Nicu Popescu, șeful diplomației de la Chișinău, vizită de lucru la Berlin pentru asigurarea sprijinului Germaniei pentru parcursul european al Republicii Moldova

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Nicu Popescu, ministrul afacerilor externe și integrării europene din Republica Moldova, efectuează o vizită de lucru la Berlin, în perioada 15-17 septembrie, pentru a asigura sprijinul Germaniei pentru parcursul european al țării, se arată într-o postare pe Facebook a șefului diplomației de la Chișinău. 

În cadrul vizitei de lucru, Nicu Popescu va avea întrevederi cu omologul german Heiko Maas, dar și cu alți oficiali din cadrul Bundestagului, Cancelariei Federale, Biroului Președintelui Federal, precum și reprezentanții Fundației Konrad Adenauer.

De asemenea, acesta va susține și un discurs public la Asociația Germană pentru Politică Externă privind reformele democratice inițiate de Guvernul de la Chișinău și rolul UE în implementarea cu succes a acestora.

Scopul vizitei la Berlin este continuarea dialogului moldo-german la nivel înalt, consolidarea relațiilor bilaterale în mai multe domenii, precum și asigurarea sprijinului Germaniei pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Amintim că cea mai recentă vizită a minstrului de externe moldovean a fost la Moscova, pe 11 septembrie, când Nicu Popescu a vorbit cu omologul său rus Lavrov despre normalizarea relaţiilor bilaterale, care în ultima vreme practic nici nu au existat decât pe linia prezidențială. Aceasta vizită a fost prima vizită din 2016 a unui ministru de externe din Republica Moldova la Moscova și prima din mandatul lui Nicu Popescu ca șef la Externe, în guvernul Maia Sandu. 

Continue Reading

SUA

Ambasadorul SUA la UE îl critică pe viitorul comisar european pentru comerț: Este periculos că acest portofoliu va fi gestionat de cineva cu o ”atitudine războinică”

Published

on

© Gordon Sondland/ Twitter

Ambasadorul Statelor Unite la Uniunea Europeană, Gordon Sondland, l-a criticat duminică pe viitorul comisar european pentru comerț, irlandezul Phil Hogan, pentru criticile pe care acesta le-a adus președintelui american Donald Trump.

Sondland a declarat pentru Politico Europe că afirmațiile lui Hogan sunt ”nefolositoare” și făcute pe ”un ton de superioritate”.

Phil Hogan, actual comisar european pentru agricultură și desemnat pentru a prelua portofoliul comerțului la 1 noiembrie, a declarat pentru postul de radio irlandez RTE că va face tot ce poate ”pentru a-l determina pe domnul Trump să vadă greșelile pe care le face”.

Politicianul irlandez a mai spus că speră ca președintele american ”să renunță la comportamentul nesăbuit pe care îl vedem în relația sau cu China și în descrierea Uniunii Europene drept un risc de securitate”.

În context, Gordon Sondland a avertizat asupra pericolului ca ”portofoliul pentru comerți în UE să fie gestionat de cineva a cărui singură abordare este beligeranța”.

Pe de altă parte, declarațiile lui Sondland și ale lui Hogan vin după prima întrevedere între președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și secretarul de Stat al SUA Mike Pompeo, în care ambele părți au agreat necesitatea relansării relației transatlantice

În ce-l privește pe Phil Hogan, Ursula von der Leyen i-a transmis acestuia va avea de gestionat și viziunile diferite ale Uniunii Europene și Statelor Unite asupra rolului pe care Organizația Mondială a Comerțului o are în ecuația multilateralismului global.

De altfel, în scrisoarea de misiune transmisă lui Phil Hogan, președintele ales al Comisiei Europene îi cere acestuia să întărească setul de instrumente în materie de comerț de care Uniunea dispune, inclusiv consolidarea legislației care permite utilizarea sancțiunilor în raport cu actorii internaționali care adoptă măsuri ilegale.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending